Ieri, în timpul predicii de seară, mi-am adus aminte despre căile fără de întoarcere, despre capătul răbdării lui Dumnezeu.
De aceea reiau această postare azi (7 mai 2010), spre meditație și pocăință de Sîmbăta Mare.
………………………………………..
„De-a v-aţi ascunselea” cu pocăinţa.
Ce bine că s-a dus valul cu dosariada! Am scăpat cu toţi cu feţele aproape curate. A fost şi s-a dus. E bine! Sîntem un popor iertător, chiar şi atunci cînd nimeni nu recunoaşte, cînd nimeni nu regretă, cînd nimeni nu îşi face mea culpa. Sîntem un popor îngăduitor:
„Lasă că toţi sîntem cu bube-n cap…”
sau
„Numai fraierii se dau în stambă ca Nicolae Corneanu şi alţii ca el”.
Joaca de-a pocăinţa şi regretul este foarte periculoasă. Pocăinţa se poate ascunde de noi aşa de bine că nu mai poate fi găsită.
Iată cum s-ar putea traduce versetul 17 din Epistola către Evrei, capitoul 12.
„Evrei 12:17 Căci ştiţi că şi după aceea vrând să moştenească blagoslovenia, a fost neprimit; de vreme ce loc de pocăinţă nu a aflat, măcar că şi cu lăcrămi o căuta pre ea”
NT ediţia 1857. Traducerea este corectă.
Expresia
metanoias gar topon ouch euren kaiper meta dakruon ekzetesai auten
sau cum spune Vulgata
enim invenit paenitentiae locum quamquam cum lacrimis inquisisset eam
În ambele cazuri se poate traduce „nu a mai aflat locul pocăinţei deşi o căuta (pe aceasta) cu lacrimi”
Deci Esau nu binecuvîntarea o căuta cu lacrimi, ci pocăinţa şi nu a mai găsit locul în care aceasta s-a ascuns de el.
Ekzetesai este construit cu un preverb care are dublu rol, intensiv şi lexical. La fel ca la verbul kaio, care înseasmnă „a arde”, dar katakaio înseamnă „a mistui”.
Esau căuta cu sîrg şi lacrimi un loc pentru pocăinţă în viaţa lui şi nu l-a mai găsit. Viaţa lui era prea aglomerată şi prea îngustă pentru generoasa pocăinţă. Căuta cu lacrimi locul în care pocăinţa s-a ascuns de el şi nici pe acela nu l-a mai găsit.
A dat peste el „orbul împietririi”. A rămas cu mintea blestemată şi în voia ei.
Nu ne putem juca „bîza” şi nici „de-a v-aţi ascunselea” cu pocăinţa. Pocăinţa prin definiţie înseamnă acordarea unei alte şanse din partea lui Dumnezeu. Cînd abuzezi şi de această concesie, atunci mînia Lui se descoperă fără să mai poată fi ascunsă şi pocăinţa se ascunde fără a mai putea fi găsită.
Noi ne putem ascunde o vreme, Dumnezeu ne găseşte şi în gaură de şarpe, şi dacă vor cădea munţii peste noi şi la marginea mării şi în adîncul Hades-ului.
Dumnezeu numără încet cînd stă cu spatele şi cînd se întoarce ne găseşte. Dacă Se ascunde El, şi lumina cea mai strălucitoare este tot întuneric pentru noi. Şi nu Îl vom mai putea găsi.
Esau s-a jucat „de-ascunselea” şi s-a pierdut pe sine însuşi.
Marius Cruceru 
Groaznică, imposibilitatea de a te mai putea pocăi.. Cred că frica și cutremurul de care vorbea Pavel, ar trebui să ne cuprindă doar pentru simplu fapt că Dumnezeu datorită păcatelor nemărturisite ar stinge Duhul Sfânt în noi,…
un articol foarte bun si necesar! voi da link la multi prieteni sa-l citeasca!
Dumnezeu sa va inspire in continuare!
Interesant! Un lucru as intreba…si anume cand stii ca Dumnezeu nu se mai lasa gasit? Cred ca exista acest punct dar tot asa cred ca este dificil de a judeca in viata unei persoane daca a ajuns sau nu la acel punct.
de acord!
Nu întotdeauna mă inspiră Dumnezeu, Iustin, uneori trag singur pe nas…. din păcate.
bun articol. bun de tot. multumesc.
na, vezi că se merită reluate? 🙂
da. totusi, eu acum il prind prima data. se pare ca acum a fost sa fie…
eh, toate la vremea lor, se pare că acum ai avut nevoie de textul acesta.
Şi când mă gândesc că:
Grozav lucru să ne jucăm, să fim ghiduşi (şi să facem ghiduşii) pe seama seriozităţii lui Dumnezeu, atunci când El vrea să ne… restaureze.
Articolul mi-a creat senzaţia/impresia unei scene în care un personaj îi cere unui inconştient să nu se mai joace pe calea ferată, pentru că se apropie trenul. Însă, în continuare, luând totul în (de)râdere, în joacă, inconştientul îşi continuă momentele de plăcere ludică.
Hei, lasă joaca. Acum chiar nu este cazul. Degeaba vrei să devi serios şi responsabil după ce trenul, în drumul lui, nu te-a băgat în seamă.
interesantă imaginea cu trenul…
Ce spune un psiholog despre aşa ceva?
De ce nu imaginea unei tornade? 🙂
Probabil pentru ca trenulete de jucarie mai vedem, dar tornade de jucarie nu.
O tornadā origami din hartie impāturitā ))),se acceptā?
Pingback: Titrare, Europa creştină?, Vietnam, Esau, FIC « La patratosu