Nici eu nu am știut că James Joyce a cîntat la chitară. Am aflat via H. R. Patapievici.
Vedeți AICI întreg articolul.
Nici eu nu am știut că James Joyce a cîntat la chitară. Am aflat via H. R. Patapievici.
Vedeți AICI întreg articolul.

sursa Facultatea de Litere, Filologie Clasica, UAIC
Cu ceva zile în urmă m-a sunat un medic.
Domnule Cruceru, spuneți-le ceva coreligionarilor, zilele trecute a venit unul aici și a făcut circ. Era un pacient în moarte cerebrală. Am încercat să îi conving rudele să doneze organe. Ei nimic, că le-a profețit cineva că înviază. A venit un tînăr, s-a rugat cu foc și a proclamat puterea învierii lui Cristos la patul mortului cum că în trei zile va umbla prin salon. A doua zi era în frigider la morgă.
Expresia puterea învierii lui Cristos a devenit lozincă. Este demonetizată. Înțelegem prin puterea învierii Lui venirea primăverii și vindecarea oricărui furuncul, a oricărei cicatrici.
Uităm însă că expresia funcționează doar într-un context.
Ieri, în timpul predicii de seară, mi-am adus aminte despre căile fără de întoarcere, despre capătul răbdării lui Dumnezeu.
De aceea reiau această postare azi (7 mai 2010), spre meditație și pocăință de Sîmbăta Mare.
………………………………………..
„De-a v-aţi ascunselea” cu pocăinţa.
Ce bine că s-a dus valul cu dosariada! Am scăpat cu toţi cu feţele aproape curate. A fost şi s-a dus. E bine! Sîntem un popor iertător, chiar şi atunci cînd nimeni nu recunoaşte, cînd nimeni nu regretă, cînd nimeni nu îşi face mea culpa. Sîntem un popor îngăduitor:
„Lasă că toţi sîntem cu bube-n cap…”
sau
„Numai fraierii se dau în stambă ca Nicolae Corneanu şi alţii ca el”.
Joaca de-a pocăinţa şi regretul este foarte periculoasă. Pocăinţa se poate ascunde de noi aşa de bine că nu mai poate fi găsită.
Iată cum s-ar putea traduce versetul 17 din Epistola către Evrei, capitoul 12.
Cine se oferă? Se poate comanda? Cine îl „traduce” și pe Sting, ca să avem galeria completă? Dar Don’t worry, be happy?
E păcat de melodie că e superbă, nu? De ce să fie folosită de necredincioși? LAsă că avem noi un uz mai bun, cu versuri (proaste și submediocre) pe care le băgăm în sama Duhului!
Iertați-mă, m-am enervat cu pornire de la următorul comentariu:
Astăzi Natalia mi-a interzis să ascult muzică. Facem Post!
Am ascultat-o, dar pe furiş tot am găsit ceva. Spun cu mîna dreaptă pe tastatură că n-am ascultat, dar ştiu despre ce-i vorba.
Ce poate fi mai potrivit decît Chaconna în Re, BWV 1004, dar cîntată de evrei (în majoritate). Nu-i ironic?
Iată-o în interpretarea lui Ithzac Perlman:
Ioan 13:27 Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i -a zis: ,,Ce-ai să faci, fă repede.„
În Evanghelia după Ioan capitolul 13 sînt două personaje mai apropiate de Isus. Cele mai apropiate, în afară de însuși evanghelistul Ioan. Cu Petru stă de vorbă mai mult Mîntuitorul atunci cînd îi spală picioarele, lui Iuda îi intinde bucățica.

