A treia zi din acest post. Ieri, în a doua zi, am avut de tradus Sammy Tippit. Cine nu îl știe nu are idee ce înseamnă să traduci pe cineva care arde continuu. Am simțit că la un moment dat voi pica. Au urmat necazurile cu atacul asupra site-ului și încercările de rezolvare. Ieri eram epuizat cu totul. Ceaiul Matcha m-a ridicat putin. Trei cafele și tot am fost în stare de somnolență.

Azi dimineață mi-am predat ultimul curs de greacă din acest semestru. Ioan 21. O scenă superbă, scrisă de Ioan cu un ochi plîngînd (toți ceilalți pomeniți erau deja morți pe cînd scria), cu un ochi rîzînd, pentru că scena este tragi-comică. Domnul le dă cea mai dură lecție tocmai la final: vreți să mergeți la lucrurile la care vă pricepeți cel mai bine? Vreți să pescuiți din nou? Bine! Nici măcar asta nu puteți să faceți. V-am mai spus: despărțiți de Mine nu puteți face nimic, nici măcar acele lucruri la care credeți că vă pricepeți.

Ucenicii, frustrați și uzi de rouă, înfrigurați, au pescuit la porunca Domnului. 153 de pești mari. Curată risipă! Cînd au ajuns la mal, masa era pregătită, pîine era lîngă peștele de pe cărbune. Frustrant-sărbătorească situație, ironic-dulce! Comic examen de diplomă.

În timp ce le predam studenților mi s-a făcut o foame uriașă.

sursa patmcinerney.wordpress.com

Apoi a urmat vestea bună! Eliberarea pruncilor Bodnariu! Am sărit în sus de bucurie. Natalia a lăcrimat cu gîndul la Ruth! Ne-am bucurat cîteva ore, dar apoi ne-am adus aminte de alte și alte cazuri, de copii despărțiți de părinți, de părinți lăsați pustiiți.

Eu voi continua, așa cum am promis, pentru 7 zile. 7 zile din solidaritate cu Florin Barbu acum, pe lîngă bucuria celebrării cu familia Bodnariu.

Vă întrebați dacă îmi este foame? Foamea vine în valuri. Cînd vine … beau! După ce beau, se domolește. Cel mai greu este cu starea de somnolență și o anume încetinire a gîndurilor. Mă concentrez mai greu, dar gîndurile sînt tot mai limpezi. Înainte gîndurile fugeau mai repede și nu le vedeam clar, precum niște vehicule care merg repede pe o autostradă sau precum peisajului care ți se furișează prin colțul ochiului, cînd conduci rapid. Acum este ca un mers pe jos. Digeri fiecare miros, fiecare imagine, fiecare tablou. Cam așa simți după 72 de ore de întrerupere alimentară.

Mîine voi încerca să alerg. Va fi a patra zi!