Newsletter de filozofie apare din nou. Acum o listă din mai pînă în noiembrie AICI.
IAtă cîteva semnale
Andrei Timotin, La démonologie platonicienne. Histoire de la notion de daimōn de Platon aux derniers néoplatoniciens, Brill, Philosophia Antiqua vol. 128, 2011
Adrian Brasoveanu & Donka F. Farkas: How indefinites choose their scope. In: Linguistics and Philosophy. Volume 34 (2011) Number
Un articol excelent despre cinismul, ruda apropiată a pesimismului, cum spune Trueman, de care pot da dovadă cei care se ocupă de Istoria Bisericii. Ca unul care mă ocup de un subiect înrudit cu Istoria Bisericii, Patristica – istoria gîndirii creştine în texte dogmatice, sînt ispitit adesea de cinism, mai ales cînd mă uit la felul în care alde Constantin au intervenit în Concilii, dar nu pot scăpa din vedere suveranitatea lui Dumnezeu, modul în care a permis sau intervenit El în istorie.
Să citim AICI un text aşa cum Trueman poate să scrie, bun:
The old saying has it that the cynic knows the price of everything and the value of nothing. Whether or not that is entirely accurate, it is certainly true to say that cynicism is one of the historian’s great gifts to the church. To put it bluntly, cynicism serves to keep things, especially us, in proper perspective. After all, most of what goes on today in the name of earth-shattering paradigm shifts has no value, whatever the price tag.
Am mai scris despre această Manole, un fel de strămoş al lui Dorel din reclame, dar în aceste zile, fiind într-o călătorie, am observat cîteva realizări ale marilor şi lăudaţilor meşteri români, nişte bătăi de joc. Am ezitat să fac poze, dar … robinet blocat în rigips si alte chestii de genul ăsta.
Eu cred că Meşterului Manole i s-a dărîmat clădirea pentru că era incompetent în primul rînd. După mai multe încercări, normal că a găsit soluţia pentru cimentul potrivit. Din întîmplare, ca la noi la români. Sărmana Ana… o coincidenţă! A fost zidită în formula de ciment care s-a nimerit potrivită. Şi uite aşa avem o legendă frumoasă, în urma unei întîmplări urîte
Silvian Guranda a scris în mijlocul suferiţelor lui o monografie despre suferinţă, o prezentare a vieţii şi operei lui Viktor Frankl, iniţiatorul logoterapiei.
„Daţi-mi voie să explic de ce am ales termenul de «logoterapie» ca nume pentru teoria mea. Logos este un cuvânt grecesc care înseamnă «sens». Logoterapia sau, aşa cum a fost numită de unii autori, «Cea de a treia şcoală vieneză de psihoterapie» se concentrează asupra sensului existenţei umane, şi pe căutarea acestui sens de către om.
Nebăgaţi în seamă de cei mai mulţi, ei se încăpăţânează să existe. Chiar dacă uneori ştiu că deranjează pe mulţi, ei continuă să vină. Nici măcar nu-i vezi când au intrat… Stau pe acelaşi scaun sau în acelaşi loc din bancă şi părul lor alb te face să te gândeşti că sunt acolo de când predica… Petru. Privesc spre amvon cu ochii deja tulburaţi de clipa chemării… sau poate înlăcrimaţi de nădejdea Întâlnirii.
Astăzi, din cîte ştiu, este ceremonia funerară a lui Montserrat Figueras, soţia lui Jordi Savall şi mama Ariannei şi a lui Ferran.
Montserrat a imprimat un CD cu muzică sefardică. Între ele un minunat cîntec de leagăn, Noumi, noumi, care înseamnă nimic altceva decît… un fel de nani, nani, dacă sînt eu bine informat.
Iată cîntecul de adormire în interpretarea unei mame adormite, apoi în interpretarea fiului ei, Ferran, care l-a ascultat probabil de multe ori chiar din gura mamei sale. Emoţionantă preluare… din mamă în fiu şi apoi de la fiu spre fiică şi … aşa ne merg genele şi cîntecele de leagăn de la Montserrat la Ferran, azi de la Ferran la Montserrat….
Monserrat
Lucrez eu, lucrez şi cînd … dintr-o dată şi fără de veste îmi apare aşa ceva pe ecranul computerului!
Am făcut ochii cît cepele! Iar Windows-ul???
Nu, a fost o singură „fereastră”, spre lucrurile cele mai frumoase din viaţa mea.
Cineva m-a întrebat o vreme pînă acum: „De ce dormi atît de puţin? Ai chiar aşa de mult de lucru?”
I-am răspuns cu un citat pe care l-am auzit de curînd: „Cînd eşti îndrăgostit nu poţi dormi … pentru că realitatea este cu mult mai frumoasă decît orice vis!”
INSTITUTUL DE STUDII PATRISTICE „AUGUSTINIANUM” (Roma),
în colaborare cu UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” (Cluj-Napoca):
Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Facultatea de Litere,
dar şi cu sprijinul AGRU şi ASTRU,
îi invită pe cei interesaţi de Studiile Patristice (public larg şi specialişti în domeniu) la o
serie de prelegeri şi dezbateri ce urmează a fi organizate periodic în spaţiul Universităţii clujene în următorii doi ani.
Prin intermediul Stagiunii de Muzică Veche am aflat că Montserrat Figueras, soţia lui Jordi Savall (nume care nu mai are nevoie de prezentare pentru iubitorii de muzică veche), a murit.
Este o veste foarte tristă. Doamna Motserrat Figueras ar fi urmat să concerteze la Bucureşti.
Il jorn dei Judici după Apocalipsa lui Ioan
Iată testamentul muzical al dînsei
Iar ne pregătim de crizele de suspendarită. Acestea vin precum crizele bolnavilor de ulcer, primăvara şi toamna, precum depresiile, numai că suspendarita are certe legături cu prostul calcul şi cu orbirea instinctului politic.
Faptul că prostia îşi face de cap prin minţile politicienilor români devine uşor de demonstrat pentru orice tînăr student la ştiinţe politice în anul II. Demonul stricăciunii la minte circulă nestingherit transpartinic, dincolo de orice împărţire sau graniţă de partid: PDL, PSD, PNL … toţi o apă şi-un pămînt. La fel de plini de soluţii, la fel de vizionari.
Cineva spunea ieri că diferenţa dintre politicienii români şi cei americani stă în următoarele: „americanii stau cu fundul la scaun şi cu faţa la popor, pe cînd românii stau cu fundul la popor şi cu faţa la scaun”. Eu am impresia că tot cu acesta şi judecă.
Domnul profesor dr. Eugen Munteanu a fost primul care mi-a pus cartea de limba greacă în mînă. Era cercetător la institutul de lingvistică din Iaşi. Eram în clasa a X-a la un Liceu industrial, la Liceul Dimitrie Cantemir. Influenţat de dînsul şi convins apoi de dr. Beniamin Fărăgău, am făcut un pariu nebunesc. Am dat treapta a II-a la Liceul de Filologie Istorie Mihai Eminescu din Iaşi, pentru a mă îndrepta apoi spre Limbile Clasice.
Sînt blogăr şi mogul bătrîn (ca să spui aşa, numai ca să-i fac în „negaz” cuiva:) ), dar încă nu le-am văzut pe toate.
A apărut un nou fenomen printre blogări, mai ales printre cei tineri. Mi l-a sesizat un prieten, om de ştiinţă, bine format, cu lecturile la zi, care i-a frecventat cu atenţie şi la text pe Platon, dar şi pe Einstein. Nu-i nici wikipedist, nici googălist. E om serios, cu şcoala bine făcută şi cu mintea clară, doctor în ştiinţe reci, bine citit în literaturi calde.
Rhema este o fetiţă căreia Dumnezeu i-a dăruit o inteligenţă şi sensibilitate ieşită din comun şi o voce extraordinară. În această ordine.
Mama Rhemei a plecat să cînte în faţa Domnului. Rhema este crescută de tatăl ei. De circa un an a fost descoperită de marele şi puţin generosul public. Călătoreşte, concertează. Adică o copilărie distrusă. Rugaţi-vă pentru Rhema! Să fie ferită de capcanele urîte ale celebrităţii, de capcanele unei adolescenţe petrecute în maşini şi pe scene.
Iată aici istoria ei
Colegul Dragoş Mîrşanu ne propune un proiect excelent: biblioteca esenţială, o colecţie de cîteva rafturi de cărţi. Deşi sîntem de confesiuni diferite, pe unele dintre acestea le-aş lua şi eu cu mine oriunde.
