Mîine la ora 18.00 ne reîntîlnim la Biserica Iris din Cluj. (Subiecte legate de serile Iris pe cele două bloguri vedeţi AICI şi AICI. )

sala pregătita pentru nuntă

Am ajuns la finalul unei noi serii. După o călătorie în paralel cu excelenta carte a lui Ravi Zacharias „Izbăveşte-ne de cel rău”, începută în urmă cu doi ani, după o explorare a Predicii de pe Munte, anul trecut, urmează acum ultima sesiune din seria începută în noiembrie, Şi cei doi vor fi un singur trup, şi anume NUNTA.

Să facem o scurtă recapitulare pînă astăzi:

Noiembrie – Sesiunea I – ADAM. Ce înseamnă să fii OM?

A fost Adam (in)complet prin creaţie?

Ne-am întrebat încă de la începutul studiului ce înseamnă expresia „un singur trup” … dar din perspectiva antropologiei generale. Pentru asta a trebuit să ne ne întrebăm mai întîi ce înseamnă a fi Om în contextul în care reprezentăm umanitatea ca bărbaţi şi femei.

Am încercat să căutăm răspunsuri în scripturi pentru a descoperi felul în care Dumnezeu a creat familia şi modul în care a gîndit vieţuirea celor doi în ceea ce Scripturile numesc “un singur trup” şi UNA, dar…. doi, bărbat şi femeie, persoane în relaţie, după Chip şi Asemănare, creaţi atît de diferit, atît de asemenea totuşi.

Prima seară, în noiembrie, am privit la OM, ce înseamnă a fi OM?

Un bărbat nu este o femeie care are ceva în plus, nici femeia un bărbat care are ceva în minus, aşa cum tind unii autori să definească cele două sexe. Perspectiva firească, lumească ne-a pătruns gîndirea în aşa măsură încît bărbaţii îşi definesc identitatea în jurul puterii sociale şi potenţei sexuale. Pe de altă parte, femeile, stricate fiind de aceleaşi mecanisme de pervertire, îşi definesc identitatea prin puterea de a atrage (orice bărbat) şi prin puterea de manipulare socială.

Dacă înţelegem astfel lucrurile, femeia nu este o derivaţie, un produs secundar, un rezultat al planului B, o corecţie a primei creaţii. Bărbatul şi femeia depotrivă au rezultat ca decizie a lui Dumnezeu de a-şi oglindi chipul pe pămînt. Bărbatul şi femeia împreună au căpătat mandatul de a stăpîni creaţia, nu numai bărbatul singur.

Dumnezeul Trinitar nu se poate oglindi în cel singur, ci numai în persoanele care intră în relaţie. De aceea orice erzie trinitară, orice erezie cristologică, poate fi cu uşurinţă aplicată şi cuplului bărbat-femeie.

Ne-am întrebat în aceeaşi lună asurpa unui subiect care trimite spre subiectul din ultima seară cînd este curvia curvie?

Un cititor ne întreba:

“dacă am relaţii sexuale cu aceeaşi persoană, chiar dacă este în afara căsătoriei… aceasta este considerată curvie?” cu completarea ca acea persoana chiar va fi sotia ta peste ceva vreme, deci singura persoana cu care ai avut relatii si cu care vei mai avea (este exclusa posibilitatea de a exista o “alta”.

Ianuarie – Sesiunea a II-a – EVA.

De ce a creat-o Dumnezeu pe Eva?

În ianuarie a urmat tema: De ce a creat-o Dumnezeu pe Eva? Ce înseamnă ajutor potrivit? De ce ar fi creat-o Dumnezeu pe Eva, dacă a Adam ar fi reflectat Chipul şi Asemănarea (el reflectă Chipul, ea, asemănarea?), nu era bărbatul întreg ca fiinţă umană?

Am văzut că singurul lucru la care un bărbat are nevoie de ajutor potrivit nu este altul decît în crearea de viaţă, viaţă biologică, Bios, şi viaţă spirituală şi culturală, Zoe.

O chestiune subsecventă acestei discuţii este cea care decurge din întrebarea: De ce sîntem diferiţi şi în ce sîntem asemenea?

