Cîntecele singurătăţii: I – Cîntecul oaselor

Groparii au terminat de săpat. Se vede scîndura neagră, putrezită a coşciugului vechi de 33 de ani.

mormint tata

Unul dintre ei a sărit cu grijă înăuntru pe placa de beton rămasă, au desfăcut cu ranga restul de lemne şi au început să adune dintre cîrpe franjurate oasele.

Ni le-au adus într-o faţă de pernă sus la gura gropii şi au aşteptat curioşi să vadă ce facem.

sicriu

Am spus o rugăciune şi am desfăcut micul sac.

Am pus mîna fără mănuşi pe oasele gălbejite şi am încercat să le aşez mai bine, trăgînd cu ochiul spre fiecare, cu emoţie, cu înfricoşare, cu sentimente atît de amestecate…. Prin lăcaşurile ochilor, pe sub arcada spartă de ranga de fier în urmă cu 33 de ani ieşiseră rădăcini, firişoare mici de rădăcini de tot felul. Coastele rupte din loviturile de bocanci în timpul iernii, ieşeau acum la iveală ca nişte clape de pian vechi.

Degetele care au cîntat la caval şi acordeon s-au desprins şi s-au împrăştiat deja înăuntru.

Clavicula pe care mi-am sprijinit fruntea, femurul pe care am stat în urmă cu 33 de ani, erau acum împreună, sărutîndu-se într-o ciocnire care îmi aminteşte molidul de rezonanţă pe care le-am ciocănit pe faţa chitărilor bune.

Tăcere.

Dar am auzit cîntecul oaselor, cîntec pe care l-au ţinut 33 de ani neglăsuit.

Adînc în burta pămîntului n-a auzit nimeni plesnetul sec al tendonului,

n-a fost nimeni martor cînd legea căderii aşezată de Dumnezeu cu susul spre jos a lucrat asupra mandibulei, care s-a desprins şi a căzut peste coloană deja lipsită de carnea gîtului,

n-a auzit nimeni sunetul scurt al căderilor din tron, nici cînd coastele s-au desprins, nici cînd fluierele picioarelor s-au întors şi rotulele au căzut pe scîndura îmbibată,

nu a văzut nimeni, nici măcar din cînd în cînd învechirea, trecerea, îngălbenirea şi ruperea.

Legea morţii şi stricăciunii şi-a făcut lucrarea fără prezenţă, fără ochi de văzut, urechi de auzit şi gură de mărturisit.

Parcă toate sunetele din acei 33 de ani, toate sunetele gropii s-au adunat dintr-o dată şi mi-au intrat în ureche prefăcîndu-se în zgomotul sacadat al unei mori cu apă. Şi cîntau, aşa cîntau în mintea mea:

Job 20:11 Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărână

Job 33:21 Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele care nu i se vedeau rămân goale;

Psalm 18:5 mă înfăşuraseră legăturile mormântului, şi mă prinseseră laţurile morţii.

Psalm 88:6 M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri.

Psalm 88:11 Se vorbeşte de bunătatea Ta în mormânt, şi de credincioşia Ta în Adânc?

Psalm 116:3 Mă înfăşuraseră legăturile morţii, şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii.

Psalms 141:7 Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormântului.

Apoi mi-au cîntat cîntecul oaselor adunate din cartea lui Ezechiel.

Ezechiel 37:5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!

Toate oasele, mari şi mici, de la femur pînă la falangă, au început parcă să strige şi să cînte de bucurie ca acei copii pe care i-am vizitat prin orfelinate, să strige de bucurie că au ochi să fie văzuţi, mîini să fie luate, urechi să li se audă ciocnirile şi lumină să le arate gălbeneala.

Singurătatea oaselor de 33 de ani ascunse în cutia din lemn de brad şi salcîm a izbucnit în cîntecul care se va sfîrşi la învierea cea de obşte.

Le-am luat cu grijă, le-am aşezat din nou în faţa de pernă şi apoi le-am pus din nou la odihnă, în altă groapă, pentru altă vreme, pentru alte mişcări scurte şi fără martori în burta pămîntului, pînă cînd mormintele se vor deschide şi vor auzi cîntecul Lui.

