„Asigurat de Isus”, alt clișeu stupid

Doamne Isuse, apără-mă de unii dintre urmașii Tăi!

sursa foto http://www.postolea.blogspot.com

Vin la slujbă pe bicicletă, după cum obișnuiesc în ultimul timp. La semafor ajung un alt biciclist care și-a înșirat pe portbagajul biclei prosteasca afirmație: „Asigurat de Isus”.

Îi zîmbesc și îi spun:

– V-am văzut pancarda, eu zic… ar trebui totuși să vă luați și cască.

– La ce … să nu mă plouă în cap….

și mormăie destul de prost dispus. Acru!

– Cum doriți, îi răspund, eu cred că nu ați căzut de destule ori cu bicicleta de vorbiți așa…

Bombăne din nou ca un bun creștin, ca acela așa de bine descris în Scrisorile lui Zgîndărilă și în Jurnalul Fericirii.

Mi-am spus că, în cazul în care aș fi fost cumva urmaș al lui Budha, nici prin gînd nu mi-ar fi trecut să îmi schimb religia, după o asemenea întîlnire.

Mai văzui șoferi prin oraș cu astfel de petece pe tablă. Sînt sigur că au și asigurarea obligatorie. Să-i văd eu cînd lovesc vreun Mercedes sau BMW la care numai bara față nevopsită este vreo 650 de euro, să-i văd atunci cum îl buzunăresc pe Isus ca să dea banii….

Stupid! Prostie! Fanatism! Eu cred că pe astfel de oameni mai devreme sau mai tîrziu Isus îi izbește bine cu capul de asfalt ca să îi asigure că nu ține cu încăpățînații, acrii, fanaticii și în general cu orice fel de exaltați cu muuuuuu-ltă credință, dar cu puțină minte.

IAtă aici ceva pe aceeași temă.

„Dumnezeu este copilotul meu”???? Doamne, Doamne, dar conduci universul… și chiar mai bine decît poate pilotul tău principal.

PS.

La fel cu numerele de mașină de tipul BH 08 GOD.

Cu ce este vinovat Dumnezeu să-i stropești numele cu noroaiele de prin patrie, balegile storcoșite pe drum și pietrele aruncate din cauciucurile mașinilor cu tracțiune pe spate? Nu este și asta o luare a numelui lui Dumnezeu în deșert?

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biciclete, dulce Românie, inventarul stricaciunilor spirituale, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la „Asigurat de Isus”, alt clișeu stupid

  1. romeo hajdatan zice:

    nu demult am reusit (cu truda de agent CSI) sa surprind … un individ si masina lui. http://cautaltceva.wordpress.com/2012/06/11/intrebare-la-ce-biserica-merge-conducatoru-auto/

  2. romeo hajdatan zice:

    Reblogged this on dincolo….

  3. GhitaB zice:

    Manelism. Nu m-ar mira ca același „creștin” să fie interesat și de tăblițele învecinate.

  4. Pingback: “Și dacă nu ați fi avut alt loc de muncă, ați fi luat aceeași decizie?” | Marius Cruceru

  5. Camix zice:

    Eu cred că acesta e nivelul de înțelegere al omului. Cum credeți că va fi dincolo: vom fi judecați toți după un anumit standard sau fiecare după cât i s-a dat? Sunteți siguri că oamenii aceștia trebuie criticați? Sunteți siguri că merită cu această atitudine? Sunteți convinși că Dumnezeu îi condamnă sărăcia înțelegerii la fel cum o facem noi și ne aprobă pe noi? Eu mă tem că nu.

    • Marius David zice:

      Da, sint sigur ca acești oameni trebuie criticați, Camix. Prostia nu are scuza. Lipsa de neuron are, dar prostia nu.
      există copchii tarați mintali, dar care nu sînt proști. Există oameni cu trei doctorate care buhăne de prostie. Asta este o prostie. Full Stop!
      Prostia este soră bună, geamană, cu păcatul cu voia.
      Să mergi fără cască pe biclă sau fără centură și să îți pui pe ceafă chestia asta mi se pare o atitudine care cerșește nenorocirea.

  6. Ionut zice:

    Alta situatie similara…exact in serpentina dupa Hidisel, pe drumul 768, unde langa serpentina e o prapastie frumoasa, e pusa o pancarda cu „Isus salveaza”. De fiecare data cand am trecut pe acolo mi-a venit sa mai adaug acolo textul „… dar franeaza totusi” 😉

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.