sursa Bogdan Alexandru Duca
Cei doi reprezintă personaje încondeiate în tușe mai groase în întreaga Evanghelie. Iuda rostește puține, dar face multe. Petru spune multe și intră în mai mult dialog decît ceilalți ucenici.
Amîndoi Îl trădează pe Domnul. Nu este ironic? Chiar cei care sînt mai apropiați și cei care îl privesc mai mult în ochi pe magistru, tocmai aceia Îl neagă și Îl dau pe mîna conțopiștilor Legii!
„Mă obsedează un adevăr crud: faptul că noi ne iubim pozele mai mult decât toţi ceilalţi şi, nu de puţine ori, confundăm vibraţia resimţită în raport cu o stare, întâmplare sau atmosferă pe care le-am trăit, cu fotografiile pe care le-am făcut în acel punct spaţio-temporal”. (V. Bojan)
Miserere este o parte prezentă în fiecare dintre liturghiile vestice. Anul trecut l-am descoperit pe Zelenka.
Iată felul în care a înţeles el din punct de vedere muzical această implorare: Doamne… miluieşte…
Avem nevoie de mila Lui acum, cînd celebrăm Cina Domnului şi cînd ne cercetăm pe noi înşine pentru a ne găsi „vrednici” să luăm Paharul.
Vă mai amintiţi tîrgurile de la ţară de hram. Mici, bere, muzică populară la picap (că pe atunci nu erau Cd-uri cu manele) şi „învîrtite”, tiribombe, chestii din alea cu motoare electrice, „scrînciobe” (leagăne legate de o roată mare, vopsită cu tot felul de scene „chici”)…
Ce-mi aduc aminte de 1 Mai: că unu e mai ameţit ca altu, unu mai ameţit de tiribombă, unu mai ameţit de bere, altu de-amîndouă, cu vomitături ne plouă. Să fim sănătoşi la anu şi la mulţi ani!
Voicu a văzut o tiribombă supravieţuitoare în 2004…
Iată ce ne spune cu ochiul şi cuvîntul:
Negreni, jud Cluj, octombrie 2004. Lumina cea magică a dimineţii se petrece aidoma acceleratului ce taie, cu ţipete prelungi, târgul în două. Peisajul se schimbă radical şi într-o jumătate de oră începe o foială de nedescris.
In final am intilnit-o!
Belissima!
Alexandru Marian Spanish Guitars
-Spruce lattice braced western red cedar soundboard
-650mm scale, Graf tuners
-Macassar ebony back and sides, Madagascar rosewood binding
-Bois de rose fingerboard and bridge
-Honduras mahogany neck with uncertain species of ebony headplate
The headplate of this guitar has an interesting story. The owner brought me the fingerboard of his 100+ yo cello which he had replaced. He thought I might have use for the wood, not for his guitar, but in general. When I looked carefully I noticed the wood was dyed black and there was some color inside. After I scraped it was clear it was quite similar to the color of the Macassar set i chose for the guitar so I decided to make the headplate from it.
Clips from various players and strings:
Acum, cînd refac drumul lutierilor, ascult …
Ce spune Shakespeare despre sunetul lautei?
Havana vieja, Cuba, ianuarie 2008. Da, da, ştiu, chestia asta cu maşinile vechi, americane, e cel mai groaznic clişeu posibil despre Cuba. Îl depăşeşte pe El comandante Che Guevara şi pe doamnele dichisite cu trabuce enorme în colţul gurii ce stau la umbră în centrul turistic al capitalei şi se lasă fotografiate pentru câţiva pessos. Mi-am jurat în barbă la plecare că mă voi feri să fotografiez astfel de maşini în Cuba. De cum am ajuns, mi-am călcat juruinţa. Sunt două metode posibile de a negocia clişeele. 1. Să fugi de ele ca necuratul de tămâie. 2. Să dai piept cu ele, plin de demnitate şi să le personalizezi cum ştii mai frumos.
Cînd sînt la intersecții plec mai departe, cînd mi-e neclar înaintez, cînd nu am călăuzire, o caut călătorind.
Plec, dar nu oriunde. Sînt cîteva drumuri pe care le fac atunci cînd am nevoie de înțelepciunea bătrînilor și de sfaturi. Sînt trei drumuri esențiale.
Plec să îmi văd mama. Vizitați-vă mamele atît cît timpul mai are răbdare cu ele. Vor ști întotdeauna să strecoare un sfat bun.