Ioan 5:28 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui…

Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

1 Corinteni 15:22 Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.

1 Tesaloniceni 4:16 Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi, 17 După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul. 18 De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.

sacul

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Ficţiune, Gînduri, Imagine-aţie, Meditaţii, Oameni, Visătorul de vise. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Cîntecele singurătăţii: I – Cîntecul oaselor

  1. CiprianS zice:

    Cand s-a intamplat? si cu ce ocazie ai exhumat ramasitele tatalui tau?….incerc sa ma transpun in pielea ta si mi se cam face „de gaina”. Imi pare rau pt aceasta experienta! (sau are si aceasta rolul ei?!)

  2. DanH zice:

    Impresionant.
    M-am imaginat in situatia ta. Scenariu plauzibil, de altfel…
    Tatal meu a murit in urma cu 20 de ani.

  3. viorica zice:

    Chiar de fr.Cruceru este vorba? Doamne,cat de trist a putut fi acesta scena,nu am cuvinte ,Dumnezeu sa va mangaie sufletul intristat .

  4. rodica botan zice:

    Frumoasa oda…si din tristetea si dorul miinilor goale care au ales oasele si le-au pus in alta perina a timpului, cintarea de jale s-a transformat intr-o cintare de biruinta. Data viitoare vei atinge un trup nou si imbratisarea va fi vesnica.

  5. Marius David zice:

    draga Ciprian, nu contează cînd şi cum s-a întîmplat, acum ne pregătim de exhumare împreună cu sora mea şi fratele meu, am purtat discuţii pe tema asta, osemintele tatălui meu trebuie mutate în alt cimitir.
    Ceea ce am descris aici este un vis pe care l-am avut recent legat de asta.
    Acest lucru mă urmăreşte de multă vreme.
    Experienţa exhumării şi a feţei de pernă am trăit-o însă altă dată, în dreptul unei alte persoane.

    Da, acesta este rolul acestei postări, să ne pară rău şi bine în acelaşi timp, cîntecul oaselor ne aminteşte de înviere.

    ca înaintea oricărui moment dificil îmi fac curaj prin scris, mă ajută să scriu cum se va întîmpla şi aproape întotdeauna realiltatea urmează scenariul descris, este mai uşor aşa.

    Dan H., da, scenariul este plauzibil. Cred că întîlnirea cu osemintele celor dragi ar trebui să ne facă mai înţelepţi, să ne ajute să ne gîndim tot timpul la faptul că sîntem trecători şi trebuie să ne gîndim responsabil faţă de felul în care trăim.

    Rodica, nu ştiu de ce se pun oasele în faţă de pernă, nu ştiu de ce este acest obicei, dar mi se pare frumos… conţine ideea somnului… ai sesizat foarte bine sensul postării mele, cîntarea de jale, tăcerea oaselor la a căror cădere n-a fost martor nimeni pentru 33 de ani, de fapt sînt 34 anul acesta, dar am ales 33 pentru că este vîrsta unei răstigniri…
    cîntarea aceea se transformă în biruinţă.

    Viorica, m-am gîndit dacă să pun un disclaimer sau nu… ca să nu induc lumea în eroare: ceva de genul… acest pasaj este ficţiune sau ceva de genul acesta, dar, aşa cum spuneam, nu contează despre cine este vorba.

    Sper ca fiecare dintre noi să ne imaginăm în situaţia în care trebuie să ne întîlnim cu acest chip al morţii, cu această faţă a realităţii.

    Soţul care mută osemnintele soţiei, mama, acum în vîrstă de 80 de ani care mută osemnintele pruncului pe care l-a îngropat pe cînd acesta avea 7 ani şi o năpădesc amintirile, îi ţine craniul în braţe, craniu de pe care lipsesc obrajii bucălaţi, priveşte în găvanele ochilor din care priveau altă dată ochii albaştri lucitori… fratele, care îşi scoate fratele din burta pămîntului şi îi vedea cum toate oaselee frînte în accidentul din care el a scăpat, dar celălat a murit… din vina supravieţuitorului, …

    din păcate sau din fericire Dumnezeu mi-a dăruit sau m-a împovărat cu o imaginaţie foarte ascuţită, care uneori îmi joacă feste, dar pe care încerc s-o pun în slujirea voastră.

