Zilele acestea se desfăşoară Camufi, Tîrgul Naţional de Carte, Muzică şi Film. Hora a intrat în horă pe la pagina 12.
M-am bucurat să văd promovată şi Editura Universităţii A.I. Cuza cu Monumenta Linguae DAcoromanorum, pe lîngă alte edituri, care au bani de promovare, dar n-au cărţi promovabile.
Consiliul Uniunii s-a intalnit pentru partasie la Sarcau
In zilele de 6, 7 mai, membrii Consiliului Uniunii s-au intalnit la statiunea Sarcau de langa Oradea pentru un timp de partasie si discutii. Pe langa partasie, rugaciune, reflectia asupra Scripturii si relaxare, fratii care au participat au discutat probleme legate de pozitia Uniunii Baptiste fata de anumite evolutii din societatea romaneasca. Astfel a fost trimisa o adresa Parlamentului Romaniei cu un protest fata de propunerile de schimbari ale codurilor cu privire la: homosexualitate, prostitutie si incest. Membrii Consiliului au multumit Universitatii Emanuel pentru organizarea intalnirii si au exprimat dorinta de a intari si mai mult unitatea din cadrul Cultului pentru a dezvolta slujirile acesteia si marturia credinciosilor baptisti in Romania si in lume.
Comunicat de presa
22/05/2009
Cursurile care au indicativul 101 sînt cursurile de bază în orice şcoală din Statele Unite.
Aşa îşi intitulează Theologica postarea referitoare la cîteva resurse importante, care ne-ar putea ajuta să reluăm discuţia despre fundamentalism.
Mai are cineva curaj? 🙂
Iată de la ce se poate porni: chiar de la eticheta fundamentalist.
TErmenul acesta, după cum am văzut, s-a deteriorat aşa de mult, încît şi cei care s-ar identifica fără complexe cu setul de idei „fundamentaliste” ţin să schimbe eticheta, îşi spun conservatori sau tradiţionalişti etc.
Pentru că tot veni vorba de etichete, a mai apărut una lansată de nepotul lui Billy Graham, unfashionable. Tocmai am terminat de audiat toate cele 10 mesaje. Foarte interesant.
Veţi spune că fac confuzie între termeni. Nu eu! Se face confuzie între termeni.
Este aşa de simplu să pui eticheta pe cineva ca Paul Washer, Piper sau Tulian şi să îi bagi la grămadă: fundamentalişti. Fiecare dintre ei reprezintă altceva.
Iată, probabil, şi una dintre cele mai frumoase definiţii ale conservatorului, cu modelul Steinhardt în minte. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
A apărut Newsletterul pentru Filozofie pe această lună. AICI.
Să ne bucurăm. Missa lor a vorbit drept, dar a stat strîmb.
Se pare că ne bucurăm prea devreme de declaraţia vreunei vedetuci care participă la tîrgurile astea de carne care se cheamă Miss… nu ştiu ce.
Ce s-a întîmplat?
O missă a dat glas la o întrebare dificilă cam aşa: că ea nu este de acord decît cu valorile tradiţionale în ce priveşte familia. Asta este esenţa.
Anumiţi blogări „conservatori” (nu tot ce se numeşte conservator este şi în afara ghiveciului ideologic îngrămădit şi servit la „conservă”) plus o anumită parte a presei s-au aşezat repede pe canapea de emoţie, fără să se gîndească la implicaţii.
Cine anume devine purtătoarea de cuvînt asupra valorilor tradiţionale ale familiei? O piţipoancă care îşi arată darurile date de Dumnezeu prin tîrg şi apoi vine să spună cum a fost crescută cu bun simţ de familia dînsei? Daţi-ne o pauză, confraţilor!
Cred că Bach ar trebui încercat pe absolut orice instrument, dar în orice stil?
Renato Rozic încearcă pe un archtop din suita pentru violoncel no.2, Sarabande, BWV 1008.
Ca şi Eduardo Fernandez, încearcă să improvizeze puţin. Pentru a improviza Bach trebuie să cunoşti foarte bine secretele muzicii bachiene.
Să vedem.
Ca să jazzezi pe Bach îţi trebuie nu numai cunoştinţe, o bună stăpînire a instrumentului, ci şi mult tupeu 🙂
Iată ce fac nişte canadieni care îşi ţin bine respiraţia.
