Atenționare: text mai lung, un pic tehnic, comentariile vor fi moderate. Da, acest text este un atac la persoană în măsura în care Pavel și Ioan ne dau exemple de întîmpinare a învățătorilor care aduc învățături false.
Îmi pare extrem de rău că trebuie să recurg la un astfel de text. Am sperat să nu mai fie nevoie. Îmi întrerup postul mediatic din cauza unui eveniment care mă privește oarecumva. Dacă ești mecanic, fie și mediocru, și vezi pe cineva, care nu se pricepe prea bine la motoare, dar are oarece vizibilitate, că ne sfătuiește cu sîrg, public, pe facebook și youtube, să ne punem 1 kg de zahăr în benzină, cam ce anume ați face? V-ați rosti în barbă: e treaba dînsului, să nu judecăm, Dumnezeul mecanicilor să își judece mecanicii?
Vă stricați motoarele, stimabili! Strig cît mă țin bojocii: ÎNVĂȚĂTURĂ FALSĂ!
Mă ocup de ceva vreme cu limba greacă (socotiți din 1986) și am văzut de multe ori predicatori care, absolvenți de seminar fiind, cu modeste cunoștințe de limba greacă (știu bine ce pot învăța seminariștii după două semestre de greacă, pentru că predau de 21 de ani acestă materie într-o școală teologică) spun cu emfază, căutînd să epateze, aducînd un fel de argument final: AȘA SPUNE ÎN ORIGINAL. Și urmează prostia. Elena (Veche) este violată sistematic la amvoane, fără sfială și rușine. Eu însumi, profesor de greacă fiind, mă rețin la a face abuz de AȘA SPUNE ÎN LIMBA GREACĂ.
Iosif Țon, după mutarea spre triumful bunătății, o încercare de spălare de păcatele străjerești, mișcare care i-a adus multă, multă publicitate negativă, recidivează. Cade din nou într-o evanghelie care mută accentul dinspre suveranitatea și sfințenia lui Dumnezeu spre confortul psihic și spiritual al omului cu totul căzut. Schimbă direcția de la teologia de sus, spre o teologie antromorfizantă în exces, pînă la limitele erotizării (cei care i-au ascultat predicile din ultimul timp știu despre ce vorbesc cu erotizarea relației dintre OM și dumnezeu).
A nădăjduit cumva că, odată cu reinventarea mediatică pe noul site, odată cu schimbarea tematicii, de la vindecările spectaculoase (creșterea de dinți de aur în locul lăsat de dinții căzuți, vindecări de orbire, exorcizare de duhul de cancer – a propos… se pare că Iosif Țon deține un record trist, cei pentru care s-a rugat de vindecare au trecut la Domnul – nu zic, s-au vindecat, dar probabil trebuia să fie mai precis în expresie…), zic deci… după trecerea de la tematica vindecărilor spectaculoase și de la evanghelia prosperității spre evanghelia bunătății, a sperat că oamenii vor fi din nou îmbunați să revină la venerarea vechiului personaj impus de anii 80. Cei care au ales să rămînă orbiți au rămas și atunci și acum. Cei care s-au trezit din dezamăgiri continuă să simtă gustul amar. Cei care l-am știut de ceva vreme nu sîntem surpriși de noile alunecări.
Din păcate se pare că se adeverește profeția mea din anii trecuți. Iosif Țon se încăpăținează să sfîrșească prost, pentru ca, uitîndu-ne la sfîrșitul său de viețuire și predicare, nu cumva să îi luăm exemplul. Sper ca Domnul să îi ofere pocăința măcar în ultimul pasaj al vieții. Iată că realizările din anii precedenți, conform scripturilor, nu acoperă erorile din anii recenți. Scriptura ne îndeamnă să ne uităm nu la începutul carierei, nici la mijlocul ei, ci la finalul de carieră spirituală a unui om.
Ce m-a făcut să ies acum de sub frîna autoimpusă de a mă exprima public asupra unor chestiuni legate de viața evanghelică din România și aiurea este această ultima ieșire a lui Iosif Țon, care are implicații teologice grave. Această ultimă aberație lucrează la chipul lui Dumnezeu Însuși. Antropomorfismele au limitele lor, dar redefinirea relației dintre Dumnezeu și om în acești termeni poate genera consecințe mai grave în mintea unor credincioși.
Am mai spus-o și insist. Iosif Țon nu are un sistem teologic coerent, consistent și consecvent, dar improvizează extraordinar, adesea la limita iresponsabilității. Nu este documentat asupra unor subiecte delicate, cum ar fi theosis-ul, dar n-are timidități și nici ezitări să se pronunțe asupra subiectelor de acest fel, deși îi lipsesc lecturile sistematice din spațiul ortodox.
Aici să mă scutească de comentarii toți cei care nu i-au citit lucrările din scoarță în scoarță.