    Ştiu exact cum arată acum osemintele tatălui meu, ştiu şi unde este spart şi ce anume este spart sau rupt…. Asta mă va ajuta în toamna-iarna aceasta, dar mai mult sper că ne va ajuta pe toţi să ne gîndim la faptul că vom căpăta trupuri noi, aşa cum spune Rodica.

    Dacă am creat emoţii prea puternice cuiva, îmi cer scuze, dar asta am intenţionat… de fapt…

    cu mult drag
    mc

  6. rodica botan zice:

    M-am gindit in ce as pune oasele unei persoane iubite…si cred ca propria fata de perina ar fi cea care ar arata cel mai mult dragostea si respectul fata de acele oase…nu cred ca este un obicei oarecare…cineva a ales cu grija…si gestul asta simplu poate aduce ceva mingaiere …

    • Marius David zice:

      draga Rodica, tocmai am vorbit din nou cu sora mea mai mare la telefon despre aceste lucruri… da, faţa de pernă este cel mai potrivit loc pentru oase.
      Este un obicei în oltenia, întotdeauna se foloseşte la deshumare o faţă de pernă.
      La dezgroparea bunicului soţiei mele s-a procedat la fel. De fapt multe din scenele de aici sînt de acolo.
      I-am văzut falangele, craniul şi pantoful încă încălţat în picior. Hainele mototolite, costumul făcut praf, tot omul ghemuit într-un sac alb. O scenă în care nu poţi auzi decît sunete care nu se aud cu timpanul.

      mai este un obicei, bătrînele îşi adună părul care le rămîne pe pieptăn cînd se piaptănă într-o altă faţă de pernă. Acea faţă de pernă, umplută cu părul căzut de-a lungul vieţii va fi perna pe care îşi vor odihni capul în sicriu.
      Bunica soţiei mele făcea acest lucru.
      La fiecare pieptănătură, la fiecare ÎNFRUMUŢESARE îşi aducea aminte că asta va fi perna pe care îşi va odihni faţa împietrităde moarte la un moment dat.
      Părerea mea este că acest fel de obiceiuri le-au dat bătrînilor noştri acea adîncime a gîndului şi resposnabilitate a trăirii pe care noi am pierdut-o.

  7. Patrix zice:

    m-ai speriat vericule. Ma gandeam cand ati facut asta cu Lidia si eu nu am stiut, nu ne-ati anuntat nimic.

    Ai talent! Parca am intrat cu groparul ala in mormant si am vazaut totul asa cum este.

    De ce nu te apuci sa scrii romane?
    Ca tot a fost vorba acilea de ce s-a scris pana acum. In afara de Sforile Amorului nu am alt roman crestin in minte.. Am uitat Poliana 🙂

    Nici nu mai trebuie sa il dezgropi pe unchiu ca ai facut-o deja.

  8. Flautu fermecat zice:

    Nu am gasit cuvinte dar mi se pare zguduitor de … frumos. Nu stiu daca frumos este cuvantul potrivit, dar mi se pare foarte buna solutia de iesire din ideea mortii, din groapa, prin cuvintele Bibliei.

    Continuati asa!!!!
    Demult nu am mai fost asa de adanc cutremurat si mangaiat in acelasi timp.

  9. viorica zice:

    Mi-ai dat mult de gindit,chiar am impartasit-o si altora si se mirau de unde „coastele rupte de lovituri de bocanici?”

  10. Marius David zice:

    În seara asta urmează al doilea cîntec, Viorica…
    Flautu, încerc şi eu să fac ce pot.
    Sînt singur acasă, copiii îmi sînt în Oltenia, fiica cea mai mare în misiune, în Scorniceşti, Naum face ucenicie în tîmplărie la bunicul său,
    Natalia, soţia mea, găteşte pentru tatăl ei mîncare caldă, atît de rară în casă de văduv.
    Poate că de aici vin aceste cîntece… 🙂

    Patrix, de fapt acestea sînt nişte fragmente dintr-o lucrare mai mare.

