Zilele acestea, pedalînd pe Valea Cernei și pe lîngă Dunăre m-am gîndit că mai am destul de puține veri pînă să ajung acolo unde nu este iarnă niciodată! Viața este scurtă mi-a scris un prieten azi dimineață. Nu vom putea face totul, dar putem face cîte ceva.
Pe unde ar merita să pedalezi (road, nu MTB deocamdată, va urma și MTB) în România înainte de a ”da colțul”, cum se spune?
Se știe: evanghelicii nu fac pomeni pentru morți! Viața dintre vii și morți în mentalul evanghelic are o fractură motivată biblic. Este o mare prăpastie între noi și ei. Cu alte cuvinte: ”morții cu morții!” Dar despre aceasta și despre escatologiile noastre diverse și diferite, cu alte ocazii.
Din cînd în cînd ne amintim și noi de cei care ne-au fost aproape pentru o parte din viață. Frați, tați, mame, surori, prieteni. Adică îi ”pomenim”, ne amintim de ei, fără să facem pomeni.
Am profitat de faptul că am fost pe aproape de Valea Cernei și aproape de Defileul Dunării și mi-am împlinit un vis mai vechi, să pedalez în aceste zone cu gînduri la apropiați.
AICI notițele
Întîlnirea s-a ținut la Drobeta Turnu Severin, unde m-am simțit excelent! Locuri minunate! Oameni minunați! Mulțumesc, pastor Pavel Ureche, pentru toată găzduirea.
După cum știți deja, anul acesta încercăm un nou pelerinaj. Grupul începe să capete contur, traseul este deja aproape definitivat.
Iată care sînt noutățile:
sursa facebook touring
Am găsit oameni de bine care doresc să ne cazeze în Viena și în Linz! Le mulțumim din suflet! Știu că și ei citesc aceste rînduri! Slavă Domnului pentru rețelele de socializare, pentru posibilitatea de a comunica atît de rapid. Abia aștept să îmi întîlnesc și față către față prietenii de pe facebook.
Anul acesta plănuim să atingem două obiective: Lagărul Mauthausen, care nu este atît de cunoscut ca Auschwitz-ul, dar mult mai fascinant, după părerea mea. Al doilea obiectiv este locul în care a fost spînzurat Dietrich Bonhoeffer, Flossenburg, în Germania.
În mai puțin de 2 săptămîni mergem din nou în Oltenia. Scornicești mai precis! Este modul în care am găsit ne răzbunăm pe Ceaușescu! Evanghelia este predicată acolo unde el ar fi spus că nu va mai fi biserică de niciun fel.
Am făcut asta vreme de 19 ani. Ne-am crescut copiii în mașină, legănîndu-i și clătinîndu-i pe Valea Oltului. Am avut bucurii, întristări, necazuri, spaime, morți. La un moment dat am crezut că s-a cam încheiat etapa aceasta din viața mea. De fapt cred că o voi face toată viața. Rîd cînd unii mă acuză cum că aș sta toată ziua numai pe internet sau în bibliotecă sau numai la catedră, fiind profesor universitar. Meseria mea este un păcat în sine pentru toți acești necunoscuți guralivi. Presupune faptul că sînt complet deconectat de viața reală. Academia cu treaba ei, viața reală cu treaba ei. Atunci îi invit pe aceștia alături de mine cel puțin 2 săptămîni din an pentru o baie de realitate.
Uneori am impresia că singurele texte pe care le mai citesc cei din ”hăul albastru” (facebook) sînt propriile comentarii, pe care le adoră narcisistic. Tehnica dezbaterii? Nulă! ”Ba tu ești prost!”. Cam la asta se reduce adesea ”dialogul”. Astfel de întîmplări sînt extrem de utile pentru a-mi elibera lista de pretenari, falși actori ai conversației.
Teodor Baconschi a scris un text substanțial despre fenomenul facebook și patologia generată de acesta. Nu doresc să devin redundant, însă vreau să subliniez un handicap care are consecințe grave asupra oricărui tip de discurs, asupra oricărei forme de înțelegere.
