Să mergi la cimitir! De fapt în timpul liceului, vara, cimitirul mi-era unul dintre locurile preferate de învăţat.
Astăzi am făcut acest lucru! Am fost la catafalcul unui prieten. Am stat acolo cîteva clipe şi apoi am luat-o pe jos prin cimitir. Cu ochii înlăcrimaţi de ciudă.
Este extrem de util şi terapeutic să ne reamintim că mai mult ca sigur (cel puţin în cazul meu) deja vom fi trecut probabil de jumătatea vieţii şi viaţa merge întotdeauna înainte şi în jos. Acolo aflăm, rotindu-ne privirile, cine sîntem de fapt, la înfruntarea ochilor deschişi cu viaţă cu ochii închişi fără lucire.
Am citit crucile, vîrstele şi numele. Unii au şi funcţiile pe cruce. Fără folos. Cruci simple, cavouri impunătoare, însă distanţa pînă la capacul sicriului este aceeaşi pentru toţi. Greutatea de pămînt de deasupra, la fel.
Vizitarea cimitirului ar trebui să devină materie obligatorie în liceele contemporane. Tinerii ar trebui duşi precum sînt duşi la muzee, ar trebui duşi la cimitire să citească vîrstele, numele şi funcţiile. Vor descoperi curînd că liniuţa între ani este prea scurtă şi anii sînt uneori foarte apropiaţi unul de celălalt.
Anul trecut, la împlinirea celor 40 de ani, mi-am pus în cap să fac ceva schimbări radicale prin viaţă. Stimaţi prieteni, raportez obiectivul îndeplinit 90%. S-a făcut!
1. Am renunţat la cîteva „oportunităţi” traduse în „funcţii şi poziţii”. Am făcut bine? Am făcut rău? Cred că am mai multă linişte acum şi cred că Dumnezeu se foloseşte mai bine de materialul din care sînt făcut: nu pentru poziţii şi funcţii de acest fel.
Asta spuneam în urmă cu un an:
Am luat zilele acestea nişte hotărîri pe care le voi pune în aplicare, în armonie cu soţia mea, în ascultare de duhovnic, în colaborare cu prietenii şi colegii. Pe unele dintre acestea, care privesc viaţa mea publică, vi le voi comunica, dragi prieteni. Altele vor rămîne doar de împlinit.
Cineva îmi spunea astăzi, privind la fotografia noastră de nuntă, „soţia dvs. pare un înger”. Am răspuns: „nu pare, chiar este… de cînd sînt căsătorit cu ea cred în extratereştri!”. Soţia mea este îngerul meu păzitor. M-a ferit de multe angajamente inutile şi de multe iniţiative, texte, gesturi pe care le-aş fi adus în fiinţă, dacă nu ar fi ştiut.
2. Se pare că an de an profeţia din anul 1989 se împlineşte în viaţa mea. Este vorba de arhetipul Moise. Despre aceasta tot altă dată.
3. Cred că am învăţat în aceşti ultimi ani, ultimii 5, să îmi trăiesc mai focalizat viaţa spre lucrurile care sînt cu adevărat importante: oamenii. Cineva m-a întrebat de ce stau atît de mult pe net? De ce sînt atît de activ în „viaţa virtuală”? Pentru că acolo este generaţia mea şi generaţiile care o urmează. NET-ul este plasă, WEB-ul este tot o plasă. În plase din acestea se pescuiesc oameni astăzi, precum peştii în „net”, precum musculiţele în „web”-ul paianjănului. Isus ne-a îndemnat să fim pescari de oameni. Cam asta încerc să fac de cîţiva ani. Poate că în curînd voi trece la alte forme de pescuire. Deşi nu credeam vreodată, mizantrop fiind, oamenii au devenit pasiunea consumatoare a vieţii mele din ultimii ani. Luaţi-mi studenţii şi în 3 ani sînt mort.
4. Pauza de la predicare din ultimele săptămîni mi-a prins foarte bine şi a clarificat multe lucruri atît în privinţa activităţii mele de predicare-învăţare cît şi în privinţa carierei mele în administraţia academică.
5. Una dintre cele mai bune lecţii pe care le-am primit din partea lui Dumnezeu în acest ultim an: NU DEZNĂDĂJDUI! Crede din toată inima şi nu deznădăjdui! Deznădejdea este unul dintre păcatele de moarte!
6. Cea mai importantă descoperire din acest an? Fiul meu!
Aici ne-am jucat împreună la două chitare, a fost ceva spontan:
Totul a pornit de la un cîntec de-al meu, Psalmul 131.
Multe dintre dorinţele şi rugăciunile mele din acest următor an se leagă de fiul meu.
