Biserica „noastră” – 16 ani

Nu, biserica din Aleşd nu este a noastră, este a Domnului, dar acest genitiv nu trebuie interpretat neapărat ca genitivul posesiei. Biserica din Aleşd este locul în care am adunat multe amintiri. S-ar putea să vină ziua în care Domnul, dacă va găsi cum se cuvine, să mă oprească din slujirea acolo. Atunci voi sta în bancă, „membru simplu”, cum spun unii. Din cei 25 de ani de predicare, 16 i-am petrecut la Aleşd. Din cei 20 de ani în noua clădire, 16 am fost aici.

De-a lungul anilor ne-am bucurat de misiuni împreună cu tinerii, cu fanfara, cu orchestra.

Iată cîteva imagini din aceşti ani:

în misiune la Beiuş, chiar înainte de plecarea familliei Clintoc

cu orchestra în misiune la Tusa

sărbătoarea orchestrei, înfiinţarea orchestrei mici

cu fanfara în misiune la Sebeş

Botezuri, unele dintre cele mai mari bucurii. Pînă acum Dumnezeu ne-a ajutat, în aceşti 16 ani să avem cel puţin un botez pentru fiecare an.

venirea fratelui Florin Opriş ca pastor

La Bocgraci de 1 mai cu o tinerii şi familiile tinere

într-un „retreat” pentru redefinirea strategiei bisericii la Valea Drăganului, Comitetul Bisericii din Aleşd

Am încă multe amintiri şi nu stocate pe hard-drive, ci în inimă.

Acum, după aceşti 16 ani, mă rog un singur lucru: ca Biserica „noastră” să rămînă lumină în întuneric. Psalmul 46 ne arată că există un rîu ale cărui izvoare înveselesc Cetatea Lui Dumnezeu, El este acel Rîu de Apă Vie, dacă El stă în mijlocul Cetăţii, Aceasta nu se clatină. Noi ne clătinăm şi ne ducem, dar Biserica nu poate fi doborîtă nici de izbirea cumplită a porţilor locuinţei morţilor.

Aceasta este imaginea pe care aş păstra-o în minte … lumina vine din interior, din cărămizile vii, unele aici încă, pe ceilalţi i-am condus… dincolo. Lumina nu vine din ziduri şi construcţii omeneşti şi nici dacă amvonul este ocupat de un om sau altul, strălucirea vine de la Dumnezeu, oglindească-Se şi în noi.

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Biserica Baptista, lacrima din colțul ochiului, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Biserica „noastră” – 16 ani

  1. Domnul sa va binecuvanteze intreaga biserica si fie ca ea sa se largeasca tot mai mult prin castigarea de noi suflete pentru Domnul ei!! Sa aveti harul de a fi relevanti pentru comunitatea din care faceti parte si sa aduceti un colt din Imparatia Lui pe pamant. Asa va doresc, din toata inima!

  2. STEFAN T. zice:

    Domnul sa va intarareasca si Sa binecuvinteze in continuare cu lucrarea din acest loc, frate Cruceru.Daca cumva as ajunge in partea aceaa a tarii(nu am fost niciodata pe acolo) cu siguranta vom avea in plan o vizita. 🙂

  3. Pingback: Comunicat referitor la activitatea mea din Biserica Creştină “Sfînta Treime” din Aleşd | Marius Cruceru

  4. Pingback: De astăzi, 30 iunie 2013, am redevenit “membru simplu” (comunicat referitor la autosuspendarea mea din slujirea pastorală) | Marius Cruceru

  5. Pingback: Marius Cruceru: Am redevenit “membru simplu” (comunicat referitor la autosuspendarea mea din slujirea pastorală) – CrestinTotal.ro

    • Marius David zice:

      Stimate domn,
      as fi apreciat macar intrebarea> pot prelua ARTICOLUL IN TOTALITATE?
      Ati preluat complet, inclusiv cu link-uri. Este inadmisibil.
      Asa ceva nu se face in lumea civilizata.
      multumesc de intelegere.
      Va rog sa retrageti articolul,
      eventual preluati doar o treime si dati link-ul, asta in cel mai rau caz.
      S-ar putea sa nu doresc sa fiu asociat cu site-ul pe care il conduceti.
      In acest caz v-as fi putut refuza publicarea.
      VA multumesc anticipat pentru intelegere si masurile pe care banuiesc ca le veti lua urgent.
      Acest gen de articole nu sint pentru gusturile celor care doresc cancanistica.
      Ar fi fost si varianta reblogging-ului, care mi se pare ok, onesta, si wordpress-ul va reglementeaza automat ce si cum puteti prelua.

  6. Pingback: 30 iunie 2013 – 30 iunie 2015 | Marius Cruceru

  7. Pingback: Biserica Creștină Baptistă ”Sfînta Treime” din Aleșd are un nou pastor. Slujba de instalare se va desfășura Duminică, 25 August, 2019 | Marius Cruceru

  8. Pingback: Comunicat cu privire la statutul meu pastoral | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.