Marius Cruceru

Concursul de Chitară Clasică „Mihai Babii” este deschis tinerilor chitarişti cu vârsta între 14 şi 20 de ani, împliniţi la data concursului.

sursa foto

Concursul va avea loc în data de 15.12.2012 (sâmbătă), cu începere de la ora 14.00.

Locaţia: Capela Mare a Universităţii Emanuel din Oradea

Durata programului de concurs pentru fiecare concurent va fi de aproximativ 15 minute şi va cuprinde:

1. Preludiul nr.1 de Heitor Villa-Lobos (lucrare obligatorie pentru toți concurenții).

2. O creație. la alegere, a lui Johann Sebastian Bach (din suitele sau partitele pentru vioară, violoncel sau lăută).

3. O lucrare, la alegere, din perioada stilistică clasică sau romantică.

Taxa de înscriere este de 100 RON.

Taxa se achită în conturile Școlii de Muzică Logos, partener în organizarea acestui concurs. Dovada pentru taxa de înscriere se trimite pe adresa de mail indicată mai jos după scanare. Astfel se consideră înscrierea validă.

Conturile Asociației…

First of all, it should be clearly stated that, although in the following lines we shall express our doubts concerning the authenticity of the so-called Gospel of Jesus’s Wife, our suggestions remain hypothetical until the ink of the document has been properly tested. Secondly, our analysis does not refer either to the figure of the historical Jesus, or to his marital status, which are beyond our field of expertise, but only to a literary fragment written in Coptic, whose identity is suspicious.

During the 10^th International Congress of Coptic Studies, which took place September 17-22, 2012 in Rome, the Harvard Professor Karen L. King introduced to us a previously unknown Coptic papyrus fragment.

(SOURCE OF THE PHOTOGRAPH)

Her paper was delivered on Tuesday, September 18, from 7.00 o’clock P.M., in one of the rooms of the Patristic Institute ‘Augustinianum.’  We estimate that about…

Citim cu biserica şi familia cartea profetului Amos. Din nou am fost surprins de imaginile dure pe care profetii minori le folosesc pentru descrierea Dumnezeului nostru (zic al nostru că al altora este un pic mai blîndocil, ascultător, un idolaş simpatic). În mai multe rînduri am amendat perspectiva roz-bombonă, îndulcită, micşorată a unui Dumnezeu dez-puternicit, închis în cutiuţele noastre care vor fi fost deschise doar cînd avem nevoie de un eudemon ca cel din povestea lui Aladin.

Am avut un concediu de boier. Adică am făcut tot ce-am vrut şi ce mi-a căzut bine. Un singur regret am. La timpul potrivit.

Este adevărat, nu mă pot lăuda că am fost la Viena, în Belize, la Madrid sau în mai ştiu eu ce locuri. N-am poze pe lîngă palate şi statui şi nici în slip pe malul mării. Anul ăsta am sărit peste mare. Ni s-a făcut … de emetiral 🙂 după anul trecut.

Eh, o să spuneţi „Strugurii sînt acrii, nu-i aşa?”

Nu. Am ales să facem altfel anul acesta. Fibrilaţia iminentă m-a obligat să stau pe lîngă spitalele mari şi în ţara în care am asigurările. 😦

Am pornit într-un pelerinaj spiritual. Am pornit după locuri şi după oameni. Şi am găsit.

V-am ascultat pe unii dintre voi. Am considerat că acestea pot fi gînduri de sus şi ne-am lăsat purtaţi de sfaturile voastre.

Groşi…

Probabil că această scrisoare nu va ajunge niciodată sub ochii dumneavoastră dar vreau să ştiţi că o scriu din toată inima. Doresc să vă fac cunoştinţă cu NOI. Cine suntem noi? Nişte cetăţeni, din punctul dumneavoastră de vedere, doar nişte numere care voteaza DA sau NU şi nimic mai mult. Ne-aţi demonstrat asta cu fiecare decizie pe care aţi luat-o de când aţi ajuns la putere.

Noi, aceste numere, mai presus de faptul că vedem anumite lucruri dincolo de faţada pe care încercaţi să o construiţi, suntem înzestraţi cu capacitatea de a traduce realitatea, social-politică, într-un limbaj artistic care vorbeşte sufletului. Noi suntem nişte artişti, da, nişte oameni care ne jucăm de-a teatrul şi vreau să vă prezint un spectacol: spectacolul Mânia.ro. Ce e cu spectacolul acesta? Ei bine, este realizat cu buget 0, da, adică fără nici un ban, cu implicare şi pasiune din partea tuturor membrilor din echipă…

Am ajuns şi eu la Păltiniş pînă la urmă. După ce s-a terminat paradisul bloggerilor.

Mai bine mai tîrziu decît niciodată. 🙂

Am vrut neapărat să ajung la Păltiniş. Am vrut să văd de ce anume a spus Noica „cine nu stă în Păltiniş trebuie să se simtă exilat”.

Am respirat „cel mai curat aer din România” şi m-am gîndit la ce fel de bucurie voi fi simţit.

Am stat, am stat, am mers, am stat…

Am văzut vila Noica (nu este cea originală, este refăcută, la fel Bojdeuca lui Creangă sau casa lui Ceauşescu din Scorniceşti)

Nu-i aşa că am prins-o frumos? Cu treptele, accesul la cunoaştere, treptele devenirii, creşterea în ucenicie, puteţi să puneţi o grămadă de simboluri acolo.

Şi totuşi, la cel mai cura aer din România, în paradisul bloggerilor, la Vila Noica, pe urmele Şcolii de la Păltiniş am avut aşa o bucurie simplă, domestică…

Am un aparat de fotografiat destul de bunicel. Satisfăcător. Un Nikon Coolpix 8700. Am şi un Olympus WS 331 M. Cu unul înregistrez imaginile, cu celălalt sunetele. Nu-mi trebuie cameră de filmat. Astea sînt pentru nunţi. Un fotograf bun te scuteşte de filmuleţe în care lumea simte nevoia să se scălîmbăie.

Am poze, o mulţime, cîteva mii. Nu prea mai ştiu cum să le grupez şi să le arhivez.

Am fişiere audio, cu tata, cu mama, cu predici, cu chitara, cu povestiri, cu duhovnici, cu păsări, cu greieri, cu ape şi cascade, clipoceli, fîşnituri, de toate.  ZEci de giga.

În călătoria asta spirituală pe care am numit-o concediu mi-a venit o altă întrebare în mintea mea simplă de SAncho, destul de pătrată de altfel:

De ce nu se inventează ceva şi pentru reţinut mirosurile?

Aşa mi-ar place să păstrez mirosul de pădure umedă, mirosul dulceag de ceaiuri puse la uscat…