Mama este mică de statură, dar mare la sfat și limpede în gîndire. Crescută pe dealurile Prahovei, într-o familie cu 12 copii din care au supraviețuit 9, a rămas văduvă la 27 de ani și ne-a crescut singură, mergînd pe jos. A văzut multe și încă nu a obosit. Sper să îmi spună ceva despre drum, cale și drumuri.
Din trupul leului a ieşit miere şi din carcasa putrezindă s-a hrănit cu miere dulce cel mai puternic bărbat care a trăit pe pămînt. Din carcasa copacului cel puternic s-a agăţat muşchiul amar. Viaţa trece dincolo de moarte.
Daniel Goiți este unul dintre cei mai sensibili și carismatici pianiști pe care i-am ascultat.
Cu o manieră de interpretare de o creativitate ieșită din comun, în aceleași mîini locuiește pedagogul și interpretul, îngemănare greu de găsit în lumea muzicală. Pedagog excelent, interpret de excepție, Daniel Goiți va oferi publicului orădean, garantez, o seară de neuitat.

sursa pagina de facebook a filarmonicii din Oradea https://www.facebook.com/fila.oradea
Reluare. Am reluat acest articol după ce am discutat cu Natalia despre puterea naturii și despre puterea Învierii Domnului din viețile noastre.
Este o perioadă dificilă pentru noi acum. Astfel se explică lipsa mea din preajma voastră, prieteni. Ne rugăm pentru puterea Învierii Lui în viețile noastre.
Sîmbăta viitoare, la Iași, voi vorbi despre puterea Învierii Domnului în viețile noastre. Greu subiect!
……………………………
Fotografiile sînt „luate” săptămîna trecută de Florii (2009) dintr-o pădure de lîngă Peştiş-Bihor. (A se folosi cu permisiune!) Iată forţa din firul de iarbă care pătrunde uscatele frunze. O frunză uscată tare şi uşosară, dar este ridicată de explozia de viaţă verde. Mortăciunea este străpunsă de noua viaţa şi mortăciunea hrăneşte noua viaţă, gîtuind-o în acelaşi timp.
Disclaimer: Această postare mi-a fost la PRIVAT din data de 4 aprilie anul acesta. Însă, după ce Cristian Ionescu a sesizat acest plagiat ordinar, după ce am mai făcut ceva cercetări în dreptul unor recentissime albume, mi se pare că problema trebuie atacată, cu toată durerea din dreptul artiștilor prinși în această capcană.
Îmi pare rău pentru cei „incriminați”, pe unii îi cunosc personal și unora chiar le-a pus Dumnezeu aur în gît. Ce păcat! Cred că Ema Repede a căzut în capcana lui Otto Pascal, neștiind ce cîntă de fapt. Cred …
Iată sesizarea din 4 aprilie:
Frate Marius,
ce se intimpla cu artistii „crestini” din Romania noastra? Iata ce am descoperit:
vs
Aceeasi poveste ca la O Sole Mio.
Domnul sa se indure!
N-am mai multe cuvinte pentru chestii de genul ăsta.
Astăzi, 17 aprilie, începînd cu orele 18.00, la Capela Mică din Campusul universității, va avea loc un eveniment special organizat de studenții albanezi din cadrul Universității Emanuel din Oradea.
Sînteți invitați la o seară culturală albaneză. Invitat special pastor Plator Culacu, pastor albanez care lucrează în zona Korca.
Pentru cineva care vine din Iași, Oradea pare un oraș care nu prea are multe lucruri de oferit. Deseori am fost în situația în care a trebuit să mă gîndesc mult și bine pentru a-mi duce musafirii prin dulcele tîrg al Crișului. Nu prea multe de văzut prin comparație cu atît de bogatul în muzee, în alee, în tei (a fost, nu mai este) și alte obiective. Parcurile Iașului? Incomparabile cu micile grădinițe orădene. Piste de biciclete? O mică și foarte scurtă glumă față de traseele infinite, paralele cu arterele principale, din Iași.
Dar, totuși, însă…
sursa foto evz.ro
Iată că se poate vizita cîte ceva.
Înviat din moartea amneziei şi scos din umbra senilităţii? Este posibil aşa ceva cu ajutorul muzicii?

