Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Sint aproape sigura ca cineva ar fi putut sa fi mentionat cindva ceea ce va scriu acum, insa totusi… SInt alaturi de dvs, desi mai tacuta, si simt intr-o mai mica masura zbuciumul dvs. ca slujitor si ca preot in casa lui. Pasiunea pe care o aveti pentru adevar, pentru Dumnezeu, nu neaparat va corespunde intotdeauna cu deciziile pe care le luati in anumite situatii – dar intareste marturia pe care o aveti. In acest sens va respect decizia. DIn mai multe motive.
Chiar daca se pare ca seceta persista, hangarul lui Dumnezeu n-a secat. Dupa umila mea parere, decizia luata anul trecut – fara sa stiu amanuntele legate de aceasta, oarecum in ochii spectatorilor, sau ai cititorilor (epistolei vii care sunteti dvs) v-ati pus in pozitia de a trai ceea ce ati predicat. Este poate cel mai greu lucru la care a trebuit sa renuntati deocamdata.
Multi pot sa vorbeasca, si chiar cu mestesug, insa putini in ziua de azi, din linia intii, traiesc ceea ce propovaduiesc. Acest „church business” devine o obsesie, si foarte putini au curajul sa faca un pas inapoi, si sa gaseasca perspectiva corecta. Multi se si pomenesc atacati si cad, si nu e usor, si sunt terfeliti de dusmani care de abia asteptau sa-i vada cum o sa cada, iar alteori, chiar cei care ar fi trebuit sa le fie frati se bucura oarecum de esecul lor. Ce vreau sa spun? Dumnezeu stie. Nu este deloc surprins, si mai degraba va pregateste tot de aveti nevoie de a indura incercarea, si de a iesi din ea. Intr-o cursa de alergare pe distanta lunga, dei care au stamina buna, vor duce pina la capat stafeta. In acest context, fiindca am fost alergatoare cindva in tinerete, atunci cind simti ca nu mai poti, just keep going, until you pass the threshold, si asa reusesti sa termini cursa. God is God, cum zice o prietena de-a mea. Introspectiva pe care o primiti in timpul acestei secete, va fi si poate ca deja este – extrem de pretioasa. Cu El suntem mai mult decit biruitori. In trupul lui Cristos cind sufera un madular, sufera tot trupul cu el. Dumnezeu va folosi si aceasta perioada pentru a prelucra diamantul pe care il faureste in sufletul dvs.
Stiu doar atit. Este mai bine sa-ti pierzi slujba, cunostinta, averea, pasiunea, sau orice altceva considerat in lumea asta de valoare, decit sa-l pierzi pe Dumnezeu. Stai alaturi de el, fratior scump, fiindca Cristos este Domnul! Rezistati pina la capat si biruinta va eset asigurata.
Cel Inviat sa fie pastorul inimii dvs, a familiei dvs, si sa va dea pacea care intrece orice pricepere.
Cristos a inviat. Exista nadejde. Atit.
Cu stima,
Georgata