Comunicat referitor la activitatea mea din Biserica Creştină „Sfînta Treime” din Aleşd

Ieri, Duminică, 13 noiembrie, 2011, în cadrul slujbei de seară din Biserica Creştină „Sfînta Treime” din Aleşd am anunţat retragerea mea din orice activitate care ţine de predicarea Cuvîntului pînă la Sărbătorile legate de Naşterea Mîntuitorului din acest an. După acestă perioadă urmează o reevaluare a acestei decizii.

În aceşti 16 ani am predicat în biserica noastră nişte principii în dreptul cărora trebuie eu însumi să îmi opresc planurile în acest moment.

Dumnezeu nu ţine cont de planurile noastre în faţa principiilor Lui şi nici e sentimentele noastre în faţa sentinţelor Lui.

Există o vreme în care trebuie să facem tăcere înaintea Domnului pentru a-I auzi mai bine Glasul. Din timp în timp trebuie să ne oprim pentru a asculta mai bine susurul vocii Lui fără zgomotul paşilor noştri, chiar dacă alergăm în ceea ce noi numim lucrarea Domnului.

Fac acest comunicat public pentru a nu fi interpretat greşit gestul meu de aseară şi pentru a nu da motiv de noi speculaţii. În acelaşi timp, sper să îmi fie înţeleasă dorinţa de a păstra confidenţialitatea asupra unor aspecte care ţin de viaţa personală. Nu aş dori să îi arunc în îngrijorare, tulburare şi dezorientare pe prietenii şi colaboratorii mei din aceşti ani. M-am aşezat sub autoritatea unor bătrîni cărora le dau socoteală period de viaţa mea lăuntrică. Nu am făcut acest pas fără cunoştinţa şi supravegherea dînşilor. Şi în această perioadă voi sta sub atenta lor supraveghere.

Din pricina unor probleme personale, dar care nu îi implică DELOC pe cei care fac parte din comitetul parohial, pe colegul pastor, fratele Florin Opriş, nu îi implică pe niciunul dintre membrii bisericii, trebuie să mă retrag pentru o vreme din activitatea de învăţare a Scripturilor în Biserică, slujire la care am fost chemat şi pe care am făcut-o şi cu bucurie, dar şi cu mare plăcere.

Îmi pun nădejdea clarificării, călăuzirii şi limpezirii în această perioadă de retragere de la amvoanele în care ar fi trebuit să predic.

Dacă Dumnezeu va îngădui şi se va îndura, voi reveni cu bucurie şi probabil cu şi mai multă responsabilitate faţă de actul profeţiei după finalul acestui an. Dacă Domnul vrea să ne oprească din lucrarea aceasta, i-am dat ocazia şi toate posibilităţile. Ne-am aşezat ca familie în mîna Lui. Sîntem la dispoziţia Lui, turmă a păşunii Lui. Am crezut întotdeauna că Biserica poate merge înainte fără oricare dintre noi. Dumnezeu nu are slujitori favoriţi.

Îmi cer iertare de la fraţii şi surorile din Aleşd, cărora le-am dat aseară motive de întristare după o sărbătoare atît de frumoasă, le cer scuze unor prieteni pe care îi iau prin suprindere, deşi cei mai apropiaţi îmi ştiu poverile, cer pastorilor şi bisericilor (Zalău, Năsăud, Braşov, Sibiu, Emanuel-Oradea, Galaţi, Arad), pe unde am avut angajamente de predicare în această perioadă, să mă înţeleagă, fiind acest lucru spre cel mai mare bine al lucrării. Îmi voi onora angajamentele care ţin de predare şi de conferinţele profesionale sau conexe activităţii mele didactice, dar şi acestea în restricţii.

După anunţul de aseară am avut linişte şi personal şi ca familie înaintea Domnului şi am adormit în pace, cu încredinţarea că este decizia cea mai bună, deşi inima îmi este în continuare răscolită. Nu este uşor să fac acest lucru după 25 de ani de predicare a Evangheliei şi după 16 ani de slujire în aceeaşi biserică.

