Magister chixit et linkxit

Sînt blogăr şi mogul bătrîn (ca să spui aşa, numai ca să-i fac în „negaz” cuiva:) ), dar încă nu le-am văzut pe toate.

A apărut un nou fenomen printre blogări, mai ales printre cei tineri. Mi l-a sesizat un prieten, om de ştiinţă, bine format, cu lecturile la zi, care i-a frecventat cu atenţie şi la text pe Platon, dar şi pe Einstein. Nu-i nici wikipedist, nici googălist.  E om serios, cu şcoala bine făcută şi cu mintea clară, doctor în ştiinţe reci, bine citit în literaturi calde.

Avem un nou fel de raportare la resurse. Tinereii blogăraşi sînt prolifici creatori. Creează texte de tot felul, bine împănate cu wikipedieri, puternic fundamentate în motoarele de căutare, link-uite la maxim cu tot felul de youtuburi, trilulilu şi alte conferinţe, după care se citează între ei. Magister dixit!

Mai bine zis „magister chixit” (chix este nota ratată la clarinet, spre exemplu). Aceşti învăţăcei, unii dintre ei încă studenţi, nu şi-au dovedit competenţa indubitabilă în mai nimic, dar îşi dau cu părerea liber, dar agresiv, de ce nu, despre absolut orice, critică pe oricine şi pe orice şi totul este bine împănat cu false argumente şi cu o metodologie găunoasă, dar …. desigur, neapărat inter-intra-ultra-supra-meta-link-uit. „Magister linkxit!”

Aceşti pseudo-maeştri împixelaţi se inter-link-uiesc deşănţat. Mai mare rîsul. Asta nu-i totuşi aşa de grav. Creşte traficul, cresc blogurile prin topuri (dacă îi pasă cuiva sănătos la cap de ele… ), numai că aceste personaje vor deveni nişte specialişti în toate şi nimic, ducînd înspre compromis orice idee de formare intelectuală decentă, vorba prietenului meu: „bibliografia acestor copilaşi este formată din articolaşele propriilor prietenari, aceştia la rîndul lor deveniţi autori înainte de  fi citit ceva important şi de la un capăt la celălalt cu pixul în mînă.”

Multe lipsesc din dicţionarul limbii române, am aflat că pînă şi cuvîntul „mo(rgb)ul” a intrat :), dar un cuvînt cu siguranţă este de negăsit: competenţă.

Aceşti pseudo-eseişti trebuie trimişi la şcoală mai înainte de orice. Vorba domnului Pleşu, nu poţi ventila printre dinţi nume ca Platon şi Aristotel, dacă nu ai avut oarece intimitate cu scrierile dînşilor. Ne mai mirăm că oameni ca domnul Puric au succes la „micul public”? Trăim într-o generaţie în care retorica şi informaţia sînt mai puternice decît formarea şi studiul sistematic.

Da, sînt gata să îl ascult pe domnul Pleşu vorbind despre îngeri cu prudenţă şi smerenie, spre exemplu, după ce şi-a demonstrat deja competenţele de netăgăduit într-un domeniu. Cine este credincios în lucrurile mici are şanse să fie credincios şi în alte cîteva lucruri măricele. Însă nu am răbdare să îl ascult pe domnul Puric, actor de toată competenţa cînd mimează, vorbind despre chestiuni transcedendale. Între îngeri şi estetică este oarece legătură, între şcoala de actorie şi teologia apofatică este o relaţie mai degrabă indirectă şi cu ocoliş pe la Zimnicea.

Din acestă pricină dis-preţuiesc genul de blogăraş obrăznicuţ spre tupeist, care se bagă cam în toate, probîndu-şi priceperea doar prin capacitatea de a googăli şi de a reda citate tocate praf din diferite resurse de mîna a treia, dar toate prezentate cu ceva ce seamănă a acribie. Ar fi un Puric în devenire, dacă ar avea şi histrionismul necesar.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Adrianisme, inventarul stricaciunilor spirituale, Perplexităţi, Pătrăţoşenii, zîmbetu din colţu gurii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Magister chixit et linkxit

  1. Vorbiti de blogeri evanghelici? Mainstream? Ii cititi si dvs.? Puteti da cateva exemple? Unul? Uneori pot fi folositoare clasificarile colective indirecte, dar mai este si optiunea portretizarii cu nume si prenume precum i-a imortalizat Andrei Plesu pe cativa vii intr-o carte recenta (pe care n-am citit-o) „Fata catre fata. Intalniri si portrete”.