7. Regrete? Lucruri amînate, lucruri nefăcute, planul de citit neîndeplinit. Şi odată cu trecerea peste 40 trebuie să se reducă povara pe care o port în trup şi pe trup.
În concluzie rămîn la aceeaşi rugăciune:
Doamne, ia Tu ce-a mai rămas din ciobul de oală (trupul) şi din izvorul de apă (viaţa), şi foloseşte-le precum vrei, dar dacă va fi să fie cu stricăciune pentru Mireasă şi pentru celelalte vase de preţ, aruncă mai bine ciobul şi opreşte degrabă curgerea apei!
Marius Cruceru 
la multi ani cu sanatate si fericire alaturi de cei dragi sa va dea Dumnezeu, dle Cruceru.
Eccl. 11:1 ” Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăş!
2 Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ.”
Va doresc ani binecuvantati langa milostivul Domn si minunata familie!
La multi ani frate Cruceru. Va citesc des blogul si va incurajez sa continuati sa scrieti. O faceti intr-un mod unic si natural….am fost deseori incurajata de mesajele dumneavoastra. Multi ani inainte cu Domnul va doresc.
De putin timp va scrisesem email cu privire la articolul „viata privita ca o saptamana”, apoi un altul despre tragedia pierderii vecinei de 39 de ani, lasand in urma un sot si 3 copii sub 10 ani din care cel mai mic de 3 ani nu poate merge din cauza unor probleme medicale.
Saptamana aceasta am schimbat si eu prefixul cu 40.
Si eu am avut experiente tragice in propria viata, in familia parintilor mei, 4 din cei 7 copii sunt plecati in vesnicie, avand varste de viata de la 2 ore la 24 1/2 ani. Sunt cel mai mare din familie si am fost martor la toate acestea evenimente, iar in decembrie 2008 aproape imi pierdusem sotia, avand eu 37 de ani, ea 34 de ani, si impreuna doi copii sub 10 ani atunci.
Raspund la acest articol subscriind la impunerea vizitelor prin cimitir pentru ca acolo, descoperim cat de trecatori suntem, si ca lungimea vietii nu depinde tocmai de noi, insa trebuie sa luam decizii intelepte cu privire la lucrurile importante ale vietii – viata vesnica, relatia cu Dumnezeu, relatia cu sotul/sotia, relatia cu copii, si apoi relatia cu fratii/surorile de credinta.
Sunteti nu o sursa de inspiratie, cat un model mentor pentru noi care va citim (blogul).
Ani buni si cu folos pentru dvs. si pentru toti cei ce va inconjoara! Sanatate, inainte de toate!
Un gând pentru această zi…
„Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!” (1 Corinteni 16:13-14)
Phillips Brooks spunea: „Nu te ruga niciodată pentru o viaţă mai uşoară – roagă-te să fii mai puternic! Nu te ruga niciodată pentru lucrări pe măsura puterilor tale – roagă-te pentru putere pe măsura lucrărilor tale. Şi atunci a-ţi face treaba nu va fi o minune – TU vei fi o minune.”
Ce ar mai fi de adăugat la acest gând atât de frumos exprimat? Poate doar ideea că dacă toate lucrurile acestea le vom face „cu dragoste”, aşa cum spune Pavel, atunci cu siguranţă ele se vor împlini.
Altfel… nu vom face altceva decât să punem ghilimele la cuvântul minune!
Ceea ce vă doresc de ziua dumneavoastră, frate Marius, este să nu aveţi parte de ghilimele niciodată! Asta se vrea mai mult decât orice „La mulţi ani” pe care vi i-aş putea ura! 🙂
La mulți ani, chiar și cu ochii înlăcrimați. Desigur lacrimile se preling la cele două stări sufletești extreme, bucurie și supărare. Dacă una ai experimentat- o astăzi, aș dori să- ți spun, una ca să o experimentezi și pe- a doua. Vorbind cu bătrînul meu tată astăzi, mi- a spus despre un fost student de- al tău, recent ordinat păstor la o biserică de țară, că i- a spus să predice într- o duminică vreo 40 min. la care acesta i- a spus tatălui meu, că profesorul lui fr……… i-a învățat să predice atîtea minute, cîți ani au, tatăl meu a insistat, însă tînărul păstor i- a zis că trebuie să aplice sfaturile profesorilor, limitîndu- se la 20 și ceva de minute.
La multi ani frate Marius! Domnul sa va binecuvanteze in continuare alaturi de famila dimneavoastra,El sa va dea izbanda in lucrarea pe care o faceti .
La multi ani!
Si eu am avut sentimentul trecerii de 1/2 life dar sa stii ca nu e nimic sigur.Spre exemplu bunicul meu (care la viata sa l-a gazduit si pe tatal tau- venit in lucrare) a trait aproape 83 de ani .