Generația facebook începe să fie foarte sigură pe tot ce știe, dar are mintea pietrificată. Vorbește, dar nu mai ascultă cu atenție! Are rezoluții și verdicte, cu un deficit din ce în ce mai mare de simț al umorului și nu numai. Mă îngrijorează mai puțin lipsa umorului, deși este unul dintre pricipalele semne ale inteligenței; sînt absolut panicat să constat că generația facebook este handicapată de simțul metaforic și nu-și mai înțelege nici măcar propriile memes, derivate și acestea din structurile tropilor elementari.
Exemple? De ieri!
Postez ceva ce în traducere liberă ar putea suna cam așa:
”țările (foste) creștine care și-au abandonat ethos-ul creștin, alegînd din ethika creștină doar toleranța, sînt într-o criză semnificativă”. Sau: ”mă simt mai sigur în aeroportul din Budapesta decît în cel din Londra!” sau ”prostia de a-i refuza pe cehi, români, polonezi, brutari, faianțari, șoferi, care acum îi apără cu făcălețul, în favoarea tuturor musulmanilor radicalizați cheamă democrațiile vestice la a plăti niște chitanțe”.
E ceva aici de la care să ne certăm pasional? Nu!
Cam atît, nimic mai mult! Un meme nu este un tratat de sociologie, nu este un articol de psihologie socială, nu este o afirmație exegetică, nici dogmă teologică, un meme este ceva între glumă deschisă sau afirmație de tip TIC (tongue in cheek!) și acest tip de expresia grafică trebuie înțeleas(ă) cu limitele hermenutice de rigoare!
Ce credeți! MANIPULARE strigă comentatorul de ocazie. Eu trăiesc aici sau acolo și nu-i așa! Vine altul: ba eu tot acolo stau și este altfel. Se înțelege că argumentele finale pentru orice specialist în emigrație și imigrație sînt generate de experiențele personale, nu-i așa? De gusturile personale. Părerologia proprie este ultimul arbitru.
Iată ce se întîmplă în dreptul unei astfel de postări:
Zilele acestea am participat la o întîlnire care ar trebui reduplicată și reeditată. Un seminar tați-fii-fiice timp de 3 zile. Mamele au stat acasă (mai puțin Natalia 🙂 )!
A fost extraordinar. 20 de perechi de tați-copii au participat la 3 zile de activități, seminarii, rugăciune, cîntare.
Exemple? ”Ce facem fără mama?” Bucătarii de la AMEC i-au învățat pe tați să gătească împreună cu ai lor copii … brioșe. Podul lui Da Vinci, apoi ARKA Park, apoi discuțiile pe cele trei teme: Copilul în prim plan, Tata și copilul, Tatăl în prim plan. După seminarii am discutat despre homeschooling, despre adolescență, despre problemele generației care învață să folosească tablete și smarphone-uri încă de la vîrsta de 2 ani ..
Deși a trecut limita termenului de înscriere, înțeleg de la organizatori că încă se mai pot înscrie cei interesați.
Iată:
Prost ai făcut! Am auzit acest reproș adesea de pe buzele părinților care și-au abandonat, (pot să spun tare?: ABANDONAT copiii), pentru a le construi betoane inutile.
Și restricționez amenda mea numai la acest caz!
sursa facebook father and son having a conversation
Nu vorbesc aici despre familiile care s-au împărțit (din păcate unii au ajuns nu numai la împărțire, ci și la despărțire) din cauza sărăciei.
Nu amintesc aici satele golite din Moldova, ci satele golite de bărbați din Bucovina, din Crișana, de pe văile Crișurilor … acolo unde românii o duceau mult mai decent, unde existau locuri de muncă și terenuri de lucrat.
Vizitînd mai multe familii am văzut boala. De fapt în unele cazuri este lăcomie și mîndrie, competiție prostească și concurență intra-familială.
