Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Se poate inregistra pentru cei ce nu pot fi acolo?
încerc să fac cîte un rezumat în fiecare seară, nu ştiu dacă voi reuşit întotdeauna, plec devreme, mă întorc tîrziu.
Vecernii vine din slavonă?… Interesant în limba rusă vecer înseamnă seară.
Numai ca titlul este ‘misleading’.
Vecernie in limba romana se refera la o slujba de seara (in ritul bizantin, la noi) cu o structura bine-definita care cuprinde intre altele Psalmul 103, Psalmii 140-1, 129, un prochimen care variaza in functie de zilele saptamanii, cantarea Lumina lina, rugaciunea „Invredniceste-ne Doamne” si diferite stihiri, tropare etc, care variaza de la o zi la alta.
da, înţeleg de ce spuneţi că este titlul „înşelător”.
Cred că cititorii mei înţeleg faptul că inclusiv baptiştii ar putea să se gîndească la „slujbe de seară” în aceşti termeni.
În fond limba română este elastică şi ne aparţine şi nouă. Aşa cum un cuvînt poate avea o semnificaţie pentru o anumită comunitate, „botez”, spre exemplu, are o altă semnificaţie pentru altă comunitate, „botez”, spre exemplu. Înţelegem două lucruri diferite, avem SEMNIFICAŢI diferinţi pentru acelaşi SEMNIFICANT.
acceptaţi acelaşi lucru şi aici şi atunci acuzaţia de misleading este respinsă.
Dansul acesta cu semnificant si semnificati diferiti vi-l permiteti si in alte domenii sau doar in teologie?
Mie mi se pare ca mai degraba este vorba despre pervertirea sensului unor cuvinte (sfinte, ar adauga Al. Schmemann- Euharistia, taina Imparatiei).
Cred ca pur si simplu vreti sa aratati ca sunteti
intru totul indreptatit de a folosi si de a legitima in versiune proprie sau propriu-confesionala un lexic imprumutat. Este si aceasta o modalitate de inradacinare, de clasicizare, de traditionalizare. Doar ca este artificiala-nu este organica, nu vine din ethosul teologic baptist. De aici si confuzia pe care o semanati in cititorii dvs. coreligionari.
Doar nu era să zică „Vesperele de la Aleşd”!!! Ar fi şocat şi mai tare ethosul baptist.
De Libero Arbitrio
E mai degrabă eclesiologie, nu teologie în cazul ăsta, pentru că nu cred că la vecernia baptistă s-ar da brusc sacramente, ca un următor pas spre ortodoxizare. Dar cum ontogenia nu poate repeta filogenia decât dacă progeniturile nu se ceartă prea tare cu Părinţii naturali sau adoptivi, în cazul de faţă nu prea exista altă opţiune.
mai puţin, că vespere ştie mai puţini 🙂
Stimate Alex,
eu mi-s filolog de meserie. Nu-i dans, este ştiinţă. Pură.
Citit lectura indicată. Demult.
Nu mă impresionează tare şi nu asta spune Schemann, pe care l-am citit nu doar în traducerile în limba română. I-am citit şi jurnalul(jurnalele) (The Journals of Father Alexander Schmemann 1973-1983 (2000)) pe care îl am în limba engleză. Am o oarecare perspectivă asupra admirabilei sale opere şi sînt sigur că mi-ar accepta argumentul. Era foarte destupat ca orice ortodox care a trăit şi altfel de mediu decît cel în care ortodoxia este majoritară.
Lexicul este un bun al tuturor, stimate Alex. De cînd se pune în dicţionare apartenenţa religioasă a cuvintelor?
Cine hotărăşte care este calea de îmbogăţire a vocabularului unei comunităţi?
Oare nu de asta sîntem protestanţi? Că protestăm şi reformăm, schimbăm, reformăm şi cuvinte.
Am reformat şi cuvîntul liturghie, vom reforma şi vecernie şi mai am o listă întreagă!
Pe măsură ce limbajul teologic de tip „întru…. ” de care s-a făcut abuz se va pietrifica… A propos… cum spunea un prieten preot, rîzînd tocmai de acest abuz.. „mi-am pus maşina întru parcare”…
pe măsură ce se pietrfică limbajul dvs. în aceeaşi măsură sper să îl îmbogăţesc eu pe al coreligionarilor mei..
facem pariu? 🙂
Ce-i draga Alex, ai amutit? 🙂
Bine, pe cand pavecernitele de la Alesd?
Anul viitor!
Multumesc, m-am mai linistit; am crezut ca a trecut fratele la ortodocsi. 🙂
ai fost misleaded 🙂
Nu 🙂 dar poate era mai bine
da, asta şi înseamnă, slujbe de sear, este totuna cu vespere
Va invidiez,
(imi placea si la ortodocsi cind mergeam la denii;)
mai putin invitatii cintareti. 😦
La Brasov, la BB1 niciodata nu se invitau grupuri de cintareti, sau persoane singulare;
stia si biserica sa cinte . 🙂
e mult mai aproape de inima ceea ce se cinta fara tam-tam de catre cei din adunare;
si cred ca si in Scripturi sunt invitati sa cinte( „cine are o cintare …noua”) fratii.
S-a cam paginizat muzica noastra minunata ; am auzit multe „muzici” care nu sunt adecvate inchinarii , atunci cind vin „acesti musafiri”.
Pentru-ca avem intra-devar o muzica minunata; de ce acest spectacol, la care asistam pasivi, in loc sa cintam noi Domnului?
Pingback: Portret: Ilie Milutin şi 3 lecţii din Cartea Rut | Marius Cruceru
Pingback: Oare numai mie mi se întîmplă lucruri minunate? Despre trei lumi… | Marius Cruceru
Pingback: Petrică Vidu: Lecţiile roabei lui Naaman | Marius Cruceru
Pingback: Dorin Simu: Ce este pocăinţa? | Marius Cruceru