„A fi fericit” se conjugă la timpul aorist

Ăsta-i raiul, a exclamat un bărbat cînd s-a deschis Praktikerul şi a intrat grăbit între rafturile cu scule.

M-am întrebat: oare unde şi cum aş fi eu fericit? Aş exclama acelaşi lucru dacă…dacă ce?

Ia încercaţi, dragi prieteni, să completaţi următoarea frază:  Aş fi fericit… dacă…….

***

Iată ce am completat eu…

Ar trebui să fie o dimineaţă, neapărat dimineaţa (nu-mi plac serile pentru că se apropie întunericul şi acea imitaţie a morţii, somnul) ar trebui să fie sîmbătă, undeva la ţară, dar primăvara, cu iarbă proaspăt-verde, pe o terasă cu familia alături, la un mic dejun prelungit între citiri şi cîntări, sănătos tun…

Dar fericirea s-ar prelungi pînă după-amiaza sau pînă la vărsarea cănii cu ceai în poală sau pînă la prima durere de dinţi, nu-i aşa?

***

Este posibilă fericirea între oameni şi în lume din perspectiva creştinismului? Care este promisiunea pentru fericire din partea lui Cristos? Care ar fi potretul robot al fericirii? Care ar fi cea mai bună variantă a vieţii tale în cea mai bună variantă a ta? Fericirea este de întemeiat în spaţiu şi timp?

Cîte dimineţi sînt? Puţine. Cîte sîmbete? Şi mai puţine. Cîte primăveri? Mult mai puţine? (Vreo 70 maxim, dar sîntem conştienţi numai de vreo 50, nu-i aşa?) Cîte sîmbete de primăvară la ţară voi fi avut în sănătate şi cu familia alături între cîntări şi citiri? Trei sau patru?

Dacă măsurăm cu timpul fericirea în viaţă poate că obţinem cîteva zeci de ore, nu mai mult. Fericirea ar fi pentru om în petrecere de timp, în ocuparea unui spaţiu, „aş fi fericit la mare, aş fi fericit într-un magazin de chitări….. în a face CEVA plăcut, într-un SPAŢIU plăcut…

Dar timpul? Cît timp? Gîndim fericirea în termeni de timp, spaţiu, dar sîntem eterni, destinaţi veşniciei, de aceea nu ne găsim odihna şi pacea, plăcerea şi bucuria în acest timp, în acest spaţiu.

***

Starea de bine, starea de mulţumire ţine puţin timp, iar noi nu putem sta locului ca s-o degustăm pînă la capăt. Acea greutate uşoară pe inimă şi înghiţitul în sec de plăcere care durează doar o clipă, o stare de beţie emoţională, de confort fizic maxim, o senzaţie ca cea descrisă de C.S. Lewis, o stare ca cea a lui Steinhardt din Jurnalul Fericirii? Cam atît este ce ni se permite. Fericirea pămîntească şi omenească este ceva care vine greu, durează puţin şi trece repede.

De fapt, oricît de bună viaţă am avea, cu înaintarea în vîrstă, organele interne, dar şi cortul acesta care se desface sînt responsabile de întreruperea oricărei stări care ar putea continua mai mult de jumătate de zi. Somnul este ferice pentru unii, mie somnul îmi întrerupe starea de bine pentru a simula cel puţin 6 ore pe noapte moartea, aşa ca să nu uit şi să-mi aduc aminte că acolo întins voi părăsi această viaţă.

Fericirea este întinsă de-a lungul unui singur moment. Pentru a fi fericit toată viaţa ar trebui să avem memoria mai scurtă. Omul este singura fiinţă care are nostalgia, durerea dulce-amară a întoarcerii în trecut şi este nefericit cu atît mai mult cu cît conştientizează cît de nefericit este . Un peşte de acvariu care are memoria de cîteva secunde, atunci cînd i se dă fărîmitura este fericit, dar este fericit toată viaţa.