Face confuzii enorme în scrierile sale. Are o capacitate de sinteză excelentă, dar care îl trădează atunci cînd în mașina de tocat nu pune tot ce trebuie. Are o încredere faraonică în sine și aceasta sapă la propriul piedestal de zeci de ani. Cu alte cuvinte, amețit de popularitatea anilor precedenți, omul crede că știe, dar nu știe. Amețit de faptul că i-a dus ușor pe cei care aveau cu greu acces la informație în anii 70-90, crede că și acum se poate la fel.
Asta face și Iosif Țon acum. Pentru a susține o aiureală care sună tentant, cum că Domnul leșină după noi, CREDE în noi, ne giugiulește sub bărbie alintîndu-ne ca pe guguștiuci, ba chiar în fiecare dimineață ne caută să ni se plece în fața piedestalului pe care sîntem așezați… distruge genitivul limbii grecești dintr-un text fără a face minimul efort de informare într-o gramatică decentă.
Dumnezeu nu crede în noi. Noi credem în El. Dumnezeu nu speră în noi, este atotcunoscător, cunoaște viitorul, ne cunoaște trecutul, Dumnezeu este cu totul transcendent. Credința și Dumnezeu nu pot fi puse în aceeași frază, precum trecerea și Dumnezeu, păcatul și Dumnezeu. Numai ființa umană căzută are nevoie și este capabilă de credință. Nici îngerii măcar nu sînt capabili de credință (MÎNTUITOARE), nici diavolul (aceștia pot avea doar credința constatoare, pentru că vor fi văzut pe Cel nevăzut nouă). Căderea și posibilitatea răscupărării oferă posibilitatea credinței, Dumnezeu îl face pe om capax Dei. Dacă am admite ceea ce spune Iosif Țon, Dumnezeu devine capax hominis, prin alternativa logică. Oricum, aici este treaba dogmaticienilor să elaboreze. Eu mă voi ocupa strict de meseria mea, jignită de această dată prin tupeul ignoranței sau prin ignoranța tupelui (dacă tot este să ne jucăm cu tipurile de genitive)
Da, știu, cînd pastorul pronunță … AȘA SUNĂ ÎN ORIGINAL, toată populația banchescă din biserici ar trebui să spună în gînd… sigur, dacă așa spune dînsul, noi oricum nu știm. Ei, spre ghinionul nostru al tuturor, generația facebook are acces la informație, are posibilitatea de a accesa instant comentarii on line, gramatici grecești on line et c.
Nu pot admite, ca unul care mă ocupă de aproape 30 de ani de limba greacă, o asemenea practică. Nici la dînsul, nici la mine, nici la alții.
Iată textul citat de Iosif Țon.
Gal. 2.20 χριστω συνεσταυρωμαι ζω δε ουκετι εγω ζη δε εν εμοι χριστος ο δε νυν ζω εν σαρκι εν πιστει ζω τη του υιου του θεου του αγαπησαντος με και παραδοντος εαυτον υπερ εμου
Fragmenul incriniminat este în credință trăiesc, în acea (credință) a fiului lui Dumnezeu .
Chestiunea este relativ simplă pentru orice cunoscător mediocru de limba greacă veche.
Genitivul este extrem de productiv sintactic în limba greacă. Prof. dr. Dan Slușanschi ne descria la prima vista 24 de tipuri de genitive, din care pot fi derivate altele. Pentru doritori pot reveni cu bibliografie. Aici avem de-a face cu o confuzie (voită, după cum văd eu, numai pentru a susține o idee pe care o identific ca recurentă în predicarea lui Iosif Ton și anume relația aproape erotizată dintre OM și dumnezeu – în această ordine, nu dintre Dumenzeu și om, dintre OM și dumnezeu … ) între două tipuri de genitive.
Este exemplul clasic pe care îl dau studenților la limba greacă, distincția dintre genitivul obiectiv și genitivul subiectiv.
Avem următorul genitiv fobos tou laou – teama poporului, verbatim. Bun!
Să punem în context.
Teama poporului de Alexandru Lăpușneanu era mare. El nu se temea de ei, mulți, dar proști a spus el.
Cine de cine se teme aici? Poporul de Lăpușneanu, da? Atunci, daca putem spune POPORUL SE TEME, este genitiv subieciv, poporul este subiect.
Alexandru Lăpușneanu a prins teama poporului! Așa a spus … Proști, dar mulți!
Cine de cine se teme aici? Lăpușneanu de popor sau poporul de Lăpușneanu? Lăpușneanu se teme de popor, deci este genitiv obiectiv sau completiv, poporul funcționează ca un complement. Alexandru se teme, el este subiectul de această dată.
Expresia este identică, sînteți de acord? Sensul este identic, dacă îl judecăm în context? Nicidecum. La fel se întîmplă și în textul nostru.
A spune că expresia credința Fiului lui Dumnezeu înseamnă că Fiul crede în mine, în loc să interpetăm, așa cum cere contextul, normal, ca un genitiv descriptiv, credința ÎN FIUL LUI DUMNEZEU, în opoziție cu credința horoscoapelor, credința vrăjitoriei, credința falșilor, credința învățăturilor mincinoase, mi se pare aberant și condamnabil, cu atît mai mult cu cît eroarea este exploatată intenționat. Nu este o simplă alunecare, omul se dă pe tobogan de ani buni în această direcție a unui nou umanism evanghelic, înscăunarea omului în locul lui Dumnezeu.
Așa se rătăcesc cei care și-au găsit deja învățători după plăcerea urechilor lor, gîdilitori de timpane, oameni fără rușine și care Îl coboară pe Dumnezeu de pe Tronul Său pentru a încorona creatura.
Iosif Țon vestește de ceva ani o evanghelie falsă. Este un învățător fals. Dar este convenabil. Este plăcut la gîdilarea firii pămîntești a unora. De aceea corul de aplaudaci, care îl însoțesc în eresul lui, se vor ridica și de această dată cu formule previzibile: de ce judecați, uitați-vă cît bine a făcut, uitați-vă la roada … et c.
Da, dragilor, la asta mă uit. La roadă! După roadele lor îi veți cunoaște pe învățătorii falși, pomi neroditori, lupi îmbrăcați în piele de oaie. În ultima perioadă blana de oaie a triumfului bunătății pare să fi acoperit un pic năravul neschimbat. Din cînd în cînd însă, Adevăratul Păstor trage blănile de oi la o parte ca să se audă hăulitul străin al unei evanghelii centrate pe om și pe nevoile lui, nu pe Slava Suveranului și Preafericitului Dumnezeu.
Prof. (univ.) dr. Marius David Cruceru,
Decanul Facultății de teologie baptistă din cadrul
Universității Emanuel din Oradea,
absolvent de limbi clasice, Limba și literatura greacă, limba și literatura latină,
Cursuri:
Greaca Veche a Noului Testament, Sintaxa și Morfologia
Exegeza Noului Testament în Limba Greacă,
Hermeneutica Biblic.
UPDATE, DUMINICĂ, 21 IUNIE, ORELE 21.00
Stimati prieteni,
tocmai am aflat că fratele meu, Aurel Cruceru, de care am fost legat în ultimul timp printr-o relație absolut specială, a plecat spre Domnul.
Am întrerupt discuțiile și comentariile la această postare.
De asemenea, voi răspunde la șirul de comentarii de pe facebook numai la cele urgente.
Ce am avut de spus am spus, încercînd să îmi fac datoria așa cum am știut eu.
Dacă am greșit în formulare sau formă, mă veți ierta.
Dumnezeu să se îndure de sufletele noastre!
Acesta este al 8 lea sicriu în ultimele 19 luni în familia noastră apropiată.
Marius Cruceru 
Stimate Mihai, ai fost harnic.
1. Mai intii nu iti voi admite comentariul din pricina tonului insultator.
2. dacă cineva dorește să se exprime metaforic, să o dea din condei, sigur, se poate. Dar să nu cumva să venim cu argumente … științifice… susținînd cum că așa ar fi în greacă. Asta m-a pus pe treabă.
În rest, vă doresc multă sănătate exegetică.
mc
E genul de mesaj de care m-am lepădat ieșind dintre carismatici. Iosif Țon pedalează pe un teritoriu deja cucerit de alții, doar că spre deosebire de antemergătorii săi el s-a străduit, chiar lapidar, să-și justifice ideea și printr-un verset, așa forțat cum este.
Sunt destul de multe versiuni engleze care merg pe varianta ”faith of the Son of God” (KJV, Darby etc) sau, mai tare, „trusting faithfulness that the Son of God had” (The Complete Jewish Bible), sau „the faithfulness of God’s Son” (Common English Bible) etc. În engleză, spre deosebire de română, alegerea lui „in” sau „of” pare să nuanțeze o opțiune de traducere. De aici le va fi luat Iosif Țon. Nu pare să fie evident pentru toți despre a cui credință e vorba în verset. Chiar și așa, eu cred că Iosif Țon forțează nota, pentru că dacă e să judecăm asupra obiectului credinței Fiului, presupunând prin absurd că varianta sa e cea corectă, nu trebuie să fie neapărat omul, mai ales că textul nu oferă nici un indiciu în acest sens.
da, Dyo, dar tocmai asta este problema
1. si in engleza ramine genitivul cu aceleasi valori opuse, de asta am facut exercitiul si in romaneste cu Alexandru Lapusneanu, cele doua situatii, de la inceputul nuvelei si de la sfirsitul ei, pentru ca probeaza sensul opus al aceleiasi valori morfologice si sintactice.
2. aici mi se pare infractiuna, in incercarea de insistenta si de a aduce o falsa proba. Aici este infractiunea intelectuala si cea spirituala.
3. Da, așa cum bine spui, vintul din care bata invatatura lui Iosif Ton este o miza mai mare decit un simplu artificiu de logica si o simpla chitibusareala carturareasca.
De aceea strig. A folosi carturaria sa dai spoaiala academica unei invatauri stricate este chiar mai pagubos decit nuda invatatura carismatica, sentimentaloioda.