Am văzut cîţiva oameni murind. Unii, frumos.
https://vimeo.com/4541424
Iată o mărturie extraordinară a unei muribunde care ştie să moară.
Creştinismul este religia care te învaţă cum să trăieşti, dar cel mai important: te învaţă cum să mori decent.
Ne va veni rîndul fiecăruia, aşa să ne ajute Dumnezeu!
De ce spun asta? De asta. Domnul Preşedinte s-a dus la Athos. De ce? De ce acum?
Trebuie să punem lucrurile în context. Domnul Traian Băsescu este preşedintele unei ţări în care majoritatea religioasă este ortodoxă, majoritatea din această majoritate trăieşte în mediul rural, majoritatea din toată majoritatea este puţin îndreptată spre analiză raţională. Mai degrabă românitatea rurală, care reprezintă votantul majoritar, este aplecată spre scuipatul în sîn, se teme de pisica neagră, de blestemele popii, dacă vreun cartof are vreo deformaţie o vede pe Fecioara cu pruncul şi îi răsare crucea de după orice tufiş, în acelaşi timp îşi bate nevasta cu sîrg şi înjură de cruci, candele şi cristoşi în restul săptămînii, inclusiv Duminica şi de Sfînta Vineri.
Sîntem un neam superstiţios, nu religios, fără curaj, dar plin de tupeu, temător de pedeapsa divină, cunoscător al obiceiurilor şi datinilor (ştim ce trebuie făcut cu morţii), dar necunoscător de Crez şi Biblie, ignoranţi în ce trebuie făcut cu vii. Morţii şi vii au lumînări asemenea şi învecinate. Am mai scris despre asta, încercînd să îmi păstrez respectul totuşi pentru valorile româneşti autentice, dar criticînd pentru efectul de pendul un naţionalism naiv de un optimism deşănţat de genul lui Puric şi altora care văd mîntuirea întregii Europe cu pornire de la Carpaţi. Despre vocaţia mesianică a neamului românesc şi despre faptul că Mîna Domnului a rămas amprentată în Carpaţi atunci cînd a desăvîrşit de creat lumea vom scrie altă dată.
În data de 2 iunie, la ora 18.00, în faţa Librăriei Humanitas din Oradea, va avea loc lansarea primei traduceri integrale a Summei lui Toma din Aquino în limba română.
Vă invităm la acest eveniment organizat de Polirom şi Humanitas.
Dacă arborele neroditor ar reprezenta Biserica, ce-ar semnifica atunci gunoiul de la rădăcină?
Carl Trueman, pe care l-am cunoscut personal, un foarte rafinat scriitor, excelent teolog, cu un simţ al umorului bine ţinut în frîu, scrie un articol excelent despre felul în care biserica îţi pune gunoiul în gît nu la rădăcină, că în Cap nu şi-l poate pune că Acela este Cristosul.
Carl este dur, dar pe bună dreptate.
Aşa-s de sătul de chestiile astea cu relevanţa care ne transformă în nişte comunităţi de rîsu-plînsu.
Ia să citim un pic:
That’s when it all started to go wrong. I do not know if you have ever tried to `inclusivise,’ `unmarginalise’ or `deoppresionise’ on the fly, so to speak, but it is not that easy, as the gentlemen was about to demonstrate in spades. Indeed, by half way through the passage his attempts had made such an aesthetic and grammatical mess of the passage that he abandoned his laudable, liberating ambitions and returned to oppressing the women present in a really quite unacceptable fashion.
Bad as it was, that was the high point of the service. It was all downhill from then on. Next, instead of a pulpit prayer, we all had to sit and listen to a tape recording of waves crashing on a beach. This was followed by the second scripture reading. Thankfully, this one was not from the oppressive Bible translation used by the previous reader. In fact, it was not from the Bible at all but taken from a collection of poems written by African American slaves. Now, the poem was moving and thoughtfully constructed, a piece of literature; and knowing its original context gave it a certain emotional power; but it was not scripture in any shape or form and had no obvious place within a church service.
Duminică am învăţat o nouă expresie în limba engleză: Out of this world!
