Aşa cum spuneam ieri şi anunţam săptămînile trecute, voi face cîteva declaraţii care sînt cumva de interes public, avînd în vedere implicarea mea în viaţa publică şi academică orădeană, în cadrul cultului baptist şi în alte domenii în care cititorii mei, enoriaşii bisericii din Aleşd, studenţii mei sau alte persoane ar putea fi afectate direct sau indirect.
Avînd în vedere faptul că în următoarele săptămîni, după Adunările Generale din biserici, vor urma pregătirile pentru alegeri la Comunitatea de Oradea şi Satu-Mare (26 martie), apoi pregătirile pentru Congresul Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România (mai), declar că NU voi mai candida la niciuna dintre funcţiile din Executivul Comunităţii (Preşedinte-Vicepreşedinte). În ciuda insistenţelor unora dintre apropiaţi, hotărîrea mea rămîne fermă. Practic această decizie înseamă ieşirea din viaţa politică (mă refer la politica eclesială aici) activă.
Motivele sînt mai multe, cumulate, diverse.
Fac această declaraţie acum ŞI pentru a-i scuti pe cei care deja şi-au făcut planuri „de bătaie” de o muncă inutilă. Ieri veniseră la comunitate gata montaţi în dispozitiv persoane cărora le dusesem dorul vreo patru ani de zile. Ieri, cînd am făcut acest anunţ, am surprins cîteva priviri mirate şi oarecum întristate. Se dusese distracţia. Veniseră pregătiţi cu „argumente”: „nu mai putem, dom-le, alege vicepreşedinte pe cineva care este atît de prezent pe net…. „. Au plătit parcarea degeaba.
În sfîrşit… îmi voi enumera structura de motivaţii pentru gestul de ieri pentru mine însumi întîi, dar şi pentru cei care m-au întrebat.
Consider că cei 10 ani, 2 ani în Comitetul Comunităţii (preşedinte fiind Cornel Iova), ca membru în comisia de educaţie, plus alţi 8 ani ca vicepreşedinte responsabil cu misiunea (cînd am fost onorat să slujesc sub preşedinţia pastorului Florian Negruţiu), din care şase ani în Consiliul Uniunii, îmi sînt destul deocamdată. Am învăţat foarte multe lucruri despre viaţa şi dinamica bisericilor locale din zona noastră, dar cred că Domnul mă cheamă şi la altceva şi mai cred că Domnul are chemări de genul acesta şi pentru alţii, cum a avut şi pentru mine la 30 de ani.
Nu aş dori să fiu înţeles greşit. Consider că lucrarea la Comunitate, la Uniune, este o lucrare de episcopie duhovnicească importantă, strategică şi în care Dumnezeu foloseşte oameni spre lărgirea Împărăţiei Sale, dar… dacă Domnul mă va chema vreodată din nou la o asemenea muncă, sper că o va face după 50 de ani şi nădăjduiesc să o facă în acelaşi fel în care episcopii din secolele trecute erau aşezaţi în funcţie: fugăriţi prin ascunzători, scoşi şi înscăunaţi cu forţa. Aceia care au fugit de episcopie au fost cei mai buni episcopi. De citit „Despre preoţie” a lui Ioan Gură de Aur. Neapărat!
Deocamdată priorităţile mi s-au reaşezat.
1. Fiul nostru, Naum, a intrat în perioada în care trebuie să îţi găsească prima maturitate. Nu voi admite să fac eu ceea ce am reproşat altora, să îmi sacrific familia pe altarul Bisericii. Mă rog şi nădăjduiesc în acest an ca Domnul să lucreze în viaţa lui Naum, iar eu trebuie să fiu acolo, asistîndu-l în travaliul naşterii din nou. Cu o familie învinuită de neascultare nu voi putea predica nici măcar într-o biserică locală, ce să mai spun de ambiţii episcopale. Îi sfătuiesc pe toţi cei care se gîndesc la funcţii în Executiv sau Comitet să se gîndească bine la acest principiu din 1 Timotei 3. Voi face tot posibilul, chiar dacă nu voi mai avea pîrghiile pe care funcţia le oferă, să apăr acest principiu biblic.