Cu siguranţă voi tînji cumplit în aceste 40 de zile (6 săptămîni), dar nu după locul din faţă, nu după ascultarea propriei voci, ci după împlinirea vocaţiei, după practicarea unuia dintre puţinele daruri pe care le-am primit din partea lui Dumnezeu, darul profeţiei. Sînt puţine lucruri pe care le fac cu multă atenţie, sîrguinţă şi dorinţă de excelenţă, profeţia Cuvîntului a fost unul dintre ele.

Le mulţumesc membrilor bisericii noastre pentru sprijinul din aceşti ani şi mai ales pentru cei care au venit alături de noi în rugăciune în ultima vreme, dar cel mai mult vreau să îi mulţumesc soţiei mele, Natalia, pentru felul în care înţelege să fie ajutor potrivit tot timpul, dar mai ales în acest timp.

Este de o rezistenţă şi de credincioşie monumentală, o comoară lăuntrică într-un vas atît de frumos ornamentat. Îi mulţumesc pentru restrîngerile şi restricţiile la care s-a supus de bună voie, pentru dîrzenia şi perseverenţa de care dă dovadă zilnic. Se spune că pe măsură ce ne apropiem de oameni aceştia ne dezamăgesc tot mai mult. Pentru mine soţia mea, persoana de care sînt cel mai apropiat, mi-a devenit în ultimii ani  erou şi model de urmat în credinţă şi credincioşie. Cu cît mai mult timp petrecem împreună, cu atît admiraţia mea pentru felul în care înţelege să ia în serios lucrurile sfinte şi lucrul Domnului, creşte

Dacă doresc reîntoarcerea în slujire cumva, nu atît pentru împlinirea propriei mele vocaţii o doresc, nici pentru bucuria mea de a vesti Evanghelia, cît mai ales pentru ea şi pentru bucuriile care au venit în urma slujirii noastre împreună.

Multă vreme nu am fost sigur dacă sînt făcut din material de păstor, cu siguranţă ştiu că Natalia este făcută din material de soţie de păstor şi aceasta îi este vocaţie mai evidentă chiar decît chemarea mea.

Am dori să ne întoarcem ca slujitori în biserica din Aleşd, dacă Dumnezeu va îngădui acest lucru, dacă nu, vom rămîne cuminţi în ascultare şi la dispoziţia Domnului, în măsura în care El se mai poate folosi de familia noastră.

Apreciem rugăciunile, sprijinul apropiaţilor şi prietenilor, discreţia şi înţelegerea celorlalţi.

Cu aceeaşi bucurie în Domnul,

(pastor) Marius David Cruceru

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Anunturi, Biserica Baptista, Fabrica de barbati, lacrima din colțul ochiului, Pătrăţoşenii, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Comunicat referitor la activitatea mea din Biserica Creştină „Sfînta Treime” din Aleşd

  1. ambasadorul zice:

    Frate Marius,

    familia noastră vă este alături cu inima și cu rugăciunea noastră.
    Așteptăm alături de familia d-voastră în tăcere și cu credință răspunsul din partea Domnului.

    Domnul să vă însoțească fiecare pas și decizie!

  2. marinelblaj zice:

    Frate Marius, nu pot să spun altceva decât că ne vom ruga pentru dumnevoastră, pentru familie, pentru biserică. Dumnezeu ştie mai bine decât noi, dar suntem încredinţaţi că El este Cel ce are şi soluţiile la îndemână. Fie ca binecuvântarea Lui să vă însoţească în toată această perioadă!
    P.S. Deşi este o expresie a unui egoism ce nu place Domnului, nu pot să nu vă spun că mă doare ideea de a nu vă vedea şi asculta, aşa cum era planificat, vai! de noi oamenii!

  3. Cum poti sa dai „like” la o asa descriere a zbuciumului sufletesc?!

    Mila ai indurarea Domnului peste toata familia!

    • ancagherman zice:

      In acelasi fel cum as da like cartii lui Iov; pentru ca este o carte care nu explica neaparat „de ce-ul” suferintei, dar il exprima, ii da glas!
      Ne face bine tuturor sa dam glas zbuciumului din suflet, la fel cum dam glas bucuriei.