Iată:
UPDATE: LICITAȚIA S-A ÎNCHEIAT. OBIECTUL A FOST ADJUDECAT. BANII OBȚINUȚI AU FOST DEJA TRIMIȘI SPRE REPARAȚIILE INSTRUMENTELOR PENTRU BURSA NICULAE MOLDOVEANU.
………………………………………………………………………………………
Cu permisiunea lui Voicu Bojan, scoatem la licitație pentru proiecte de binefacere, bursa Moldoveanu și Școala de Muzică (în special pentru acoperirea costurilor legate de organizarea producțiilor muzicale din această primăvară) seria sa de fotografii intitulată Cina cea de Taină. Fotografia finală a fost imprimată pe coperta unei cărți produse de Editura Aquaforte.
Printurile sînt mari, 100 cm x 35 cm (inițial scrisesem în mm. Fotografiile sînt enorme 1 metru pe o treime de metru. Îi mulțumesc Rodicăi B. pentru veghere și corectură), așezate pe material cartonat, profesionist lucrate. Întreaga serie ar merge pe holul unei instituții așezate în liniea indicată de autor, cu textul fotografului sub fiecare imagine. Prețul de pornire pentru licitație: 350 ron (7 printuri x 50 ron).
Costurile expedierii coletului vor fi în dreptul destinatarului. Nu îmi asum responsabilitatea trimiterii coletului în afara țării din pricina complicațiilor legate de declarațiile vamale referitoare la obiectele de artă și din cauza complicațiilor legate de protecția unui material atît de fragil.
Mai jos aveți comentariile lui Voicu în dreptul fiecărei imagini.
Zilele acestea am auzit bancuri, am văzut caricaturi legate de Coreea de Nord și cu trimitere la conducătorul acesteia.
Am văzut rîsete cînd nu este de rîs. Da, glumim cu rachetele de jucărie ale acelui nesăbuit. S-ar putea ca prăștiuțele lui să nu funcționeze. S-ar putea ca totul să fie o mare cacialma, dar nu despre asta este vorba.
sursa news.yahoo.com
De ce ar trebui să ne pese de aici atît de departe, chiar dacă nu vom fi atacați cu acei drugi de fier?
Pentru că acolo se moare de foame.
Vă puteți imagina cîntarea cîntărilor învelită în sunet? Iată versiunea lui Palestrina.
Mai jos comentariul din această sursă.
Cu timpul, în apropierea pensionării (dacă va fi vreodată 🙂 ), ne gîndim să ne mutăm la țară, la casă. Natalia, fată crescută la țară, tînjește după grădină. Eu nu mai am loc unde să îmi pun bicicletele. Balconul nostru este jumătate grădină, jumătate garaj, șopron, atelier de lutierie, tîmplărie și fierărie.

sursa Adevarul.ro
Dar, dacă ne facem casă, din ce să ne facem? Cărămidă? Probabil. Beton? Nu! Din BCA! Nici gînd!!!!
Aveam următoarele opțiuni pe care le-am luat serios în considerare: prima opțiune a fost pămîntul bătut sau chirpici. De ce? Motivez, dacă trebuie. A doua opțiune ar fi fost lemnul! Și aici ar fi avantaje și dezavantaje.
Acum am descoperit o nouă alternativă: casa din paie.
Iată AICI un articol despre aceasta.

