Am văzut că această modă se răspîndește cu o viteză uimitoare. Mai multe biserici din Statele Unite, deși au destul spațiu în sanctuare, au decis să își fractureze comunitatea eclesială în cel puțin două fracțiuni: o parte care asistă dimineața la un serviciu mai tradițional, o altă parte care asistă la un serviciu mai sau foarte contemporan.
Consider că ambele etichete sînt nefericite, dar mai nefericită și inconsistentă teologic este ideea în sine și anume de a oferi slujbe separate pe gusturi, vîrste, boli, pieptănături, numărul de riduri și varice.
Biserica lui Cristos este și a grecului și a iudeului și a sclavului și a libertului și a Filimonului, din orice neam, de orice vîrstă, de orice limbă…este ȘI.. ȘI … ȘI. Biserica este o comunitate care cumulează cele mai neașteptate grupuscule, din care există filtrare după cel mai neașteptat criteriu: mîntuirea în Sîngele Sfînt al unui tîmplar evreu sărac, fără acte în regulă de rabin, crucificat de romani, care și-a lăsat învățăturile consemnate de ucenicii săi (unul vameș, altul contabil, altul pescar și vreo doi pierde vară) în grecește.
Oh, pe ce amestecătură este zidită mîntuirea întregii omeniri. Cosmopolitismul? O glumă. Diversitatea? din natură. Unitatea? Imposibilă. Și totuși Biserica este una, sfîntă, sobornicească și apostolicesc zidită pe diversitate.
Separația pe criterii de rasă, biserica țiganilor, biserica negrilor, pe criterii de vîrstă, biserica tinerilor, biserica celor în vîrstă, pe criterii de gusturi muzicale mi se pare învecinată cu erezia eclesiologică.
Curios din fire, am întrebat care este diferența dintre cele două servicii. Așa cum am intuit, iar și iar și iar, problema este muzica și îmbrăcămintea păstorilor. Acestea se schimbă. Ah, da, și pentru că se schimbă acestea, se schimbă și publicul. Uneori, accidental, unii dintre cei care vin la serviciul contemporan mai vin și la cel tradițional și invers, dar … de fapt sînt două biserici. Două grupuri complet diferite de oameni. Bunicii sînt îndepărtați de nepoți, fiii nu se mai închină cu tații. Unde este modelul evreiesc al închinării transgeneraționale? Nu mai vedem tatăl lîngă fiu în sărbătorile poruncite de Scripturi așa cum nu mai recunoaștem sărbătorile ca evenimente ale frustrării, așa cum au fost intenționate de Dumnezeu.
La întrebările mele…
Citește în continuare →
Poţi trimite mai departe asta: