Neamul nostru ca orice bun neam de balcanici are o instituţie veche şi foarte respectabilă, dar pe cale de dispariţie: Laviţa de la poartă! Cred că am mai văzut pe la Teo Stanciu ceva de genul ăsta, un post referitor la instituţia cu pricina. Foarte bine scris! Bravo, Teo!
Pentru ce credeţi că este? Ţine loc de ziar, de blog. Era locul în care aflai totul despre toate.
S-adunau vecinii la cîte unul şi stăăăăăteau pînă nu mai puteau. Pînă îi durea şalele de-atîta stat, că vorba ceea, la omul sărac nici boii nu trag şi, dacă nu trag boii, de ce să nu tragem noi chiulul zi de vară pînă-n seară.
Iată binele: să stai cu vecinii şi să şuşoteşti după ce trece cutare şi cutare prin faţa porţii.
– N-ziua
– N-ziua
sau
– Doamne-ajută
– Doamne-ajută, să trăieşti băiete!
Şi apoi toţi pun dosul palmei înspre gură şi torc-torc-torc
Uneori am auzit în spatele meu:
„Cine-i ăsta bă? Îl ştii?”
M-am întors şi le-am răspuns
„Îs a lu Cruceru Radu, ăla de-a plecat la Măgurele, ăla al Voichii, aia de-a murit de măsea, s-a-nsurat cu una mai tînără… ăla, fratele lu Florea, ăla pocăitu, acu-s şi ginerele lu Gheorghe a lu Leap, ăla de ţîne pe Marioara de la Lisandria… ăla cu 10 copii, îl ştii mata…, ăla cu stupii..”
„Aha! Da? Să trăieşti tataie (mamaie, după caz)”
Laviţa de la poartă este (era!) locul în care aflai viii şi morţii, străinii şi veneticii, viiturile şi fiii satului, locul în care se discuta despre Colectiv şi Bucureşti, despre „ăla” (că nimeni nu prea îi spunea pe nume lu Ceauşescu) şi acum, în vremurile din urmă despre „ăştia”, „ăştia care e la putere acu”.
Aici s-a hotărît dacă vin americanii în patruzeci şi cinci şi dacă merită să te înscrii în colectiv sau nu… aici s-au decis căsătoriile fetelor şi vădanelor din sat, s-a negociat zestrea pentru feciori şi s-au împărţit pămînturile.
Credeţi că ne putem desprinde chiar aşa de uşor şezuturile de laviţa de la poartă?
Telefonia mobilă a avut un succes ameţitor chiar şi pentru proprietarii ştrăini ai reţelelor.
Iniţiatorii wordpress stau şi se miră continuu de succesul pe care platforma lor îl are în ţărişoara noatră dragă şi la naţiunea din care, cu mîndrie sau nu, facem parte.
Să ne trăiască laviţa, în toate formele ei posibile…
După un an de zile am aflat, în micul nostru sat, ai cui sîntem?
(Postare reluată din 29 decembrie 2010. Acum mi-am adus aminte de această postare cînd Gheorghe a lu Leap trece prin necazuri. Mari.)
Marius Cruceru 
In Israel in vremurile biblice exista un oarecum echivalent: „Poarta cetatii”. Loc de discutii si hotarari importante din viata cetatii respective.
Cata dreptate aveti.. imi aduc perfect aminte de asemenea scenarii in satul bunicilor, de multe ori parca desprinse din Morometii
Cu ocazia statului pe laviţă, fiul meu mi-a adus aminte de un banc sec. Ce observaţii de retorică şi de curs logic se pot face pe chestiile astea. Îmi plac astfel de texte, le folosesc didactic
Cine nu rîde la chestia asta?
Dar … ce-i de rîs? 🙂
he.he.heiii…cata carte se citea,se studia si se punea una peste alta,pina cind trosnea cu „duba-i troanf”.
erau cate unii care ,tot timpul framintau cartile,mai ales la „septica”.
tineau asii”pe mineca” si se bucurau mai ales „popi”.
he,he.heee..fosta-i lele …cit ai fost…
mai tine-ti minte
Ai cui suntem nu se mai ştie la patul(în sud este numit astfel) sau laviţa internaută pentru că regulile se schimbă: apare anonimatul sau pseudonimul.
Când eram mic, tataie n-avea pat de stat la poartă. Mie nu-mi plăcea pentru că nimeni nu venea pe la noi la poartă, trebuia să mă duc pe la alţii la joacă (şi copiii stăteau şi se jucau pe patul de la poartă). Am încercat să pun eu 6 bucăţi de lemn împreună, dar nu era destul de rezistentă încât să ţină o pisică, d-apoi un om. Am renunţat la idee şi l-am dărâmat să nu cauzez vreun accident 🙂
De-asta am zis că e mai uşor să-mi fac blog, numa sper să nu se rupă cu nimeni pentru că aş fi de vină 🙂
foarte bună observaţia cu anonimatul şi pseudonimul… laviţa nu îţi îngăduia să rămîi în anonimat, al întuneric.
S-au dus… acele timpuri,
si nu stiu daca se mai intorc.
Acum stam mult mai aproape unii de altii (doar un perete intre noi)
avem si telefoane (ca sa trecem peste distante)
si… nu ne mai vorbeste lumea (vecini, poate chiar si neamurile) nici de rau, daramite de bine.
…am murit?
Azi se intampla in adunare chestia cu dosul palmei la gura , sa nu vada predicatorul sau pastorul .Si replicile sunt cu limita de varsta peste 16 sau 18.
Acuma are nenea Florea la poarta bancuta, sta tanti Leana si ma asteapta s-o iau cu masina la biserica dumineca dimineata. Sta ce sta si daca depasesc de 09.20 pleaca. Apoi daca am intarziat trebuie s-o strig sa vina iar. Inainte statea si tanti Florica si astepta in fiecare seara sa vina caprele de la scoala (pascut) da acuma nu mai are capre…
Dumnezeu să îi binecuvînteze pe toți cei ai nostri.
Sunati mă CENZURAT
De ce să vă sun? puteți să mă contactați dvs. pe privat, dacă doriți. V-am șters numarul de telefon, pentru a nu vă face vulnerabile datele personale.