Prefer un mincinos ca Joel Osteen, care e fățos și are succes la cîteva dame mai slabe de înger, dar sec ca o nucă putredă, decît un Iosif Țon care sforăie pseudo=academisme. Acestea îmi pot duce în eroare studenții.
Citind cu atenție articolul postat de Profesorul Doctor Cruceru, fac 2 observații.
1. Ideea promovată de fratele Țon este greşită şi exprimă concluziile extreme ale pelagianismului.
2. Mândria şi sarcasmul extrem din articol mă cutremură şi mă întristează foarte tare. Mărturisesc că n-am găsit niciodată atâta duşmănie, răutate, mândrie, aroganță şi sarcasm, într-un articolaş de natură teologică.
Draga Marius Lucan,
1. de acord.
2. de acord. Acesta a fost și scopul, să te cutremure și să te intristeze.
Și eu sînt la fel de întristat și cutremurat.
Reiau o metaforă. Dacă un șofer este singur și face pe nebunul pe autostradă, faci cumva să te ferești de el.
Dacă acel șofer este la volanul unui autobuz plin cu copii, atunci faci mai multe să îl oprești. tot ce poți, inclusiv ironie și sarcasm.
Dacă pe el nu-l mai poți salva de sminteală, măcar îi poți salva pe copii. Măcar pe unii dintre ei.
Ideea nu este să vă urcați în autobuzul meu, ci să vă dați seama că omul conduce o mulțime spre o teologie greșită.
Nu se poate vedea o mîntuire dreatpă pe o credință strîmbă.
PS.
Spui: ”Mărturisesc că n-am găsit niciodată atâta duşmănie, răutate, mândrie, aroganță şi sarcasm, într-un articolaş de natură teologică.”
Citește 2 Timotei 3 și Epistola lui Iuda.
Se pare că și Apostolul Iubirii era dușmănos, dacă citești 2 Ioan 10.
Dacă vine cineva cu o altă evanghelie, nici măcar să nu îi spuneți Pace!
Frate Marius,
1. Când am citit ce aţi scris am perceput acestă postare vehementă şi sentenţiosă la adresa lui Iosif Ţon. Sigur doar această interpretare „v-a aprins” sau or mai fost altele sau altceva care s-a mai adunat de-a lungul anilor? Este pentru prima dată în viaţa mea când vă aud că alocaţi cuvinte atât de dure cuiva în mod personal şi mai ales în spaţiul public.
2. Consider la prima vedere că reacţia dumneavoastră e un pic pripită sau inegală cu greşeala exegetică a lui Iosif Ţon. Probabil e doar o impresie de-a mea!
3. Care credeţi că sunt efectele unei astfel de idei în viaţa unui credincios pe termen lung? Practic în ce poate aluneca un credincios doctrinar de la această interpretare?
4. În Isaia 5, Dumnezeu descrie poporul Israel ca pe o vie….iar mai apoi spune că El „trăgea nădejde că are să facă struguri buni”-vers 2. Dacă eu spun de la amvon că Dumnezeu aşteaptă, speră, are nădejde că vom face roade, fiindcă ne-a dat totul în Cristos pentru a birui lumea şi păcatul, nu cred că am o interpretare defectuoasă, fiindcă asta spune şi pasajul. Prin extrapolare, e adevărat că Iosif Ţon a spus mai mult decât atât: a alocat noţiunea de credinţă fiinţei Lui când ea se aplică doar nouă în vederea mântuirii. Dar totuşi….
draga Tudor Luca,
1. eu cred că sînt și alte luări de poziție ale mele în spațiul public față de ultimele învățături ale lui Iosif Țon. Sînt sigur că le-ai descoperit mai devreme. Așa cum am precizat în articol, aceasta ieșire este o RECIDIVĂ. Ce m-a aprins mai tare este impostura intelectuală de această dată, spoiala de cunoștință peste o învățătură veche, dar periculoasă.
2. da, este o primă impresie, dacă vei cerceta mai îndelung istoricul acestor învățături sînt sigur că vei vedea că reacția nu este tocmai inegală cu greșeală. Apoi nu este pripită. În spațiul public a apărut chestiunea de ceva zile. Au mai apărut articolașe. Eu m-am îndreptat spre specialitatea mea, acolo unde se și petrece obiectul infracțiunii.
3. Efectele? Mutația dinspre Dumnezeu spre om, creștisnimul devine un fel de yoga, rugăciunea un fel de mantra de autosugestie. Slava lui Dumnezeeu ese împărțită și negociată cu eforturile omuilui. În Orient este devastatoare o asemenea sămînță.
4. Greșești. Ascultă din nou ce spune Iosif Țon.
Pasajul amintit de tine este cu totul altceva decît cele afirmate aici. vezi și sprijinul cu textul nou testamentar.
