Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
dar totusi avem radacini. nu suntem nici prima generatie de crestini, si majoritatea copiilor nostri nu sunt prima generatie de imigranti sositi in Romania, sau intr-un oras anume. inteleg ideea, insa insistarea pe aceasta directie de gandire, combinata cu „mai e un pic si vine sfarsitul lumii” nu fac bine unui copil. poate creste cu indoieli de genul „ce rost are sa fac scoala? ce rost are sa am prieteni? de ce sa mai fac copii?” si eu m-am luptat un pic cu problemele astea. un copil are nevoie foarte multa de stabilitate.
asta se leaga de ce am comentat la alta postare: oameni care nu se vad ca fiind parte a unui popor, a unei societati, care poate nu leaga nici prietenii tocmai pentru ca ei se vad ca fiind mereu niste calatori dezradacinati. si ce rost are sa-ti faci prieteni, ce rost are sa-ti pese cum arata orasul dupa ce arunci gunoi pe strada, ce mai conteaza daca deranjezi vecinii sau nu? maine poate vei pleca si nu mai trebuie sa-ti bati capul cu asta.
sunt la al cincilea oras in care locuiesc deja. ca numar de locuinte am schimbat un pic mai mult de atat. am inceput de mic. multi din cei care canta „Sunt strain si calator” (Angela Similea l-a cantat bine) locuiesc toata viata in acelasi oras, inconjurati de aceiasi oameni (familie, prieteni, cunostinte). vorbesc despre ceea ce nu cunosc si dau lectii „din carti”. un pic de modestie nu strica. apreciezi unele lucruri dupa ce le pierzi. in cazul de fata, radacinile si traditiile.
In tranzitie, dar traind aici si acum. Hit et nunc. Nu de teama strivitului emotional ma tem, ci de consecintele lui. Se pare ca proiectia sperantelor, asteptarilor, refularilor intr-o viata viitoare, induce sub forma de efect secundar falsa impresie a caducitatii existentei cotidiene.
Asa este copii sunt o pilda continua de viata si moarte. Ar trebui sa ii privim, sa ii ascultam si sa ii apreciem mai mult. https://roxanabarsanblog.com/2017/06/02/ieri-de-ziua-verii-2/
Felicitari pentru interpretare. Nu seamana cu ce canta Elvis, dar acordurile sunt studiate …mi-a placut, o nota originala. E o melodie care imi revine in minte frecvent, am invatat-o acum 25 de ani…
Cat despre copii, sa ne straduimn sa-i invatam calea pe care sa o urmeze…