1. Pentru că ne tot schimbăm idealul, tot schimbăm destinaţia.
Să presupunem că cineva ar fi fericit, cum spune Chesterton, dacă ar dori să facă toată lumea albastră. Pentru că albastrul îl face fericit, puţin cite puţin s-ar îndpreta către acest ideal şi ar fi fericit cu fiecare fir de iarbă care se face albastru, după muncă zi după zi. Apoi ar sărbători ca o mare reuşită faptul că a obţinut primul tigru albastru. Dar ce tragedie dacă şi-ar schimba preferinţa în fiecare zi, la cîteva zile sau ani. Cele albastre ar rămîne ca o „tristă amintire a manierelor lui proaste din trecut”.
Now here comes in the whole collapse and huge blunder of our age. We have mixed up two different things, two opposite things. Progress should mean that we are always changing the world to suit the vision. Progress does mean (just now) that we are always changing the vision. It should mean that we are slow but sure in bringing justice and mercy among men: it does mean that we are very swift in doubting the desirability of justice and mercy: a wild page from any Prussian sophist makes men doubt it. Progress should mean that we are always walking towards the New Jerusalem. It does mean that the New Jerusalem is always walking away from us. We are not altering the real to suit the ideal. We are altering the ideal: it is easier.[1]
2. Nu putem fi fericiţi pentru că n-am gustat încă Fericirea.
Fericirea este o mîncare din care n-am gustat încă. Este la fel ca dragostea. Un prieten m-a întrebat odată: „Cum este dragostea?”. „Nu pot să îţi spun”, i-am răspuns, „dar vei vedea, atunci cînd te vei îndrăgosti prima dată vei spune… aha, acum ştiu despre ce este vorba. Nu vei confunda dragostea adevărată cu nimic altceva.”. Viziunea despre fericire ne este prea îngustă, perspectiva prea apropiată şi ca să tînjim după fericire. Tînjim după ceva, simţim gustul pe limbă, avem dorinţa adînc ascunsă în noi, dar n-am gustat şi n-am simţit ceea ce la mintea omului nu s-a suit şi ochiul omenenesc n-a văzut.
Este ca atunci cînd soţiile ne pregătesc o mîncare nouă. Strîmbăm din nas cu dorinţa la vechea supă de leveşe, pentru că tindem să asociem fericirea cu trecutul, trăind-o nostalgic, ancoraţi în cele mai bune variante ale momentelor trecute. Dar atunci cînd gustăm noul, mai dorim. N-am ajuns încă la masa aceea la care se serveşte Fericire „all you can eat”!
3. Nu putem fi fericiţi pentru că nu sîntem construiţi pentru fericire.
Alexandru Andrieş cînta: „Dacă mi s-ar împlini toate urările de Crăciun aş face infarct!”. Este adevărat. Fiziologic nu putem suporta fericirea. Trupul nostru căzut, cortul care se desface zilnic nu poate îndura starea permanentă de fericire. Ficatul ni s-ar dezintegra, rinichii s-ar desprinde de la locul lor de joc şi voie bună, inima ne-ar intra în fibrilaţie pînă la închegarea sîngelui, creierul ne-ar exploda prea hrănit. Avem nevoie de alte trupuri, mai uşoare, mai aerate, mai elastice şi mai etern-îndurătoare ca să putem suporta fericirea eternă.
4. Nu putem fi fericiţi pentru că avem capacitatea de instrospecţie.
Ştim cine sîntem. Cînd un ziarist londonez a scris articolul „What’s wrong with the world?”. C.K.Chesterton a scris înapoi o scurtă scrisoare în care a răspuns. Mister… Cutare… eu ştiu răspunsul la întrebarea dumneavoastră: Eu! I am! Lumea este proastă şi rea pentru că în păcat m-a zămislit mama mea. Din toate punctele calviniste sînt de acord entuziast cu primul fără comentarii: depravarea totală a omului.
Sîntem răi, deci nu putem suporta binecuvîntarea nemăsurat. Apostolul Pavel se plînge „oh, binele pe care vreau să-l fac nu-l fac şi răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!”. Cîtă frustare, cît strigăt de neputinţă. Actele ratate ne fac nefericiţi pentru că sîntem fiinţe ratate. Omul este un rest salvabil, un gunoi reciclabil, o mizerie scoasă din mîl, o putoare pusă la uscat spre restaurare, omul este un rest, o urmă, un chip pierdut, o asemănare greu de recuperat. Nu sîntem creaţi pentru blestem, dar acolo am ajuns.