Cu stima ,Teo.
pentru ca mi-am amintit de cantecul-rugaciune compus prin anii 50 de Mahalia Jackson si Doris Akers si anume „Lord don’t move the mountain” spun si eu „Doamne nu muta muntele din cale-mi/putere da-mi mai bine sa il urc si iar sa il urc” – iata si urarea mea: la cit mai multi munti de urcat, caci urcarea unui munte intareste sufletul si dinamizeaza trupul.
cel mai minunat lucru pe care l-am facut de ziua mea: a fost sa ma casatoresc acum 2 ani si mai bine cu cea care a rezistat disciplinei urcarii muntilor Fagaras si a primit inelul pe creasta Vistea-Moldoveanu la peste 2500 m departe de lume si aproape de Dumnezeu! Astazi continua sa urce si muntii adevarati dar si muntii mai mici ai vietii de zi cu zi!
Frate Marius, va doresc multi ani plini de semnificatie in relatia cu Domnul! El sa va binecuvanteze in fiecare zi din viata! Va reamintesc ca pentru mine ati fost si sunteti o binecuvantare prin ceea ce scrieti pe blog.
la multi ani! si la cat mai multe jam session uri cu fiul dumneavoastra.
Sentimentul constant de care am fost mereu încercat în pragul dintre ani a fost şi este acelaşi cu cel pe care l-am trăit şi acum şi aici în acest prag al vieţii (al 41-lea prag) , în jurul căruia mă aflu şi eu , un sentiment al lucidităţii crude , obligat să discearnă adevăruri frămîntate după variaţia nereuşitelor aflate în contrast cu linia obligatorie de urmat a reuşitelor.
Caracterul variabil al unor reuşite-nereuşite îmi tulbura uneori imaginea anumitor adevăruri cu caracter personal şi-mi îngreuna unele explicaţii ce ţineau tot de particularităţile mele proprii.
Dar adevărurile mari ale vieţii , cu valoare de reper fix ( pe care , totuşi , în prima tinereţe , le-am filozofat necontenit şi DE LA DISTANŢĂ faţă de CONŞTIINŢA VÎRSTEI avute → adică , în tinereţe nu conştientizezi cu luciditate maximă trecerea vîrstei ) le-au absorbit şi fixat , pînă la urmă , şi pe cele personale , percepţia de acum fiind aceea că toate , împreună , au devenit lucruri certificate , care au la bază rezoluţii(soluţii) neîndoioase , adică hotărîri spirituale irevocabile ce trebuie aduse obligatoriu la îndeplinire , fundamente vitale fixate cu peceţile lui Dumnezeu.
Dincolo de puternicul îndemn lăuntric de a rosti o mulţime de lucruri mărturisitoare şi adînci , provenite din diversitatea experienţelor spirituale , dar privite de la vîrsta aceasta , un lucru este limpede : Dumnezeu lucrează în viaţa omului , aşa cum a lucrat şi în fiinţa mea , într-un mod diferit/aparte în conjunctura acestui timp special al vieţii.
În aceste vremuri , am simţit mai tare ca oricînd că Dumnezeu Şi-a manifestat raţiunea , voinţa , dorinţa şi dreptatea divină de a face importante recuperări şi vindecări în viaţa mea.
Între 39-41 ani , primele lucruri înţelese la un alt nivel (superior) aveau legătură cu conştientizarea existenţei unor reminiscenţe lezionare spirituale , produse în urmă , şi cu necesitatea / urgenţa vindecării lor în profunzime.
Termenul potrivit şi corect este cel de VINDECARE.
Pînă înainte de orice împlinire , se pare că totul pleacă de la necesitatea unei vindecări reale pe planul minţii , al cugetului şi , implicit , al vorbirii , cu impact vindecător asupra sufletescului şi credinţei , şi chiar asupra trupului.
Am descoperit la vîrsta aceasta că vătămările spirituale sînt cauzate de cele considerate „mici metehne”, dar care au fost neglijate , subapreciate şi netratate corespunzător şi la timp.
Dar Dumnezeu intervine vindecător şi apoi continuă să-l oblojească pe om în puterile Lui miraculoase , după ce , la un moment dat , căderea pe genunchi nu mai este un exerciţiu fluturesc al bîzgoielii spirituale , nici un act graţios de balet spiritual prin care ne arătăm înţelegerea vastă şi bunăvoinţa noastră – aflate în manifestare – faţă de Dumnezeu , ci cînd îngenuncherea devine trup şi suflet cu fiinţa , un act adînc , văzut altfel , ca ultimă soluţie şi ultimatum în rezolvarea unor probleme , un act de mare încărcătură spirituală.