    Impotriva lui Celsus, Impotriva lui Marcion (iarasi, stiu doar titlurile) sunt carti cu impricinatii chiar pe coperta. Postarea aceasta a dvs. se aseamana cu o impuscatura cu alice, are tinta clara tragatorul, dar cei care vad doar alicele nu inteleg prea bine care a fost obiectivul, oare a vrut sa-l ocheasta pe ala, pe ala, pe aia, pe toti, pe altii? Incercati si cu o pusca cu luneta.

    • Marius David zice:

      draga Vasile Tomoiagă,

      1. vorbesc de blogări. full stop. Terminaţi cu obsesia „evanghelic”.
      2. pornesc de la un caz, după cum dau de înţeles, dar, împreună cu prietenul meu şi cu un alt prieten arhitect, am ajuns la un inventar de nume şi ne-cazuri. Da, pot da exemple. Mai multe! Din pricini de pudoare nu pot reproduce supărarea prietenului arhitect care amendează băgarea în zeamă a unora legată de postarea cu biserici-case. E spumos, dar de neredat pe public.
      3. După cum mă cunoşti deja nu de nominalizări fug eu. N-am avut timididăţi pînă acum să fac portrete. Date fiind informaţiile pe care le strecor, dau o şansă împricinaţilor … poate că s-or pocăi. Un asemenea „portret” făcut pe un blog de circulaţia blogului meu ar putea distruge un tînăr care încă poate merge la şcoală, încă se poate forma, încă îşi poate dovedi competenţa printr-un doctorat serios, un master, o cercetare asiduă şi focalizată într-un domeniu în care să se valideze. Am dat de înţeles că vorbesc despre „pufani”. Uite, cel puţin doi studenţi de-ai mei au înţeles chestiunea şi s-au lăsat de blogoree. Îşi termină formarea şi ne revedem peste ani şi ca blogări, dacă este cazul. Deci să nu-i strivim totuşi… De ce vrei să fii crud?
      4. Eu m-am apucat de ceea ce unii numesc blogging, eu refuz să admit că fac asta cu încăpăţînare, m-am apucat deci… de blogging după finalizarea studiilor doctorale şi în momentul în care aveam 5 cărţi de sertar. Atunci am început să gîndesc timid cu voce tare. Ceea ce îi sfătuiesc şi pe alţii.
      Că blogul meu a devenit foarte popular… asta este altceva. N-am dorit asta, n-am sperat asta.
      5. Nu fac schimb de link-uri cu nimeni şi m-am ferit tot timpul de ţopăială. Pentru mine blogul nu este locul în care îmi consturiesc textele ştiinţifice, aşa cum pretind iar doi dintre „împuşcaţi” şi nici nu pretind să îmi fie citite sau luate ca atare.
      6. Şi apoi… la lunetă mergi împotriva unor adversari serioşi, adicătelea cel puţin urs. Am aşteptat şi eu în anii ăştia măcar un mormăit sau cel puţin un chelălăit de hienă. În afară de miorlăituri şi lătrat scatofil, nu prea am auzit alte alea. La cîini şi pisici ieşi cu bîta, nu cu puşca.

      Dacă ai de-a face cu gîşte sălbatice şi cu nişte biete raţe măcănitoare a zgomot mai degrabă.. atunci alicele sînt cea mai bună alegere. Sper că eşti de acord, dacă ai cunoştinţă de tehnicile de vînătoare… Dar să nu ne băgăm şi noi în chestiuni în cdare nu ne pricepem, nu-i aşa?Că despre asta era vorba! 🙂
      A propos, în armata am avut mitraliera de companie… cea cu afet şi bandă. Încă n-a apărut nimeni vrednic să îndrept o asemenea armă spre el.

      Pînă acum am folosit doar mătura şi făraşul. Prea multă mizerie!