Bine zis, Observatia de la punctul 3 ar merita o postare separata. Acesta e Marius Cruceru ce place la mine! 😉
Frate Marius,
Mă bucur că aţi atacat atât de clar un subiect atât de delicat, mai ales printre baptişti. Era nevoie să o facă cineva. Este adevărat, au mai făcut-o şi alţii, printre care Mihai Chiu şi Aurel Popescu, dar demersurile dânşilor nu sunt prea cunoscute printre evanghelici, pentru că sunt mai mult scrisori personale. Pot fi găsite însă uşor la o căutare cu „mihai chiu”. Personal, nu-mi place să vorbesc de rău pe nimeni, mai ales dacă este o personalitate religioasă, dar faptele, (şi nu oamenii), trebuiesc judecate de cei competenţi, şi este foarte bine că aţi făcut-o dumneavoastră, în domeniul în care aveţi competenţă. Eu pot să spun doar atât, (ca să nu vorbesc prea mult de rău pe cineva), că după revoluţie am fost şocat de aroganţa şi de averea ostentativ afişată de Iosif Ţon. Înainte de revoluţie l-am admirat, dar după ce l-am cunoscut personal, aceste două lucruri în special, m-au făcut să rămân dezamăgit. Dar n-am spus la nimeni, pentru că, aşa cum am spus, este un subiect foarte delicat şi eşti atacat imediat ce vorbeşti ceva rău despre dânsul. Însă, din păcate, aceste două lucruri care m-au făcut să rămân dezamăgit de dânsul imediat după revoluţie, (aroganţa şi bogăţia afişată ostentativ), nu au fost cele mai rele părţi ale dânsului, nici nu se compară cu ereziile pe care le-a susţinut, sau cu ceea ce se poate afla că a făcut dacă citiţi demersurile fratelui Mihai Chiu.
Căutând pe google scrisoarea deschisă a lui Mihai Chiu, pentru a pune un link, am găsit că aceasta se găseşte şi pe blogul dumneavoastră, şi de asemenea, şi scrisoarea lui Aurel Popescu. Aşa că dau linkul din blogul dumneavoastră, pentru cei interesaţi.
Apropo de limba greacă, aş aminti o întâmplare care ar fi putut fi amuzantă, dacă n-ar fi tragică. Un profesor de doctrină biblică la un liceu protestant, (nu baptist, dar nu contează), şi-a construit o predică pe caracteristicile pârghiei, (cum poţi ridica o greutate mare cu un efort mic), folosind textul din 1 Corinteni 15:20, unde se spune că Hristos este pârghia celor adormiţi. Este adevărat că dânsul este de etnie maghiară, şi probabil unele cuvinte nu le înţelege bine în româneşte, însă predica a ţinut-o în româneşte, şi predă la un liceu cu predare în limba română, aşa că originea maghiară nu poate fi o scuză pentru a îşi construi o predică pe un cuvânt care sună asemănător, dar are cu totul alt sens. După predică i-am atras atenţia că este vorba de pârgă, şi nu de pârghie, la care reacţia dânsului a fost fascinantă. „Aşa este în original în limba greacă: pârghie.”
La cat mai multe astfel de articole! Sunt un fel de meditatii gratuite pentru noi, necunoscatorii limbilor clasice. Am auzit recent un „specialist” in greaca koine traducand halucinant un dativ instrumental, din dorinta de a scoate, cu orice pret, ceva nou din acel text. Multumesc, Profesore!
de data aceasta fără plăceere
Două citate din studiul lui Sam K. Williams. Ideea este „of” nu e totuna cu „in”, măcar din punct devedere teologic.
Among the arguments marshaled by proponents of “faith(fulness) of Christ” (e.g., Johnson 1982; Hays 1983; Hooker 1989; Longenecker 1990, 87-88; Hays 1991; Matera 1992, 100-101), one finds the following: (1) Jesus’ faith or faithfulness was clearly a tradition known in early Christianity (see Heb 2:17; 3:2; 12:2; Rev 1:5; 3:14; 19:11; possibly Jas 2:1), and Christ’s obedience is an emphasis in Rom 5:15-19 and in the (likely) pre-Pauline hymn at Phil 2:5-11; (2) At Gal 3:23-25 Paul says that faith “came” and is “revealed.” But how could faith in Christ, faith as a human act, “come” or be revealed? (3) If Paul wished to speak of faith in Christ, his failure to make his intention unambiguously clear by using a preposition (as in the Pastorals) is inexplicable, especially in light of the expressions “the faithfulness of God” (Rom 3:3) and “the faith of our father Abraham” (Rom 4:12 AT), expressions that would hardly predispose the recipients of Romans to understand pistis Christou as faith in Christ; (4) if pistis Christou means (human) faith in Christ, in several Pauline texts the phrase is redundant, for these texts also include some other expression designating human faith: “we have come to believe in Christ” (Gal 2:16); “those who believe” (Gal 3:22); “all who believe” (Rom 3:22); “through faith” (Phil 3:9).