Gigu și Nuțu sînt cumnați. Ei sînt împunși și împinși de neveste să nu se lase unul la celălalt. Dacă unu și-a pus balustradă de inox, cealaltă nu se lasă pînă nu îl determină și pe Giguț al ei să pună și el balustradă de inox, dar cu ceva brizbrizuri în plus. Dacă unul are garaj cu uși batante, celălat trebuie să construiască ceva cu uși culisante, eventual cu motoraș …
Apoi și unul și altul oftează, dau cu pumnul în masă și rostesc apăsat:
băăăăă, copii, uite … cu mîinile astea muncite am alergat și v-am făcut case să stăm cu toții în ele, să ne bucurăm, să ne creștem nepoții și voi să nu mai munciți ca noi … băăă!
Se enervează și spumegă cînd copiii le răspund:
S-a întîmplat înaintea sezonului! Atunci a făcut cifra rotundă!
Bicicleta de care am pomenit de mai multe ori pe blogul meu, Devron, o bicicletă pe care am călărit prima dată spre Auschwitz, pe care am făcut multe alte ture și pe care am adunat multe amintiri, tocmai a primit revizia de 5000 de km!
Eu am avut D6.7 Zerga, dar am încercat și D3-ul. (vezi recenzia la D3 aICI)
sursa devronbike.ro
Cu permisiunea autorilor, iată eseurile selectate pentru votul final la concursul de eseuri.
10 trăsături ale unui bărbat adevărat – se poate face un asemenea portret? Iată unii au încercat AICI.
Se poate face un asemenea portret?
Aproape 30 de băieți-bărbați tineri au intrat în acest joc. Le mulțumesc pentru încredere! Am selectat 16 eseuri după trei criterii: conținut, corectitudine (formă), creativitate.
Totul a pornit de AICI.
Am invitat doamne și domnișoare să voteze. Prima dată 7, după care am lărgit baza de vot, cînd am văzut cîte eseuri am primit. S-a votat sub parolă. Unele votante mi-au cerut încă îngăduință (bunici, mămici, tinere studente, fiecare cu program încărcat) pînă mîine seara. Din păcate nu este posibil să prelungim votarea. Și așa am trecut cu peste 50 de votante peste ținta pe care mi-o propusesem (100). La ora actuală sînt 172 de votante și situația se prezintă cam așa:
Voi reveni la orele 24 cu ultima informație, înainte de ”închiderea urnelor”.
Pe Cosmin l-am cunoscut ce ceva vreme în urmă pe cînd era student. Am stat în casa lor înainte de a pleca în străinătate. M-am bucurat de ospitalitatea familiei, dar și de … spațiu. Spațiul era cu totul diferit aranjat în jurul lor. Casa era desenată, proiectată, straniu-prietenoasă, o casă în care m-am simțit imediat bine și bine-primit. Ați fost pe la Panemar Cluj? Este una dintre creațiile lui Cosmin. În emisiune n-am putut face o listă a lucrărilor lui Cosmin pentru a nu face reclamă. Dar vedeți ce spune în emisiune. Pentru inteligență nu există buton de oprire!
Astăzi am petrecut o zi extrem de intensă! După sesiunile de la Targu Mureș și Iris, încheierea din seria Creștin în secolul XXI, am făcut două emisiuni pentru Credo Tv. Una dintre emisiuni a fost legată de cazul Smicală, cealaltă este legată de pseudo-creșterea economică a României.
Dar veștile despre cazul Smicală, răpirea copiilor din sînul familiilor, cazurile de tip Bodnariu, despre care am discutat cu domnii George Alexander și Ken Tucker, toate acestea mi-au lăsat o povară pe inimă care m-a urmărit tot drumul pînă la Oradea. Veți vedea emisiunea.
După ce am ajuns am aflat că micuțul A., unul dintre copilașii aflați în supravegherea Hospice Emanuel. S-a dus cu îngerii. Aceasta este cumva o veste care frînge inimile părinților, ne lasă cu gura uscată după Cer și cu ochii apă, dar este și o veste bună în alt fel. Suferința micuțului de 1 an și 4 luni s-a sfîrșit. Să spunem o rugăciune pentru părinții măcinați în lunile acestea grele!