      Alice în ţara Mainstreamelor

  2. Esential zice:

    Am sesizat si eu frate Marius de aceasta avalansa de blogeri incompetenti care vorbesc despre orice, oricine…..Dar daca e democratie, nu ai ce face:)))) Eventual penibilitatea care se lipeste de ei i-ar putea dezmetici..

  3. Adrian.S zice:

    Suntem pe o piata libera.Sa lasam piata sa se ocupe de valoarea si prostia unuia sau altuia.Dupa cum ati spus si dumneavoastra,ati crescut mult si sunteti numarul 1 al evanghelicilor.Ati reusit asta datorita faptului ca v-ati apucat de scris la o perioada tarzie si erati deja format.Asta se vede cu cohii liberi.Cat despre puzderia de tineri ,copii si altii care se apuca de blogareala,daca sunt buni,piata ii va ridica iar daca nu sunt buni atunci piata va da de pamant cu ei si se vor rerage singuri fara sa li se spuna ca nu au ce cauta in blogosfera.
    Altfel,blogareala nu e luata in serios de multi.Pentru multi e doar un HOBBY.Mai putin pentru „prietenul nostru comun perfect” care chiar crede ca singura viata e cea virtuala,cea blogareasca.

    • george zice:

      Adrian, “piata” are rolul ei, dar in niciun caz vreun rol axiologic. Tocmai datorita … pietei libere sunt atatia … “zarzavagii” care produc numai “ghiveci” (“nişte specialişti în toate şi nimic”, cum spunea fr. Marius …)

      • Adrian.S zice:

        George.Articole gen nu sunteti buni de nimic nu fac altceva decat sa toarne gaz pe foc si sa dubleze numarul specialistilor in nimicuri.Ele reprezinta interventionismul de pe piata.Dar daca-i lasam in pace si lasam piata sa se desfasoare isi vor inchide singuri blogurile. Blogarii seriosi vor fi cititi si cautati(pozitia lui Marius Cruceru ne arata asta) iar cei neseriosi nu vor fi bagati in seama .

        • Stimate Adrian, nu, n-am spus „nu sînteţi buni de nimic”, nu, am spus… întîi dovediţi o meserie, o calificare în ceva, care să vă dea autoritate măcar într-un domeniu. Dar o critică acidă doar „de pe ficaţi”, cu adrenalină în loc de argumente, cu epitete, în loc de demonstraţii, nu creşte valoarea blogosferei, fie aceasta evanghelică, laică, ateistă sau nu.
          Priviţi un pic la discuţiile despre ateism. Uneori mi se pare că ateii sînt ceva mai documentaţi şi mai serioşi cu argumentele decît oponenţii lor creştini. Să ne fie ruşine! Avem un Dumnezeu pentru care merită să citim serios, să ne informăm fără „linkocite şi goglamicină”, vorba prietenuili meu

      • Adrian.S zice:

        Si ca sa-ti dovedesc ca am dreptate te invit sa te uiti pe evz si sa vezi ca exista un comentariu semnat Marius Cruceru la un articol despre un calugar decapitat(vad ca securistii nu va dau pace frate Marius).Cine a scris acel comentariu?In nici un caz Marius Cruceru ci mai degraba zarvagii de care vorbesti tu.Zarvagii care cand sunt zgandariti incep sa devina mai rai si mai plini de tupeu si produc ghiveci la patrat.

    • Calin zice:

      @Adrian S, o fi piata libera dar e mediocra rau! 🙂 deci sa nu o lasam totusi pe ea sa faca legea. coboara te la nivelul pietii, si ea va cobori mai jos, si tot asa…

  4. ACIDUZZU zice:

    Draga frate Marius,

    Este oportuna afirmatia dumneavoastra de la punctul 4 din raspunsul dat d-lui Vasile Tomoiaga si indirect noua celor carora le-ati spus un bun-venit de cumsecadenie, pe blogul dumneavoastra:

    „4. Eu m-am apucat de ceea ce unii numesc blogging, eu refuz să admit că fac asta cu încăpăţînare, m-am apucat deci… de blogging după finalizarea studiilor doctorale şi în momentul în care aveam 5 cărţi de sertar. Atunci am început să gîndesc timid cu voce tare. Ceea ce îi sfătuiesc şi pe alţii.
    Că blogul meu a devenit foarte popular… asta este altceva. N-am dorit asta, n-am sperat asta.”