Al doilea. Aici autorul lucrează dialectic, suficient de provocator:
In Greek, when it is used without preposition to indicate the relationship between two nouns, the genitive case can bear a variety of nuances. Quite obviously, in “the fruit of the Spirit” (Gal 5:22), the genitive functions differently than in “the gospel of Christ” (1:7); in “the right hand of fellowship” (2:9), than in “the grace of God” (2:21). The genitive can indicate apposition (“the promise of the Spirit” at 3:14 is the Spirit that was promised), place (“the churches of Galatia,” 1:2), possession (“the womb of my mother,” 1:15 AT), and relationship (“the brother of the Lord,” 1:19). In general, one can say that the genitive qualifies the governing noun by somehow specifying its nature, character, class, or kind. I contend that in the phrase pistis Christou the genitive bears a sense different from either faith in Christ or faith of Christ. Pistis Christou is that faith which is characteristic of believers because they are “in Christ.” It identifies those who are “in Christ” because it is, in its fundamental character, the same absolute trust and unwavering obedience that Jesus actualized and exemplified. It is that way of living in God’s will that Christ inaugurated in the last days. Christ’s own faith plays a decisive, indeed unique, role in the fulfillment of God’s purpose for the world because it qualifies him as the single seed to whom God’s promises were given and “in” whom all believers live (3:16, 26-28). Yet, in Galatians, Paul’s emphasis falls not on Jesus’ own believing/faithfulness (which, I will argue, is featured at 2:20) but on faith as it bears the character of Christ’s own steadfastness, a steadfastness grounded in absolute confidence in, and reliance upon, God. Believers’ faith, like his, is the way of death (2:19) and “new creation” (6:15). This faith, the very possibility and character of which derive from Christ’s own, Paul calls pistis Christou. Thus Paul’s phrase is a double-sided expression, referring first to the faith of Christ himself but including as well the answering faith of those who are in him (Williams 1987a).
În nici un caz nu văd aici ideea că „Dumnezeu / Hristos crede în tine”. Dar nici simplu nu e. Iosif Țon s-a alunecat prea ușor cu hermeneutica sa peste un verset care nu pare deloc adecvat unor unor devoționale de youtube.
da, cu totul de acord, din punct de vedere sintactic of versus in, mai ales in engleza veche, creeaza o tensiune ce merita analizata.
Insa nu este cazul aici. In nici cele mai negre cosmaruri sintactice ale noastre nu putem forța acest genitiv din Gal 2:20 spre un genitiv subiectiv.
Comentariul redat mai sus evalueaza toate posibilitățile, dar forțează limitele contextului. Să citim totuși cu bun simț hermenutic galateni, întreaga epistola.
Despre ce este vorba acolo în general? Despre întoarcerea la Lege, despre leopădarea harului lui Cristos.
Cum ar suna o abatere de la linia ideatică a intregii epistole în direcția indicată, adică Credința lui Isus în ceva?
Mie mi se pare că este simplu atunci cînd poziționăm lucrurile în contextul cărții și în contextul teologiei pauline.
O perspectivă holistică este ceea ce propun eu prin umila mea periegeză exegeților tradiționali obsedați de lexeme și de prepoziții. Recoman aici studiul lui James Barr referitor la Kittell, la dicționar, a apropos de abordarea … la termen.
Stimabile fost student,
comentariul tau (retinut si anulat din rusine pentru tine – ceea ce nu inseamna ca vei scapa de bici) m-a facut sa imi prepar imediat o ghimbirata cu multa lamiie. De curiozitate mi-am deschis arhivele din anii trecuti. ai absolvit cu 5.95 cursul meu si cei care ma cunosc stiu ca fac febra musculara dupa fiecare sesiune de la umflat note.
Acum ai scapat. esti de partea cealalta a baricadei. Nu mai stai in fata catedrei. Sintem colegi.
Asta iti motiveaza jignirile?
Cind erai in fata catedrei te miscai intre temenele si slugarnicie, noroc ca nu port sacouri care aduna scame.
Putina decenta cer. Discut despre greaca, morfologie, prepozitii si conjunctii cu cei care au luat la mine de la nota 7 in sus.
Accept sa iau lectii de la cei care vor fi luat macar 9 la cursul meu si pe primul si pe al doilea.
Ce ma deranjeaza este lipsa de caracter. cine este slugarnic in banca si devine dispretuitor, dupa ce scapa de absolvire dovedeste o imensa lipsa de caracter.
eh, ce sa faci? Si noi lucrăm cu materialul clientului.
Sunteţi colegi???
Adică este şi dânsul profesor universitar doctor, şi decan al unei facultăţi???
In capul lui Iosif Ton e o mare confuzie generata de faptul ca, nu are Biblia ca ghid suprem. L-am cunoscut din perioada cand eram student la Cluj si frcventam Biserica Iris, unde in acea perioada Iosif To a fost reprimit ca membru, apoi a plecat in Anglia si la intoarcere a venit din nou la Cluj.
