Între căință și pocăință, între calea lui Iuda și calea lui Petru

Ioan 13:27 Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i -a zis: ,,Ce-ai să faci, fă repede.„

În Evanghelia după Ioan capitolul 13 sînt două personaje mai apropiate de Isus. Cele mai apropiate, în afară de însuși evanghelistul Ioan. Cu Petru stă de vorbă mai mult Mîntuitorul atunci cînd îi spală picioarele, lui Iuda îi intinde bucățica.

sursa Bogdan Alexandru Duca

sursa Bogdan Alexandru Duca

Cei doi reprezintă personaje încondeiate în tușe mai groase în întreaga Evanghelie. Iuda rostește puține, dar face multe. Petru spune multe și intră în mai mult dialog decît ceilalți ucenici.

Amîndoi Îl trădează pe Domnul. Nu este ironic? Chiar cei care sînt mai apropiați și cei care îl privesc mai mult în ochi pe magistru, tocmai aceia Îl neagă și Îl dau pe mîna conțopiștilor Legii!

Și unul și altul cad, dar avem două drumuri după cădere, drumul plîngerii și drumul spînzurătorii.

Matei 26.75 Şi Petru şi -a adus aminte de vorba, pe care i -o spusese Isus: ,,Înainte ca să cînte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.„ Şi a ieşit afară şi a plîns cu amar.

Evanghelistul Matei ne spune că Iuda s-a căit, a recunoscut, a regretat, dar acesta nu este drumul autentic al pocăinței. Regretul cel mai sincer nu acoperă păcatul. Căința se poate transforma eventual în amărăciune și vlăstari de scîrbă, dar nu în bucuria iertării.

Matei 27: 3 Atunci Iuda, vînzătorul, cînd a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s’a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i -a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrînilor,  4 şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vîndut sînge nevinovat.„ ,,Ce ne pasă nouă?„ i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.„  5 Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s’a dus de s’a spînzurat.

Petru își plînge trădarea, nu face acte teatrale, nici măcar nu încearcă să repare, nu face nicio mărturisire publică imediat, nu-și va fi iertat lucrul mai apoi, dar pe moment cel care pare să facă actul corect este Iuda, nu Petru. Petru plînge a disperare, dar nu deznădăjduiește. Iuda îndeplinește încercarea de reparație, se căiește, mărturisește public, tinde spre îndreptare, dar Satana deja îl ocupă pe dinăuntru.

Există probabil trei faze prin care poate trece omul în relație cu Satana: ispitit de acesta și influențat, apoi sub stăpînirea și posedat de duhurile rele. Din acestea două pare a fi scăpare. Ispititul scapă, îndrăcitul este eliberat de mii de duhuri, dar urmează o a treia fază fără de scăpare și fără de întoarcere: însătănirea. Satana însuși își face loc în inima lui Iuda, îi ocupă complet ființa și îl strămută spre moartea. Nu-i interesantă observația că trupul mort al iudei s-a dezghinat și și-a vărsat pe pămînt burhăile? Nici hoitul n-a suportat ocupația, mațele (sediu al setimentelor pentru antici, sediu al spiritualității) ies afară în spume pe pămînt, cînd spînzuratul, fiul pierzaniei, crapă.

Există o fază în care întoarcerea și mîntuirea nu mai este posibilă. Există un stadiu în care nici măcar proximitatea lui Isus și a Miresei Lui nu ne mai poate salva. Atunci iei bucățica din mîna Mîntuitorului și în loc să își facă loc în trup pîinica bucuriei, exact în acel moment sătănirea devine desăvîrșită. Autorul epistolei către Evrei ne spune că Esau căuta cu lacrimi locul bincuvîntării și nu mai găsea locul acela.

17 ιστε γαρ οτι και μετεπειτα θελων κληρονομησαι την ευλογιαν απεδοκιμασθη μετανοιας γαρ τοπον ουχ ευρεν καιπερ μετα δακρυων εκζητησας αυτην

Există posibilitatea să iei Cina Domnului și să fii îndrăcit? Există posibilitatea de a activa în Biserică și să te înrăiești și mai mult? Corintenii n-au fost mustrați de Pavel pentru că nu luau regulamentar Cina sau pentru că nu credeau că este realmente Trup sau că este un simbol, au fost mustrați că vin în comuniune și se fac mai răi, pentru că întind rodul viței și rodul cîmpului unii spre alții și acestea cu adevărat se transformă, dar se tranformă în paharul dracilor și în pîinea sătăniciurilor.

