Domnul a fost pus pe cruce.
În artă a fost privit din diferite perspective.
Piesa lui Matthias Grunewald, Crucificarea din Altarul de la Isenheim ne prezintă un Cristos dramatic, înconjurat de o durere strigată, aproape de isterie. Ioan Botezătorul, în mod simbolic este şi el acolo, arată spre Miel cu miel alături. Ioan şi Mariile gesticulînd larg, sunt prezenţi în atitudini grave. Interesant este studiul degetelor. De la degetele Crucificatului, index-ul lui Ioan la mîinile împreunate ale Maicii, degetele împreunate, dar răsfirate ale celeilalte Marii şi palmele exagerat de groase ale lui Ioan.
Crucificările orientale, din tradiţia ortodoxă sunt cu totul diferite. Feţele sunt departe de a fi descrise naturalist. Feţele personajelor sunt ireal de liniştite. Cristos parcă doarme. Trupul îi este torsionat în formă de S precum al şarpelui de aramă din Pustie, la care face aluzie Ioan cap 3. Resemnarea este atitudinea dominantă în tot tabloul.
Aceeaşi idee se păstrază în tot spaţiul balcanic, în tot arealul “panortodox”. Este uimitoare asemănarea cu fresca din 1209 de la mănăstirea Studenica din serbia
Salvador Dali are o idee ieşită din comun. Crucificarea lui este privită de sus. Dinspre Tatăl. Este una dintre imaginile mele preferate. Faţa lui Isus este ascunsă. Nici nu am avea cum să pricepem grimasa. Oare este expresie facială descriptibilă sau depictabilă în acest caz?
A mai apărut o reprezentare, la care, probabil că merită să aruncăm o privire şi să medităm. Este imaginea lui Isus aşa cum este văzută de tîlharul din stînga. Nu comentez calitatea artistică. Nici măcar nu ştiu autorul. Din punct de vedere estetic este la limita dintre pictura mediocră şi kitch (chici).
Întrebarea este cum s-ar vedea oare Isus dinspre tîlharul din dreapta!
Oare cum s-ar vedea Isus de la baza crucii?
Poate că acea imagine este cea mai bună. De jos în sus? Nici asta nu cred.
Cea mai bună perspectivă şi imagine asupra crucii este ca în ziua crucificării, de necaz şi durere să vedem negru înaintea ochilor.
Negrul din fundalul tuturor imaginilor. Negru de Dali.
Marius Cruceru 
ador ideea lui Salvador; mai lipseste o infatisare prin prisma parasirii totale? Oare cum ar putea fi ea realizata? Sa fie Negrul varianta aceasta?
Da, acel negru a la Dali..
Nu stiam pana acum de pictura lui Salvador Dali, cu perspectiva Tatalui, nici de Negrul complet! Faina perspectiva!
Dar sufletul meu striga ca lipseste ceva din ea, ca nu-i completa. Nu-i acesta intregul!
„Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat (blestem) pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El!” (2 Corinteni 3: 21)
Intuneric a fost pret de o vreme. Dar chiar si atunci, potrivit lui Petru, Domnul facea o lucrare in Adancuri.
Si Dumnezeul Neprihanit vedea dincolo de acest intuneric la LUMINA ce nu va putea fi stinsa niciodata, la indreptatirea pe care o putea oferi iubitilor Lui!
Asa ca in mijlocul intunericului mijesc zorile adevaratei vieti. As pune un izvor nesecat de lumina ce creste si creste si creste…
Insa imi dau seama ca tablourile vizau doar momentul crucificarii, nu si al invierii, si nu vreau nicidecum ca prin ce am afirmat sa fac mai mica durerea ce Tatal o resimtea.
Entuziasmata, m-am lungit. Iertare! 🙂
da, ai dreptate, lipse;te ceva.
numai c[ tabloul este static, crescendo acela in lumina se poate realiza altfel.
Pingback: Haiduci, Strigătul mut, crucificări, « La patratosu