Sesiunea video IRIS „Sonosfera Crăciunului, o încercare de taxonomie ” este on line AICI. Mulţumesc echipei Credo TV, în mod special lui Iosif Mureşan şi colaboratorilor lui pentru munca excelentă de preluarea filmărilor, pentru discreţie, pentru felul în care s-au plimbat aproape invizibil printre oameni, cu macaraua lor cu tot, îi mulţumesc lui Beni Pop pentru munca de întreţinere a site-ului, echipei de la tineret, Andreea Fărăgău – decoruri, Puiu Dârlea – prezentare, Claudiu Budean – organizare, lui Călin Vălean pentru găzduire şi pastila de seară.
Le mulţumesc tinerilor şi copiilor din orchestra Bisericii Sfînta Treime din Aleşd, cu dirijorul lor, Onisim Bogoşel, pentru felul în care s-au mobilizat şi şi-au depăşit emoţiile şi oboseala. De asemenea, şoferilor şi însoţitorilor, fratele Ghiţă Achim, fratetel Gogu Caracoancea şi fratele Nicu Achim. Le datorez toată îngăduinţa de care am parte.
Mulţumesc invitaţilor din acea seară, profesorului Ioan Sabău şi mai ales lui Solomon, care a riscat foarte mult acceptînd să apară în acest program televizat şi vizionabil pe internet, dat fiind că în ţara din care vine persecuţia religioasă împotriva creştinilor este extrem de violentă. Apreciez foarte mult nu numai profesionalismul lui, ci şi dedicarea sa. Am fost onorat să cînt alături de doi profesionişti.
Îi mulţumesc Nataliei, soţia mea, pentru felul în care m-a suportat în timpul de pregătire pentru aceste prezentări. Iar Neriah merită toată aprecierea pentru felul în care şi-a stăpînit emoţiile… şi tusea… pentru a cînta la harfă.
Disclaimer: această prezentare este ceva între predică şi prelegere, între conferinţă şi meditaţie, între miniconcert şi talk-show, între proclamare şi critică… este ceva între oricum. Sper să fiu înţeles corect şi sesiunea aceasta să fie percepută şi pricepută corect!
De asemenea, al doilea aspect care trebuie precizat este faptul că muzica prezentată este folosită de dragul exemplificării. Sînt bucăţi muzicale care se pot folosi în închinarea publică, altele care sînt pentru uz privat. Unele fragmente sînt pentru uz privat, dar au fost folosite exempli gratia.
Nu obişnuiesc să predic fără sacou, dar pentru filmarea televizată era nevoie de mai multă lumină, eu fiind destul de negru la faţă :). Erau două variante: să îmi rad mustaţa sau să dau sacoul jos, am preferat ultima variantă.
Şi în final… sper să nu fi produs prea multă poticnire prin pomenirea la capitolul „aşa nu” a unor colinzi dragi nouă tuturor. Poate că puţină dezintoxicare nu strică.
Marius Cruceru 
Multumim si noi Marius pentru toata munca. Sa ai sarbatori linistite si abia astept sa ne vedem la anul prin harul Domnului.
Ii multumesc personal si lui Nelutu. A fost o delectare. Sper sa ne mai vedem.
Draga Beni, multumesc pentru rapiditatea cu care te-ai miscat in asezarea acestor chestii pe net.
Am avut o discutie telefonica cu Solomon si am fost impresionat de decizia lui de a nu lasa editata partea cu el, desi eu i-am dat aceasta libertate din pricina prigonirilo din tara lui. Sint exterm de impresionat de sacrificiul pe care el l-a facut, mai mult decit oricare dintrenoi.
Asta terbuie sa ne responsabilizeze mai mult.
Da, in concertul de aseara a fost si Nelutu.
Pacat ca nu s-a putut amplifica.
Totul a fost reusit. O seara originala.
Dar personal mi-a placut extraordinar melodia cantata cu Solomon, dar pana la un punct, apoi devine totul prea alert, prea latino.
Imi plac sunetele straine de melosul romanesc, cele orientale fiind mai naturale. Deci parerea mea ca intre minutele 84:40 – 86:50 am fost purtat pe aripi si covoare persane intr-o lume mai buna decat cea superficiala- subtire romaneasca.
Dar in fine, fiind pe dinafara cu muzica, nu ma pricep deloc nici sa o fac,nici o sa o explic, doar o simt.
Mulţumesc, Moromete!
Da, original. Aş prefera… creativ 🙂
Melodia cu Solomon? a riscat mult pentru ea.
Asta este ideea cu creşterea ritmului…. bucata trebuie să prezinte un punct climactic în care să fie subliniată ideea centrală.