Iată prima serie: 20 de cărţi teologice esenţiale, selectez cîteva:
· John Breck – Sfânta Scriptură în Tradiția Bisericii – Patmos, Cluj-Napoca, 2003· GeorgesFlorovsky –Biblie, Biserică, Tradiţie–traducere de Radu Teodorescu, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006· Ioan I. Ică, jr. – Canonul ortodoxiei, vol. I: Canonul apostolic al primelor secole – Deisis/ Stavropoleos, 2008
O istorie a persecuţiei împotriva baptiştilor pe teritoriul românesc ar trebui să includă şi perioadele anterioare celei comuniste. Atestaţi fiind de prin anii 1850, în Bucureşti, baptiştii au fost persecutaţi de vecini, de autorităţile locale, de responsabilii ecleziali ai cultelor tradiţionale şi de guvernele din perioada interbelică.
1850-1950 – baptiştii între ură şi admiraţie
Baptiştii au apărut în România prin trei filiere, una germană, în zona capitalei, una rusă, în regiunea Tulcea, şi una maghiară, în zona Salonta[1]. Creşterea lor numerică a fost mică în anii 1850–1915. După Primul Război Mondial, unii dintre soldaţi au venit de pe front cu o nouă credinţă, pe care au răspândit-o mai ales în sate. Baptiştii au început să fie admiraţi şi urâţi în aceeaşi măsură, în primul rând de consăteni, vecini. Istorii ale persecuţiilor venite din partea consătenilor există cu sutele: ucideri, violuri, alungări, bătăi în public etc.
Era o vreme cînd, respinşi din sinagogă, fără vreun templu, creştinii s-au adunat în case, apoi şi-au pus un spaţiu separat (sfinţit – separat) spre închinare. Casele s-au trasformat în biserici.
A fost o vreme, la începutul mişcării neoprotestante în România, cînd casele particulare s-au transformat în biserici. Proprietarii mai apoi au părăsit casa, nefiind cuvenit „să ne închinăm acolo unde ne facem copiii” (am citat din vorba unui oltean).
Apoi am construit şi noi biserici.
Acum trăim o nouă vreme, în care bisericile, golite şi moarte fiind de oameni, se transformă în case.
Vezi AICI.
Sper ca, după atîtea planuri făcute, să vină timpul să putem scrie ceva împreună cu prof. Augustin Ioan, cu ajutorul fotografului Voicu Bojan, despre spaţiul sacru, spaţiul pus de-o parte, o perspectivă comparativă între mediul (neo)protestant şi cel tradiţional, catolic şi ortodox.
Se ştie, îmi place Opel. Am făcut ITP-ul săptămîna trecută la Astra mea din 2007 şi merge impecabil după 170.000 de km făcuţi pe drumurile din România.
Astăzi am descoperit un articol frumos despre istoria acestor maşini, nu frumoase, drăguţe, nu strălucitoare, dar decente, nu extraordinare, dar fiabile.
Vezi articolul AICI
The Church has its own, sacred calling: to teach its children God’s commandments and to remind them of His covenant faithfulness (Deut. 6). Jesus said those who love Him have and keep His commandments (John 14:21). Not to be lost in the din of youth group concerts and ski trips is the majesty of Christ and the substance of the gospel. The church can too easily produce religious-knowledge hypocrites at a very young age, individuals who are able to say just enough to profess faith but know in fact very little about the faith they profess. Even worse, if the Church is not careful, it can produce a generation with a Christian veneer that is actually devoted to the church of Oprah.
Citeşte întreg articolul AICI
Zilele trecute am avut o discuţie aici pe blog şi pe facebook despre relaţia dintre uitare şi iertare. Pavel a fost iertat, dar el însuşi nu şi-a uitat şi iertat „dosarul”. La fel, Petru. Oare n-ar trebui să le urmăm exemplul? Uitarea ne condamnă uneori la repetare. Aducerea aminte a păcatelor este o virtute neîntîlnită în teologia practică evanghelică.
Să vedem o un text …
A propos… „aşa cum scrie în Biblie de marea uitării”. Unde?
„Forgiveness is not a feeling. It is an act of the will. Forgiveness involves a series of decisions, the first of which is to call on God to change our hearts. As he gives us grace, we must then decide (with our will) not to think or talk about what someone has done to hurt us. God calls us to make these decisions regardless of our feelings–but these decisions can lead to remarkable changes in our feelings.”