Între starea de acum şi Fericire trebuie să stea o catastrofă, o moarte şi o înviere, între starea de acum şi promisiunea fericirii trebuie să stea o naştere din nou.
[1] http://www.leaderu.com/cyber/books/orthodoxy/ch7.html
Probabil că mai sînt şi alte motive…
Va urma…
Marius Cruceru 
Asta este mai tare! Un alt motiv sa fi nefericit: sa fi necasatorit!
sau casatorit rau
Ioan Daniel, n-ai motive să spui asta! Eşti căsătorit bine de tot! 🙂 Căsătoria între fericire şi nefericire, da, iată ceva de gîndit!
Domnule Cruceru, eu nu cred in D-zeu, nu sunt un om religios. Mie ce-mi propuneti?
Eu m-as multumi cu reusita profesionala, cu familie buna si sanatate. Atat.
Cu asta as fi fericit!
Va rog sa nu-mi serviti lozinci de genul; aveti un gol de forma lui Dumnezeu. Nu mai stiu cine a spus-o. Pascal!
Eu cred ca suntem construiti pentru fericire o putem duce si suntem singuri vinovati ca nu suntem multumiti si fericiti. Nu stim unde sa ne oprim. Sunt de acord numai cu primul punct.
Ba, si cu ultimul!
Fericirea este cu totul aici. Nu exista alta.
Stimate AT-u, bine ai venit. Îi rog pe prietenii mei să nu încerce să te evanghelizeze cu forţa. Cu răbdare, cu răbdare… lăsaţi-l pe om să respire, nu-l ţineţi de mîini ca să-i băgăm Evanghelia pe gît. Existenţa lui Dumnezeu este un pic mai greu de demonstrat decît ne-am imaginat, nu-i aşa?
Draga At-u, nu-ţi propun decît un dialog civilizat, cinstit, onest. Excelente alegerile tale, mărturisesc că şi eu în majoritatea timpului la familie bună, sănătate şi la dimineaţa aia de sîmbătă visez. Sînt un om extrem de uşor de fericit. Sînt un om imposibil de făcut fericit!
Dacă crezi că sîntem construiţi pentru fericire şi o putem suporta, eşti fericit?
DAcă fericirea este cu totul aici, să mergem pe urmele ei împreună, ce spui?
Ciudat At-u eu cred in Dumnezeu dar nu sunt religios deci suntem pe jumatate frati. Tot ciudat e ca si eu sunt de acord doar cu punctele 1 si 4. Nebanuite sunt caile Domnului (sau domnului cum vreti sa-i spuneti)
Sam, poţi argumenta mai consistent de ce nu eşti de acord cu punctele 2 şi 3?
AT-u scuze ca ma bag in discutia ta. Nu esti nici primul, nici ultimul. Nu incerc si nu vreau sa te conving de ceva anume. Insa sa presupunem ca aveti reusita profesionala, familie buna si sanatate. Au fost altii ca dvs. care au dorit aceleasi lucruri si chiar le-au primit. Rezultatul? Nu a fost indeajuns. As dori sa le primiti si dvs. toate astea. Veti fi „fericit” o perioada. Apoi veti dori mai mult. Pentru ca ati fost creat cu aceasta sete de cer. De aceea aici pe pamant nu o puteti avea adevarata fericire.
Iata ce spune inteleptul Solomon (un personaj atestat istoric):
Eclesiastul 2:24 Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.
Eclesiastul 2:25 Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El?
Eclesiastul 2:26 Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu!
Eclesiastul 3:11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
Eclesiastul 3:12 Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;
Eclesiastul 3:13 dar şi faptul că un om mănâncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci, este un dar de la Dumnezeu.
Nu cred ca asa ceva este posibil, Thisisnotme, sa crezi in Dumnezeu si sa nu fii religios!
Sa vedem ce are autorul de spus mai departe. Inteleg ca este o serie. Poate ne lamureste cu punctele 2 si 3.
Thisisnotme, cum definesti tu credinta ta?
Sa o definesti…deh, dar trebuie sa o demonstrezi!
Daca nu o poti demonstra este „moarta in ea insasi”
AT,Credinta nu este sinonimul religiei.
