După părerea mea? După părerea altora? Să încercăm să tragem cu ochiul în stînga și în dreapta și să facem o sinteză. Cu aceste tendințe și direcții de dezvoltare a gîndirii creștine sînt de acord și în armonie mulți lideri din mai toate denominațiile creștine.

Să le luăm pe rînd!

Etica și etos-ul. Viitorul apropiat ne va oferi tot mai multe cîmpuri de bătălie în privința eticii personale, a etos-ului comunitar. Biserica nu este pregătită încă să răspundă la provocările pe care I le adresează știința contemporană. Nu ține ritmul cu frecvența descoperirilor științifice. Cuplul digital-biologic stîrnește din ce în ce mai mult interes. Putem imagina în următorii zece ani transplantul de cap cu succes (anul acesta va fi prima încercare), dar și simbioza cu materialele non-organice (paradoxal). Un nou creștin este pe cale de apariție. Creștinul interesat de sistemul filozofic și teologic al creștinismului, dar cu totul dezinteresat și chiar refuzînd etica care decurge din acest sistem filozofic și teologic. Tînărul milenial citatin este extrem de activ intelectual, la fel de activ sexual. Este un adevărat prădător. Este interesat de dezbaterile între calvinism și arminianism, dar nu va renunța să trăiască cu prietena sa sau … prietenul său, încercînd cumva să găsească o cale de mediere, o cale de alipire între cele două domenii care îi creează inconfortabile schizoidii. Va găsi și liderii spirituali care îi vor aduce liniștea și seninătate. Biserica contemporană este gata să își sacrifice etica și etosul pentru cîștigarea numerelor și popularității.

Hermeneutica. Din punct de vedere teoretic, teologii trebuie să se înarmeze cel mai mult în domeniul hermeneuticii. Toate bătăliile contemporane se vor purta în acest cîmp. O biserică cu o hermeneutică șchioapă și șleampătă este condamnată la izolare și apoi la dispariție. În plină criză a postmodernismului, în zorii epocii post-postmoderne, întrebarea referitoare la mecanica înțelesului, cum înțeleg ceea ce înțeleg, este absolut esențială. Din păcate majoritatea denominațiunilor și confesiunilor creștine se încăpățînează într-o paradă dogmatică triumfalistă, fără a-și asuma întrebările legitime ale generației care și-a construit o epistemologie fundamentată pe alte temelii decît cele ale optimismului precartezian: mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist; citesc, deci înțeleg! 

Știința. Frecvența descoperirilor științice este din ce în ce mai mare. Din păcate Biserica, altă dată o prințesă care nășea științele (ce epoci: cînd universitățile s-au născut în mănăstiri! Evul Mediu întunecat?) a pierdut deja ritmul în dezbaterile știință-credință. Apologetica actuală este o tristă glumă, bună de amețit retoric liceeni sau persoane care n-au lecturat mai mult decît revistele coordonate de Alexandru Mironov. Eu mi-am dat seama că tipul acesta de teme mă depășesc cu totul. M-am bucurat de consultanța unor prieteni, autentici oameni de știință. Dar tocmai din pricina lor am constatat tragica realitate. Proasta pregătire în domeniul gîndirii critice face victime și de o parte și de alta, proasta antrenare în domeniul dezbaterilor academice îi face de rîs și pe atei și pe creștini, și pe doctoranzii ”apologeți” cu pretenții de ”oameni de știință” și pe adversarii lor. Dezbaterile legate de cunoașterea ștințifică în spațiul românesc au nivelul unor dialoguri de facebook cu mici înjurături care dau sare și piper alături de simțul umorului și bășcălia specific românească. Nu văd pe nimeni care să fi scris o carte serioasă sau măcar să fi încercat să abordeze subiectul pornind de la fundamentarea științifică și sfîrșind cu retorica tehnică impecabilă. Tertullian a murit, Augustin a murit, Toma a murit și văd că și tinerele noastre speranțe apologetice sînt gripate.

Egologia. Nu ecologia. Egologia! Știința despre administrarea sinelui. Zilele trecute am aflat despre un italian care s-a căsătorit cu sine însuși. Bună alegere! Mă întreb cum și-a cerut mîna? Rîdem, dar nu este de rîs! Domeniu interdisciplinar, nu se va mai ocupa doar de psihologia ființei umane, ci de tot ce ține de sine. Prima dată am dat peste aceste studii odată cu teza de doctorat pe care o scria Dr. George Ille. Atunci am aflat despre tot ce s-a scris despre problema self-ului și modul de raportare la sine prin prisma hermenuticii contemporane și a teologiei trinitare. Modul în care ne înțelegem trupul, carnea, modul în care ne pricepem pe noi înșine parte vizibilă și parte nevăzută, a fost dramatic influențat de ce s-a întîmplat în ultimii 10 ani, mai ales de noile societăți virtuale, de noile comunități de pe rețelele de socializare. Boli psihice noi au fost inventariate în dicționarele de specialitate. Cum va reacționa Biserica, cum vor fi afectați creștinii în următorii 20 de ani de tot ce se va întîmpla în ce privește raportarea la sine?

Familia. Probabil cea mai complicată bătălie care ne așteaptă în următoarele decenii este în domeniul relațiilor tradiționale din familie. Bărbații și-au abandonat rolul, femeile și-au prezentat demisia de la chemarea maternității. Structurile de autoritate dintre părinți și copii sînt zguduite din temelii. Agresiunea asupra familiei definită în mod tradițional, în conformitate cu standardele și valorile creștine vine din mai multe direcții. Chiar Biserica își redefinește propria înțelegere asupra familiei în chiar dauna familiei și a Bisericii.

VA URMA …

o parte dintre aceste lucruri vor fi tratate în următoarele momente, în acestă seară la Tîrgu Mureș, apoi, mîine seară, la Iris, Cluj!