….
„… forgiveness is not forgetting. Forgetting is a passive process in which a matter fades from memory merely with the passing of time. Forgiving is an active process; it involves a conscious choice and a deliberate course of action. To put it another way, when God says that he „remembers your sins no more” (Isa. 43:25), he is not saying that he cannot remember our sins.
Colegii din cadrul specializării Pedagogie Muzicală – Universitatea Emanuel Oradea va invita la serviciile divine ale Bisericilor HARUL – Mierlau (20 noiembrie 2011, ora 10) si SION – Oradea (20 noiembrie ora 17), cu participarea Corului PRO DEUM din Arad. Dirijor: dr. Teodor CACIORA.
Programul:
Pastorul Vasile Alexandru Taloş scrie:
In uma cu cateva zile, la ora unu noaptea a sunat dintr-o alta tara, o mama disperata. Cum telefonul nu era in camera, nu l-am auzit. Dar a revenit dimineata cu o voce plina de durere si printre hohote de plans intreba mereu: DE CE?… DE CE?… DE CE?… De ce ne-a parasit Dumnezeu? De ce fetita mea trece prin atata suferinta? De ce nu ne asculta Dumnezeu?… Apoi cu vocea obosita si sugrumata de durere soptea printre gemete: Suntem la capatul drumului!… Totul s-a sfarsit!… S-a sfarsit!… Nu mai este nici o speranta!… Dumnezeu ne-a parasit! Il rog sa ma i-a, sa nu mai vad cat sufera! Nu mai poooot!!! Ma doare sufletul pentru fetita mea!…
Cu greu am reusit sa aflu ce se intamplase. Printre gemete de durere, cu intreruperi repetate, a reusit in cele din urma sa-mi spuna: Fetita mea… a fost luata azi noapte de ambulanta si… dusa la spitalul de psihiatrie! Vecinii, i-au chemat!… De trei zile fetita mea a refuzat sa manance! Isi dorea sa moara! A inchis obloanele si statea in intuneric! Apoi, aseara a inceput sa urle de durere si disperare. La tipetele ei, vecinii au sunat la politie! Pe langa boala care o macina, acum a venit si prabusirea sufleteasca! Nu mai pot! Dumnezeu ne-a parasit! De ce ne-a parasit Dumnezeu?
Citeşte mai departe AICI
Gyury Baci recidivează!
Urmează o altă surpriză, o lăută specială.
Vineri şi sîmbătă are loc primul experiment organizat într-o altă formă decît a avut loc pînă acum proiectul descris AICI.
Totul a început în urmă cu 20 de ani într-un apartament din Iaşi unde împreună cu Vasile Ernu şi alţi cîţiva prieteni ne-am apucat să citim Noul Testament în limba originală cu ambiţia de a ajunge să citim şi cîteva texte din Platon şi chiar texte patristice. Dumnezeul vieţii ne-a împrăştiat în diferite locuri, dar nu am renunţat la ideea de a preda greaca celor care au puţin timp, dar multe bune intenţii şi multă dorinţă şi dragoste de Cuvînt. Poate că nu vom ajunge să citim texte patristice, dar poate că vom ajunge să trecem prin cîteva cărţi din Noul Testament şi poate cîteva texte din Septuaginta.
Vă rugăm să ne ţineţi pumnii.
România moare şi nu mai miroase a scutece proaspete. Viitor de pensionari ţara noastră are. Pensionari săraci, pentru că se prăbuşeşte piramida susţinerii sociale.
Evanghelicii erau printre campionii natalităţii în trecut. Soţia mea vine dintr-o familie cu 10 copii, mama mea dintr-o familie cu 12 copii, din care au supravieţuit 9. Tot timpul pierd numărătoarea verişirilor.
Acum şi evanghelicii s-au dat pe brazdă. Baptiştii fac un singur copil pentru că nu pot face jumătate. În bisericile penticostale s-au rărit slujbele de binecuvîntare de copii îngrijorător de mult.
Ce va înseamna asta pentru viitorul ţării, pentru viitorul evanghelicilor? Greu de spus, uşor de imaginat!
Iată un articol despre această chestiune AICI
via Silvian Guranda.