Ne căutăm fericirea între activitate şi relaxare, între muncă şi odihnă, între rural şi comunitate, între singurătate şi familie, între însorire şi lumină, trăind apăsarea sudorii, aglomeraţi în oraşele pe care le urîm, izolaţi, departe de cei dragi, aproape de umbre şi aşteptînd întunericul ca să înceapă distracţia. Distracţie care se termină la colţul discotecii în sîngele care curge din gingiile lovite şi vomă.

***

În greaca Noului Testament nu există cuvîntul fericire aşa cum îl înţelegeau grecii! Eudaimonia este comună grecilor, dar străină lui Cristos. Dumnezeu Însuşi este makarios. Creştinismul nu promite fericirea, cel puţin nu în viaţă, nu în această viaţă. Spunem acestea pentru claritate. „Copacul în care creşte fericirea nu mai creşte pe pămîntul blestemat din cauza păcatului”, spunea John MacArthur.

De aceea verbul „A fi fericit” nu se poate conjuga la alt timp pentru un creştin decît la timpul aorist, indicativ aorist. Aoristul este un timp care a dispărut din limbile moderne. Greaca veche şi slavona veche l-au împietrit pentru noi.

Aoristul este foarte greu de tradus: are uneori aspect secvenţial, efectul este de stroboscop, de aceea spun că nu este traductibil uneori doar ca un timp, în alte contexte trebuie insistat pe aspect, incuativ, momentan, dar rareori perfectiv. Timpul este trecut, dar scurt şi apropiat. Poate că cel mai apropiat echivalent pentru români ar fi perfectul simplu oltenesc, confundabil de noi, ceilalţi cu mai mult ca perfectul…

Putem încerca? Să vedem, perfectul simplu de la a fi fericit

….

Va urma!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Comentarii, Conferinte, Gînduri, Meditaţii, Periegeza, Predica de pe Munte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la „A fi fericit” se conjugă la timpul aorist

  1. Ioa zice:

    Orice fericire are o umbră: durerea egal de intensă. Sunt inseparabile.

  2. Rodica Botan zice:

    unde lipsesc regretele…acolo incepe fericirea…

    • Marius David zice:

      Draga Rodica, asta susţine ceea ce voi încerca sa demonstrez în părţile următoare, fericirea creştină este fundamentată numai pe nenorociri…
      Absenţa regretelor înseamnă că ele vor fi fost acolo…
      Exact, Ioana, fericirea noastră este potenţată de faptul că ştim ce este nefericirea. Numai aşa o putem aprecia. Nu-i numai „absenţa durerii”

  3. Patrix zice:

    eu fui fericit
    tu fuşi fericit
    el fu fericit
    noi furăm fericiţi 🙂
    voi furăţi fericiţi
    ei fură fericiţi 🙂 🙂

    şi acum m.m.c.p.

    eu fusăi fericit, ca nea Mărin
    tu fusăşi fericit,
    el fusese, ea fusese fericită
    noi fuseserăm fericiţi
    voi fuseserăţi fericiţi
    ei fuseseră fericiţi…

    sau nu-i corect?

  4. Nicoleta zice:

    Exista forme alternante, Patrix

    fusei (fui)fuseşi (fuşi)fuse (fu)fuserăm (furăm)fuserăţi (furăţi)fuseră (fură)

    La M.m.c.p apare reduplicarea „sese”. Aşa se deosebesc cele două timpuri.

    fusesem fuseseşi fusese fuseserăm (fusesem)fuseserăţi (fuseseţi)fuseseră

    • Marius David zice:

      Nicoleta are dreptate, Patrix, mulţumim, Nicoleta, pentru informaţie. Eu am folosit în predică forma lungă, „fusăi!” Asta am auzit-o atestată în Olt de unde este şi tatăl meu şi soţia mea. Ştiu direct de la sursă. Chiar acum am primit consultanţă… gratuită! 🙂

  5. Alin Cristea zice:

    Am încercat să intuiesc direcţia aforismului: „Fericirea creştină este fundamentată numai pe nenorociri.”