Am costatat, de atunci si pana astazi, ca Iosif Ton dupa ce citeste o carte de teologie sau orice carte religioasa, adopta imediat conceptia autorului si face declaratii publice si predica din noua descoperire. Peste un timp descopere un alt autor si o noua conceptie si o adopta, abandonand pe prima. Si asa se repeata mereu. Asta din cauza ca nu foloseste practica credinciosilor din Bereea, care treceau prin filtrul Bibliei, predicile pe care le ascultau.
COMENTARIU MODERAT.
Domnul sa aiba mila de ei.
Cornel Draucean
Dragă Marius
Mulțumesc pentru articol. Prefer agresivitate adevărului decât dulcegăria alenecoasă a minciunii. Cel mai trist destin îl au cei care nu mai dețin adevărul nici măcar pentru ei înșiși. Autoînșelarea este cea mai tragică dintre înșelări. Fratele Simion Cure a făcut odată o profeție, iar Iosif Țon se străduiește din răsputeri să o adeverească. Un om care putea ferici sau nenoroci o generație a ales, din cauze de caracter, variana a doua. Acesta va fi epitaful de pe piatra funerară. Cea mai perfidă pedeapsă a înșelăciunii este și va fi singurătatea.
Am greșit ultima propoziție. Am vrut să scriu: ,,Cea mai perfidă pedeapsă a mândriei și orgoliului este singurătatea“.
Adevarul se poate spune si fara agresivitate. Nu stiu cum sunte-ti dvs dar eu ori de cate ori sunt agresat, am tendinta sa nu primesc nimic. De ce neaparat agresiv? Sunt total de acord sa ne dam parerea, dar nu mi se pare corect sa atacam si sa agresam verbal ca poate se prinde ceva.
Cristian, da, ai dreptate, poate că am fost foarte agresiv ,poate că am apreciat eu că miza este mai mare decît s-a părut altora. Miza este numele, chipul și lucrarea lui Dumnezeu.
Poate că am greșit.
draga frate Daniel,
tocmai am aflat că fratele meu, Aurel, a plecat la Domnul.
Am cîteva zeci de comentarii, care de care mai … interesant, de la insulte, jigniri, aluzii la familia mea.
Nu mai sînt în situația de a răspunde fiecărui comentariu, așa că voi bloca comentariile pînă voi ieși din doliu sau … poate definitiv.
Ce am avut de spus am spus. cred ca este de ajuns o bîtă la un car de oale, cum spune proverbul.
Poate că bătrînețea, cînd va veni ea, mă va ajuta să fiu mai dulce la vorbă. Deocamdată numai atît am putut.
Dumnezeu cu mila.
Reblogged this on B a r z i l a i – e n – D a n and commented:
Marius face lumină în problema unui pseudo-profesor.
Reblogged this on cetatea de piatră and commented:
Timp îndelungat mi s-a reproşat că am ceva „de împărţit” cu Iosif Ţon. Apoi că am ceva „de împărţit” şi cu cei care încearcă „spălarea” imaginii sale. După cum sunt acuzat că aş avea ceva „de împărţit” şi cu alţii care au luat-o pe alte cărări…
Ei bine, iată că a sosit clipa ca oameni mult mai îndreptăţiţi şi mai pregătiţi să ia atitudine, pe aceeaşi linie pentru care am avut parte de tot felul de reacţii… umorale.
Încă mai sper ca acest articol să nu rămână unul singular şi ca aceia care sunt în poziţii cu mai mare autoritate (scripturală, în primul rând) să ia în sfârşit atitudine.
Ca să nu se mai creadă că Blaj Marinel sau alţi „neînsemnaţi” ar avea ceva de împărţit cu cineva.
Adevărul este unul şi el nu se negociază. Nici măcar cu aceia care aduc în apărarea aberaţiilor pe care le produc trecutul… glorios!
Mulţumiri fratelui Marius Cruceru pentru acest articol!
Reblogged this on Benny Andone.
Sunt o femeie simpia ,inculta si agramata cu siguranta constiinta dumneavoastra profesionala se ofenseaza,daca nu stapanesc gramatica Limbii romane si indraznesc sa pun o intrebare. Care este cea mai inlta constiinta,profesionala sau constiinta lui ISUS care este dragoste,bunatate ,smerenie si blandete?
Faceti toate lucrurile ca pentru Domnul. Conștiința profesională nu se depărtează de cea a iubirii lui Isus, sau n-ar trebui să se depărteze.
Citez din cartea Criza Integritații de Warren W. Wiersbe.