După părerea mea? După părerea altora? Să încercăm să tragem cu ochiul în stînga și în dreapta și să facem o sinteză. Cu aceste tendințe și direcții de dezvoltare a gîndirii creștine sînt de acord și în armonie mulți lideri din mai toate denominațiile creștine.
Să le luăm pe rînd!
Etica și etos-ul. Viitorul apropiat ne va oferi tot mai multe cîmpuri de bătălie în privința eticii personale, a etos-ului comunitar. Biserica nu este pregătită încă să răspundă la provocările pe care I le adresează știința contemporană. Nu ține ritmul cu frecvența descoperirilor științifice. Cuplul digital-biologic stîrnește din ce în ce mai mult interes. Putem imagina în următorii zece ani transplantul de cap cu succes (anul acesta va fi prima încercare), dar și simbioza cu materialele non-organice (paradoxal). Un nou creștin este pe cale de apariție. Creștinul interesat de sistemul filozofic și teologic al creștinismului, dar cu totul dezinteresat și chiar refuzînd etica care decurge din acest sistem filozofic și teologic. Tînărul milenial citatin este extrem de activ intelectual, la fel de activ sexual. Este un adevărat prădător. Este interesat de dezbaterile între calvinism și arminianism, dar nu va renunța să trăiască cu prietena sa sau … prietenul său, încercînd cumva să găsească o cale de mediere, o cale de alipire între cele două domenii care îi creează inconfortabile schizoidii. Va găsi și liderii spirituali care îi vor aduce liniștea și seninătate. Biserica contemporană este gata să își sacrifice etica și etosul pentru cîștigarea numerelor și popularității.
Zilele trecute am făcut o tură Hospice cu antrenorul și prietenul meu, Zsolt Vass Klein. Am încercat să îmi depășesc media orară pe distanță.
Ieri am încercat altceva. Am vrut să văd cît mai rezist pe lîngă tineri. Toți mai tineri ca mine: David, Emanuel, Cosmin, Adrian, Sebastian, Razvan. Unii pot să îmi fie copii, avînd în vedere diferența de vîrstă.
Eh, și ei au fost politicoși, de m-au lăsat înainte, dar eu zic că am rezistat destul de bine. În total am adunat 322 de km pentru acoperirea unei donații de 300 de euro. În aceste zile trec prin tot felul de provocări de genul: să văd cît mai pot să #rezist!
Deocamdată mulțumit!
Am parcurs timp de 7 luni cîteva teme care ne-au dat tuturor bătăi de cap. Cel mai mult mie! A fost provocator, umilitor, un exercițiu plin de aventură dar și cu oarece satisfacții. Acesta este unul dintre motivele pentru care am acceptat provocarea Bisericii Iris pentru serile ”Cu Irisul deschis”: mă determină să mă gîndesc la teme incomode în primul rînd pentru mine, teme care mă obligă să mă întind și să mă gîndesc la chestiuni la care nu mi-ar fi fost comod să mă îndrept în mod natural. Cred că și Dorin Mureșan poate spune același lucru. Am făcut un tandem în anul acesta pe două paralele nu foarte distanțate una de cealaltă.
Am încercat să privim la generația noastră și la cele care ne urmează pentru a vedea care sînt principalele domenii în care sîntem vulnerabili. Am descoperit cîteva suprafețe în care bătăliile sînt aspre, cîștigul încă în balanță. Iată despre ce a fost vorba în aceste 7 luni. Vezi AICI.
sursa familia Moisin
Tinem pumnii!
Despre motivaţie
Uneori e atât de greu să explici altora – dar chiar şi să clarifici pentru tine însuţi – faptele săvârşite şi hotărârile pe care le iei, într-un moment în care simţi că nu ai putea altfel, nu-i aşa? Şi cred că adesea e vorba de suferinţa noastră, căreia îi răspundem când prin răsfăţ, când prin legarea rănilor celor din jur. Cred că adesea facem unele lucruri (şi bune, şi rele) pentru că vrem să compensăm cumva faptele de nedreptate în faţa cărora ne revoltăm, plângem, disperăm, dar pe care nu le putem îndrepta în vreun fel. Dar ne putem rătăci uşor pe cărările întortocheate ale motivaţiilor noastre şi de cele mai curate din ele se lipeşte imediat afirmarea de sine, şi între ele se împleteşte dorinţa de prea-mărire… De-aia Isus ne spune că unele lucruri trebuie făcute în ascuns!
