Pastorală de Paşti, 2010,
Un prieten mi-a amintit zilele trecute fimul lui Giulio Base, film în care actorul Omar Sharif interpretează rolul Apostolului Petru. Bătrîn şi cu puţine puteri, apostolul se întreabă: (redau fraza în cuvintele prietenului meu):
„“Doamne, sunt bătrân, oare ce mai aştepţi de la unul ca mine? Tu nu ştii cum este să ajungi bătrân!” Apoi îşi revine în sine şi îşi dă seama de gândul greşit. Domnul îl chema la Sine! Şi a plecat spre Roma…pentru ultima oară spre cea mai glorioasă călătorie!”
Dumnezeu ştie sau nu ştie cum este bătrîneţea? Ştie boala lungă, moartea treptată, refuzul de a privi la membrul amputat al cuiva care aşteaptă cu groază ca efectul anestezicului să treacă, dar descumpănirea şi îngrijorarea la apariţia unui nodul nou, a unei umflături suspecte, unui ciot dureros în osul inflamat? Ştie Dumnezeu cum trăieşte o femeie sfîşietoarea descoperire a perilor albi, petelor noi postnatale apărute pe pielea feţei, pînă ieri întinsă şi albă, sau încreţirea ridurilor care nu mai pot fi acoperite de cosmetice? Cum poate înţelege Dumnezeu întristarea părinţilor care cresc un copil cu sindromul Down sau sfîşierea inimii unei mame, care îşi ridică copilul sfîrtecat dintre fiarele maşinii, fără speranţa învierii a treia zi?
Cum poate înţelege El, care nu a experiementat deteriorarea, ci numai înflorirea în vîrstă, întinerirea şi maturizarea în trup? Cum poate atunci mîntui Dumnezeu un om bătrîn, dacă n-a îmbătrînit; o femeie, dacă s-a întrupat bărbat; un copil cu handicap mental, dacă desăvîrşit s-a născut?
De unde să ştie Tatăl Fiului sau Cristosul nostru aceste lucruri. Pare să fi scăpat ieftin: o tinereţe impecabilă, un trup desăvîrşit, divin, carne şi sînge (sarx kai aima) e adevărat, cum spune Evanghelia, dar un trup care n-a experimentat îmbătrînirea, durerile naşterii sau deteriorarea mentală.
Şi totuşi, Scriptura ne spune:
Isaia 53:3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu L-am băgat în seamă.
4 Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi[1].
Profetul Isaia ne descrie suferinţa Domnului pe cruce, dar strecoară un amănunt important pentru mîngîierea noastră, a celor care urmăm după Înviere. El ne-a purtat toate suferinţele, durerile şi le-a încărcat pe umeri.
Cristos n-a suferit numai străpungerea în cele cinci răni şi pe trupul său nu a apăsat doar crucea, spatele nu i-a fost sfîrtecat doar de biciul roman. Inima sa n-a fost sfîşiată de chinurile îngrozitoare ale penetrării nervilor, nici de suliţa romană. Durerea sa n-a fost doar aceea produsă de ruperea dermei şi muşchilor. Nici setea nu l-a chinuit cel mai tare.
Pe cruce s-au adunat toate tumorile, durerile reumatice, nebuniile, sfîrtecările, jupuirile, ochii scoşi, operaţiile pe viu, amputările fără anestezie, ulcerele, venele rupte, tendoanele sfîrtecate, demeneţele, putrejunea creierelor atinse de Altzheimer, saliva senililor scursă pe piept în văzul nepoţilor, voma de sînge a ciroticilor, sîngerările nesfîrşite ale diabeticilor şi hematofililor, fibrilaţiile, aritmiile şi infarcturile devastatoare, bubele şi scursurile purulente, cicatricile cu mîncărimi, fracturile şi luxaţiile, crimele, violurile, torturile, bătăile, abuzurile, scîrbele, neputinţele, dar şi răutatea intenţionată, mizeriile, amărăciunle, chinurile, ciuda, dezbinările, patimile neostoite, ura scrîşnită şi învrăjbirea mocnită, toate durerile şi suferinţele noastre le-a purtat, cu voia şi fără voia.