    Oricum o sucesc, mai ales că apare cuvîntul „numai”, consider că este o formulă nereuşită (eufemistic vorbind).

    Ce consider eu însă nu e aşa important.

    Însă şi-acum rămîn tot acestea trei: credinţa, nădejea şi dragostea.

    Perspectiva creştină a fericirii este fundamentată pe dragoste, nu pe nenorociri.

    • Marius David zice:

      Alin Cristea, să nu pripim. Pripeala este o caracteristică a noastră a românilor. Tragem concluziile repede. N-am spus fericirea în general, ci fericirea creştină, aşa cum observa cineva, am spus-o într-un context.

      Vorbirea ne este discursivă şi discursivitatea ne creează probleme de derulare a contextului. Este vina mea că n-am reuşit să pun asta mai concis şi mai clar într-un singur ţîşnet de cuvinte.
      Dacă aş fi fost pictor, talantul m-ar fi ajutat mai mult. Mai multe de 1000 de cuvinte într-o singură imagine.
      În seara asta apare şi partea următoare.

      Ideea mea este legată de ce se întîmplă în capitoul 5 din Matei, fiecare dintre Fericirile din prima parte are cîte o nefericire în spate. Lazăr se bucură de sînul lui Avraam pentru că a fost îmbrăţişat şi de cîini, oftatul de uşurare este ferice că apare după plîns, masa cerească are gust după foamea de neprihănire, ne bucurăm de paharul plin de dă peste el după însetare, sărim de bucurie cînd primim moştenirea după ce vom fi renunţat ca Moise şi tot aşa… pînă ne învăţăm să fim fericiţi cînd ni se întîmplă cele mai mari nenorociri, cînd sîntem scuipaţi, înjuraţi, bătuţi, ocărîţi pe nedrept, pentru El, din pricina neprihănirii. Oricum o dai, ocirum o suceşti din fiecare fericire de undeva sare ca un Hopa Mitică nenorocirea, lipsa, cicatricea, puroiul, tusea.

      Ba, ce consideri tu este important pentru fericirea ta. Şi eu şi tu trebuie să fim fericiţi. Trebuie. Este ordin de sus! 🙂
      Perspectiva creştină asupra fericirii fundamentată pe dragoste aduce mai mult a Patimile lui Mel Gibson decît a Fericirile lui Matei. Sorry pentru comparaţie! Mi-e Melă de Gibson.

  6. Patrix zice:

    Mulţumesc domnisoara Nicoleta,

    Maestre, ce nenorocire poate fi mai mare decat Moartea Fiului lui Dumnezeu? Ha? Interesnt!
    Astept continuarea!

  7. viorica zice:

    Fericirea este aerul pe care il respiram ,fiecare poate lua din el atit cit vrea.

  8. Clou Jan zice:

    Orice afirmatie are un context. Cred ca in contextul de care pare sa se apropie autorul pe care l-am ascultat duminica la Cluj afirmatia va capata alt contur. Parerea mea este sa asteptam seriile urmatoarea pentru ca vad ca este predica scrisa. Daca intuiesc eu bine va urma ce-i mai frumos.
    Este vorba de un paradox. In contextul Fericirilor, fiecare dintre fericiri ‘lasa in urma foamea, tristetea, nemangaierea’, plansul@ daca imi a aduc eu bine aminte citatul.

    Felicitari pentru prestatia de duminica seara! Excelent! Mie mi se pare ca au fost mai multi ca niciodata!

    Partea cu Podul de piatra m-a dat pe spate :))

  9. viorica zice:

    Umbra fericirii-dezamagire,tristeste,amaraciune si nu ajunge zimbetul la gura ta .