2. Apoi Biserica din Aleşd trece prin reforme interioare, printr-o schimbare de generaţii, de ştafetă. Ne recreionăm strategia şi încercăm să vedem încotro ne îndreaptă Domnul. Uniunea nu este Cult, ci uniune de biserici locale. Avînd în vedere acest lucru, dar şi faptul că din punct de vedere teologic biserica locală este unitatea de judecată eclesiologică, acest fapt înseamnă că biserica locală merită prima investiţie de energie şi timp, dacă este de ales între aceasta şi organizările superioare, comunitate de biserici, uniune de biserici. Vă aduc aminte că bisericile au funcţionat bine, tocmai din acest motiv, şi pe vremea în care la Comunitate şi Uniune erau oameni ai fostului regim, turnători, pastori corupţi, bine aşezaţi de Departament. Bisericile noastre au supravieţuit şi atunci nu pentru ceea ce ar fi făcut sau nu cei de la Comunitate şi Uniune, ci din pricina vieţii lăuntrice din biserici. Să nu cumva să cădem în ispita de a gîndi viaţa bisericilor noastre în afara paradigmelor noastre teologice: noi nu avem clerici, noi nu avem ierarhie bisericească. Sper ca în următoarea perioadă să pot lucra şi lupta mai mult cu darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu ca să zidesc Biserica Sa nu neapărat prin participarea administrativă în organigrame, ci prin învăţătura din Cuvînt.
3. Universitatea Emanuel. Este locul în care lucrez ca angajat cu acte şi contract de muncă. În această instituţie am fost profesor şi decan. Cele două tipuri de muncă îmi ocupă foarte mult timp (iată de ce uneori nu răspund cîte trei zile la comentarii), dar cred că ai mei colegi, oameni de ispravă şi prea-aleşii mei studenţi merită cu mult mai mult decît le-am oferit pînă acum, fiind implicat în multe proiecte care presupun călătorii, şedinţe, întîlniri. Nu m-am simţit deloc bine spunîndu-le studenţilor de anul I că lăsăm ora de greacă pentru că este şedinţă la comunitate sau Consiliul Uniunii. Un proiect mai puţin, mai mult timp pentru activitatea didactică şi pentru cea administrativă în această excelentă şcoală.
Aceşti 6 (C.U.), 8 (C.E.) şi 10 (C.C.) ani m-au învăţat multe lucruri. Am lucrat cu nişte colegi extraordinari, avem amintiri frumoase şi au fost iniţiative frumoase, dacă este să mă gîndesc mai ales la departamentul pe care l-am condus, evanghelizarea şi misiunea. Acum, după circa 12 ani de implicare activă în misiune (peste 50.000 de km conduşi pe an) cred că este timpul să facem altceva, cel puţin cei din generaţia noastră, cei care am trecut de 40 de ani şi să lăsăm alergarea misionară generaţiei imediat următoare. Schimbarea de generaţie, mai ales la departamentul misiune, cred că este absolut necesară, aşa cum cred că este necesară şi în biserica noastră.
Participînd la cel puţin două mandate diferite în Consiliul Uniunii, am observat că, cel puţin deocamdată, Uniunea nu merge nicăieri, în ciuda multor călătorii pe care unii dintre cei din Executiv le efectuează. Nu cred că Dumnezeu ne cheamă în aceste vremuri atît de tulburi la turism şi la „părtăşie şi dat mîna cu toţi fraţii de pretutindeni”. Da, aceste întîlniri, faţă către faţă, gură către gură, sînt importante, dar acum cred că este un moment strategic pentru viaţa bisericilor din România, un moment în care trebuie să ne rescriem crezurile, să ne redefinim strategiile, să ne orientăm spre cu totul alte direcţii decît un activism năucitor. Cred că este vremea scrisului şi sîntem în urmă cam cu 20 de ani la acest capitol.
Am fost în Consiliu şi nu cred că atmosfera de acum şi de acolo este propice pentru aşa ceva. Uniunea este un vehicul. Nu obişnuiesc să stau în vehicule care stau pe loc sau, dacă merg, nu merg nicăieri. Impresia de stagnare, dar, paradoxal, într-o agitaţie conflictuală continuă mă determină să fiu destul de sceptic că următorii patru ani, dacă nu se va schimba ceva, vor fi mai productivi în documente, iniţiative sau lucrări.
Nu ştiu dacă se va schimba conducerea actualei uniuni, dar ultimii patru ani nu m-au convins că atunci cînd voi împlini 44 de ani nu voi avea sentimentul unei imense irosiri, dacă voi fi rămas în această structură.