Teologhisim gîndind că s-a suit pe cruce numai pentru ispăşire şi pentru anularea unei învinuiri care ţine de un joc al moralităţii, dar crucea a fost mai mult decît atît. Pe Cristosul nostru s-au prăbuşit şi durerile fizice, toate morţile violente şi cele împăcate din pat, adică toate urmările păcatului. Consecinţă a păcatului nu este numai o conştiinţă încărcată. Acesta nici n-o mai simţim, dar ceea ce simţim zilnic este moartea care ne încearcă clipită de clipită. Suferinţa şi moartea fizică sînt cele ce le împărţim cu toţii, îngeri, mesageri ai răului deja făcut. Cum ne vom putea bucura de învierea în trup, dacă moartea Mîntuitorului nostru nu ar fi avut nicio legătură cu moartea trupească? Cum ne vom putea bucura de ştergerea suferinţei, dacă suferinţa Fiului nu ar avea legătură cu suferinţele noastre? Cum ne vom întregi în noile trupuri, dacă îngroparea Lui nu ar fi îngropat legea păcatului şi morţii, care, dezlegate încă o vreme, lucrează cu hărnicie?
Nimic din ce a fost omenesc nu i-a fost străin. Tot ce a aparţinut omenităţii din totdeauna şi pînă la sfîrşitul lumii. Tot ce-a fost urmare a păcatului şi din păcat ţîşnit. Le-a adunat pe cruce din tot timpul, de la protopărinţii noştri Adam şi Eva, pînă la ultimul copil care se va naşte între noi cu secunde înainte de sfîrşitul lumii. Păcatele, durerile şi suferinţele omeneşti au fost mai întîi adunate ca de un uriaş paratrăznet pe lemnul Golgotei pentru a fi apoi scufundate în mormînt.
Vinerea Crucii se întinde peste tot Pămîntul şi peste toată curgerea pămîntească. Nimic din ce este plouat şi însorit nu este neacoperit de cruce, niciun moment al istoriei nu este neînghiţit în strigătul lui Isus:
„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ASTA m-ai părăsit?”
Cain n-a murit cînd i-a spintecat ţeasta lui Abel numai din cauza crucii, şi deţinutul de la Gherla îşi mănîncă acum liniştit supa, cîştigînd timp de pocăinţă numai din cauza crucii.
Momentul s-a dilatat înghiţind întreaga istorie, spaţiul ocupat de piciorul crucii s-a întins peste tot cosmosul şi planetele se rotesc încă rînduit şi „cosmetic” din cauza acelor 25 cm pătraţi peste care s-a înfipt bîrna pe care s-a prelins sînge de Dumnezeu. Ieri Avram a scăpat ca fricos şi laş pentru că avea înainte crucea, iar umbra-i ajungea pînă la el. Astăzi trăim şi copilaşii ni se ghemuiesc în braţe, fără a fi trăzniţi de Dumnezeu la prima minciună, la prima ofensă adusă sfinţeniei Lui pentru că în trecut avem crucea, care ne umbreşte plozii în păcat[2] zămisliţi.
Dacă acum ploaia cade şi peste cei buni şi peste cei răi, dacă răsare soarele mîine şi vine primăvara iarăşi este din pricina Puterii Învierii Lui (Filipeni 3:10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;).
Apoi? După trecerea prin moarte, Mîntuitorul ne-a deschis calea dincolo se moarte, de lume, de necazuri şi dureri. Pasajul din 1 Corinteni 15 ne descrie felul în care Dumnezeu a pregătit prin Învierea lui Cristos transformarea trupurilor noastre muritoare.
Aceste trupuri ni se vor stinge în morminte, în putrezire, dar trebuie să experimentăm acest pasaj pentru a ajunge la ce numai prin puterea Învierii Lui a putut să ne pregătească: viaţa de după moarte, tinereţea fără bătrîneţe şi viaţa fără de moarte.
În salutul nostru, Cristos a înviat, este cuprinsă şi această mărturisire, că Domnul a fost părtaş suferinţelor şi morţilor noastre, dar şi nădejdea că noi vom fi părtaşi vieţii şi înveşnicirii Lui. Cristos a înviat este o promisiune şi nădejde: vom scăpa, va trece, durerea va muri şi nu va mai învia vreodată. Oasele frînte vor fi desăvîrşite, pielea se va închide la loc, cancerul va fi mustrat şi pus sub lăcată, scursura se va opri, putreziciunea nu va rămîne nici măcar în amintire.