  10. mărioara zice:

    Daca-mi este permis… vorbeste despre fericire nu beatitudine, atunci oricum e … temporar. Ce nu cred eu ca TREBUIE sa fie musai timpul aorist. Asta inseamna ca, noi, crestini avem doar fericiri trecute de gen a fost cindva odata.

    Si senior Patrix nu cred ca moartea Fiului Lui Dumnezeu e o nenorocire. Dupa mintea mea e o victorie. Nenorocirea e in faptul c-am capatat ceva perfect (in care sa fim fericiti pe deplin, nu aorist) si n-am putut pastra.

  11. Patrix zice:

    Iarta-ma Marioara dar n-am inteles deloc de ce daca este vorba despre fericire sau beatitudine este temporar.
    Maistrul spune ca fericirea pamanteasca se conjuga la timpul aorist, daca am inteles eu bine ce e cu timpu asta.

    Cum sa nu fie o nenorocire Mariuca faptul ca omnul a pacatuit- Este un lant. Nenorocirea tuturor nenorocirilor este ca Eva a muscat marul. Clar?
    Daca nu era asta mai era nevoie de dragoste?
    Cineva spunea pe aici fara neferiire n-am sti ce este fericirea, nu?
    Cum sa nu fie o catastrofa cosmica Moartea Mielului?
    atunci la ce a fost tacere in cer?
    Stau si eu si ma intreb.

  12. elisa zice:

    Da a fost un moment in care integul univers a gemut!
    In care au plans cerurile!
    Nu am fi fost niciodata fericiti,daca nu ar fi avut loc
    acel moment extraordinar!
    Si cat suntem de nerecunoscatori,,,ceea ce ne face si mai nefericiti!

  13. mărioara zice:

    Mr.Patrix :1. fericirea conjugata la acel timp e o actiune neterminata. Am zis eu temporara pentru ca, daca am prins eu idea, fericirea e ceva… aproape divin. Dar asta n-o face de neatins.
    2. pacatul omului e un fapt care prin victoria de la Golgota a fost facut … iertabil. Eva a dat marul spre a fi muscat. Probabil de aceea si barbatii pacatuiesc in continuare.
    3. Dragostea exista, cred eu. E Dumnezeu.
    Nu cunoastem … esenta fericirii tocmai pentru ca o raportam la ceea ce numim noi nefericire.
    Sint sigura ca stii de ce-a fost tacere in cer. Dar catastrofa?… mi se pare putin… cam mult. Elisa a descris mai bine. Certati-ma daca vreti dar eu nu m-am putut smiorcai niciodata de Pasti.
    Sa aveti o zi buna.

    • Marius David zice:

      draga Mărioara, dragi prieteni, voi răspunde la fiecare comentariu din lipsă de timp.
      Pînă îţi răspunde Patrix, dă-mi voie să interacţionez eu, că şi el a vorbit în lcul meu 🙂
      Fericirea este ceva divin, cred eu, nu aproape divin, este divin, pentru că poate fi dăruit doar de Dumnezeu. Cel puţin asta cred creştinii.
      Fericirea creştină nu poate fi trăită, înţeleasă, „suportată”, în afara creştinismului.
      Păcatul omului este iertat, dar noi suportăm consecinţele: îmbătrînirea, moartea, despărţirea etc. Este iertabil, dar murim, nu-i aşa? Fericirea creştină nu poate fi atinsă decît prin moarte. FEricirea iertării nu paote fi atinsă decît prin moartea sinelui şi naşterea din nou. Fericirea de a fi cu Domnul nu poate fi trăită decît prin moarte şi renaşterea la viaţa nouă într-un trup nou.
      Păcatul lui Adam este nenorocirea care ne-a adus Moartea, Moartea este nenorocirea care ne aduce Viaţa. De asta spuneam că prinşi în acest cerc fericirea creştină este fundamentată numai pe nenorociri. Nu putem trăi fără să murim şi moartea devine o binecuvîntare.
      Nu! Greşit. Nu Dragostea este Dumnezeu, ci Dumnezeu este dragoste. În cazul asta are foarte mare importanţă unde punem subiectul şi unde numele predicativ.
      Da, aici sînt de acord, nu cunoaştem fericirea pentru că n-am avut-o încă.