Am luat decizia în primul rînd în sfătuire cu familia, cu voie (oftată) de la duhovnic, cu sfătuirea unui grup de prieteni care îmi sînt cercul meu de supraveghere şi „dat de socoteală”.
Simt linişte şi pace în decizia luată şi nu cred că sînt dispus a-mi schimba gîndurile cît de curînd.
Am spus aceste lucruri ŞI pentru învăţătura altora.
Da, am deja în ochi privirile jubilante ale unor mici activişti parcă etern desemnaţi a fi numărători de voturi. Se bucură degeaba. Îmi voi pune în slujba Domnului condeiul pentru a-i de-scrie şi în-semna în faţa fraţilor, dacă se va putea şi cît se va putea. Restul să rămînă pentru lopata de la sfîrşit, cînd se va curăţa aria. Pe de altă parte, lumea este un pic mai mare decît politica eclesială baptistă şi lucrarea mai largă decît Consiliul Uniunii sau Comitetul Comunităţii, iar influenţa nu se măsoară cu organigrama mai ales în vremurile de acum.
P.S.
Menţionez (şi asta o ştiu mai bine cei care mă cunosc) că aceste declaraţii nu sînt făcute sub niciun fel de presiune, că ultimele atacuri mediatice împotriva mea nu au niciun rol şi nicio legătură cu aceste decizii (ba, trebuie să mărturisesc, era să mă răzgîndesc tocmai pentru a demonstra că nu mă tem de „structuri” şi de „servicii”).
Marius Cruceru 
Veniseră pregătiţi cu “argumente”: “nu mai putem, dom-le, alege vicepreşedinte pe cineva care este atît de prezent pe net…. “. Au plătit parcarea degeaba.
……………………….
Wow, deci sa inteleg ca netul dauneaza grav …nu numai sanatatii!?
Da, aşa este!
Sînt între cei care se bucură cel mai mult!
nu cred, soţia mea şi mama mea se bucură cel mai mult! Apoi copiii mei, apoi duşmanii mei… şi aici este lihihistă luhuhungă (ca în manele 🙂 )… apoi tu 🙂
Dragă Marius,
doar o notă de subsol: nu mă autoinclusesem în categoria familiei, nu ştiu dacă bucuria e măsurabilă din exterior sau dacă ar trebui să depindă de factori măsurabili… Pe lângă lucrurile pe care nu le pot spune (ca să nu sune fals), ce pot spune e că sper ca ierarhia să nu mă arunce undeva aproape de duşmani..
cu tristeţe…
nu, stai liniştită, Camix, glumeam, nici duşmanii mei nu sînt în categoria familiei… voiam să spun că sînt alţii care se bucură chiar şi mai tare …
Multumim pentru marturie.
FB a insemnat mult pentru unii studenti, mai ales pentru mine.
Domnul sa va rasplateasca cu bucuria roadelor Lui.
da, Bogdan, cuajutorul Domnului săptămîna viitoare vom avea din nou întîlnire. Merită mai mult timpul acolo.
Daca Domnul v-a indemnat, nu mai este nimic de spus;
o sa aveti mai mult timp pentru a clarifica ideile date pe Blog,. 🙂
care sunt foarte discutate, in functie de…
asta din punctul nostru de vedere. 🙂
Cit despre Uniune….Domnul sa se indure.
Va ramine mai saraca de un om a lui Dumnezeu; lucru care conteaza.
Fiti binecuvintat in tot ce faceti, fie pentru Domnul, fie pentru familie si slujba pe care
v-a dat-o Domnul la Emanuel.
Nu-i săracă Uniunea, are destui care doresc să se ajungă!
D-vs de fapt: ” declar (ati) că NU voi mai candida la niciuna dintre funcţiile din Executivul Comunităţii (Preşedinte-Vicepreşedinte). ” Nu?
Da, asta mă exclude automat din orice funcţie EXECUTIVĂ, chiar şi din Consiliul Uniunii,
mai pot funcţiona într-o singură calitate, de consilier, fără putere decizională directă, fără comisii pe care să le conduc, fără puterea de a lua iniţiative, de a organiza proiecte, mă autoexclud dee la intîlnirile executivului, în care trasează direcţia în conformitate cu viziunea asumată etc.
Nu ştiu cum să mă fac înţeles, dar este o decizie radicală, chiar dacă unii, în anumite comenatrii pe care le-am moderat, au luat-o în derîdere.