Dragi prieteni si colaboratori,
Am bucuria sa va anunt aparitia, la editura Vremea, Bucuresti, a volumului
Biserici, secte, erezii? Dialoguri fără prejudecăţi despre marile tradiţii creştine
Cristian Bădiliţă, Otniel Vereş
Amanunte aici
Volumul Biserici, secte, erezii? cuprinde convorbiri cu teologi, filozofi şi istorici ai creştinismului aparţinând mai multor tradiţii creştine din România.
Au răspuns întrebărilor lui Cristian Bădiliţă:
Chiar la această oră încep un mic discurs în faţa studenţilor de la management:
Cum vorbim în public?
Urăsc să vorbesc în public în general. Două lucruri nu am vrut să ajung în viaţă: pastor şi profesor, tocmai pentru că aveau de-a face cu vorbitul în public.
Dar să vorbeşti în public despre vorbitul în public este ca şi cum ai vorbi despre plictiseală, riscînd să plictiseşti, lucru văzut recentissime cu ochii mei personali.
Cîteva chestiuni:
1. Ca să vorbim în public mai întîi trebuie să avem ceva de … vorbit. Conţinut. Întrebarea mea atunci cînd se ridică cineva în faţa mea ca să vorbească este: ce anume îi dă dreptul acestuia să îmi răpească 50 de minute din viaţă. Dacă nu are nimic de spus este un simplu hoţ de timp. Un infractor nemernic! Ce meserie ai, ce nivel de experienţă, ce ne poţi spune tu despre cum trebuie viaţa trăită mai bine, profesia exercitată mai bine? Papagali? Destui!
2. Nu toată lumea trebuie să vorbească în public, deşi ar avea ceva de spus. Există şi alte mijloace de comunicare pentru cei care nu au fost dotaţi de Dumnezeu cu vocea potrivită, atacul potrivit fonetic, fizicul potrivit. Există scrisul. Dacă vrem vorbit, atunci instrumentul de „scris” este vocea. Există o întreagă igienă a vocii, pregătire, întreţinere, utilizare.
Vezi AICI ideea de coffe-ring-ţă
Luni, 14 noiembrie, 2011, începînd cu orele 17.00, în sala cu orgă (Sala de repetiţii cor) de la subsolul Capelei Mari a Universităţii Emanuel din Oradea, va avea loc conferinţa domnului dr. Adrian Iosif, cu următoarea temă:
Vă aşteptăm cu drag!
Am lucrat în multe feluri şi în multe chipuri. Am avut o perioadă în care am lucrat pe muzică. Am încetat, acum lucrez în linişte. Din cînd în cînd însă îmi deschid cîte o bucată pentru deblocarea creativităţii.
Uneori întreruperile cauzate de schimbarea „discului”, bucăţii muzicale de ascultat, pot fi foarte toxice pentru munca în sine şi întrerupem prea timpuriu cele 50 de minute minimale pentru realizarea unei sarcini de lucru.
Iată nu 50, dar 48 de minute de muzică pentru lucru.
Instrumentul? Lute-cembalo, un instrument pe care l-am mai prezentat, comandat de Bach din complexul lui faţă de Weiss.
Nu, biserica din Aleşd nu este a noastră, este a Domnului, dar acest genitiv nu trebuie interpretat neapărat ca genitivul posesiei. Biserica din Aleşd este locul în care am adunat multe amintiri. S-ar putea să vină ziua în care Domnul, dacă va găsi cum se cuvine, să mă oprească din slujirea acolo. Atunci voi sta în bancă, „membru simplu”, cum spun unii. Din cei 25 de ani de predicare, 16 i-am petrecut la Aleşd. Din cei 20 de ani în noua clădire, 16 am fost aici.
De-a lungul anilor ne-am bucurat de misiuni împreună cu tinerii, cu fanfara, cu orchestra.
Iată cîteva imagini din aceşti ani:
Este Duminica, mergem la biserică… îmbrăcate feminin sau sexy, ca nişte dame de scos la plimbare precum animalele de companie sau pline de demnitate precum soţia descrisă în Proverbe 31, lăudată de soţul şi fiii ei?