Neputinţa în faţa unor atrocităţi trecute pe mine mă…
Vezi articolul original 1.790 de cuvinte mai mult
De doi ani mă frămînt! Cum să îi atragem pe mileniali spre cele sfinte! Am și postit pentru asta! Dar acum am găsit!
Problema milenialilor nu este mîncarea. Sarmalele gratuite nu ajută, iar bere își pot cumpăra și singuri! Powerpointurile sînt deja demodate!
Problema este imaginea! Imaginea pastorului, titlurile de predică și cît mai multe obiecte!
Dacă ne retușăm un pic la burți și îmbrăcăminte, la tonsură și țoale, gata, magnet de audiență. O predică cu un titlu contorsionat produce like-uri și face mai mult decît toată greaca învățată în anul I și toată exegeza pe Vechiul Testament în Ebraică. Cine mai are nevoie de predicatori care să arate ca niște ciocli și care să tune cu Biblia deschisă ”așa vorbește Domnul!”?
Băieții ăștia mi-au ”făcut ziua”, cum spune americanul!
Gata! S-a încheiat concursul nostru anunțat AICI!
Am primit mai multe eseuri. Mai multe decît așteptam! Am primit atît de multe pagini interesante, încît eram ispitit în seara aceasta să prelungesc concursul. Am selectat totuși lucrările mai interesante: 16. Le-am descalificat pe cele care au fost scrise într-o limbă română aproximativă. De asemenea, au fost ignorate eseurile scrise neglijent, fără interes și pline de lozinci de genul ”haideți să haidem!”
Jurizarea va fi grea! Probabil va trebui să prelungim puțin termenul de analiză, pentru că fetele din juriu n-au reușit să citească toate paginile.
Cum facem?
Mîndru să lucrez cu acești eroi!
The attached two minute film has been made using footage from our visit to the hospice in April 2017. It will hopefully give you an idea of what the hospice is all about…
In the film, Marinela Murg, the hospice director, briefly describes how the hospice started, and some of its aims. The film also features Dr Beni, whose salary the Omega Project has committed to cover during 2017, on a home visit to one of his patients.
Do please contact us with any further questions……
I-am întîlnit din ce în ce mai des. Niște haiduci spirituali, netrimiși de nimeni, primiți de biserici imature. Acești ”apostoli” ai împopoțonării legaliste călătoresc din oraș în oraș, nefiind în stare să își legitimeze trimiterea. Sînt turiști ai falsului. Predică ”cu putere”, adică tare și cu tupeu, frățietatea confundîndu-le falsa îndrăzneală cu harul și Duhul.
Lipsa de măsură li se vădește în toate:
– Sînt într-un circuit, pot să vin și la Biserica din Aleșd?
– În ce biserică sînteți membru și cine vă trimite?
Vădit iritat:
– Domnul Isus! Sînt membru în Biserica Universală a Domnului!
– Și la cine dați socoteală? Sub autoritatea cui stați?
– Domnului Însuși!
– Bun! Așa ceva nu există! Ocoliți-ne!
– Ba am să vin! Nu mă puteți opri! Voi sta pe ultima bancă ca să mă vadă frații și să știe că am venit, ei mă vor pune la amvon, că mă cunosc … et c. Voi face scandal, că vă împotriviți lucrării Domnului …
– Stimate domn, noi avem ușieri, care sînt și înțelepți și ascultători! Nu ne puneți la încercare! Mergeți unde doriți dumneavoastră, dar nu ne tulburați, învățător firesc și lumesc, obraznic și tupeist ce sînteți!
– Pace!
– Nu ”Pace”, bună ziua și călătorie sprîncenată! Noi nu sîntem frați, sîntem concetățeni!
Am redat aproximativ dialogul pe care l-am avut cu unul dintre aceștia, care și acum face încă vîlvă printre bisericile decapitate de autoritate spirituală înțeleaptă, răspîndind învățături otrăvitoare, în totală iresponsabilitate teologică.