  11. CNI zice:

    In Ardeal nu prea se intalneste obiceiul dezgroparii mortilor.
    Dimpotriva, inainte de astuparea gropii pe alocuri-la noi de pilda-preotul zice, lovind marginile gropii cu „arseul” (harleul) in chipul Crucii:”Se inchide si se pecetluieste acest mormant in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, intru cea de a doua si marita venire a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”
    Cine stie de unde vine acest obicei?
    Poate din teama de strigoi? Nu stiu.

    • Marius David zice:

      da, este adevărat, CNI,
      aşa ar trebui să aşteptăm Venirea Domnuliui, cu mormîntul pecetluit,
      mie nu mi-ar place ca fiul meu să îmi legene oasele dezlînate, să rămînă cu mine în mine îmbrăcat în carne. La ora actuală prea multă.
      Nu voi da viermilor chiar atîta.
      Acest obicei în Oltenia a venit de la lipsa locurilor de îngropăciune.
      Ca să o îngropăm pe mama soţiei a trebuit să îi dezgropăm pe mamaia şi tataia şi apoi să îi punem în aceeaşi groapă.
      După cum bine ştii ortodocşii consideră că trupurile noastre, ale pocăiţilor, sînt spurcate şi nu avem voie să ne îngropăm morţii în acelaşi loc.
      Atunci ni se dă cîte un loc foarte restrîns, în care îngropăm şi dezgropăm ca să îngropăm iar.
      E trist şi dureros, sînt certuri şi procese pe acest subiect.

  12. mitica zice:

    incerc sa dau de articolul din,,Crestinul azi ”despre Tata.
    Ar fi interesant de recitit acum .

  13. mitica zice:

    multumesc PATRIX
    mai este si un alt articol :
    -Confesiuni–M.C Al cui bine?
    Crestinul azi -2/2007.

  14. Pingback: Cîntecele singurătăţii – III – Cîntecul fiinţelor « Marius Cruceru

  15. Adrian zice:

    Abia acum am descoperit acest post… Dupa o zi pe care am petrecut-o in intregime fisand o carte despre realitatea cuantica lectura acestu text a fost ca un fel de ghiont prietenesc spre desteptare. Cand vad oase simt ceva ca niste cuie in creier…
    Textul mi-a sunat ca un fel de „Alas, poor Yorick”, insa cu nadejdea „Vietii ce va sa vie” ca bonus…
    Imi aduc aminte de o fraza superba a unui astrofizician (i-am uitat numele): „Although the worms destroy this body, yet in my flesh I shall see God”. Tragismul din tanguirea oricarui crestin contine in sine, paradoxal, germenii bucuriei viitoare. Numai prin si in Cristos poti sa-l vezi, totusi, pe Dumnezeu in niste oase putrezite…

    Presupun (si sper) ca acest text isi va gasi un loc intr-un viitor volum.

  16. Pingback: Psalmojurnal « lumea adam(a)ică

  17. Pingback: Slujba de deshumare şi reînhumare a tatălui meu « Marius Cruceru

  18. ion calugaru zice:

    Cine stie de unde vine acest obicei? Explicatia ca nu sunt locuri in cimitir este gresita.La mine in cimitirul satului nu se pune problema de loc si totusi mortii se dezgroapa la 7 ani.Cred ca acest obicei vine din stravechime dintr-un ritual religios astazi pierdut.Ar fi foarte interesant daca cineva ar gasi mai mult despre acest obicei

    • Marius David zice:

      Ion Calugaru, bine ai venit
      1. nu stiu care este explicaţie, dar eu de asta l-am mutat pe tata, că locul vechi era într-o zonă de refacere a cimitirului.
      2. la noi, la baptişti, nu se practică acest obicei.

  19. Pingback: Ce (nu) mi-aş dori de ziua înmormîntării mele | Marius Cruceru

  20. Benjamin Vaduva zice:

    Mulțumesc Marius pentrucă așa de frumos ai creionat ceea ce ai simțit. M ai întărit știu că cei plecați la Domnul așteaptă să aibă trupurile mîntuite de această putezire și El o va face slavă Domnului! Nu mă înspăimântă groapa in care voi fi pus, sunt gata în orice clipă să mă duc la Domiciliu meu acolo sus cu dragul meu Domnul Isus! Dumnezeu sa va mangaie sufletul intristat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.