#REZIST – ”Oare eu cît (mai) #REZIST?” – lansarea unei noi campanii umanitare – ziua 40

Astăzi este ultima zi din cele 40, un șir de zile în care am încercat să îmi duc sufletul la păscut în pășuni verzi și să beau din apă mai limpede, cum ne spune Psalmul 23. A fost un șir de zile în care am încercat să mă decontaminez de bolile poporului meu sau/și de intoxicațiile generației mele, de propriile mele boli spirituale. Mîine, mai multe explicații.

Odată cu începerea sezonului sportiv de primăvară-vară, pornim alături de Hospice Emanuel Oradea o nouă campanie umanitară.

sursa http://www.emanuelhospice.org/

De aproape un an lucrez cu mîndrie alături de dînșii. Anul trecut am desfășurat o campanie intitulată ”Cele mai lungi zile pentru cele mai scurte vieți”. A fost o campanie dedicată copiilor diagnosticați cu boli terminale, o campanie foarte reușită datorită vouă, dragi prieteni. Am folosit cele mai lungi zile ale verii pentru a alerga în favoarea celor care vor fi trăit zile foarte puține, copiii care sînt în grija Hospice și au nevoie de un centru în care să își trăiască chinurile bolii într-un cadru decent. Iată rezultatele AICI. Peste 12.000 de euro adunați. Peste 40 de sportivi implicați.

Pornim din nou, deturnînd #REZISTUL în continuare.

Principiile sînt aceleași. Fiecare dintre noi ne adunăm sponsori, care vor depune bani în dreptul numelor și curselor noastre în contul Hospice, cîte un euro pentru fiecare km parcurs. Sportivul va parcurge acești km pe bicicletă, înot, în alergare, în escaladă montană, cît mai mult posibil, cît rezistăm. Va fi o campanie de testare a limitelor noastre ca sportivi amatori sau profesioniști. Banii adunați vor intra în contul Hospice, noi vom fi doar mijlocul prin care acești bani sînt adunați.

De ce se intitulează campania noastră așa? Este o întrebare cu două direcții semantice.

Orice sportiv se întreabă: Oare eu cît pot rezista? Eu mă întreb, după cursa de 400km în 24 de ore, oare voi rezista la o cursă de 500 în 24 de ore? Dacă o voi face, atunci 500 de euro vor fi donați pentru centrul în care își vor trăi ultimele zile cei din Hospice.

Dar aceasta este întrebarea pe care o are fiecare diagnosticat cu o boală terminală: OARE EU CÎT VOI MAI PUTEA REZISTA? Se întreabă bolnavul, se întreabă familia, se întreabă supraviețuitorii, se întreabă cei care au recidivele? Oare voi mai rezista și de această dată? 

Am luat întrebarea de pe buzele lor, de pe buzele celor care ar dori atît de mult să alerge alături de noi sau în locul nostru, cei sănătoși, și am așezat-o pe buzele noastre: Oare eu cît pot rezista pentru ei? Eu voi încerca să alerg 500 de km pentru copiii diagnosticați cu boli terminale și care au nevoie de un centru în care să fie tratați cum se cuvine, voi încerca să fac anul acesta 5000 de km într-un an și cît mai mulți km într-o săptămînă.

Îi provoc pe toți prietenii noștri să pornim din nou la drum: alergători, facem marathonul? semi-marathonul? Cicliști? Cea mai înaltă escaladă? Cea mai lungă cursă dintr-o bucată? Cei mai mulți kilometri într-o săptămînă? Alpiniști? Ce vîrfuri v-ați pus în minte? Înotători? Cîte lungimi de bazin rezistați?

Astăzi #REZIST pentru toți bolnavii terminali pe care îi avem în grija Hospice! Pentru R., care este eroul meu. A recidivat leucemia sa. Este un luptător și REZISTĂ! Mă rog pentru el!

Astăzi #REZIST pentru tot personalul HOSPICE. Fac lucruri extraordinare cu puține resurse.

Vă rugăm să continuați să donați pentru finalizarea clădirii Hospice! Detalii AICI

  • Cont pentru donatii in RON deschis la Banca Comerciala Romana, Oradea

RO83RNCB0032070239470010

  • Cont pentru donatii in EUR, deschis la Banca Comerciala Romana, Oradea

RO24RNCB0032070239470005

  • Donatii in USD prin PayPal

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în acțiuni umanitare, Biciclete, cugetări de pe bicicletă, Fabrica de barbati, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.