„Acesta este primul pas spre întunericul interior – ipocrizia, minţind pe alţii despre părtăşia noastră cu Dumnezeu. Sunt multe căi prin care putem să facem aceasta: predicând ceea ce nu practicăm, rugându-ne pentru ceea ce de fapt nu simţim nevoie, pretinzând că facem ceea ce de fapt nu facem. Dar a pretinde este numai începutul, pentru că problema devine şi mai gravă. Apostolul Ioan spune mai departe: “Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1:8). Situaţia devine într-adevăr mai serioasă, pentru că acum nu numai că îi minţim pe alţii, dar ne minţim pe noi înşine şi mai şi credem. Ipocrizia a devenit acum duplicitate. Nu ne mai prefacem; minciuna a devenit un mod de viaţă pentru noi şi noi nu vedem nimic greşit în aceasta. Ipocrizia a dat cale liberă duplicităţii. Şi unde duce aceasta? ”Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul nu este în noi” (1 Ioan 1:10). Acum nu numai că îi minţim pe alţii şi pe noi înşine, dar încercăm să minţim pe Dumnezeu şi prin aceasta Îl facem pe Dumnezeu mincinos. Putem chiar să citim Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu simţim condamnarea păcatului. De ce? Din cauză că decăderea morală dinăuntru a schimbat lumina în întuneric. Ipocrizia a devenit duplicitate şi duplicitatea a produs apostazia. Şi totul a început cu o inimă împărţită, care a încurajat o minte nestatornică şi o voinţă divizată.“
As fi interesat sa stiu cum este traducerea corecta din limba greaca a versetului Galateni 2;20.
nu am ascultat talmacirea acestui verset.
va multumesc.
Cornilescu face o treabă excelentă. Acolo aveți traducerea. Nu există nuanțe ascunse, care să nu poată fi devoalate.
Trăim chiar vremuri absurde,groteşti. In postmodernism nu mai ai voie să iei atitudine cu privire la nici o deviaţie spirituală, nici o malformaţie etică pentru că sar in sus cei ce imbrăţişează doar toleranţa, o toleranţă prost inţeleasă care ne va ucide spiritual şi o libertate care ne va dăuna pe termen lung. Nu mai poţi confrunta pe nimeni cu adevărul că sar cei din blogosferă cu cenzura. Va fi tot mai greu in viitor să luăm atitudine faţă de orice împotrivire la Voia,Legea şi Cuvântul lui Dumnezeu doar pentru că unii işi trăiesc creştinismul conform versetelor din Scriptură luate în avantajul şi interesul personal.
Imi permit sa scriu si eu doua vorbe . Sint Omul din banca. Omul care asculta si incearca sa inteleaga Scriptura nu ca sa faca filozofie din ea. Si cred eu ca predicile sint pentru oamenii din banca, deci indraznesc…
Asa novice cum sunt si pe mine m-a uimit ideea asta noua ca Dumnezeu crede in noi. Ca orice Cuvint spus in Biblie poate fi argumentat cu alte versete …si din putinul pe care il stiu eu imi amintesc doar contrariul – Biblia spune ca pina si omul care se increde in alt om este blestemat. Atunci cum? Si mai ales de ce?
Dumnezeu-Cuvântul, sau Cuvântul-Dumnezeu?… şi în cele două, unde este cuvântul omului? Cuvântul omului fără iubirea lui Dumnezeu e frunză-n vânt. Că aveţi dreptate, sau nu… inima îmi spunte că, da… însă, aş vrea să vă întreb cum aţi fi scris acest articol, iubindu-l pe Iosif Țon?
Da, Simeona, există forme de iubiri aspre. Uneori o formă de iubire este să demolezi altarul sau piedestalul pe care cineva și-l construiește singur. S-ar putea ca într-o bună zi să înțeleagă această formă de iubire.
Marius Cruceru,
I do agree with your conclusion that Iosif Ton is a false teacher and not just based on this last video but a series of teachings and other false teachers he has endorsed and associated with over a significant period of time. I remember a long time ago when Ton arranged for seminary students at Emmanuel Baptist Seminary Oradea to reside at Felix resort, I attended a bible study with Beni Faragau on a Saturday and the topic was the book of Hebrews. Before he said anything, he asked the students present there what is the most basic form of idolatry? This question along with the answer has stuck with me all these years and will always remember as long as I live or not be blessed with Alzheimer. Basically, the answer is a text taken out of context is a pretext, which is idolatry.
Here comes the tough part for you Mr. Cruceru and you can draw your conclusions for yourself. You are a smart guy. I know it and you know it! When you first started to teach Greek at Emmanuel, many students were in awe of you and enjoyed having conversations with you during the class breaks. I would say very engaging and interesting conversation about „hot button issues” in the Bible. May be you remember this may be not but I certainly remember one of those „hot button issues” during class break. You asked the students at one point if we thought that Jesus had a wooden like leg when the prostitute came to him and kissed His leg and used oil. I was one those students and I remember just like it was yesterday. Obviously your question was rethorical and you were insinuating that Jesus didn’t have a „wooden leg”.
First, I would like to know if you remember this particular conversation and second, can you clarify what you were trying to say!
Thanks for all you do!
Dear John,
I just found out that my brother, Aurel, went to be with the Lord.
I not in the mood to develop too much this conversation.
the essence was… Isus a fost ispitit in toate la fel ca și noi, dar FARA PACAT,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si deplin Om, in toate simtitor ca si noi.
Si totusi cine sunteti voi sa judecati pe acela pentru care a murit Hristos? Cine poate sti cintarul lui Dumnezeu?
Sîntem NIMENI. Nimeni judecă.