O familie de prieteni din Statele Unite a gustat mîncarea românească tradiţională: supă de pui crescut în curte cu tăieţei făcuţi în casă, sarmale afumate la cuptor, friptură de pui şi porc (nesănătos, ducă-s-ar pi gît! 🙂 ) tiramisu făcut în casă, prăjituri, ceai de lămîie şi altele.
La un moment dat musafira explodează: All of this is out of this world!
Încerc să traduc gazdelor, dar nu găsesc echivalentul. Dînsa ne explică că spui asta atunci cînd este totul atît de bun că depăşeşte orice aşteptare.
Este aşa de bun… este ca din ceruri, parcă n-ar fi pămîntesc.
Acum mi-am adus aminte un cîntec de-al lui Chris Rea, Tell me there’s a heaven.
Sînt multe lucruri de spus despre muzica lui Rea, am mai discutat o dată despre asta cînd ne-am gîndit la Ayrton Senna şi la cîntecul pe care Chris i l-a dedicat. Unul dintre lucrurile de întrebat este de ce ascult eu Chris Rea, spre exemplu…
Să ascultăm întîi:
Am descoperit un site interesant. Interesantă este ultima postare: 10 motive pentru care să pui burta vertical şi mîinile pe carte, ochii pe pagini şi mintea la lucru.
Versiunea in PDF a conferinţei lui Don Carson despre păstorul-şcolar AICI. 🙂
Acum, în apropierea misiunilor din vară, merită să citim o perspectivă interesantă asupra misiunilor pe termen scurt.
Vrei să-ţi transformi chitara într-o vihuela, să-i astupi gura? IAtă aici o idee.
Luni este o zi grea de obicei, dar această luni a fost frumoasă. Am petrecut cu prieteni, am cîntat cu ei, am discutat. A fost spectaculoasă întîlnirea de la prînz între prof. dr. Nicolae Bica, Maistrul Gyorgy Lorinczi şi prof. Ioan Sabău. Am ascultat istoria muzicii în cantina Universităţii Emanuel între ciorbe şi pireu de cartofi, apoi am studiat primele măsuri din BWV 997 şi am primit explicaţii despre felul în care Bach reia tema ascendent-descendentă din prima parte descendent-ascendent-descendent, în a doua parte.
Seara concertului a fost deschisă de Lauren Bota, sopranistă formată în şcoala muzicală din Detroit, şi de Stephanie Crabb, violonistă, formată în şcoala americană de vioară de un profesor chinez (asta este America, nu?). Stephanie ne-a cîntat pe o vioară de luthier, care meştereşte cîte două viori în fiecare an.
Apoi a urmat prezentarea Maistrului şi miniconcertul de chitară. Păcat că pentru Milonga de la Bis chitaristul a fost „răcit” la mîini. A fost greşeala mea. Trebuia să pun miniconcertul înainte de prezentare şi să nu-l las pe chitarist să îşi răcească mîinile. De ţinut minte pentru data viitoare! Preludiile lui Villa Lobos au fost cîntate în ordine inversă: 3, 2, 1.
Unul dintre studenţii mei a fost mai rapid. Se pare că fac ucenici şi la blogging 🙂 şi a pus cîteva iutubizări pe blogul său.
Sper ca invitaţii noştri să nu se supere că au fost iutubizaţi fără drept de apel.
După căsătoriile homosexuale urmează triadele, căsătorile în trei, somerii primesc pe gratis Viagra, iar Cristos ne este arătat în blugi.
What’s next?
Este greu să ne plictisim în lume şi de lume. Părerea mea este că încă sîntem într-o lume cuminte faţă de ce este în stare natura umană. Nu pot să citesc titlurile de mai sus fără un zîmbet într-un colţ al gurii şi o încruntare în colţul ochiului.
Ce-i de făcut? Să facem marşuri alături de Noua Dreaptă? Nu cred! Să ne exprimăm revolta că Isus Cristos a fost agăţat în blugi şi cu pletele în vînt de un perete. Oricum am acceptat compromismul reprezentării lui Isus Cristos cu plete blonde, ochios, zîmbitor şi cu ochii albaştri, cîrlionţat ca un copilandru, iar pentru şomeri chiar nu avem soluţie. Cine poate lupta împotriva înlocuirii muncii cu sexul? Imposibil!
Sper să trăiesc destul de mult pentru că mă macină curiozitatea…
What’s next?