Avem vești bune! Vești foarte bune despre campania noastră!
Astăzi este zi de post! O rugăciune! Uneori este greu să ne pornim la rugăciuni. Atunci căutăm și dăm uneori peste rugăciuni compuse de oameni care nu sînt cunoscuți pentru rugăciunile lor, nu sînt nici călugări, nici preoți, nici schivnici sau pustnici, nici sfinți, nici autori de teologie. Goran Bregovic este cunoscut mai ales pentru muzica sa de film și pentru Kalashnikov mai ales sau pentru Lullaby. Ofra Haza a purtat pe corzile ei vocale melodii din cele mai diverse. Iată o combinație pe versuri de Bezalel Aloni, o rugăciune evreiască în ebraica modernă. Îi mulțumesc prietenului D. B. pentru expertiză și corectarea traducerii.
Tipul acesta de compoziție prinde o parte din miezul melosului evreiesc, poetica este tulburătoare, așa cum merită un popor care ne-a dăruit Proverbele și Eclesiast și Psalmii. Linia sonoră este un fel de ear-worm, care nu te mai lasă în pace vreme îndelungată.
Iată deci, să tragem cu urechea și la alte rugăciuni, pentru a ne împrospăta cuvintele și modul de apropiere de Stăpîn.
Interpretă – Ofra Haza
Compozitor – Goran Bregović
Versuri – Bezalel Aloni
Traducere: D. B.
De ce?
Să mă testez: oare cît rezist? Pentru mine, dar mai ales: pentru ei!!! Copii și tineri care nu mai pot pedala. Care nu se mai pot bucura de bătaia vîntului prin păr, pe față, cînd coboară-n viteză dealul. Care nu mai pot ieși să se minuneze de apusul și răsăritul soarelui, care nu mai pot cuprinde cu privirea, din vîrful dealului, căsuțele mici și colorate ale locuitorilor vreunui oraș sau sătuc din vale, pomii înfloriți, pădurea și pășunile-nverzite. Pentru ei, care nu mai pot merge la școală, la studii, la muncă și nu vor apuca să-și întemeieze propria familie… Pentru ei, care se sting mult prea devreme. Pentru ei, cei vlăguiți de boli incurabile…
Sînt multe încercări și întristări în munca de capelan la Hospice. Miercurea dimineața la capelă aflu de obicei ce pacienți noi avem și văd uneori pînă la alte trei nume pe tabla pe care apar decesele. Aflu, de asemenea, că lista de așteptare este tot mai lungă și că avem pacienți noi. Din ce în ce mai tineri! Toată această povară apasă greu asupra fiecăruia dintre noi.
Dar avem și bucurii! Din cînd în cînd, cum s-a întîmplat luna trecută, o pacientă, doamna C., o femeie extrem de inteligentă, foarte prezentă în discuții în ciuda suferinței ei, s-a hotărît să Îl urmeze pe Cristos. Mi-a spus că nu este supărată pe Dumnezeu pentru boala cumplită și este gata să treacă pragul veșniciei. Apoi, în urma unei discuții unice, a cerut botezul, care a fost administrat de colegii mei, pastori penticostali. Acum este în comă profundă, gata să Își întîlnească Mirele.
Astăzi am avut un alt botez.
Am auzit glume de genul:
Sfîntu Petru:
Deci… dumneavoastră ați făcut bine, bun! În Rai! Dați-i o harpă!
Dumneavoastră? Hmmm! Dosar cam rău! În iad! Dați-i un acordeon!
Mandolina la baptiști, acordeonul la penticostali au fost instrumente aproape atotprezente. Au căzut în dizgrație în ultimele decade, odată cu apariția grupelor-trupelor-bandelor-formațiilor de ”laudă și închinare”.
Puțini știu că mandolina a avut o carieră foarte strălucită în muzica clasică. Vezi concertele lui Vivaldi scrise pentru acest instrument, nepoată a lăutei și oud-ului.
Puțini știu ce traseu strălucit poate avea acordeonul și cîte posibilități poate acoperi.