Cristos a înviat! Cu moartea pe moarte călcînd, cu suferinţă suferinţa biruind!
Pastor Conf. Univ. Dr. Marius David Cruceru
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste de Oradea şi Satu Mare
Pentru Ziarul Crişana şi
Radio Vocea Evangheliei
[1] Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu revizuită
[2] Psalmul 51:5 Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.
Marius Cruceru 
Stie.
Sarbatori Fericite!
să avem Sărbători! Mai important decît… fericite. cum or fi alea sărbători fericite, că nu le-am avut niciodată.
Pentru mine Fericit are o cu totul altă conotaţie, vom fi la Sărbătoarea cea foarte Fericită Dincolo.
Asa sa fie.
Multumim!
cu plăcere!
ADEVARAT A INVIAT! Slava Lui si incredibila bucurie noua! Mangaietoare adevaruri.
Amin, amin, amin la tot ce ati scris! Domnul sa foloseasca din plin spre cercetare si inviere!
… cu ranile Lui, ranile noastre tamaduindu-le.
Multumim Doamne !
amin!
… prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
Daniel,
încearcă să îţi restrîngi comentariile. ori comentezi ceva substanţial într-un singur comentariu… ori, dacă împarţi comentariile în mai multe secţiuni, încearcă să rămîi la subiect.
Mulţumesc pentru înţelegere.
Pingback: prin ranile Lui… « in inima Ta's Blog
Adevarat a inviat!!! Slava Lui !
🙂
O intrebare am, poate un pic off-topic, legata de slujba de inviere de la mijlocul noptii.
Cineva mi-a propus sa merg cu el la miezul noptii la o biserica in care se tine slujba de inviere, ca „e fain” sa vezi oamenii cum merg sa aprinda lumanari si se gandesc la moartea lui Isus. As merge doar de curiozitate, dar personal nu vad legatura dintre focul lumanarii, stropitul bucatelor si semnificatia Pastelui dupa Noul Testament.
Sunt eu prea obtuz?
Te duci doar din curiozitate? S-ar putea să te dezamăgească atmosfera. Îmbracă-te bine!
s-ar putea sa te dezamageasca, dar s-ar putea sa te si surprinda in mod placut. cu o probabilitate mai mica, ce-i drept. dar e posibil.
Draga Noble, am participat la multe Învieri pe vremea cînd locuiam în Iaşi, la Mitropolie… Ştiu foarte bine de la prima mînă ce şi cum.
La greco-catolici şi la catolici este altfel. De asemenea, în Bucovina, în Nordul Moldovei, la ţară în mod special, atmosfera este diferită.
În mediul urban, mai ales în oraşele mari… beţie, bătăi, iar într-un an prin 93 au fost violate două fete care se întorceau cu lumina acasă. tot de luminaţi. Trist!
Focul lumanarii reprezinta pe Isus care invie… apoi stropitul bucatelor nu stiu sigur la ce te referi… probabil o binecuvantare a bucatelor pt masa de Pasti…de fapt de Pasti lumea se gandeste, sau ar trebui, la Invierea lui Isus… ar fi bine ca prietenul tau sa stie si sa iti poata explica simbolismul acestei celebrari… (de multe ori lumea nu stie ce face cand merge la biserica… de vina cei care trebuiau sa ii invete…). Nu esti obtuz 😉
Sarbatori fericite!
Andrei, eşti sigur că lumea mai înţelege despre ce este vorba? Părerea mea este că majoritatea credincioşilor habar nu au ce mai face preotul prin altar şi în faţa lui.
Aveti dreptate… de aceea sugeram lui Midnight Rain ca ar fi bine ca prietenul lui sa ii explice…
Totusi sper sa se gaseasca un batranel mai old-fashioned care sa stie 🙂
Eu ar indrazni sa afirm ca nici preotii(nu toti, dar majoritar) nu mai stiu ce „petrece” si nici nu traiesc…
Speram in generatiile tinere 🙂
Cristos a inviat!