În urmă cu ceva timp apăruse un blog dedicat sculelor de blogărit. Autorul a exagerat, după părerea mea. Nu cred că ai ce scrie prea mult în domeniul acesta.
Ca să faci blogging îţi trebuie cîteva instrumente simple şi nu prea costisitoare.
1. Acces la internet. Aceasta nu mai reprezintă o mare problemă acum, dacă eşti tot timpul închis în casă. Dacă eşti în deplasare, atunci îţi trebuie un lap top şi un modem pentru acces wireless la internet.
Eu am un macintosh şi un modem orange. Mulţumitor.
În data de 25 mai, ora 19.00, în Capela Mare a Universităţii Emanuel din Oradea, va avea loc un seminar precedat de un miniconcert de chitară clasică susţinut de profesorul Ioan Sabău din Tîrgu-Mureş.
Profesorul Sabău va interpreta următoarele piese muzicale:
Luigi Legnani – Scherzo, op. 10
Heitor Villa-Lobos – Preludiile 1, 2 şi 3
În a doua parte a serii, lutierul Gyorgy Lorinczi, va prezenta un instrument foarte rar şi puţin promovat în România, lăuta, „instrumentul îngerilor”
De multe ori m-am întrebat cum s-ar putea manifesta patriotismul fără lozincării sforăitoare și fără steme şi steaguri? Mă consider patriot şi dacă nu sar în sus de bucurie cînd cîştigă echipa României la Fotbal. Nu-mi place fotbalul. Înţeleg cu greu cum 22 de adulţi sănătoşi aleargă după o minge cam 90 de minute. Durează pur şi simplu prea mult.
Dar mă bucur cînd o văd pe Ioana Gandrabur, fata cu ochii de plastic şi metal.
În liturghia catolică este un pasaj în care preotul spune
– Sursum corda – sus inimile,
– Habemus ad Dominum, Le avem la Domnul, răspunde poporul.
În Predica de pe munte urmează o continuare naturală a pasajelor care vorbesc despre dărnicie, desspre pîinea nostră cea de toate zilele.
Textul prezintă trei tipuri de expresii
1. Afirmaţii hortativ-prohibitive
2. Afirmaţii gnomic-aforistice
3. Acestea sînt întreţesute cu explicaţii.
Deci avem un mic tratat de axiologie sau un scurtă enunţare a doctrinei „economice” a împărăţiei.
După ce Isus rearanjează mulţumile, răsturnînd ordinea socială impusă de oameni, după ce redefineşte neprihănirea şi răstoarnă standardele impuse pentru religiozitate de farisei, după ce redefineşte cine sînt adevăraţii cărturari şi adevăraţii profeţi, după ce răstoarnă cu totul viaţa religioasă, întorcînd-o în cămăruţe ascunse, oare nu trebuie să reaşeze şi paradigma de raportare la cele vizibile?
Textul s-ar putea structura pe patru seturi de hortaţii-prohibiţii, însoţite de cîte o explicaţie şi un principiu sau aserţiune. Cu fiecare dintre aceste „mişcări” parcă ne îndepărtăm de pămînt, devenim mai naivi, mai puţin practici şi realişti pentru a ne începe să vorbim „limba păsărilor” şi, ca nebunii, să imităm crinii de pe cîmp.
Ne mutăm inima în cer, de la grija că n-am schimbat uleiul la motor şi n-am schimbat încă cauciurile de iarnă cu cele de vară, de la oala zepter spre grija cea mai mare din lume, să devii Sfînt ca Dumnezeu şi să cauţi să lărgeşti împărăţia prin dărnicie, post şi rugăciune, ne clătim ochii cu cele create pentru a vedea cele necreate, ne adunăm inima pentru a nu fi împărţită mamonei.
***
Prima mişcare
1. Nu vă strîngeţi comori pe pămînt
2. Strîngeţi-vă comori în cer
Explicaţie – molii, rugină, hoţi le mănîncă pe pămînt, dar în ceruri, într-o nouă creaţie, nu-s molii, rugina nu se lipeşte de aur şi hoţul este doar tîlharul pocăit.
Principiu I: Acolo unde este comoara acolo este şi inima.
Inima nici măcar în piept nu trebuie adusă de pe coclaurile pe care zburdă, ci trebuie trimisă către ceruri.