Mandatul lui Adam a fost să dea viaţă… să răspîndească viaţă pe Pămînt… în primul rînd, apoi să o întreţină, să o păzească, să o cultive… Să păzească şi să întreţină grădinile Domnului… ar fi reuşit şi singur… dar să genereze viaţă? Nu!

Grecii au două cuvinte pentru Viaţă: Zoe şi Bios! Eva a fost numită Viaţă!

Adam şi Eva au fost chemaţi să dea viaţă, pomul vieţii fiind central grădinii. Au căutat cunoaşterea şi în cunoaştere niciunul nu şi-au putut fi mai mult decît catastrofa pereche, nicium ajutor potrivit.

Februarie – Sesiunea a III-a – Între Saint Valentine şi Sfîntul Duh?

Cum se naşte dragostea?

A urmat luna februarie plină de întrebări. Ce au mîncat Adam şi Eva? a fost una dintre acestea, dar au urmat şi altele mult mult mai pline de tensiune.

În luna februarie, intitulată între Saint Valentine şi Sfîntul Duh, ne-am uitat la dragostea romantică, există dragoste romantică în Scripturi?

Cartea Geneza este complet lipsită de dragostea romantică. Căsătorii aranjate (Isaac şi Rebeca), păcăleli socreşti (Iacov Lea şi Rahela), soţi laşi care mint vitejeşte să scape cu viaţă (Avram şi Sarai) cu riscul de a-şi pierde nevestele, violuri (Dina şi Sihem), incest (Iuda şi Tamar), agresiune sexuală (Iosif şi soţia lui Potifar), un tablou dezolant.

Din punctul de vedere al dragostei romantice, Cartea Geneza nu oferă mare lucru. Mai bine zis: nimic!. Love stories? None! Căsnicii reuşite? Happy ends? Nu prea!

Ce părere aţi avea de o căsătorie “made in heaven”? Riscăm cu Sfîntul Duh sau mai bine ne lăsăm pe seama lui Cupidon, dolofanilor amoraşi şi în grija sărmanului Valentin?

Am discutat despre călăuzire, dragoste la prima vedere, obiectivarea pasiunii, rolul familiei în viaţa celor doi îndrăgostiţi.

Martie – Sesiunea a IV-a – Cum moare dragostea?

De ce este Cîntarea Cîntărilor în Biblie?

În martie am continuat cu aceeaşi temă: dragostea romantică. Am distrus-o complet prin analiza Cîntării Cîntărilor, unul dintre textele considerate romantice de marea majoritate.

Am văzut în acest text din Scripturi că sfîrşitul este dramatic, că mireasa este părăsită, că mirele pleacă şi nu se mai întoarce. Tot textul reprezintă un discurs împotriva naivităţii fetelor de a se lăsa înşelate de complimente şi promisiuni, împotriva focului devastator al sentimentelor aprins prea devreme.

Cîntarea cîntărilor este un cîntec trist, este un cîntec al iubirii trădate, părăsite.

Am studiat textul pentru a învăţa lecţiile apropierii cu prudenţă în relaţiile din care izbucnesc atît de multe pasiuni.

Aprilie – Sesiunea a V-a – Cum poate supravieţui dragostea?

Imn dragostei eterne, 1 Corinteni 13

În aprilie am încercat să găsim soluţii. Cum poate supravieţui dragostea? Dacă dragostea romantică nu există, dacă în Cîntarea Cîntărilor nu găsim soluţii, atunci unde am putea găsi soluţii scripturale pentru dragostea de basm, care rămîne pînă la moarte.

După ardentele întîlniri romantice de la cofetării, restaurante, conform bugetului, după căsătorie, aceeaşi juni devin extrem de mofturoşi în faţa rezultatului unui efort de 3 ore în bucătărie.

După graţioasele şi prelungit sărutările focoase, aceeaşi se întorc cu spatele, după ce îşi vor fi satisfăcut nevoile … sufleteşti legate de relaţia de cuplu.

Ce s-a întîmplat cu dragostea noastră?

Cum ne putem salva iubirea?

Am descoperit că este o dragoste care acoperă totul, nădăjduieşte totul, crede totul, suferă totul şi rămîne în veac. O asemenea dragoste este din Dumnezeu şi în Dumnezeu trebuie căutat răspunsul, în El trebuie să ne ancorăm.

