„Mortuorum sorte discant viventes” – Mauthausen 1 (P)

Am fost la Mauthhausen, lagărul care a funcţionat între 8 august 1938 şi 5 mai 1945.

M-am apropiat de zidurile neprietenoase, aflate la numai 2 km de sat.

mauthausen-departare.jpg

Am intrat.

Nimeni.

singuratate-in-curtea-garajelor.jpg

Am intrat pe următoarea poartă… nimeni…

Am bîjbîit după casa de bilete, nici un ghid, totul este tăcut, dar nu liniştit, este părăsit, dar nu în pace…

Lagărul te aşteaptă cu uşile deschise, dar cu etichete false, în spatele cărora sînt uşi închise.

Feţele lucrătorilor de acolo sînt împietrite. Nu vorbesc prea mult.

Te invită să cauţi în tăcere pe monitoare toate informaţiile de care ai nevoie.

În Mauthausen nu se vorbeşte. Nu rîde nimeni şi nici bliţurile nu fulgeră prea des.

Te simţi singur, deşi eşti în grup.

Te simţi părăsit, deşi nu te-ai întîlnit încă cu nimeni.

Într-un final găseşti cassa, o altă faţă împietrită, care nu are nici un fel de grimasă, ia bani şi dă hîrtii.

Intrăm.

singuratate-la-mauthausen.jpg

Acelaşi sentiment de părăsire, de pierdere, de rătăcire, de dizolvare…. pe care, probabil, l-au simţit cei 195.000 care au trecut pe aici (doar 23 de români au fost între ei).

195.000 de oameni care au fost păziţi de 9000 de gestapovişti.

Am intrat în fosta spălătorie… acum este o capelă. Colegii mei au intonat un cîntec emoţionant…

(ASCULTĂ AICI în timp ce citeşti sau aici, uitîndu-te la Scara Morţii)

 

cintind-in-fosta-spalatorie.jpg

Fiecare vers s-a potrivit cu fostul lagăr construit lîngă cariera de piatră.

Eu Te chem, Doamne Tu să mă conduci,
Fă-mi drumul neted printre stânci

Ref: Stai lângă mine, Te implor, o, Doamne!
Tu, numai Tu eşti sprijinul meu.

Eu Te rog, Doamne Tu să mă păzeşti
Ocrotitorul meu Tu eşti.

Eu Te-aştept, Doamne Tu să mă înveţi,
Tu eşti izvorul de poveţi.

Atunci am simţit cum este absorbit acest cîntec de pereţii stropiţi cu sînge şi cu multe multe multe lacrimi.

Am simţit cum curg prin suflet lacrimile acelora care au cărat pietrele, dar şi-au găsit Stînca, cei care au avut curajul să trăiască, respingînd sinuciderea atît de la îndemînă de pe Zidul Paraşutiştilor sau de pe Scările morţii… lacrimile celor care au fost biciuiţi, injectaţi, despicaţi, operaţi pe viu, fără anestezie, violate în mod repetat, celor cărora li s-au scos dinţii de aur cu patentul, am auzit strigătele celor 200 de ruşi care au fost udaţi cu apă în 16 februarie 1945 pînă cînd au murit cu toţii.

În pauzele dintre strofe am auzit oftatul, ultimul oftat, al celor care au căzut în camerele de gazare.

dusurile-mortii.jpg

La ultima strofă am văzut flacăra care ardea cadavrele prefăcute în cenuşa care s-a semănat peste toate acele dealuri.

cuptorul.jpg

Mauthhausen este un loc fără Duhul Sfînt.

La poartă Duhul se retrage…

Eşti absolut singur, faţă în faţă cu feţele morţilor cu ochi întredeschişi. Unii au cîte un zîmbet de neşters pe faţă.

Mauthhausen nu este un loc bîntuit.

Nici spiritele celor morţi acolo nu bîntuie.

Mauthhausen, muzeul fără ghizi, este un loc în care, deşi s-au investit anul trecut 2 milioane de euro pentru restaurare, este un loc părăsit.

Restaurat tot timpul, dar părăsit.

Părăsit de Duh, părăsit de Dumnezeu, părăsit de oameni, un ţap pentru Azazel, un ducă-s-ar pe pustii…

Am simţit tot timpul nevoia să rămîn singur, depărtîndu-mă de grup, să ascult în tăcere această tăcere.

Am coborît şi urcat scările morţii, punîndu-mi o povară imaginară pe umeri, povara ţiganilor care au fost batjocoriţi aici, povara slavilor, preoţilor şi pastorilor care s-au împotrivit regimului lui Hitler.

scara-mortii.jpg

Am stat sub duşurile părăsite… duşurile cu gaz.