Expresia aparţine unui puşti de cîţiva anişori, nervos şi bilingv. Enervat la culme de unchi-său strigă în româneşte, deşi la grădiniţă vorbeşte engleză, cu frate-su se joacă vorbind în engleză, strigă „Tu sînt porc!”.
A doua expresie aparţine unei fetiţe de trei ani, româncă din Marea Britanie, care a încercat să îmi cînte cu o dulceaţă imposibil de reprodus: „Luptă-te prin credinţă!” şi a spus „Faigtă-te (to fight) prin credinţă”.
În timpul stagiului de doctorat pentru un referat am studiat problema bilinvismului şi biculturalismului. Complexă problemă. S-a scris enorm, articole, tratate, antologii de studii, sînt acte ale congreselor dedicate fenomenelor rezultate în urma faptului că o persoană trăieşte la intersecţia dintre două culturi, fiind obligată să folosească două limbi.
De cîte ori n-am auzit discuţia asta:
– Hei, vorbeşte româneşte, nu te prosti!
– Why, doesn’t matter… I don’t want to…
Uneori emigrantul încearcă să traseze un drum aproape imposibil şi uneori chiar reuşeşte. De aceea am o admiraţie deosebită pentru emigranţii care „au dat cu capul de pragul de sus” şi au înţeles lecţia grea a emigraţiei. Cîteodată încearcă şi în domeniul cultural şi al limbii vorbite să găsească soluţii noi (şcoli în timpul săptămînii, activităţi suplimentare, grupuri de socializare etc.) şi reuşesc să întîrzie fenomenul de asimilare sau chiar să îl stopeze cel puţin pentru o generaţie sau două.
Bloggingul se poate transforma într-un mecanism perfect de pierdere a timpului. Fără să vrei te poţi trezi ore în şir şi zile la rînd comentînd şi răspunzînd la comentarii, scriind orice gînduleţ care se gonflează chiar în momentul în care începi să îl ataci, căutînd zeci de minute după informaţii pe google.
Mulţi blogări se trezesc cu familiia neglijată, cu sarcini de servici neîndeplinite, blogăreala devenind un fel de căpcăun care le mănîncă zilele şi nopţile.
Poate că anume sugestii rezultate dintr-o experienţă de blogăr îmbătrînit între posturi şi comentarii v-ar putea ajuta pe unii dintre voi. Mai întîi cîteva afirmaţii:
La o încercare de referire (că nu-i putem spune definire, nu-i aşa? cum să defineşti infinitul?) apofatică la Dumnezeu putem spune o mulţime de lucruri despre cum nu este Dumnezeu, ce nu este Dumnezeu, ce nu face Dumnezeu.
Unul dintre lucrurile pe care le putem spune cu siguranţă este acesta: Dumnezeu nu este comunist! Dumnezeu nu anulează simţul proprietăţii în noi. Dacă privim bine la escatologia biblică, vedem că Dumnezeu vrea să ne împropietărească, ne promite pămîntul spre moştenire, cetăţi, comori, proprietăţi de toate felurile. Simţul proprietăţii nu este o urmare a păcatului. Am fost creaţi cu el, aşa cum sîntem după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Adam a fost împroprietărit cu o grădină încă înainte de cădere şi i s-a dat de lucru şi griji spre îngrijorare. Dacă în vechiul Eden a fost proprietate şi grijă, probabil că şi în noul Eden este proprietate şi grijă. Nu?
Isus ne întoarce dinspre porunci spre persoane, dinspre liste spre legătura cu Tatăl din Ceruri, dinspre Tablele Legii spre Crucea pe care El a fost sacrificat. Dinspre contabilitate, spre comuniune, dinspre religie spre relaţie.
Data trecută ne-am uitat la viaţa religioasă prin intermediul celor trei exemple, postul, rugăciunea şi dărnicia, şi am văzut că avem de-a face cu un Dumnezeu ascuns, care se ascunde şi vrea să ne ascundă cu El, atunci cînd ne îndeplinim îndatoririle religioase, pentru că vrea să ne lege de El, nu de ritualuri, reguli şi obiceiuri religioase.
Acum mergem mai departe spre relaţia cu cele ce ne înconjoară. Oare de ce Isus vorbeşte atît de mult despre amănunte şi detaliile prozaice ale vieţii, despre pîine, peşte, case, masă, îmbrăcăminte?