      • ivan zice:

        buna ziua.va multumesc mult pentru aceste comentari pe marginea cv .bilblic fericirea.tocmai eri am intrat cu studiul biblic la matei cap5 anpreuna cu alti 3fr. si nu mi sa parut suficiente descoperirile pe care le-am facut cu ajutorul bunului dumnezeu.acest site-mia cazut la fix pentruca cautam intens explicatia din greaca a cv -fericire-cv pe care al antalnim an VT si ajunge pana an APOCALIPSA..VA ROG FRUMOS daca puteti sami explicati mai mult ce anseamna-Eudaimonia este comună grecilor, dar străină lui Cristos. Dumnezeu Însuşi este makarios. Dumnezeu sa va binecuvanteze…

  14. mărioara zice:

    Am incercat, cum in alta parte mi-ai spus: intra cine vrea. Am mai fost, n-am zis nimic, dar acum cind ‘discutam direct’, nu pot sa nu zic macar bine te-am gasit. Sint mai fericita(!??). Si-a ‘treia zi’ dupa Craciun. Ma bucur de-nviere. Si da, am gresit in felul in care am scris. Sa fiti binecuvintati.

  15. elisa zice:

    Dar in saptamana patimilor?Marioara..?eu da,am plans de multe ori,dar de Pasti…..cand mai era si totul inverzit,inflorit,renascut,inviorat si Inviat,fericirea mea era fara margini.

  16. Sergiu zice:

    In spiritul raspunsului pe care il dai lui Alin Cristea fr. Marius indraznesc sa afirm si eu ca intr-un anumit sens, sa zicem o via negativa a talmacirii fericirii, aceasta presupune ne(mai)repetarea unei suferinte, incetarea ei sau, in viziune biblica, eliminarea totala a potentialitatii cauzei nefericirii. Pana sa vorbim de Satana insa, sa amintim doar de fericirea ce se asterne peste cel care a scapat de durerea de dinti, de pacea ce-l cuprinde pe cel ce a scapat, providential, dintr-un grav accident sau, de ce nu, de fericirea (inexplicabila, pentru unii) generata de lectura unei carti adevarate, langa soba, (Scriptura?) in linistea serii, iarna. Scuze, cred ca divagatiile mele au fost prea putin teologice dar asta pentru ca, poate, fericirea transcende teologia, conectandu-se direct la sursa.

  17. Sergiu zice:

    A, si o completare necesara la conjugarea verbului „a munci”. Lipseste pers. a IV-a singular: „altul munceste”, pers. a IV-a plural: „altii muncesc” dar si pers. a IV-a „subjonctiv-confirmativa, singular-plurala dar niciodata personalizata”: „tot altii muncesc”.

  18. mărioara zice:

    Elisa eu ma refer la SMIORCAIALA care pare sa fi devenit … motto-ul pocaitilor. Si in loc sa plingem pentru pacatele proprii ne jeluim pentru a lumii intregi. Astea au fost luate (o parere) si ‘rezolvate’ pe Calvar. Probabil din cauza acestui timp (aorist) mi-a fugit mintea la asta. Nu mai reusim odata sa trecem peste trecut. Sa nu ma intelegi gresit! Eu nu vreau sa uit Golgota, dar vreau sa-mi duc pacatul acolo si sa plec fara el. Un OM NOU. Lucru care dupa parerea mea se uita, plecind de-acolo tot cum am venit, si-apoi ne plingem ca pentru noi nu exista fericire. Nici n-o s-o gasim atita vreme cit ne… balacim in mizeria vietii cotidiene. Cind timpul pentru intilnirea cu Domnul nu exista, ori daca ne facem timp SI de Domnul, sintem scurti si concisi, precum soldatul Romei antice care n-avea dreptul sa ceara ceva ci doar sa informeze. Sau, sa revin la subiect, pligem pentru ce Domnul a trecut victorios. De fapt pentru ce plingem??? De mila pentru Domnul???