sursa adevarul.ro
Azi dimineață am primit acest anunț. Poate că este util cuiva.
În perioada 17-26 mai o echipa de medici americani va veni la SCJU Nr 1 Craiova pentru a asigura o serie de operatii pentru copii cu malformatii faciale. Medicina de pe Sectia de Chirurgie Pediatrica strang cazuri pentru a ajunge la numarul de 100 de pacienti.

sursa http://www.chla.org/

sursa http://www.chla.org/
Daca cunoasteti pe cineva care are nevoie de o astfel de operatie contactati-l pe:
Din nou domnul Șerban Marcu mi-a împodobit seara și încă în ce fel.
Mi-a dăruit doi bași cu niște compoziții din categoria „așa ceva nu există”, cum bine spune dînsul.
Nu este piesă mai potrivită pentru prietenii care sărbătoresc mîine Paștele. Deocamdată ne gîndim la Isus în mormînt.
Dinu Gabriel Munteanu, de formație psiholog, este fiul profesorului meu, profesor dr. Eugen Munteanu de la Universitatea din Iași. Deocamdată am văzut de la distanță tot ce se întîmplă cu dragii noștri tei din Iași. Am oftat a neputință. Iată, poate că se mai poate face ceva …


Actualizare, 28 Martie 2013.In urma unor declaratii recente ale Primariei din Iasi, ma simt nevoit sa subliniez din nou caracterul apolitic,public si transparent al acestui raport civic.
Disclaimer: Nu pot să mă abțin să nu reiau acest text după un an … atît de greu, atît de greu…
Am ajuns să cred în extratereştri! De 27 de ani, dar am ţinut ascuns pînă acum! Cred că unora dintre noi li s-a dăruit să trăiască printre îngeri.
De cînd o cunosc pe ea … am ajuns să cred că fiinţe de pe altă lume chiar există şi în lumea noastră … îmbrăcaţi în carne, oase, vene …
Se nasc şi mor printre noi, dar ascund cumva că sînt „căzuţi din nori”. Extratereştrii sînt extrem de frumoşi şi extrem de buni. Parcă genele care ne apasă pe noi toţi ori le lipsesc cu desăvîrşire, ori s-au pierdut pe undeva. Nu-şi dau vîrsta …. dar se îmbolnăvesc … (Asistentele se minunau zilele trecute… 43 de ani??? Nu se poate! Ce-aţi făcut, doamnă! …. şi nu vă vopsiţi? chiar?)

Trăiesc de 22 de ani cu o fiinţă din altă lume. Cu siguranţă este aşa!
Alexandru Marian, un fenomen în ceea ce privește ghitareria, a împlinit anul acesta 5 ani și cam 20 și ceva de chitare. A mea este a 20-a. Ce-i pot ura mai mult decît să nu își lase darul pe care Dumnezeu i l-a făcut și să facă mai multe chitare. Sper să îi văd chitara 500, dacă va fi posibil. La multe chitare!
Alexandru Marian Spanish Guitars
I just realized more than five years have passed since I build guitars! My first guitar was a Torres-style made from Italian spruce and Spanish cypress. I recall I was gluing the fingerboard on 1 January 2008 🙂
I dusted it off and asked my friend flamenco player Tiberiu „El Grelo” to record a piece on it:
UNIVERSITATEA EMANUEL DIN ORADEA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
DOMENIUL: MUZICĂ
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIE MUZICALĂ

sursa foto http://www.123rf.com/
CONCURS DE COMPOZIŢIE
EDIŢIA a III-a, 2013
Îi mulțumesc prietenului meu, pastorul Viorel Clintoc jr., pentru semnalarea acestui text. Ca unul care mi-am petrecut șapte ani alături de Augustin, am citit cu nesaț ce spune Carl Trueman și aștept cu ochii lărgiți cartea lui Matthew Levering.