Miniconcert de chitară clasică și
seminar referitor la lăuta barocă
În data de 25 mai, ora 19.00, în Capela Mare a Universităţii Emanuel din Oradea, va avea loc un seminar precedat de un miniconcert de chitară clasică susţinut de profesorul Ioan Sabău din Tîrgu-Mureş.
Lutierul Gyorgy Lorinczi, va prezenta un instrument foarte rar şi puţin promovat în România, lăuta, “instrumentul îngerilor”, în cadrul unui seminar cu tema:
Lăuta, instrument al Renaşterii,
istoric şi construcţie
În cadrul seminarului prezentatorul va interpreta piese specifice Renaşterii şi Barocului din repertoriul destinat acestui instrument.
Intrarea este liberă
Fișierul PDF aici
Acum exact un an de zile a murit Pătrăţosu, „fenomen” cum l-au numit unii (şi nu mi-a displăcut, de ce să mint?) pentru blogosfera evanghelică.
La împlinirea unui an i-am făcut un fel de parastas. M-am tot gîndit ce aş putea scrie. Nu au ieşit multe lucruri. Prea multe emoţii, prea puţine cuvinte.
Prof. Yarbrough a predat la Universitatea Emanuel cîţiva ani. Am admirat credincioşia lui în lucrurile mici şi în lucrurile mari, performanţa academică, încăpăţînarea de irlandez atît în abordarea gramaticală a textului, dar şi în alergările de fiecare dimineaţă.
Fost tăietor de lemne, profesor universitar recunoscut pe plan internaţional, Bob continuă să taie arbori cu cei doi fii ai săi din pasiune.
Cu un simţ al umorului rafinat în studiile din Marea Britanie, ironic pînă la rană uneori, Bob face o recenzie „sîngeroasă” aproape în ultimul număr din Themelios. Simţi drujba şi toporul cînd este de dat. Reflexele de tăietor de lemne n-au pierit. 🙂
Se tot vorbeşte de ecumenism între diferitele confesiuni creştine. Ce părere aveţi de această în-frăţire spirituală între Dalai Lama şi Thomas Merton?
Oare putem imagina unitatea anulînd înţelegerile noastre asupra adevărurilor şi Adevărului?
Acest fel de discurs este foarte optimist, dar are implicații enorme în momentul în care ne gîndim la baza dogmatică de la care pleacă orice religie.
C.K.Chesterton discută în Ortodoxia faptul că doar în aparență religiile spun același lucru, de fapt numai din punct de vedere formal religiile seamănă, în esență sînt cu totul diferite.
Dacă este așa, atunci înseamnă că idealul ecumenic este cu totul imposibil de realizat.
Menuetul 2 din Caietul pentru Anna Magdalena Bach este unul dintre cele mai frumoase.
Mi s-a întîmplat ceva foarte ciudat.
În urmă cu 20 de ani l-am studiat într-o transcripție foarte bună. Gama originală este Re minor. Transcripțiile pentru chitară s-au făcut în Mi m.
Am pierdut cu totul partitura.
Vreo 15 ani nu l-am mai cîntat și l-am uitat cu totul.
Într-o seară mi-am adus aminte prima frază.
Apoi mă blocam, după primele 3 măsuri.
Citește în continuare
Vorbeam zilele trecute despre interpretări, despre felul în care un instrumentist poate înțelege o perioadă și un autor și interpretează perfect piese din acea perioadă sau din acel autor.
Iată una dintre bucățile greu de interpretat.
Să o vedem interpretată de
John Williams
si David Russell
Citește în continuare
Silviu este al XIII-lea copil. Ultimul. Numărul cu ghinion.
Aventurile lui ghinioniste au început pe la o vîrstă foarte fragedă. Unul dintre frații lui are următoarea intepretare a evenimentelor.
L-am vizitat pe Gyuri Baci, Gyorgy Lorinczi, probabil cel mai cunoscut creator de lăute din România. O personalitate fascinantă. A cîntat cu mari jazzmen din România si nu numai.
Povestea lui este fascinantă. Fost inginer, amator în ale cîntatului la chitară, dar un amator în sensul primar al cuvîntului, a primit o lăută cu şase corzi, o guitarlute de care a fost foarte încîntat pînă a văzut o lăută adevărată.