N-am îndrăznit să ating sîrma în care erau spînzuraţi cu atîta uşurinţă cei care cîntăreau mai puţin de 45 kg.

spinzuratoarea-de-sirma.jpg

Am privit lumina printre gratii în arest…. Arestul din Lagăr, vă puteţi imagina aşa ceva. Răul la superlativ, un arest în mijlocul puşcăriei? N-am mai văzut aşa lumină ocărîtă de gratii..

lumina-ocarita-de-gratii-la-arest.jpg

Am fost în krematorium, acolo unde cadavrele erau despicate, îngheţate, arse,…

Oare de ce spre Krematorium nu se poate urca… se coboară… întotdeauna.

krematorium.jpg

Am simţit cum mi se strînge inima în faţa acului care a penetrat atîtea piepturi.seringa.jpg

Masa „de jertfă”, o piatră tăcută este martoră şi va grăi într-o bună zi, prin gura aceea care a înghiţit atîtea umori şi atîta sînge.

masa-de-macel.jpg

Cînd bate vîntul, parcă se aude un muget de leu….poate că este mugetul mîniei lui Dumnezeu încă stăpînite…

Am privit ţara şi satul, satul acela în care oamenii au spus că „nu ştiam ce se întîmplă, habar n-aveam de ce iese fumul acela urît mirositor…” am privit satul printre braţele menorah-ului, dar şi prin sîrma ghimpată zidită de germani pe zidul pe care a plîns Bertold Brecht soarta Germaniei batjocorită de fiii ei.

monumentul-germaniei.jpg

Am fotografiat fotografiile.

M-a suprins una în care, între multele cadavre, o femeie părea să zîmbească.

zimbetul-mortii.jpg

Am întîrziat cu acest post…

N-am putut să îl pun mai repede.

Este primul meu photowalking, dacă vreţi… este un fel de cale a plîngerii.

Acest fel de lucruri nu se pot face repede …

În timp ce scriam acest post l-am ascultat pe fiul meu, Naum, care a rămas acasă pentru că este bolnav, cîntînd Hava Naghilah

Fiica mea, Neriah, mi-a spus azi dimineaţă, fără să ştie de călătoria mea şi de Mauthausen că în timp ce învăţau Hava Naghilah la orchestră, deşi pare un cîntec vesel, i-a venit tot timpul să plîngă.

Am întrebat-o de ce?

Mi-a spus: „Parcă eram tot timpul între evrei în Israel…”

menorah-ul-mauthausen.jpg

Va urma…

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Dezbatere, Fabrica de barbati, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la „Mortuorum sorte discant viventes” – Mauthausen 1 (P)

  1. michael zice:

    in fata atator evidente unii mai neaga si acum holocaustul. daca n`o fac cu vehementa, incearca sa minimalizeze cumva fenomenul negand date numerice sau probe istorice incontestabile. oare de ce?

  2. Multumim, Marius Cruceru! Multumim ca ne-ati luat cu dumneavoastra. Avem nevoie de astfel de iesiri.

  3. Un pacatos zice:

    ” Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are.” ( Iacov 4: 17).
    Ma gandeam la cei care puteau sa-i salveze pe acei oameni, macar cativa, dar n-au facut nimic.

  4. Mihai Marian Eftimescu zice:

    Orice rememorare a Holocaustului este bine venita si corecta politic.
    Faptul ca la crematoriu cadavrele erau despicate inainte de ardere – banuiesc
    ca facea parte din profanatorul ”proces tehnologic” – m-a oripilat.
    Probabil ca niciodata nu vom fi suficient de pregatiti afectiv pentru
    a afla sau a re-memora asemenea orori.. as fi ingrijorat pentru cel care
    ar ramane impasibil.
    Ma intreb care o fi fost ”ratiunea” pentru cae cadavrele erau si inghetate
    inante de ardere ?

  5. Andrei zice:

    Frumos articol, trist este că e adevărat…

  6. ioancatalin zice:

    Cei de la BBC au un serial despre lagarele mortii. Foarte bun si cutremurator sa vezi pana unde te duce pacat. M-am intrebat cu jale: cum au fost posibile astfel de fapte? Un posibil raspuns este eroarea semanata cu sarg de catre conducatorii vremii in mintile populatiei si-a armatei in mod specia.

  7. horvathliviu zice:

    Va recomand tuturor cartea Lui Paul Jonhson, O istorie a lumii moderne, Humanitas 2005, ca sa va gasiti raspuns la intrebarea de mai sus: cum au fost posibile astfel de fapte. Va dau un citat superb din aceasta carte

    „La inceputul anilor ’20 a inceput sa circule, mai intai la nivel popular, credinta ca nimic nu mai era absoult: timpul si spatiul, binele siraul, cunoasterea, si , mai presus de toate, valoarea. In mod gresit, dar probabil inevitabil, relaticitatea se confunda cu relativismul. Nimeni nu a fost mai mahnit decat Einstein de acest mod gresit in care a fost inteles. Era naucit de publicitarea si eroarea perpetue pe care parea sa le provoace lucrarea sa…El[Einstein] a apucat sa vada cum relativismul moral , pentru el o boala, devenea o epidemie sociala, dupa cum a apucat sa-si vada si fatala ecuatie dand nastere razboiului nuclear.Au fost momente, spunea el spre sfarsitul vietii lui, cand si-ar fi dorit sa fie un simplu ceasornicar”.