Felicitari!
Mulţumesc, Pety!
Sunt impresionat de punctul 1 din ordinea dvs. Domnul sa va dea putere!
Multumesc, aşa să fie!
Cine a trecut sau trece prin astfel de lucruri le intelege mai bine.
Har si binecuvantare.
Din nefericire ,multi traiesc prea intens o data la patru ani…sedinte,comitet,alegeri,functi,cuvantari,proces-verbal…In rest, rutina,plictiseala,nemultumire,…Oare la asta am fost chemati?Domnul sa ne lumineze!
bine ca nu te-ai razgandit.
Nu mai conteaza cine candideaza si cine e ales in 2011. Marele castigator al acestor alegeri din Uniunea Baptista este Marius Cruceru. Timpul va confirma daca este asa. Vedem peste 10 ani, daca Domnul ne tine.
Domnul sa iti calauzeasca deciziile si pasii in lucrarea la care te cheama si sa-ti dea putere.
Asta chiar îmi place şi să ştii, din punctul meu de vedere chiar aşa este „”Marele cîştigător este Marius Cruceru” Îmi place! 😉
felicitari! Ai carti de scris, articole, predici, conferinte… Ai salvat din timp, vita brevis.
Mulţumesc!
Inseamna ca o sa ai mai mult timp pentru cintari.(t) si cintat , e o decizie buna ,
aşa voi şi face!
Felicitari pentru decizia luata!
Chiar daca decizia cu pricina ar fi fost luata doar din cauza pct.1, tot ar fi fost suficient de inteleapta si bine intemeiata.
Unul din marele mele regrete – si putine lucruri in viata dor asa mult ca regretele – e ca nu mi-am petrecut mai mult timp cu baietii mei cind erau la inceputul adolescentei lor si cind tinjeau sa fiu si eu mai implicat in viata si activitatile lor, nu doar mamica lor. Ca toti emigrantii romani, eram mereu ocupat pina peste cap. E doar Harul lui Dumnezeu care mi-a invrednicit sotia sa preia si unele din obligatiile mele (especially the devotion time, prayer and Bible teaching) si astfel “they turned out OK.” Dar as da oricit sa pot da ceasul inapoi!
Un bun prieten, great “motivational speaker”, director de scoala crestina si membru in multe “board”-uri de conducere, venea doar seara tirziu acasa si multe weekend-uri era plecat pentru “speech”-uri. Baietii i-au crescut mai mult fara el, si s-au “format” fara prea mult aport din partea tatalui, care era “busy” formind copiii altora.
Recent, baiatul cel mai mare i-a fost exmatriculat din facultate (s-a aflat ca a lasat pe una gravida, droguri si alte chestii).
Toti din familie sint socati si afectati.
Tatal lui nu-si mai poate face lucrarea, stie ca reputatia si numele bun i s-au dus.
Si-a dat demisia de la scoala si din toate boardurile de conducere.
Nu mai predica, nu mai tine discursuri, e pur si simplu infrint.
Tot timpul a crezut ca baietii lui sint OK… dar s-a inselat amarnic.
Toata faima si realizarile lui nu mai au acum nici o valoare pentru el.
S-a convins, in modul cel mai dureros cu putinta, de acest adevar:
“NO AMOUNT OF SUCCESS CAN MAKE UP FOR FAILURE AT HOME!”
SO FREAKING RIGHT! Sunt 100% de acord! Family comes first! ALWAYS! The rest come next and next and next!
Marius, cea mai buna decizie! Naum, esti un „norocos”!
Draga Cristian, Naum probabil va aprecia asta mai tîrziu.
Mulţumesc, Alex.
ieri am cîntat la vioară şi violoncel împreună, probabil că va fi unul dintre cele mai dulci ceasuri împreună,
ne-am mai şi ciondănit, simţim din plin efectele adolescenţei, această pierdere temporară a raţiunii…
îţi mulţumesc pentru exemplul pe care mi l-ai reamintit!
Exista un timp pentru orice lucru. Mare lucru sa sti cind e vremea sa faci un lucru sau altul. Domnul Isus a spus ucenicilor de multe ori…ca nu I-a venit vremea inca…Astepta momentul potrivit pentru fiecare lucrare care o avea de facut…
Si asta e valabil pentru toata lumea cred. Exista un plan facut de Dumnezeu pentru noi…si exista un program in timp pentru planul ala. Amindoua trebuie respectate. Numai ca lectia asta am invatat-o prea tirziu…
sper să îmi învăţ lecţiile la timp.