  19. Marius David zice:

    Marioara, bine ai venit!

    Sergiu, teologia creştină nu se poate face decît între apofatic şi katafatic, nicicum numai cu o cale.
    Vorbind de Satana, crezi că va fi vreodată, va mai fi vreodată fericit? Chiar dacă îşi va vedea iadul făcut pentru el şi îngerii lui populat cu atîta amar de oameni?

    Am gustat chestia cu persoana a IV-a 🙂

    Dragă Mărioara şi eu urăsc „pocăiala cu lacrimi şi muci”, vorba unui prieten mai colorat în gîtlej ca mine. Nu te teme, nu este aici locul în care să ne plîngem ca babele în staţiune. Golgota are în ea ceva sobru, masculin, tragic, care înlemneşte şi amuţeşte femeile şi îi face pe bărbaţi să se bată cu pumnii în piept şi să-şi sfîşie hainele.

    Ce simplu suna; să duc păcatul şi să plec fără el. Ce soteriologie simplistă. Aici este rîndul tău să păcătuieşti, Mărioara. Nu-i chiar aşa de simplu. Altfel cum citeşti Romani 7?

    Tragem păcatul în care ne-au zămislit mamele pînă se desface acest trup de moarte. Scapi de acuzaţie, dar nu de consecinţele vremelnice şi pămînteşti ale păcatului, îmbătrînirea, moartea, propoensiunea spre ispitire, liberi, dar legaţi, prieteni, dar robi, eliberaţi, dar încă sub povară… ehehe. Ce bine că s-a descoperit ironia şi paradoxul. Altfel creştinismul ar fi fost de neînţeles!

    Da, uite o idee, de ce n-ai plînge de mila Domnului!
    Aici ar trebui noi neprostenţii să mai citim Prohodul Domnului. ESte superb!

  20. Pingback: “De-a v-aţi-ascunselea” cu Dumnezeu « Marius Cruceru

  21. paul oprea-calin zice:

    Singurul cu adevarat fericit, Cel care are fericirea in Sine si prin SIne este Dumnezeu, Treimea iubitoare, Care L-a creat pe om dintr-o revarsare de iubire ( Sf. Grigorie De Nyssa), dupa Chipul Sau, mai precis dupa chipul lui Hristos, pentru ca si el , omul, sa se faca partas la comuniunea de iubire si fericire a Preasfintei Treimi. Zic de iubire si fericire pentru ca dincolo de toate ”definitiile”, fericirea inseamna aiubi si afi iubit… Cine a fost vreodata indragostit stie despre ce vorbesc. ,, Cine n-a iubit, n-a cunoscut pe Dumnezeu…” ( Sf. Ioan, ucenicul iubit). Afi fericit, se conjuga cu ,, afi,,…Cel care este…este Dumnezeu: Eu sunt Cel ce sunt. Afi fericit, cu adevarat, zic, nu doar a pre-gusta aceste palide reflexii ale adevaratei fericiri ( cele de care ne face Domnul parte cateodata, aici pe pamant ), se conjuga, cred , iubite frate Marius, ( era mai bine ,, Stimate D-le Cruceru,,?), la modul cel mai concret,la timpul fara-de-timp. Stiu ca-n Gramatici aceste categorii nu exista, dar asta nu inseamna ca nu am dreptate. Nu ?

  22. Pingback: Portuguesa, instrumente de percuţie, Ce se mai ştie de Tilikum?, anahoretul topîrcenist, « La patratosu

  23. Pingback: Pagina Pastorală / …“De-a v-aţi-ascunselea” cu Dumnezeu de Marius Cruceru – Blog Creștin Ardelean Viorel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.