  8. Lifesaver zice:

    Ca un addendum la comentariul de mai sus, atunci cand aproape totul este relativ, absolut ramane doar eul satanic al omului ce in urma loviturii de stat din Eden l-a detronat pe Regele Regilor. Mauthausen, Auschwitz, Gulag, Katyn, etc. sunt doar repere sangerande ale unei umanitati dezaxate si cazuta prada impulsurilor demente ale propriei ratiuni abandonata de Dumnezeu, sinistre replici istorice ale strigatului inuman (The Scream) al lui Munch. Fara a cadea prada unui determinism fatalist as sugera si eu, impreuna cu Abraham Kuyper, ideea cautarii raului contemporan in Revolutia Franceza, acel debuseu infernal al secolului XVIII, cea mai toxica emanatie a raului pur din istoria moderna a umanitatii.

  9. Ady zice:

    nespus de rea este inima omului…

  10. SDM zice:

    Am citit cartea lui Christian Bernadac ,,186 de trepte Mauthausen” publicată în limba română la Editura Politică în 1983. Să tot fie vreo 15 ani de atunci. Încă mai am cartea în bibliotecă. Căutaţi-o poate se mai găseşte pe undeva. Cartea începe atipic, fără introducere sau cuvânt înainte, începe cu dialoguri. Această parte a cărţii se termină aşa: ,,Înfiorătoare, cele 186 de trepte ale lagărului Mauthausen.” Apoi urmează Cuvânt înainte. Parcă lucrurile şi ordinea în această carte sunt întoarse pe dos. Cred că asta a fost şi va rămâne amintirea acestui lagăr: un loc al lucrurilor întoarse pe dos. Se pare că nemţii la Mauthausen au căutat rentabilitatea, cifrele de la sfârşitul cărţii arată că au găsit-o, o rentabilitate a banilor, o rentabilitate a modului de a ucide, dar toate întoarse pe dos. La aşa ceva se ajunge când în minţile unora păcatul face metastaze.
    SDM

  11. Pingback: 200 de ani cu Darwin, “ţară de secături”?, Mortuorum sorte discant viventes « La patratosu

  12. Pingback: Cu bicicleta în pelerinaj la Auschwitz – exercițiu de ucenicie peripatetică pentru generația Facebook | Marius Cruceru

  13. kifa7 zice:

    Biserica nu are exercitiul istoric al cautarii „vaduvei si orfanului” in necazurile lor; spun asta pentru ca azi prin Agenda 21 (cautati youtube) se construieste ceva similar regimului eugenistic nazist; ceva atat de atent coordonat sa produca efect in generatia actuala, respectiv spor natural negativ global; Biserica se multumeste sa „treaca ziua”, nu cauta sa traiasca prin Dumnezeu ci prin Cezar, de la el asteapta tot ce tine de cele lumesti, iar Cezarul acum este pur si simplu capabil sa faca pe toti sa primeasca un semn fara de care nimeni sa cumpere sau vinde; Dumnezeu l-a salvat pe Neo si Lot inainte de a venii mania SA. Nu i-a salvat inainte de mania si prostia oamenilor, si la fel va face si acum; deci suntem intelepti ca serpii sau ca porumbeii?

  14. Pingback: Un nou pelerinaj cu bicicletele – in memoriam Dietrich Bonhoeffer: Viena – Lagărul Mauthausen – Lagărul Flossenburg (și retur?) | Marius Cruceru

  15. Pingback: NOUTĂȚI cu privire la pelerinajul de anul acesta: in memoriam Dietrich Bonhoeffer – Viena – Mauthausen – Flossenburg | Marius Cruceru

  16. Pingback: Mic (și un pic mai mare) inventar de luat la o tură mai lungă de 100 de km cu bicicleta – turul DB 2017 Viena – Mauthausen – Flossenburg | Marius Cruceru

  17. Castalia zice:

    Pe mine m-a cutremurat şi liniştea mormântală pe care o degajă dealurile dinprejur.În vremea atrocităţilor de la Mauthausen localnicii îşi trăiau alături, nestingheriţi viaţa. Arau, semănau, culegeau, îşi hrăneau familia şi animalele, în timp ce în lagare se murea lent, în chinuri inimaginabile.

  18. Pingback: AMR 10 – pînă la plecarea în pelerinaj Mauthausen – Flossenburg, in memoriam Dietrich Bonhoeffer | Marius Cruceru

  19. Pingback: Traseul pe zile Viena – Mauthausen – Gosen – Flossenburg (Pelerinaj cu biciclete in memoriam Dietrich Bonhoeffer și OECMR – Hospice Emanuel) #REZIST | Marius Cruceru

  20. Cătălin zice:

    Respect pentru acest material !
    Am dat de el căutînd date despre acest film apărut de curînd și este realizat de spanioli în baza declarațiilor deportaților trimiși aici de Generalul Franco :,, El fotógrafo de Mauthausen (2018)” ! Oricum filmul m-a dus cu gîndul la cartea lui Christian Bernadac – ,,186 de trepte Mauthausen” citită în adolescență de mine ( se găsește la multe anticariate on-line din România ) !
    https://www.imdb.com/title/tt6704776/

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.