      Astfel se face ca am dat like acestui articol, care spune intr-un fel: „Opriti-va si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu: Eu stapanesc peste neamuri, Eu stapanesc pe pamant.” (Ps.46:10)

  4. elisa zice:

    Marinel, nu este adevarat ca Domnul se supara daca vrem sa ne vedem, ci dimpotriva, daca nu vrem. 🙂
    Nu spunea si apostolul Pavel ca Domnul n-a ingaduit sa aibe el suferinta peste suferinta si a facut sa se vada cu fratii?
    Fratel AW Tozer, desi predica Cuvintul cu multa putere, a fost oprit de Dumnezeu;
    care i-a aratat ca trebuie sa inceapa a scrie; si a last o avere incompensurabila pt cresrerea noastra.
    Frate Marius, Domnul sa va arate Voia Sa, cel mai important lucru fiind doar acesta, stiti dvstra mai bine acest lucru.
    Cu Domnul inainte!

    • marinelblaj zice:

      Soră Elisa, cred că m-aţi înţeles greşit. Eu spuneam că egoismul meu Îl supără pe Domnul. Iar faptul că exista dorinţa de a-l vedea şi asculta din nou pe fratel Marius la noi în biserică, trecând peste motivul retragerii dânsului din aceste proiecte gândite de noi, oamenii, e o dovadă de egoism din parta mea. Şi egoismul chiar Îl supără întotdeauna pe Domnul ! Iertare dacă nu m-am exprimat suficient de limpede…

      • elisa zice:

        Frat`e marinel,
        numai egoist nu va vad. 🙂
        Iertati-ma dvstra pe mine.

        • marinelblaj zice:

          Nici o problemă, soră Elisa. Câteodată felul meu de a mă exprima nu e suficient de clar, aşa că bine că mi-am dat seama de unde neînţelegerea. Cât despre egoism… până şi în intenţiile noastre bune suntem egoişti, şi nu văd de ce aş face eu excepţie! 🙂

    • ancagherman zice:

      Excelent exemplul cu fratele Tozer… un cuvant spus la vreme potrivita 🙂

  5. luminitas zice:

    „like” poate să însemne și multă apreciere față de un astfel de gest și ajutor în rugăciune!

  6. adrian zice:

    Daca as fi membru in biserica din Alesd, mi-as dori ca sarbatorile de iarna sa vina foarte foarte repede. Sus inima, Marius!

  7. Camix zice:

    Călăuzirea Domnului să fie peste tine şi fie ca alegerea din final să fie cea bună şi însoţită de pace de la El!

  8. Marius David zice:

    Nu, nu, stimabile, nu mi-am înşelat soţia, nu am delapidat bani de la biserică, am eu alte păcate, dar nu din astea aşa vizibile.
    Nu, staţi liniştit, presa orădeană nu are de ce să urle, nu m-a prins nimeni cu nimic, nici Ioan Popp, observatorul drepturilor stîngului nu are motive de urlat, nici alţi duşmani de pomenit în manele nu au de ce se bucura.
    Sper să îmbătrînesc decent, măcar atît, fără scandaluri care să mă poarte în pagini de presă sau tribunale.

    Aşa că luaţi-o încet cu bucuriile din Postul Mare al Crăciunului.

  9. samuel zice:

    Domnul sa te intareasca frate Marius , si cu siguranta de maine vei primi.sfaturi si declaratii dar cred ca Domnul se va face auzit mai presus de toti.si de toate.Atat as vrea sa-ti las un rand dintr-o cantare pe care o cantam si imi place mult cand eram in Alesd ,, Domnul pacii sa fie cu tine in ispite sau zile senine,din potirul divin sa-ti dea pace din plin Harul Lui Pacea Lui peste tine,,Salutari Nataliei si copiilor.

  10. murgsy zice:

    integritate, seriozitate si sinceritate – toate lucruri care va caracterizeaza pe deplin. Fiind si frate si slujitor ma rog ca El sa fie sprijinul dvs. si al familiei (atat cea de corp cat si cea de suflet) – Matei 6:33

  11. Pastor Marius D,

    May God bless you with peace and wisdom as you go through this phase!

  12. mitica zice:

    ,,Cu siguranţă voi tînji cumplit în aceste 40 de zile (6 săptămîni), dar nu după locul din faţă, nu după ascultarea propriei voci, ci după împlinirea vocaţiei, după practicarea unuia dintre puţinele daruri pe care le-am primit din partea lui Dumnezeu, darul profeţiei. Sînt puţine lucruri pe care le fac cu multă atenţie, sîrguinţă şi dorinţă de excelenţă, profeţia Cuvîntului a fost unul dintre ele.”