In Iacov 2;19 scrie: „Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci; dar si dracii cred…si se infioara”
Crestinismul e o religie,Budismul alta… etc…
cati nu se declara Crestini, chiar religiosi, dar nu stiu multe despre Dumnezeu, dar sa-L mai si cunoasca…!
Tot Iacov 1:27 „religiunea curata si neintinata, inaintea Lui Dumnezeu, Tatal nostru este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume”
Daca asta-i religia buna, inseamna ca sunt si altele…
Fr Marius, ati deschis un subiect …
Ma bucur sa-l studiem
La care subiect te referi, baptiscostalule?
AT-u, te rog, defineste fericirea. Dar … asa cum o vezi tu. Si mai am o intrebare crezi ca exista viata dupa moarte? Daca da, atunci… mai am inca o intrebare: Vis a vis de fericirea pe care o simti aici in ce ‘nuante’ vezi eternitatea?
1. Din pct 1 deriva (vad eu): nu poti fi fericit atita vreme cit iti raportezi starea … de bine la ceva… posibil imperfect.
2. Starea de fericire nu trebuie catalogata dupa trecut si nici rivnita pentru viitor. Dar nu e starea de … complacere.
3. Este fericirea starea de … euforie permanenta sau e doar rezultatul unei reusite pentru care am muncit mai mult sau mai putin, fara a rivni neaparat un … virf la care alti au ajuns deja. Este fericirea ‘legata’ de pamint?
4. Este fericirea doar rezultatul ‘abandonarii’ poverilor la cruce sau mai are nevoie de ceva…? pentru ca omul, pamintul pleaca de la cruce pentru a infrunta noroiul viitor.
Cred ca azi am multe intrebari… Sa fiti binecuvintati.
Nu pe mine ma plangem pe cei rau castoriti
Ma refer la „Fericire ” din perspectiva umana si din perspectiva Divina.
Cred ca intr-un fel o percepem noi si in alt fel o vede Dumnezeu.
Ce este fericirea?
Care e diferenta dintre fericire si bucurie?,
(cand spun bucurie nu ma refer la distractie ci la bucuria pe care o are orice copil al lui Dumnezeu)
Fericirea nu am regasit-o in Roada Duhului.
O gasim in predica de pe munte, dar de ce la plural? cele 7 sau 9 fericiri
Eu personal nu cred in fericire aici, in lume,chiar daca nu am nici un motiv sa fiu nefericit,as pute spune ca sunt „afericit”( nici cu, nici fara…)
# bapticostal
Nu pot defini credinta mea. In comentariu am afirmat „cred in Dumnezeu” in opozitie cu „nu cred in Dumnezeu”. Daca ai inteles ce inseamna a doua afirmatie ai inteles-o si pe prima.
# Marius Cruceru
Mi-ar place un pahar de vorba candva mai pe-ndelete. Am zis ca sunt de acord cu 1 si 4 pentru ca ele exprima realitati usor verificabile.Si sunt legate intre ele. Introspectia (punctul4) tine de natura umana care analizeaza si se auto-analizeaza permanent. Ea e de vina pentru schimbarea „tintei” (punctul 1).
2 si 3 sunt mai mult poezie-filozofie deci usor subiective. Interesante dar evaluarea starii propriu-zise de fericire e personala.
Vorbind de personal descrierea cea mai apropiata sufletului meu data fericirii se afla intr-un text gasit pe blogul lui Badilita care la randul lui cita din Cioran paremi-se.
Ai citatul aici http://thisisnotme.wordpress.com/page/6/
Pe scurt e vorba de un triunghi vid-extaz-resemnare
Pentru mine punctul 3 atârnă cel mai greu. Cred că fiecare a trăit zile în care lucrurile se aşază în făgaşul dorit, aşteptat, visat. Astfel de zile sunt epuizante.
Cât despre nefericirea celor căsătoriţi… astăzi mă gândeam cum unora li se schimbă expresia feţei după căsătorie. Se lungeşte. Curios lucru. Proastă reclamă pentru căsătorie.
On the main topic: cred că am fost făcuţi să fim fericiţi, dar nu încă şi nu aici. Şi tocmai faptul că într-o viaţă de om, nu putem fi fericiţi deplin, ci doar din când în când, demonstrează că am fost făcuţi pentru o altă lume.