Andrei,
Multumesc pentru raspuns.
Eram constient de simbolistica ceremoniilor pascale in bisericile traditionale, insa insa intrebarea mea este legata mai mult daca exista vreo baza Nou-Testamentala a unei astfel de procesiuni in miezul noptii, sau daca nu cumva e un soi de mutatie imprumutata din alte parti, un simplu obicei botezat in crestinism. Doamne iarta-ma daca vorbesc prostii!
De aia ziceam ca m-as duce doar din curiozitate, pentru ca nu vad de ce o lumanare si niste bucate sfintite ar vorbi mai mult despre jertfa decat o face Biblia.
Poate gresesc in abordare, nu stiu.
Nu, nu cred ca este suport nou testamentar pentru aşa ceva. Femeile au mers de dimineaţă la mormînt. Cu ele începe scena învierii.
Cristos a inviat!
Aveti dreptate, eu ma gandeam la biserica primara… o presupunere… dar o sa cercetez!
Sarbatori fericite tuturor!
Frumoasa pastorala….si foarte cuprinzatoare de semnificatii! Sa te binecuvinteze Domnul frate Cruceru, pentru ca daii si altora din descoperirile tale!
Multumesc, Tim!
La greco e mai scurt 🙂 si nu lalait!
Normal, mersul la Biserica la Slujba de inviere se face la ora 3 dimineata, dar cum serviciul e lung ,se incepe mai devreme ca pe la 5 toti cei ce duc bucatele pt. a fi binecuvintatea asa cum s a zis pt, masa de pasti, sa poata primi binecuvintarea.Atunci Femeile aveau in cosuri miresmele pentru necesitatea inbalsamari lui Isus,acum ele duc oua rosii, prescura(pinea)si mielul gatit,ca simbolic din trupul lui Isus singele scurs atunci sa ajunga si pe cosul cu..adus acum. Dorinta fierbinte e cred de a intra in suferintele lui Isus si de a se bucura de Invierea Sa.
Ceea ce e fascinant e ca inainte de a primi Lumina, poporul inconjoara Biserica,tot poporul iese afara iar inainte de a intra din nou in biserica se rosteste din psalmul 24 de la verset 7-10.E impresionant cum e reprimirea lui Isus dupa inviere ca Imparat al Slavei-Domnul ostirilor.(am ramas cu aceste imagini din copilarie cind mergeam la inviere si, si acum le port in imaginatie si cred asa cum Isus le a zis ucenicilor(legat de ucenici lui Ioan Botezatorul) Lasati daca rostesc Numele Domnului,ca atunci cind vor fi adusi la cunostinta adevarului(aici avem de lucrat noi)aceea val,icoana preinchipuitorare va disparea.<> si noua viata ne a dat.
Mulţumim de explicaţii V Elavir
Tare frumos ai spus, draga Marius!
Mulţumesc, Alex! Sînt gînduri pentru voi. N-avea niciun rost să le ţin pentru mine
CRISTOS A INVIAT!
Cand vreau sa ma „inalt”, va vizitez blogul! Acest articol este splendid. Ma alatur celor care va multumesc pentru el.
Adevărat a înviat!
Sper din toată inima să nu te coboare blogul acesta. Nu întotdeauna reuşesc să mă păstrez „la înălţime”. Aşa aş dori eu, duhul este plin de rîvnă, dar carnea este slabă.
Este cea mai frumoasa, detaliata si practica explicatie a ceea ce s-a intamplat pe Golgata, pe cruce. As putea spune cea mai frumoasa predica de Paste pe care am auzit-o vre-o data. Bless u!
Carolina, mulţumesc! E din vina Domnului, nu din vina mea.
Pingback: Îl putem iubi pe Cristos şi în acelaşi timp să urîm Biserica? | Marius Cruceru
Pingback: Două Pastorale de Paşte pentru prietenii care sărbătoresc astăzi Învierea | Marius Cruceru
Magistral spus! Multumim din inima. Si, da, ne inalta.
Magistral este doar Cuvîntul!
Pingback: Anul fără Pastorală de Paște | Marius Cruceru
Pingback: ”Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte… ” – Edictum Dei