Ieri a fost Cina cea Mare, Cina anuală, pe care o luăm în fiecare Joie Mare, pe lîngă celelalte 12 din an, a 13-a Cină, timp în care putem medita la cele două drumuri din fața Paharului, la cele două căi din fața Pîinii. Prividu-ne în ochi Salvatorul ne putem pierde, în fața Mîntuitorului putem lua bucățica și să alunecăm pe acoperișul iadului. Preajma lui Isus și a Bisericii nu sînt de ajuns pentru scăpare.

Isus vrea să ne ocupe dinlăuntru, vrea să intre în noi și să Îi lăsăm Duhul să ne confiște trupul ca un cort, ca un templu.

Există și drumul lui Petru, drumul pocăinței autentice, fără teatralisme, dar cu plîns în dosul ușii, fără pași pe sticlă ciobită și fără mers în genunchi și pe coate, dar cu frîngere și strîngere de inimă. Există un drum spre lemnul spînzurătorii și altul spre lemnul crucii cu capul în jos, drumul orgoliului înșelat și drumul smereniei definitive, drumul urcării în copaci, și drumul coborîrii spre umilință. Există o cale a căinței amare, acela este Iadul adevărat, căință pentru veci, părere de rău fără scăpare, plînsul și scrîșnirea dinților, există și calea pocăinței cu oftat de ușurare și bucurie lîngă tîlharul cel din dreapta, lîngă Maria Magdalena celor șapte păcate, lîngă Petru și alți ratați ai lumii acesteia.

 

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, inventarul stricaciunilor spirituale, Meditaţii, Periegeza, Zidul rugăciunii și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Între căință și pocăință, între calea lui Iuda și calea lui Petru

  1. Han Christian zice:

    Petru a ramas in viata nu pentruca pocainta sa ci pentruca Isus avea un plan cu el in ce priveste formarea Bisericii.
    @Există o fază în care întoarcerea și mîntuirea nu mai este posibilă.
    Credeti intr-un Hristos mic si o jertfa neputincioasa ?
    Cam speculativ si confuz ce ati scris mai sus! Sper ca nu ati dorit sa faceti frica cuiva.

    • daniel zice:

      @Han
      Sa inteleg din comentariul dvs ca planul lui Isus pentru Iuda era sa se spanzure? Nu vreau sa merg mai departe cu rationamentele din interventia dvs pentru ca ne indreptam prea mult de Scriptura.
      Cred ca faceti o mare confuzie intre pedestinarea la mantuire (care cred eu ca este o alegere personala – „Iata eu stau la usa si bat…daca deschide cineva”) si alegerea suverana a lui Dumnezeu pentru a fi vas de cinste sau vas de ocara. (Romani 9)

      • Han Christian zice:

        Intrebarea corecta era: Sa inteleg din comentariul dvs ca planul lui Isus pentru Iuda era sa-L vanda ? Raspunsul meu e : Da
        Cred in suveranitatea lui Dumnezeu in mantuire. Cu stima.

  2. Este înfiorătoare ideea de fază/stadiu de damnaţiune în planul spiritual al personalităţii! Parcă am vrea mai bine să auzim că există timpi/vremuri în care întoarcerea şi mîntuirea nu mai sînt posibile, decît să auzim că există o fază lăuntrică în care cele două nu ar mai fi posibile.
    Nu vă contrazic. Spun doar că o astfel de realitate este de-a dreptul înfiorătoare.

  3. Elisei zice:

    Intotdeauna m-am intrebat cum ar fi fost dacā Iuda nu s-ar fi spânzurat?Cum l-ar fi reprimit ucenicii in rândul lor,oare l-ar fi iertat,stiind cā Mântuitorul a fost vândut de unul dintre ei.
    S-au dupā cāintā dacā ar fi scris o evanghelie cum ar fi relatat ceea ce s-a intamplat,cum s-a produs „insātānirea” si apoi desātānirea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.