Am găsit în mine o dorinţă pe care nicio experienţă din această lume nu o poate satisface; cea mai probabilă explicaţie este că am fost făcut pentru altă lume. – C.S. Lewis
Bapticostal, bum bine ai zis, se găseşte în predica de pe munte, nu?
Sam, oricînd cu plăcere. Nu autoanaliza este de vină pentru schimbarea ţintei, prin autoanalizaă ne dăm seama cît de nenorociţi sîntem. Faptul că avem conştiinţă de sine, asta ne este ghinionul şi şansa.
Cristi mi-e prieten, dar în multe lucruri avem definiţii diferite. Poate că tocmai de asta sîntem prieteni.
Voi citi citatul.
Ioa, Nu-i aşa că fericirea este „distrugătoare”, epuizantă? Am fost făcuţi să fim fericiţi, dar s-a stricat matriţa… trebuie returnat totul.
Da, acela este citatul din Lewis. Excelent, mulţumim!
Fericirea se gaseste in predica de pe munte dar nu e promisa pentru prezent ci pentru VIITOR.
Credeti ca D-l Isus a fost fericit aici?
Fericirea , cred e o stare generata de lucruri, evenimente… exterioare.
Cu cat vezi mai multe cu atat esti mai deprimat.
Care e opusul fericirii?
Ce nu este fericirea?
Exact, Bapticostal. Viitor!
Exact. Interior!
Exact. Cît mai puţin! Ferice de cei orbi, că văd puţini, ologi, că umblă prin mai puţine locuri…
Maaare adevar!
Cu smerenie, dacă-mi daţi voie, eu unul sunt foarte fericit când călătoresc, pentru că văd multe lucruri, unele vii şi altele nu (prea), mă bucur de ele, şi mă gândesc la Cel care… (etc., vorbe mari, le ştim cu toţii). Se poate numi asta şi beatitudine, dar nu mi-e clară diferenţa (beţie? mângâiere+tors? fericire primară?). A da slavă mi se pare una din fericirile destul de uşor accesibile, deseori chiar şi fără suferinţă, şi unul din rosturile noastre de copii ai Lui. Faptul că nu durează şi nu e definitivă nu schimbă valoarea fericirii, mai ales că e un dar. Iar darul, în general, este preţios şi în ochii celui care-l face cu credincioşie.
Iertaţi-mă dacă-mi place prea mult să fiu fericit. Viitorul unui interior prea urât dacă nu este îmbogăţit de minunile din afară mă ologeşte.
draga teleiosepihimia,
Cand eram tanar eram fericit, calatroream mult, eram incantat de lucrul acesta. Nu aveam ochi sa vad decat frumusetile daruite de Dumnezeu noua dar… s-a intamplat ca odata cu trecerea anilor sa vad din ce in ce mai mult micimea semenilor, nedreptatea… imaginile din Congo, suferinta,neputinta in fata ei…
Incet incet fericirea s-a transformat in Asteptarea dupa Fericire.
E un proces la fel ca imbatranirea la inceput razi mai putin, apoi numai zambesti…
Totul e desertaciune si goana dupa vant.
Chiar faptul ca nu dureaza si ca nu e definitiva da valoare Viitoarei Adevarate Fericiri.
In lumea noastra limitata in timp si spatiu totul e relativ, singura exceptie este El,Absolutul.II vedem doar urmele pasilor.
Cand Il vom intalni fata-n fata vom fi IMPLINITI pe deplin.Nu va mai fi nici o umbra.
Pana atunci…perindare de lumini si umbre.
Fii fericit!
Un credincios, baptiscostalule, cu cît este mai bătrîn cu atît devine mai fericit. Îmbătrînirea ar trebui să ne facă să dăm în mintea copiilor, căci dacă nu sîntem ca unii dintre aceşti micuţi cu nici un chip nu vom vedea Împărăţia…
Mai mult: ne apropiem de El şi la bătrîneţe sîntem aşa de aproape…
Mulţumesc, uneori sunt, deşi nu sunt chiar tânăr! Şi cred că e chiar important să fim fericiţi şi mulţumiţi cu ceea ce ni se dăruieşte, fără a uita restul, imensa nefericire şi suferinţa interminabilă – care, dacă vin ca încercare, sunt tot un dar, iar darul nu ar trebui să vină după cerşit, ci după supunere smerită şi slujire. Dacă totul ar fi deşertăciune şi goană după vânt, de ce ne-ar mai fi îndemnat Mântuitorul la gesturi atât de simple (a potoli, a cerceta, a ocroti, a primi… – nevoi deşarte ale aproapelui, puse de El pe primul plan) şi la dragoste, la jertfă cu dragoste? Fericirea şi Credinţa sunt la orizont, dar pe drum avem puţină treabă cu semenii noştri, care nu ar trebui să ne fie doar lumini şi umbre pe lângă care trecem, ci poate că ar trebui să încercăm ceea ce e posibil aici şi acum – să le oferim puţină fericire deşartă, stupidă, simplă, caldă. Iar de Fericire are El grijă, la orizont. Chiar şi ideea asta mă face fericit.