Să ascultăm:
Iată cîte ceva despre acordeon și istoria lui:
sursa ratio et revelatio
Dragi parteneri, susţinători şi prieteni ai Fundaţiei Hospice Emanuel,
Ataşat AICIgăsiţi un nou număr al buletinului informativ hospice, prin intermediul căruia încercăm să vă ţinem la curent cu activitatea noastră din ultimile luni, campaniile de fundraising pe care le desfăşurăm şi programele de educaţie sau evenimentele medicale la care participă membri ai echipei noastre.
Iată ceva de văzut și de ne-uitat!
Îi mulțumesc domnului Samoilă pentru indicare.
Ultima sesiune la Iris a fost despre Creștinul secolului XXI și celelalte credințe: dragoste sau toleranță?
Iată ceva vitamine pentru minte. Doi oameni bine cultivați în ale Scripturilor și nu numai vorbind despre subiectul care ne-a interesat.
De asemenea, trebuie să adaug neapărat o erată. Am postat imediat scuzele după conferință pe pagina mea de facebook. În textul pe care îl aveam în față în timpul prelegerii scria: ”așa cum așteptăm ca alții să știe că noi avem patru evanghelii, tot așa trebuie să știm cîți stîlpi are în minte un muslim”. Eram stresat că nu mă va ține vocea. Eram foarte răcit și o pățisem deja dimineață. M-am grăbit și am spus ”trebuie să știm că Islamul are patru stîlpi” și asta în contextul în care recomandam informare corectă asupra celorlalte credințe. Are cinci de fapt! Mea maxima culpa!
I-am rugat pe băieții de la video să editeze prostioara! Inadmisibil din partea mea!
Dar să îi ascultăm pe cei care nu spun prostii:
Am tot auzit de cîțiva ani încoace:
Bărbații, o specie pe cale de dispariție!
sau
Avem masculi, dar nu bărbați!
Știind de inițiativa mea pornită în 2006, Fabrica de bărbați, un grup informal de ucenicie peripatetică, fete de pretutindeni mă întreabă: ce s-a întîmplat cu băieții contemporani nouă? Faceți ceva cu ei! Ne disperă! (sic!)
Le întreb ce anume se ascunde în subsolul întrebării și descrierile mă enervează. Citez, cu riscurile generalizărilor și reducțiilor, sintetizînd:
Fătălăi, gagicari, egoiști, pornofili, manipulatori.
După cum știți, am un proiect de încurajare (mai ales prin publicitate gratuită, nu iau absolut nimic pentru acest proiect – este un proiect de suflet!) pentru promovarea meșteșugarilor și meșteșugurilor. Mă tem că acestea vor muri odată cu meșterii bătrîni care ne pleacă să meșteșugărească Cerul.
Gyorgy Lorinczi, Nemes Gyorgy, Zsolt Vass Klein, Cristi Arion și alții au fost prezentați pe blogul meu cu meșteșugul lor.
Pe Ionel Surcel l-am descoperit dintr-o întîmplare. Mi-a plăcut mult ce face și mai ales cum face. Cu mult suflet și cu mult talent! Am fost surprins să îmi aducă coada aceea dintr-o bucată de lemn în cîteva ore într-o bijuterie care sublinia atît de frumos fibra frasinului.
Ionel are o poveste interesantă. A pornit de la bîte ciobănești, dar poate că îl voi lăsa pe el să ne spună povestea într-o postare care va urma acesteia.
Meșterul pune cozi, pe care le modelează și le șlefuiește impecabil. Sînt ușor de prins, nu aluncă din mînă, sînt comode la mișcare. L-am și încercat pe acesta pe care îl vedeți mai jos! Am spart destul de multe lemne la viața mea pentru un fiu al asfaltului și am tăiat din pădure destul pentru un copil al junglei de beton, orașul. Cred că îmi dau seama imediat cînd am în mînă un instrument bun. Toporul acesta este și de panoplie, dacă vreți, și de lucru la greu, dacă doriți.
Iată cîteva fotografii din fazele de lucru:
Deci: 
sursa 