De aici s-a schimbat totul. Dintr-un interpret talentat, a devenit un pasionat lutier.
A început să experimenteze cu entuziasm tot felul de înclinații, curburi, lipituri, lacuri, brasări. A creat viola da gamba, oud, la o calitate incredibilă.
Am fost fascinat de povestea lui, dar și de atelier, de mirosul de clei și lemn amestecate. Dacă nu ne-ar fi trădat cravata și gecile, teleoanele mobile și aparatul de fotografiat, aș fi fost pe vremea marilor lutieri de acum 300 de ani.
Pe aragaz, într-un ibric de alamă la foc mic era ținut la căldură cleiul. Planurile desenate de mînă erau în devălmășie într-un dulap, dar fiecăruia își știa titlul și tipul.
Am admirat ce avea atunci la reparat, dar și cele
Iată o lăută construită de el:
Iată aici cîteva dintre lucrările dînsului şi cîteva imagini din atelier:
Este simplu: sînt prea educați, nu-s de-ai noștri, băieți din popor!
Lui Mircea îi stă prost în cizme galbene, nu poate duce sticla cu șampanie la gură, Radu este prea domnos și princiar, Crin vorbește franțuzește.
Nu sînt de-ai noștri!
Simpatia mea pentru PSD, PNL este destul de scăzută, nu știu dacă am vreo aplecare votantă spre adversarii lor, iar prințul Radu Duda îmi este simpatic doar prin socrul său. Nu cred că pe eșichierul politic, după dispariția partidului țărănesc, așa cum l-a visat Corneliu Coposu, mai am vreo opțiune. Dar să ne uităm la ce se întîmplă între jucătorii politici care au mai rămas în jurul mesei de billiard a declarațiilor și gesturilor politice.
Fiecare dintre candidații la președinție enumerați mai sus au cîteva chestiuni care le stau împotrivă.
Legenda lui 1900 este un alt film de văzut… sau de ascultat?
Muzica din film, mai ales solo-urile de pian, printre cele mai reuşite din opera lui Morricone.
Guitar Trek – un cvartet care abordează un repertoriu foarte vast. Sînt cîteva bucăţi care pot fi audiate aici.
Iată un nou mod de brasare a chitării.
Un muzeu al capodastrelor?
Dar un set de capodastre spaniole superbe?
10 lecţii din partea unor personalităţi creştine.
Portalul Europeana. Dezamăgitor, după părerea mea. La fel ca şi World Digital Library.
O carte care, deşi s-a tradus excelent în româneşte, trebuie citită neapărat şi în original, după părerea mea. Un asemenea stilist, maestru al paradoxului… trebuie citit neapărat în limba în care a scris.
Oare cînd vor vedea ochii mei toate resursele latineşti şi greceşti puse on line? Iată încă un pas. Monumenta.Iată ce se mai poate face cu Monumenta.
50 de cărţi pe care cei de la Desiring God le citesc. De multă vreme nu am mai practicat acest sport al minţii: să citesc cu un grup o serie de cărţi. În întregime. Cu studenţii facem asta, dar pe fragmente şi pasaje. Probabil că trebuie să încercăm să formăm o bibliotecă, o listă de lecturi obligatorii cu acele cărţi fundamentale care s-au tradus deja în limba română, mă refer la teologia neoprotestantă aici, că altfel lista ar deveni prea lungă şi de astfel de liste ne-am mai ocupat oricum.
Un site excelent pentru cei interesaţi, spre exemplu, de confuziile care se pot face între sinecdocă şi metonimie.
Dar nepreţuitul Free Scores?
Şi închei cu un site drăguţel pentru partituri de orchestră neoprotestantă.
Un alt blog pe care l-am remarcat de puţin timp este acesta… poate că titlul mă pune cel mai mult pe gînduri. Mă refugiez din cînd în cînd undeva în Munţii Piatra Craiului unde am o bucată de pămînt în care voi să fiu îngropat.
Viaţa la ţară are un ochi de fotograf foarte bun. Aici este schitul de la Păltiniş, cu tot cu Noica nostru.
Update
Iată un interviiu foarte interesant şi revelator cu proprietarul blogului Viaţa la Ţară.