Mai – Sesiunea a VI-a – Despre iubire şi credinţă sau

„îndrăgostiţii în papuci”?

În luna mai am continuat drumul nostru în căutarea soluţiilor şi am descoperit că dragostea nu poate funcţiona singură, ea este soră geamănă cu credinţa.

Dacă dragostea funcţionează precum credinţa, atunci avem nădejde la ceva mai mult decît fiori şi emoţii, avem nădejde că această dragoste poate fi o poartă de intrare în căsnicie.

Există acea dragoste care să ne ţină şi după ce vom fi schimbat pantofii de nuntă cu papucii de casă? Putem visa la o altfel de dragoste decît aceea care vine din instinctele pe care Proverbele le atribuie tînărului care merge ca viţelul la măcelărie?

Am încercat să descoperim cum credem că iubim şi am vorbit la acea vreme despre dragostea credinţă şi credinţa îndrăgostită.

Dragostea faţă de celălalt nu se poate manifesta pînă nu se manifestă întîi în sine, de aceea Mîntuitorul spune să iubim pe aproapele ca pe noi înşine şi dacă dragostea pentru noi înşine vine din felul în care am fost creaţi, dragostea pentru aproapele, ne-firească fiind, este urmarea unei porunci.

Dragostea pentru ea începe de la felul în care te raportezi la Sine. Există o teologie a “selfului” în sens vulgar, care presupune iubirea şi acceptarea de sine mai întîi, apoi îngrijirea de sine.

Iubim precum Cristos Biserica, aşadar ca pe trupurile noastre, deci… precum Capul Iubeşte Trupul, adică precum Cristos… Biserica?

Altruismul este înghiţit de egoism şi egoismul devine generos. Egoismul vulgar este vindecat printr-o bună şi cumpătată părere de Sine, Sinele este răscumpărat prin ancorarea în celălalt, iar relaţia devine “constitutivă ontologic”.

Cei doi îşi vor lăsa familiile pentru a deveni un singur trup în Trup (Biserica), pentru ca el, bărbatul, îngrijindu-şi trupul să o îngrijească pe ea ca pe trupul lui, după cum Cristos Capul îşi îngrijeşte Trupul, Biserica. Am ameţit!

Am impresia că sîntem într-un roller coaster, cînd sus, cînd jos, cînd despre unire fizică, cînd despre taina Bisericii, apoi dintr-o dată totul devine simplu şi vulgar: fiecare să-şi iubească nevasta ca pe sine, dacă tot au devenit un singur trup şi nevasta să se teamă de bărbat, ca una căreia îi este frică pentru propria viaţă, fiind un singur trup în Trup.

Se pare că într-un sens cea mai plină de graţie dragoste este cea care începe de la sine, dar cu un sine înţeles radical diferit. Cînd ajungem la sfîrşitul textului, ea este deja parte din ceea ce ai numit deja EU.

Iunie – Sesiunea a VII-a – NUNTA. De ce?

genunchierele pentru miri

Am intitulat finalul simplu: NUNTA. AICI sînt întrebările pe care le-am adunat din partea voastră pentru a încerca un răspuns scriptural, dacă se va putea.

Am lăsat la urmă nunta pentru că este un început-sfîrşit, un sfîrşit-început. Este începutul sfîrşitului pentru individ, care începe să-şi exerseze statutul de persoană în relaţie.

Nunta este evenimentul-ritual prin care celebrăm unirea tainică într-un singur trup a două persoane, care fac parte dintr-un Trup, trupul lui Cristos.

Dar ce cumplită tensiune!

De ce un lucru atît de intim, ca unirea sexuală, trupească, dintre două persoane care vor deveni cei mai intimi parteneri, trebuie să fie precedată de o ceremonie publică?

Ne vom ocupa de cîteva chestiuni pe care le vom survola rapid: necesitatea ritualului, chestiune deloc populară în mediul evanghelic, necesitatea liturgicului, tensiunea privat – public, dar foarte pe scurt, pentru a campa în a doua parte în Sfintele Scripturi, iar în final, în limita timpului, cîteva sfaturi practice pentru nuntă: ce schimbări de atitudine şi de mentalitate trebuie să operăm şi ce schimbări de organizare ar merita să facem?