Staţi nu săriţi cu „voi, bărbaţii, să vă ţineţi ochii acasă, obsedaţilor, iar acest fel de subiecte”. Nu, de data acesta scrie o femeie. Să o ascultăm, pardon, să o citim:
Se pare că se întîmplă ceva. Duhul lucrează. După ce am asistat săptămînile trecute la declaraţia lui Nelu Peia, un cunoscut lider carismatic scrie un text prin care pune degetul pe bubele mişcărilor de acest fel.
Iată:
1. Let’s reform our theology.
Amin! Heil Luther!
2. Let’s return to the Bible.
Doamne ajută, spun eu, păi aşa dispare mişcarea carismatică!
3. It’s time for personal responsibility.
Ups! Dar profeţii cu maşini, cu afaceri … stai că la punctele următoare revine autorul şi la acest fel de probleme.
4. Stop playing games.
Disclaimer: postare pentru elită. Muzichie „nepocăiască”, interpret cu totul „păgîn”! Nu pierdeţi timpul! Iar voi auzi chestii de genul… uite ce şi pe cine promovează Cruceru.
Nu, nu-l promovez nici pe Cohen, nici mare parte din valorile lui, însă nu pot să rămîn insensibil la excelenţă, gelos fiind cînd văd mediocritatea muzicală, culturală în care ne scăldăm căldicei tocmai aceia care pretindem că dorim să îi dăm Domnului ce este mai bun.
Leonard Cohen, evreu (kohen, dacă nu mă înşel înseamnă preot în evreieşte), fost staţionar într-o mănăstire budistă, într-o căutare spirituală permanentă continuă să fascineze, apropiindu-se de 80 de ani (acum 77), prin puterea versurilor lui, adevărate strigăte de disperare, dar şi prin muzica atît de bine lucrată, cu instrumentişti dintre cei mai buni. Ascultaţi bandora, cîteva instrumente din perioada medivală, inclusiv harfa irlandeză, iar glisando-ul invers pe baritonul acela este o găselniţă pe care numai un intrumentist de cinci stele ar fi prefăcut-o. Ce să mai spun de felul în care Cohen însuşi cîntă la chitară.
Asta m-a întrebat cineva recent: „Oare vom fi pregătiţi atunci cînd va veni venirea Domnului?” o întrebare interesantă, dar care mi-a adus aminte de o insignă pe care am văzut-o într-una dintre călătoriile mele în Statele Unite.
Am răspuns rapid şi fără anestezie: NU!
Nu vom fi pregătiţi! (aşa cum ne imaginăm noi, viaţa este mult mai complexă decît searbăda şi sterila noastră imaginaţie bombardată de clişee)
În urmă cu 15-16 ani, pe cînd am ajuns la Universitatea Emanuel, am iniţiat Cercul de cercetare studenţesc. Am continuat apoi o vreme alături de alţi colegi entuziaşti. Am asistat la prezentări extrem de bune, demne de publicare. Cred că pe unele le-am păstrat.
Acest cerc teologic s-a transformat apoi în Sesiunea anuală de cercetare a Universităţii, o manifestare care a adunat în jurul ei specialişti cu nume rezonante în spaţiul academic. Între timp au mai apărut şi alte manifestări ştiinţifice în urma cărora au rămas volume recent publicate sau Revista Perichoresis.
Colegii de la Facultatea de teologie greco-catolică au iniţiat lunile trecute Theo-Caffe, un spaţiu informal de schimb de idei. Ceva asemănător, fără o structură bătuă în cuie şi frecvenţă fixă, vom încerca şi în cadrul facultăţii de teologie baptistă de la Oradea.
De ce? Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a sărit la un alt nivel care poate descuraja pe studenţii aflaţi la începutul cercetărilor lor sau pe cei care ar mai dori un filtru înainte de a-şi prezenta cercetarea în cercurile cele mai exigente. Pentru astfel de manifestări este nevoie de un cadru-tampon, care să ofere şansa unor dezbateri mai puţin sîngeroase şi cu mai puţine victime decît o dezbatere în cadrul unei manifestări internaţionale.
„Greaca pentru Ghiţă, Nelu şi Lenuţa” este un proiect de „popularizare a ştiinţei” început de ceva timp, parţial pe web, parţial faţă către faţă. Este un mod în care am adunat experienţa de peste 20 de ani de învăţare şi predare a limbii Noului Testament (de 16 ani predau la nivel universitar această materie, alături de altele înrudite, Exegeza Noului Testament în limba greacă, spre exemplu). Iniţial totul căpătase un aspect ludic, fără prea multă convingere asupra reuşitei.