    Desigur ca despre dumneavoastra depun o marturie indestructibila mai mult de „doi sau tre martori…” (Poate ca si din cauza aceasta „dam buzna”, uneori tropotind imietuos pe blogul dumneavoastra. Totusi, cativa dintre acsti vizitatori-tropaitori ar putea fi exonerati, scosi de sub acuzatia posesiunii vreunui…”duh atenian” de batjocura, spravietuitor inca din timpul in care apostolul Pavel vizitase Areopagul din Atena care „inventariase” si un altar consacrat „uni Dumnezeu necunoscut!”
    Nu facem referire la dumneavoastra ca la un…”mogul” cu ca si la un frate mai mare, cu mai mult de „cinci carti „de” si „in sertar” ca la un apostol (si al) blogului caracterizat printr-o acuratete indubitabila, ca la un dascal care are autoritatea si demnitatea de a-si dojeni nu numai invataceii dar si vizitatorii atunci cand „tropaie” prea zgomotos.
    De asemenea, nu faceam referire (cel putin subsemnatul) la confratii nostri de…blogareala uneori inutila, si care este o mare pierdere de timp, energie si resurse spirituale, catalogandu-i drept “magister chixit” sau „specialisti in nimic” asa cum ati zis-o.
    M-am simtit bine (ne-am simtit bine) chiar si-atunci cand m-ati „cauterizat” cu toata dragostea in Hristos Domnul, ca sa pot spune cu toata convingerea si despre dumneavoastra, in dreptul dumneavoastra, „toiagul si nuiaua ta ma mangaie”. Cat despre…”masa intinsa in fata protivnicilor mei”, aceasta ar fi prea mult pentru mine, caci sincer, n-o merit. M-ar scoate in evidenta si chiar s-ar spune ca n-am nici simtul umorului dar nici simtul…ridicolului !
    Si-apoi, draga frate Marius, Doamne, fereste-ma de duhul atenian !

    Domnul Isus, Marele Pastor al oilor, sa va binecuvinteze cu o putere de pastorire plina de blandete si dragoste, chiar si aici pe blog !
    Va multumesc pentru ca intotdeauna mi-ati „creat conditii” de a ma simti bine pe blogul dumneavoastra !
    Chiar si-atunci cand eu insumi, am…tropotit prea mult !

  5. ACIDUZZU zice:

    CORECTARE:
    „tropotind impietuos pe blogul dumneavoastra”

  6. Vaisamar zice:

    Ca unul care a amendat (inclusiv nominal) diverse forme de impostură „telectuală”, nu pot decât să mă minunez de evoluţia blogosferei (evanghelică sau nu). Ar fi fost totuşi utile câteva exemple, fiindcă sunt de-acord că „magister dixit”, dar cred şi în „exempla docent”. 🙂

    • george zice:

      “Amendarea nominala” isi are riscurile ei. Neinfricatul Spurgeon nu avea nici o retinere (vezi “Sfaturi pentru predicatori”) in a folosi ca “material didactic” deraierile ridicole sau deplorabile ale unor predicatori, unii inca in viata. Se pare ca asta l-a costat ostracizarea si “executia” publica de mai tarziu …Asa ca, daca tot ati facut-o, “back your back”! 🙂

  7. sam zice:

    quote
    Sînt blogăr şi mogul bătrîn
    Tinereii blogăraşi sînt prolifici creatori.
    unquote
    Cititorii tineri/bătrîni sînt bine-mersi. Confuzi.
    Așteptăm provincia.

    • Marius David zice:

      Da, SAm, şi la starea de confuzie duce tocmai acestă pseudoinformare, pseudocunoaştere, „googălita” cronică, care nu se tratează deloc cu „linkomicină” (acestea sînt „adrianisme”)

  8. Chris Prunean zice:

    Cu privire la „blogarasii” care devin experti in orice domeniu prin googalire si prin wikipedia… cred ca le-ar merge zicala „a little knowledge is a dangerous thing”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.