Lumea românească nu este superficială. Ai văzut bucata aia romîânească… Moldovan, cea cîntată la fluier?
Este genială!
Nimeni nu este pe dinafară cu muzica pentru că muzica ne învăluie vrînd nevrînd.
Ce tot vorbiti pe aici? Mie partea cu Solomon mi-a placut cel mai mult, si se poate inca, construi foarte mult pe combinatia asta atit muzical cit si liric…
şi mie, mai ales partea pe care o cînta Solomon 🙂
Am gresit.Am fost pripit, superficial. Cred ca doar muzica actuala romaneasca, cea trambitata pe toate caile, este mai superficiala. Da, ai dreptate, cea veche e adanca, faina.
romaneasca Moldovan de la minutul 73, cantata de tine ? e profunda, cele de felul asta da. Cred ca si Lui Dumnezeu ii plac lucrurile lente, care se intalmpla incet. Daca-i placeau lucrurile fast, usoare, il facea si pe Adam inger cu tot cu Eva si economiseam timp, spatiu, energie.
Totusi am o inclinatie catre orient si oriental.
Stiu cum este cu pripeala, Moromete! 🙂
Cred că lui Dumnezeu îi place şi lent şi rapid… vrei exemple de lucruri care se mişcă rapid în Biblie? …
da, vreau exemple. Dar as prefera exemple de lucruri care-i fac placere Lui Dumnezeu. Nu de lucruri pe care e nevoit sa le faca.
Nu exemple ca si potopul sau alte disciplinari/ pedepse care sau intamplat rapid, prin surprindere.
Si nu de genul pocaintei, astazi si acum, care si ea presune un proces lent si anevoios anterior pana ce sa ne dam seama.
Ne nastem in pacat, si avem nevoie de timp ca sa intelegem.
Bravo, Marius!
Ai muncit nu gluma si, dupa gustul meu, a iesit ceva high quality.
Nu am vazut asa-zisul „show” de care pomenea cineva.
Mesajul Evangheliei a fost prezent IMPLICIT in tot ce ai spus. Uneori, mesajul implicit patrunde mai adanc decat cele mai sofisticate „explicitari”.
Eu insumi am primit Evanghelia prin „invaluire”.
Si pentru ca uneori si profesorii mai trebuie sa primeasca note, iti dau un 10 pentru realizarea tehnica si un plus pentru curaj! 🙂
Felicitari si la si mai mare!
Draga Adrian,
multumesc de cuvintele de apreciere.
Am avut mari emotii tocmai din pricina formatului. Am sarit peste tipare, ceea ce pentru mine nu este greu, dar este greu pentru altii.
Da, am incercat sa fiu mai mult pescar decit proclamator, incercind sa ADEMENESC cu Evanghelia mai degraba decit sa fac chemare la sfirsit. Ambele modalitati sint perfect legitime, dupa parerea mea, dar cred ca avem prea putin dintr-una, din vesteirea Evangheliei prin invaluire, cum spui tu.
Multumesc pentru notare 🙂
Dumnezeu sa se indure de noi toti si a Lui sa fie Slava!
Daca ati sarit peste tipare in Biserica pentu slava Lui sa fiti binecuvantat! Ramane o intrebare (pe care mi-au pus-o copiii) :ce cautati cu cravata pe un blog …fara cravata?
ah, la biserică sînt cu cravată, aici pe blog sînt fără cravată…. 🙂
este o formă de ipocrizie controlată 🙂
Exista si o versiune (doar) audio (un mp3)?
Da, sper sa o obtin! Exista. Voi incerca sa ti-o trimit.
Este cineva care imi poate spune unde pot sa incarc pe web fisiere audio care sa nu mai fie sterse de pagini ca podcast. Acestia, dupa cum ai putut descoperi…. sterg dupa o perioada toate fisierele.
Slava Domnului ! Domnul Dumnezeu sa va rasplateasca osteneala . Ceva unic si de neuitat !
( Daca renunti la cariera de profesor n-o sa mori de foame oriunde in lume 🙂 )
Mulțumesc, Wes, da, am fost într-un magazin și am început să cînt la chitară și proprietarul a glumit… voia să mă angajeze ca să îi vînd chitări, să probez toată ziua chitări și să îi conving pe clienți să cumpere chitările lor după cum sună…. Am rîs amîndoi, dar i-am luat înglumă cartea de vizită… ar fi un serviciu de care n-aș obosi..
mai este o variantă, cîntatul la căciulă în piața publică 🙂
🙂 🙂 🙂
Melodia cantata (si) la blockflote mi se pare geniala!
Cine a compus asa minunatie?