Nu mai am televizor, dar din cînd în cînd mai trag cu ochiul pe AICI.
Un site interesant, care prezintă meditaţii, recomandări, aforisme încercînd să ne propună Cer şi pentru noi.
Acum, după ce ne-am liniştit cu centenarul, poate că ar trebui să revizităm în luciditate, fără tentaţia de a ne isteriza, dar făcînd un exerciţiu de admiraţie cumpănit, revista 22.
Ce înseamnă să ne îndeplinim îndatoririle în căsnicie? Iată cum interpretează textul din 1 Corinteni 7 pastorul John Piper.
Theologia, omagiindu-l pe Peter Toon, care a murit în 25 aprilie. recomandă un site de pe care puteţi descărca gratuit cărţile acestui prolific autor.
Dumnezeu nu este părtinitor, aşa susţine apostolul Pavel, John Piper are o serie de două mesaje în limba română pe acest subiect. AICI şi AICI.
Conferinţa care a avut loc recent la Chicago, organizată de The Gospel Coalition, a pus materialele on line. Aproape la fiecare conferinţă în ultimul timp organizatorii dau o importanţă specială transmiterii informaţiei în timp real. Blogării au posibilitatea de a blogoslovi conferinţa chiar în momentele în care se petrec lucrurile cu acordul şi încurajaţi de organizatori. Eu am făcut o încercare acum doi ani cu şcoala de vară.
Nelu este vesel tot timpul ca un călugăr franciscan. Modest, retras, dar volubil, vorbeşte cu entuziasm şi se miră cu o curăţie de copil de tot ce vede şi mai ales de tot ce aude, dar cînd este vorba de lucrurile pe care le ştie, este ferm şi devine grav ca un profesor de astronomie.
Din cînd în cînd aminteşte cu o regularitate de metronom de „Bunul Dumnezeu… ” şi de întîmplările pe care Acesta le-a provocat în viaţa lui.
Cînd merge, vorbeşte, rîde şi discută Nelu pare un om normal. Totul se schimbă în momentul în care se aşează pe scaun, îşi şterge mîinile de transpiraţie pe pantaloni, îşi pune chitara din nuc şi cedru pe picioare şi începe să cînte.
Cînd cîntă Bach Nelu are şase degete la mîna stîngă, pentru că face nişte extensii imposibile, cînd cîntă sud americani are şase degete la mîna dreaptă.
Al Mohler, lucid, pune iar probleme incomode. Pilula anticoncepţională şi dimineaţa de după…
Tot din seria problemelor incomode. Daniel Fărcaş răspunde bine unei chestiuni care s-a pus prost, manualele alternative care presupun o bază conceptuală creaţionistă. Mulţumiri, Daniel!.
Asta da titlu de carte. Bob Yarbrough face o prezentare cărţii. Vezi ce spune Theologica. Admirabil Andreas Kostenberger. Admirabil în felul în care lucrează.
Despre creştinism şi estetică. Theologica recomandă un subiect cu discuţii foarte promiţătoare. Îmi permit să redau şi eu concluziile citate deja:
The Christian church, once the leader of the arts, is now scarcely taken seriously in artistic communities. Worse yet, the formal worship of Christians is compromised by mediocrity in this area. Our problem, however, is not for lack of inspiration, as the scriptures are brimming with aesthetic instructions, from the Genesis creation account to the hymns of Revelation, not to mention the nature of the Biblical writings themselves. We must recapture a truly Christian vision for the arts, and strive mightily to be aesthetically virtuous. The duties of the church pertain not only to goodness but to beauty as well.
Cum să spunem adevărul în dragoste? Iată o meditaţie interesantă.
Un site despre consum, lucruri, produse şi unde sfîrşesc ele, tot din seria probleme incomode. AICI. Cam de stînga pentru gusturile mele, dar interesant.
Ce facem cu Twitter? Iată un titlu bun: Twitter, telegraful lui Narcis?
Moral Imagination? Iată un discurs incitant care m-a dus cu gîndul la Augustin, la felul în care el trata imaginaţia, visurile, cu mult înainte de Edmund Burke. Puteam trece peste acest aspect în seria problemelor delicate? Imaginaţia între virtute şi viciu?
Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.
Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susţine cu a Ta mână
Coroana Română!
Marius Cruceru 