    Frate Marius…dupa 40 de zile, care vor trece,va doresc ca mulţi sa vada ca … ,,straluceste faţa” .

  13. Edgar zice:

    Dumnezeu sa va calauzeasca!

    Cu intrebari legate de un termen folosit in articol voi reveni anul viitor.

  14. Agnusstick zice:

    Lasă Marius, profeţirea dependenţei de Cuvânt prin ceea ce faci valorează mai mult decât 6 sau chiar 12 predici. Cu conferinţele şi simpozioanele e mai greu de calculat, dar cred că peste sută.

  15. theo zice:

    …parca niciodata Sarbatoarea Nasterii Domnului nu mi s-a parut a fi atat de …departe!Si noi ca familie va sprijinim in rugaciune!Deja ne este dor…La radio o sa va auzim?

  16. Lazar Anton zice:

    Marius, ne rugam pentru voi în mod sistematic! Ceea ce Dumnezeu a investit în fiecare dintre voi ca și familie (va) aduce glorie Tatălui ceresc. Restul contează așa de puțin. Teascul face parte din procesul rodirii. La fel, turnul de apă (Cuvântul), dar nu uita, gardul de protecție nu-l poate trece nimeni fără voia Stăpânului. Cu siguranță că Dumnezeu are un Plan perfect care nu-l poate „schimba” nimeni, decât în termenii acceptați de EL. Confirm faptul că soțiile noastre sunt construite dintr-un material rezistent la furtuni, pentru că au un secret: temelia adânc săpată pe stâncă.

  17. cristividican zice:

    Intotdeauna am privit cu mare admiratie pastori, predicatori, care s-au oprit din activitate pentru o perioda, pentru a primi calauzire sau putere sau a rezolva unele probleme. Ca pastor, inteleg ca este foarte grea decizia. Ma rog ca Domnul sa va vorbeasca, iar dumneavoastra sa-i puteti auzi vocea!

  18. viorica zice:

    Credincios este Domnul;El va va intari si va va pazi de cel rau..2 Tesaloniceni 3;3 .
    Toti oamenii si toti diavolii adunati nu ne-ar putea smulge din acesta ocrotire sfinta .Dumnezeu sa va intareasca in aceste zile !

  19. Pingback: De mîine voi începe să răspund la comentarii | Marius Cruceru

  20. Pingback: Ce aş predica mîine, dacă aş avea voie … (bucuria noastră sau a voastră?) | Marius Cruceru

  21. Gelu Pacurar zice:

    Frate Marius ma rog ca Domnul sa va dea calauzire, ajutor si biruinta in aceasta perioada de framantare. Apreciez sinceritatea si dorinta de cercetare si sunt sigur ca Domnul va onora o asemenea dorinta de a intelege voia Sa si va face lucrarea si mai eficienta dupa perioada aceasta de cautare a voii Sale.

  22. Corneliu Gogan zice:

    Stiu, frate Marius, ca saemenea momente va vor intari mai mult si va vor oferi mai multa lumina, referitor la ceea ce asteapta Domnul de la dumneavoaststra. Ma rog ca Domnul „…sa va faca sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul din launtru,” si biruitor fiind in problemele pe care le aveti sa va intoarceti cu noi puteri in slujire.
    Multumesc pentru momentele in care mi-ati fost alaturi si Domnul sa va scoata biruitor din toate incercarile si ispitele.

  23. Marius David zice:

    De ce mă exprim în scris?
    pen că-s talentat, domle…
    De ce nu ies la propovăduire?
    Parcă v-am explicat, am făcut-o şi o fac.
    Nici pe cealaltă n-am lăsat-o nefăcută, nici pe asta.

  24. Pingback: Evaluări de sfîrşit de an – planuri de început | Marius Cruceru

  25. Pingback: Evaluări de sfîrşit de an – planuri de început « Life Mission

  26. Pingback: Ce am învăţat din perioada de pauză de la amvon? partea I | Marius Cruceru

  27. Pingback: Busola lui Jack Sparow sau “în spatele vîntului” – partea I | Marius Cruceru

  28. Pingback: Care este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi face de ziua ta? (41) | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.