Niculiţă Moldoveanu!
mi a placut foarte mult seara de la Iris. subiectul e fascinant, si eu m am gandit de multe ori la ce sunete s au auzit in primul craciun. orchestra de mandoline m a impresionat foarte mult, felicitari copiilor si profesorilor care se ocupa de orchestra.
legat de Sonosfera Craciunului imi place sa cred ca „atunci s a auzit” si un taqsim! l am ales pe Munir pentru ca reprezinta stilul traditional…
Mulţumesc de aprecieri, am primit cîteva ocmentarii şi critici chiar de la iniţiatorul terminologiei, Domnul dr. Dorin Frandeş.
Voi încerca să corectez.
Le voi transmite copiilor felicitările tale.
Îţi mulţumesc pentru acest youtube, l-am savurat aseară.
Spuneţi-mi, vă rog, de ce mă simt ACASĂ, cînd ascult acest fel de muzică. What’s wrong with my genes?
there is nothing wrong with your genes! sistemul merkam ul a fost si mai este folosit in tot orientul mijlociu „ramasite” se gasesc si in muzica traditionala din Armenia, Macedonia, Bulgaria si tot balcaniul chiar si in muzica romaneasca traditionala. muzica e atat de veche incat e imposibil sa nu vibrezi cand o asculti. cred ca codul nostru genetic raspune, isi aduce aminte.
Aşa gîndesc şi eu, cred că în toţi rezonează aceste sunete, numai că trebuie ascultate cu răbdare
Exista probabil sunete arhetipale (pe langa alte genuri de simboluri), un dat „sonosferic” care ne circumscrie.
Apropo de origini, stii ca numele de Cruceru era echivalentul romanesc pentru „cavaler teuton”? Se pare ca astfel erau denumiti, in romaneasca veche, si cruciatii.
istoria numelui Cruceru… o voi spune așa cum mi-a fost relatată de înaintași și de verișorii mei mai în vîrstă.
Ma bucura nespus constatarea modului pozitiv, chiar entuziast cu care a fost primita seara de la Iris si adaug si eu felicitarile mele pentru tot ce s-a petrecut acolo. Reascultind inregistrarea nu poat decit sa regret ca am pierdut ceea ce era mai important si anume prezenta mea atunci si acolo, vibrind la unison, ascultind si auzind respiratia intregii sali si a fiecaruia in parte acordate si focalizate ba de cuvint ba de melodie.
As dori sa aduc o rectificare ce se cuvine a fi facuta referitor la autorul acelei cintari care a inceput cu ecourile unor cuvinte amplificate mai intii de caval, mai apoi de indeminarea celor de la butoane (excelenti)si transformate in cintec. De abia dupa aceea a inceput partea care are la baza o cintare a lui Moldovan. Cu siguranta ca modestia l-a impins pe Marius (cum vad ca i se adreseaza blogherii)sa nu recunoasca partea cea mai importanta a paternitatii: interpretarea. Toti avem in cartea de cintari acea melodie (probabil) Daca nu, ea tot se gaseste notata undeva. Dar pentru a rezulta ceea ce s-a petrecut in timpul cintarii ei trebuie un suflet (nu neaparat voce studiata) ca sa o „traduca” pentru noi ceilalti, la fel ca si cuvintele Scripturii.
Cu adinc respect
Bravo Marius
Dorin
Stimate domnule Dorin,
Venind din partea unui profesionist de un asesemnea calibru … sînt copleșit.
Da, melodia este notată, am descoperit-o cu ajutorul lui NElu Pribac de la Timișoara.
Mulțumesc!!!