I remember the first time I read Augustine. I was a final year undergraduate at Cambridge on the Classical tripos but taking the course, Christian Life and Thought to A.D. 451 from outside my faculty. Those were the days: university courses could actually use the term ‘A.D.’ to refer to exactly the same start date as ‘C.E.’ but without risk of being accused of oppressing anybody and thus standing on a line of obvious continuity with every crime against humanity of the last 500 years. A lost age of almost unimaginable Eloi-style innocence, untouched by the Morlockean mindset of political correctness.
Aceasta a fost una dintre problemele la care m-am gîndit pentru la vară.
Cum îmi voi încărca telefonul pe care am toate programele de urmărire a kilometrilor, programele de navigație, programele de monitorizare sportivă? Cum voi urmări exact cei 1001 km.
Se pare că unul dintre prietenii mei a găsit deja o soluție și mi-a indicat acest videoclip.
Este vreun inginer printre noi care ne poate ajuta să punem acest sistem în funcțiune? Mai ales partea aia cu electronica este ceea ce mă blochează. N-am mai lipit piese pe plăci de circuit din clasa a IV-a. Nu pare greu, nici imposibil, dar trebuie ceva minte inginerească pentru asta.
Ioana Gandrabur, chitarista de origine română născută oarbă, despre care am mai scris, interpretează un compozitor fascinant: Giulio Regondi (1822-1872). Reveria nocturnă.
sursa youtube rsagala
Astăzi (20 martie 2014), la un an diferență citesc comentariul măgulitor al lui Dorin Mureșan,
De ce e Marius Cruceru fascinant? Pentru că, prin predica lui, face un fel descântec discursiv al vieții ca să încânte moartea. Marius predică despre moarte. În tot ceea ce zice, palpită moartea. Este, din punctul meu de vedere, singurul predicator care mă electrizează cu adevărul învierii. Singurul care îmi dă senzația că tocmai s-a trezit din moarte și începe să îmi vorbească. Nu mă încântă, nu mă stresează. Mă electrizează. Sunt în scurt circuit când îl ascult. Până la un punct. De la acel punct încolo, încep să mă bucur de înviere. Unic e! Bine că e!
dar mă îngrijorez în același timp de ce spunea Rodica Mocan ieri:
biserica ne pregătește pentru moarte, dar nu ne pregătește pentru zilele care vor urma, nu ne învață cum să trăim de luni încolo printre oameni, ca sare și lumină. Am plecat de la biserică știind cum să mor, dar de ce nu ne învățați cum să trăim?
Astăzi m-a emoționat un comentariu: „Astăzi am fost diagnosticat cu leucemie. Aceasta aș vrea să cînte organistul la înmormîntarea mea … ”
Atunci m-am gîndit și eu, cum am mai făcut altă dată. Oare ce mi-aș dori să-mi vibreze sicriul, ce să-mi intre în urechile înfundate, ce emoții să-i viziteze pe apropiați.
Passacaglia lui Bach în Do minor în transcripția lui Ottorino Respighi
Disclaimer – am reluat acest text în urma unor discuții cu studenții mei referitoare la ce anume este sau nu este ceea ce numim în general „predică”.
Ce este şi nu este un pastor? Pastorul este o persoană care uneori predică.
Ce este şi nu este predica? Iată o întrebare bună în continuarea studiului nostru despre păstor.
1. Predica drept discurs. Sînt situaţii în care unii predicatori uita ca predica este si un discurs, care trebuie organizat după toate regulile unui discurs. Trebuie să fie informat, construit pe argumente, informaţii verificabile, demonstraţie etc. Cred că trebuie să fim conştienţi ca unii care ştim că sîntem ascultaţi de un public din ce în ce mai informat şi educat. Cred că unii dintre noi, vorbitori în public, ar trebui să trecem printr-un proces de reeducare, un fel de sesiuni de pregătire care să conţină hermeutică şi retorică clasică. Nu mai vorbim aici de Duhul şi ungere, chemare, daruri.