Ideea s-a născut din pricina faptului că am primit tot mai multe cereri pentru a preda greaca Noului Testament şi „pentru ochişori micuţi„, „pe înţelesul tuturor”, cum se intitula o traducere a Noului Testament apărută cu ani în urmă.
Ghiţă, Nelu şi Lenuţa sînt nişte personaje fictive, o croitoreasă, un inginer, un lăcătuş mecanic sau ce doriţi dumneavoastră, adică un fel de „greaca Noului Testament pentru amatori”, în sensul etimologic al cuvîntului amator (iubitor de … ).
Cu timpul, din multiple pricini, dar mai ales pentru că totul a fost transferat în pagini de hîrtie, CD-uri, proiectul web a înţepenit. Aşa s-ar putea să rămînă. Am fost de la început sceptic asupra conceptului în sine (învăţarea unei limbi moarte fără o pregătire filologică minimală şi fără profesor), dar vreo doi prieteni ingineri mi-au dovedit că se poate depăşi cel puţin primul obstacol, fiind mai ştiuţi şi mai harnici decît unii dintre studenţii la filologie sau la teologie.
De ce? Unele lucruri necesare pentru a învăţa limba greacă nu ţin neapărat de pregătirea filologică sau de timpul petrecut cu profesorul de greacă, ci de cu totul altceva.
Am rămas sceptic la faptul că o limbă străină se poate învăţa „fără profesor„. Din acestă pricină proiectul a căpătat o nouă formă.
Despre ce este vorba?
Camille Saint-Saens, Lebăda pentru cinci violoncele, via Camelia C.
„Biserica Creştină Baptistă Sfînta Treime din localitatea Aleşd celebrează Duminica 13 noiembrie peste 100 de ani de atestare şi 20 de ani de la mutarea în noua clădire finalizată în anul 1991. Pastorii bisericii, pastor Marius Cruceru şi pastor Florin Opriş, alături de comitetul de conducere al bisericii vă aşteaptă la ambele slujbe religioase, cea de dimineaţă cu începere de la orele 9.00, cea de după-amiază cu începere de la orele 17.00.”
Cred că pe undeva în presa românească am văzut ceva de genul „inventarul stricăciunilor politice”. Bună chemare la apel a tuturor lichelismelor, acriturilor, scîrbelor, imposturilor şi altor împuţiciuni.
Cred că o asemenea rubrică n-ar fi nepopulată nici în mediul evanghelic. Deja avem străjereala, la care mai putem adăuga tot felul de chestii exotice, dar aberante, cum ar fi pseudorabinii pseudomesianici, bisericile neon-denominaţionale, curentele carismatice de genul binecuvîntărilor de la Toronto, biserica sportivilor, biserica homosexualilor, bisericile-bar, biserica ortodoxă evanghelică şi altele ca acestea. „Cu alte cuvinte: mare-i grădiniţa Ta, Doamne, şi uite cîţi au sărit gardul!”
Mîine, 10 noiembrie, începînd cu orele 19.00 la Filarmonica din Oradea, va avea loc concertul săptămînal.
Dragi prieteni,
După cum ştiţi, vreme de cinci ani în cadrul Universităţii Emanuel, dar fără a limita participarea doritorilor doar la această instituţie, am organizat şi condus un grup informal de ucenicie numit (în mod ironic) „Fabrica de bărbaţi„.
Este o istorie lungă în spatele acestui grup, în spate, dar şi în faţă. M-am bucurat în aceste zile să văd bărbaţi care au fost atinşi de această lucrare, acum soţi şi taţi, părinţi spirituali la rîndul lor, implicaţi în societate şi în lucrarea spirituală. Am fost cu inima frîntă, aflînd recent de căderea unora pe care îi voi păstra în continuare în rugăciune.
Zilele acestea am trecut prin nişte întîmplări la graniţele de sus şi de jos ale disperării.
Am căutat să îmi liniştesc sufletul înaintea Domnului prin Scripturi.
Astăzi dimineaţă, ca un răspuns discret, ca îndemn din partea Lui, mi-a venit această bucată muzicală. Dumnezeu vorbeşte cînd într-un fel, cînd în altul. În Domnul am nădăjduit!
Iată AICI cîteva detalii.
Marius Cruceru 