teleiosepithimia, fără Credinţă nu-i fericire, fără Comunitate nu-i fericire… ce bine de tine că o idee te poate face fericit! Este un început. Dar mai fericit de face contemplarea Celui de la care a venit Ideea.
Îmi cer scuze, nu mă opun ideilor autorului, extrase cum nu se poate mai harnic (cu har, adică) din predica de pe munte. Era doar o reacţie firească (a firii mele, adică) la nişte nori negri şi grei care tindeau să acopere tot cerul. Or, parcă se vede şi un petec de cer albastru… Sau nu?
Teleiosepithimia, da, se vede petecul de cer, dar numai dincolo de nori.
Daca nu m-as uita in jur, crede-ma ,as fi fericit, nefericirea mea vine din insusi faptul ca nu pot sa fac mare lucru pentru cei din jurul meu.
Indiferent de densitatea norilor sau greutatea lor,daca te ridici mai sus de ei vezi ca cerul e acolo.
Daca te-ai plimbat vre-o data deasupra unui plafon de nori la o altitudine de peste 1500 m, e fantastic…
Mi-am legat imaginea aceea de ceea ce spui.
Draga Bapticostalule, daca nu m-as uita in mine insumi, as fi foarte fericit! Crede-mă!
Da, Fr Mariius,
Ma uit la mine si ma vad cazand de multe ori si am momente de plans cu amar, dar sunt fericit pentru ca El este acolo si ma iarta.Fericirea mea cand privesc la mine se rezuma la faptul ca sunt neprihanit prin dreptul care mi-a fost dat.”Harul Meu iti este de ajuns”.Conditia necesara si suficienta pentru a fi fericit pe pamant.
…dar cand ma uit in jur si vad pe altii cari n-au cui spune !”TATA”…
Poate suntem noi mai aproape de El decat altii mai batrani, nu putem sti asta.
Bapticostalule, ai spus o fraza la inceput si vreu sa iti afirm parerea….ai spus asa: „Crestinismul e o religie,Budismul alta… etc…
cati nu se declara Crestini, chiar religiosi, dar nu stiu multe despre Dumnezeu, dar sa-L mai si cunoasca…!”…..Frate, vreau sa iti zic ca fariseii, si carturarii stiau multe depsre DUMNEZEU….se rugau, citeau, studiau, pazeau multe….dar cu toate astea nu-l cunosteau pe DUMNEZEU, nu-l auzeau pe DUMNEZEU, si nu ascultau de DUMNEZEU…..Eu cred ca poti sa stii pe dinafara toata Scriptura si sa fii vorba goala..conteaza mult relatia pe care o ai cu ISUS. Teologii deseori isi evalueaza relatia lor cu DUMNEZEU, prin prisma faptului a cate cunosc, si a cata cunostiinta au in cap…nimic mai fals….Cunostiinta nu inseamna neaparat si cunoastere. Te poti adanci in studiu, si slova sa te omoare, pan’ la urma din punct de vedere spiritual…
Esential, BAptiscostal, creştinismul nu este (doar) o religie. Creştinismul nu este nici o filozofie sau ideologie, este un mod de viaţă, are de-a face nu cu ideile, ci cu ontologia.
Nu sîntem diferiţi, nu gîndim diferit – SÎNTEM ALTCEVA.
Perfect, asta am vrut sa spun si eu.
Perfect cint ne intelegem perfect, Bapticostalule…
Pingback: “De-a v-aţi-ascunselea” cu Dumnezeu « Marius Cruceru
Pingback: Foto-grafeme, Clopote, Jocul de-a teologia « La patratosu