Devine din ce în ce mai greu. A trebuit să fug din casă. Familia n-are nicio vină. Avem pizza. Făcută de Natalia. Cea mai bună. Îi simt mirosul în gîtlej și gustul în cerul gurii numai prin miros. Am fugit pe cînd a început să o facă!

M-am retras la școală, în biroul de acolo unde imediat mi-a trecut foamea făcînd corecturi de eseuri, recenzie de peer-review și altele de acestea. Plus, mi-am stressat studenții încercînd două saxofoane și trei clarinete. Tenorul poate dărîma rigipsul.

Astăzi mi-am pus limitele la încercare. vezi AICI

M-am gîndit la cei care au fost fugăriți peste granițe. Cei care fugeau de regimul lui Ceaușescu, traversînd Dunărea, apoi o luau prin păduri, prin fosta Iugoslavie, 3, 4, 7 zile, uneori chiar fără apă cîte o zi întreagă, vînduți apoi de călăuze … și bătuți, lăsați să înfometeze mai departe, puși să mănînce apoi guvizi sărați, apoi lăsați fără apă ca formă de tortură …

Cînd am alergat azi 45 de km pe bicicletă, am primit resurse noi de energie, gîndindu-mă la fugari, refugiați, la cei din lagăre, la cei ascunși, la cei torturați, sclavi fiind, cu foamea celui care trebuie să servească mîncarea aburindă, iar el nu se poate atinge. La aceasta m-am gîndit atunci cînd în casa noastră abureau feliile de pizza.

Am aflat azi că Florin Barbu a cedat. Este de înțeles. Eu îl înțeleg foarte bine. După patru zile deja începi să te ridici din ce în ce mai greu de jos, apar ușoare crampe în mușchii mari, am experimentat cîteva sesiuni de tahicardie, ca în vremurile bune. El a stat 18 zile.

Iată că se poate alerga, îndura, răbda, consumînd 1000 de calorii, fără să cazi jos la primul miros de coptură caldă, dar după o vreme corpul, chiar dacă este așezat în modul de vînătoare, cedează. Începe să se autocanibalizeze. Dacă te miști, mănîncă grăsimea. Dacă zaci, își mănîncă mușchii.

Apostolul spune că se purta aspru cu trupul său. Nu aveți idei ce injurii a primit astăzi fratele meu corpul (porcul, cum îi spunea Noica prin metateze succesive). L-am umilit, l-am certat, l-am smerit, l-am îngenunchiat și i-am spus să aștepte răbdător MASA de mîine. Masa Euharistică.

Mă gîndesc în continuare la Florin, la cei care traversează cîmpuri minate, la cei fugăriți de mișcările musulmane radicale, la cei hăituiți pe dealuri pustii, la cei nedormiți, nemîncați cu zilele, la cei care sorb apă dintr-o groapă murdară, fără să strîmbe din nas din pricina mîlului și nisipului dintre dinți. A propos, azi am alergat și fără nicio sorbitură din bidon.

Acum vine ora culcării. Nu, nu este greu să adormi cu burta goală. Se poate, ba chiar adormi mai repede. Corpul cere refacere și o cere prin odihnă!

Mîine este Duminică! Este Cina Domnului! Va fi MASA. Voi bea și voi sorbi elementele cu mai mult nesaț decît altă dată. Trebuie cumva să descoperim că omul nu trăiește numai cu pizza și cu cola, ci cu Dumnezeu Însuși.

Să înfometăm de Trup și să ne fie sete de Sînge!