Sîntem din nou la un alt început din pricina ultimului e-mail pe care l-am schimbat cu Filip Fărăgău, deși m-am îngrozit de redundanță,. El m-a încurajat și m-a motivat să continui aceste serii de conferințe.
Discutam atunci despre legătura dintre prezentarea de la Valea Drăganului, pe Isaia, întrebările de acolo legate de rolul profetic al bisericii, dilemele de tipul: ne retragem pentru conservarea valorilor sau ieșim în lume pentru a ne prezenta lumina? Interacționăm sau nu cu lumea din jur?
Toată această discuție se întîmpla în 11 iulie.
Am fost apoi la Valea Drăganului. Am ținut o prelegere chiar despre rolul profetic al Bisericii, apoi, a doua zi am aflat de ieșirea lui Filip din curgerea timpului. De fapt, obsedat de moarte fiind, așa am început să numesc fenomenul: ieșirea din timpul curgător, din cronos.
Dacă Filip ar fi fost la Valea Drăganului, aceasta ar fi fost tema și frămîntarea lui: ce facem ACUM, în timp, cu ce ne ocupăm ca Biserică pentru a rămîne ceea ce sîntem a fi, într-o lume care se dezintegrează și își desface valorile accelerat?
Am observat și la mine și la alți prieteni, care dăm tîrcoale morții într-un chip sau altul, că odată cu apropierea de moarte devenim, paradoxal, în loc de a fi preocupați de escatologie, sîntem din ce în ce mai preocupați de eclesiologie, de Biserică.
De ce? Pentru că ACEASTA transcede timpul și are și răspunul escatologic în Ea. Escatologiile sînt preocupări de tinerețe, Eclesiologia este parte din setul de întrebări legate de trecerea dincolo.
Creștinismul a avut întotdeauna o problemă cu prezentul.
sursa: Hospice Emanuel 