Subscriu la „lumea este un pic mai mare decît politica eclesială baptistă”. Printre altele. Cand o sa-si dea seama si ei?
nu curînd!
Felicitari! Ma bucur pentru Natalia si copii:). Har si lumina in noile proiecte! Si masura:).
şi eu mă bucur pentru ei 🙂
Ne-a luat minţile politica eclesială şi „binele” de care avem parte… Dacă Dumnezeu n-ar fi, nu ne-ar mai scoate din groapă decât prigoana şi oamenii care sunt gata să-şi asume responsabilităţi în astfel de perioade… Din păcate, oamenii ce rămân în aceste „structuri” sunt cei care: ” la plăcinte înainte, la război înapoi!” şi cei puţin cam depăşiţi de situaţie.
Îmi place ideea: formaţi noi generaţii prin educaţie la cel mai înalt nivel şi mai putem avea speranţă la o mărturie în patria noastră în anii viitori…
Să rămână în „structuri” cine-o vrea, astea s-or duce toate… dar viitorul să întâlnească oameni pregătiţi să facă faţă la Marea Chemare.
Dacă Domnul ajută vin la Oradea la Emanuel 🙂 … Mai bine mai târziu decât niciodată!
Domnul să vă binecuvânteze!
te aşteptam!
Frate Marius, adevarul este ca aceasta este o decizie foarte buna. Vremurile pe care le traim sunt cele din 2Timotei 3-4, cand se vor la conducere slujitori compromisi, slujitori care sa inchida ochii in fata pacatului, slujitori avari, si slujitori care de fapt, lumificati fiind, nu au nici o legatura cu Dumnezeu. Gravitatea concluziilor mele s-a nascut din dezgustul cu care am ramas, dupa intalnirea de la Deva, din 5 martie, ce a constat in alegerea noului presedinte si a comitetului. Fratele Paul Negrut a fost prezent, dar cred ca si-ar fi dorit mai bine sa fi fost oriunde in alta parte. Dupa o astfel de intalnire in care vezi adevarata fata a slujitorilor din Romania, intelegi foarte bine de ce nu mai poate Dumnezeu lucra printre oamenii pierduti in subordinea Diavolului. Lucrurile au scapat de sub control, firescul este la conducere. Aidoma poporului Israel cand si-a dorit un Imparat, Domnul le-a facut dupa placerea lor, dar ei au fost responsabili de consecintele deciziei si a dorintelor lor, asa va fi si in comunitatea aceasta. Nu stiu daca ve-ti hotari sa postati acest coment, si nu stiu daca decizia dumneavoastra are vre-o legatura cu ceea ce am scris aici, dar cuvantul „lehamite”, descrie cel mai bine, ceea ce se intampla astazi in fruntea poporului pocaitilor.
Dumnezeu să se îndure de noi!
Doamne locuieste in inima sfintilor Tai si ei vor fi ca Dumnezeu; revarsa-ti puterea in ei si ei vor fi ca aceste fiinte ceresti care locuiesc cu Dumnezeu.Implineste Tu acesta fagaduinta pentru toata Biserica Ta ,de aici inainte,pentru dragostea Domnului Isus .
Succes cu Domnul fr.Marius !
Nu cred ca trebuie sa generalizam. Cu siguranta sunt oameni atat in conducerile comunitatilor cat si in conducerea Uniunii pe care Dumnezeu i-a asezat acolo, oameni dedicati Domnului si care sunt o binecuvantare pentru bisericile baptiste.
nu, nu trebuie să generalizăm. În Consiliul Uniunii sînt şi oameni cumsecade 🙂
Glumesc un pic cu amar. Da, sînt oameni de ispravă. Aproape toţi. Pe ceilalţi îi ştiu şi bisericile, îi şitim şi noi.
Pingback: “Scripturile şi puterea lui Dumnezeu” pseudoraport de activitate | Marius Cruceru
Pingback: Gata cu blogul? | Marius Cruceru
Pingback: Care este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi face de ziua ta? (41) | Marius Cruceru
Pingback: Salvaţi cîinii, făcut de mama, luptînd cu o femeie, aripi de înger, ţară de poveste, « La patratosu