Mărturisesc că acum , la 41 de ani , într-una din zilele acestei luni de ianuarie , pe genunchi , lîngă marginea patului , în revoluţie duhovnicească , în luciditatea maximă a nevoii stringente de vindecare profundă şi restaurare sufletească , de readucere a fiinţei la viaţă adevărată , mi s-a făcut pentru prima dată rău în rugăciune(fizic). Din durerea trăită în rugă pe genunchi , am ajuns în geamăt întins pe burtă.
Mărturisesc , de altfel , că niciodată în viaţă nu mi s-a făcut rău , nu am leşinat , nu am avut manifestări de anemie , nu am avut ameţeli , dar un alt fel de nevoie acută de Dumnezeu , adusă la un alt nivel al înţelegerii , m-a întins pe pat în geamăt trupesc produs de durerosul sufletesc.
Eu vă doresc mulţi ani de sănătate sufletească şi duhovnicească , ani în unire cu Domnul !
Meditaţie potrivită cu ascultarea concertului pentru pian şi orchestră Op.7 , nr.3 – Adagio , de Friedrich Kuhlau :
Tinerelule:):):)
Sa va bucurati de frumoasa varsta pe care a-ti implinit-o alaturi de familie ,biserica pe care o pastoriti si de noi care suntem parte din viata ta in fiecare zi.Sa ne traiti multi ani !!!
REcunosc ca mi-as dori un asemenea pastor in biserica in care sunt astazi ,dar nu se niciodata ….
Va apreciez si va stimez ,Dumnezeu sa va binecuvinteze cu mult har pe mai departe in tot ceea ce lucrati pentru largirea Imparatiei lui Dumnezeu.
Mulţumesc pentru cuvintele generoase.
Nu vă doriţi. Toţi ne vedem mult mai frumos de departe.
Mira , dacă ne vedem frumoşi de la distanţă , îţi dai seama cît de frumoşi sîntem atunci cînd ne vedem mai de aproape ?
Numai că domnul profesor nu vrea să recunoască ! 🙂
Modestia este si ea o virtute a crestinului pe care si fratele Cruceru o are si ar trebui sa o avem toti care ne numim crestini.
Înţeleg că nu am fost prea clar.
Nu e vorba de laude , de modestie sau de lipsă de modestie , ci de o direcţionare a privirilor noastre spre lucrurile şi adevărurile frumoase care ţin de condiţia noastră de copii ai lui Dumnezeu.
Ah, vă înşelaţi, draga Mira, nu sînt modest. „Nu sînt mai modest decît calităţile îmi permit”, cum spunea cineva 🙂
Nu, mă comport absolut normal, date fiind funcţiile”, poate că de asta trec drept modest. În general nu am o minte modestă, nici creier modest, nici îndeletniciri modeste, nici dorinţe modeste, deci cam nimic modest.
Singurul lucru în care mi-aş dori să fiu un pic mai modest este greutatea 🙂
In legatura cu greutatea… aveti grija la zahar, si mai multa miscare in natura, plimbari cu bicicleta cat de dese, ca sa fie protejati genunchii 🙂
da, ştiu…. facem!
Good stuff! 🙂
Imi place sa citesc postarile astea care vorbesc depsre viata „obisnuita” a unui pastor, profesor etc… Parca prea multi pastori se feresc sa impartaseasca lucruri din viata lor. Nu ma astept la nimeni sa spuna prea multe – asta nu ar fi bine – dar majoritatea nu spun destul, sau daca spun, nu spun ce trebuie si cum trebuie… Cred ca acest lucru este in dezavantajul ambelor parti, a lor, si a noastra, celor care ii ascultam…
dacă ţi-ai imagina cît costă acest lucru….
Cred ca se numeste vulnerabilitate… N-am crezut niciodata ca e ieftina, sau usoara… Dar se merita!
La Mulți Ani Consistenți și Rodnici!
Va multumesc din suflet, stimate Ioan T. Morar
Foarte frumoase cuvinte adresate sotiei tale si de asemenea planuri de viitor 🙂
Un calduros La Multi Ani plini de binecuvantari ceresti!
multumesc, da, Natalia merită cele mai bune cuvinte și chiar un soț mai bun și pe durată mai lungă, de aceea lucrez la îmbunarea mea și la greutatea mea.
Da, intotdeauna am considerat ca sotiile noastre trebuie sa aiba ce e mai bun din noi si asta m-a motivat de multe ori sa ma autodepasesc, ele sunt ingeri (imperfecti desigur ca si noi) a lui Dumnezeu care au grija de noi si noi de ele. Conditia fizica buna si alimentatia bine gandita este o forma a iubirii celui de langa noi.
nu știu dacă a iubirii, dar … a respectului, da.