Una e notatia si alta interpretarea, pina si la drept am invatat ca una e legea si alta interpretarea ei. Notarea muzicii, nici macar acum, dupa mai bine de o jumatate de mileniu de la inceputurile scrierii lineare, nu este perfect pusă la punct. Norocul ei şi al nostru este că putem adauga inventivitatea, creativitatea interpretului. Aceasta am intentionat să subliniez. De aici totul poate lua cel putin doua directii: una pro, alta contra contextualizarii muzicii în spiritualiatatea locului. Locul nostru e bine plasat: în nordul Balcanilor, la intersecţia sau interfaţa dintre orient si occident, dintre catolicism si ortodoxie la limita nordica a influentei musulmane, fata în fata cu cea crestina,iar noi ardelenii mai „suferim” si de faptul ca vrind nevrind suntem rezultatul influenţei cele trei mari imperii msulman, ţarist şi austromaghiar, fiecare cu cetăţenii ei, cu obiceiurile şi religia şi implicit muuzica lui. Si peste toate o fina retea de evrei. Merita ascultata muzica pe care si-o revendica. Prima oara când am ascultat un cantor evreu am fost revoltat: puteam sa jur ca interpretează o doina românească. Apoi am învăţat că doinele noastre vin tot din Asia Minora si provin din macamul oriental. Mai apoi am aflat si ca cel mai important istoric al muuzicii turceşti a fost la un moment dat Dimitrie Cantemir, care a notat o mare parte a ceea ce a auzit pe acolo pe unde a stat la Inalta Poarta. Pe vremea studentiei mele una dintre cele mai interesante si importante institute de cercetare muzicala era Institutul de folclor. Acolo era adunat rodul culegatorilor de folclor, ca celor care incercau, uneori cu pretul sănătaţii sau chiar al vieţii, să puna la adapost ultimele vestigii ale unui mod de vietuire folcloric si oral. (Fraza suna patetic dar realitate este asa: în sisiunile de culegere de folclor, pe teren cum se spunea, pentru a-l determina pe ţăranul informator, depozitarul tezaurului la care atenta culegătorul, să cânte, el, ţăranul, trebuia „stimulat”. Se aşezau la masa culegătorul şi „sursa” şi după ce se cinsteau cât de cât cu ceva „slana si răchie” badea sau nana începea sa cânte. Trebuia cântat de mai multe ori, nu întotdeauna au existat reportofoane. Si băutul continua şi ficatul culegătorului suporta consecinţele pasiunii lui ştiinţifice. Deci culegerea de folclor, în special muzical, comporta şi o doză de risc.) Că Institutul de folclor era o treaba serioasa o dovedea si faptul ca Egiptul a recurs la modelul şi specialiştii români pentru a-şi constitui propriul Institut de folclor.
Dar muzica neoprotestantă este cu totul din import: ea vine odată cu teologia, de undeva din centrul europei, iar mai nou se impun influenţe transatlantice. Credinciosul noutestamental este obişnuit cu acea muzică. Dacă aude ceva care se petrece în sistem modal, într-o ritmică rubată, face imediat trimitere la o ambianţă ortodoxă, deşi chiar ortodoxia a încetat în foarte multe locuri să mai cânte psaltic. Penticostalii au încercat la un moment dat, în unele părţi să cânte texte religioase pe melodii asemănătoare folclorului. Din nefericire multe dintre ele nu s-au inspirat din folclorul autentic aşa că în combinaţie cu lipsa pregătirii profesioniste, determinată tot de o excesivă protecţie faţă de „lume” a general ceva apropiat de manele (mă refer aici strict la muzică.)
Toată povestea de până acum este doar introducerea pentru afirmaţia cum că apropierea muzicii bisericilor noastre de spiritualitatea muzicală a locului în care-şi desfăşoară activitatea este o intreprindere extrem de grea şi riscantă. Dacă am avea mai mulţi cântăreţi autentici, aşa cum a fost cel de la Iris, şansele ar creşte enorm, dar cum tentaţia introducerii muzicii lumeşti este mult mai mare şi „rezultatele” acestei lumificări sunt de-a dreptul spectaculoase, pentru moment, sunt puţin sceptic. Aşa fost şi când am început să cântăm colinde româneşti în biserică. A fost o mică revoluţie, în special printre cei mai în vârstă, dar cu mult tact şi o bună calitate a interpretării momentul a fost depăşit. Acum în biserici se fac concerte de colinzi.
Despre această tautologie culturală şi mai ales teologică într-o postare ulterioară.
Din nou… mulțumesc.
exista o întreagă literatură referitoare la această idee a intersecțiilor istorice, nu nmai noi sîntem la astfel de încrucișări de drumuri și culturi.
rîsul plînsul cu ce spuneți cu folclorul… am făcu practică la institutul de lingvistică din Iași și am vorbit despr aceste lucruri, despre culegerea de atestări.
Cred că este important să ne faceți distincția între sonosferă și sonotop. Foarte important! asta trebuie clarificat public, iar în versiunea scrisă voi corecta.
De aceea aveam nevoie de materilalul scris
Sonosfera ar fi echivalentul hidrosferei, a litosferei, a atmosferei, a biosferei, a noosferei, sau chiar a blogosferei, incluzând tot ce este accesibil analizorului acustic al omului (După predica de la Iris mai adaug si ….în stare de veghe sau în stare de vis). În scopuri pur didactice am propus defalcarea acesteia, precum în biologie biosfera alcătuită din biotopuri, sonosfera să fie analizată nu numai taxonomic ci şi ca sumă a unor situaţii sonore tipice pentru diverse: zone climatice, anotimpuri, părţi ale zilei, dar mai ales în funcţie de preocupările celor care o populează, a numărului celor care o populează (şi până la urmă generează o mare parte a componentelor). Am identificat în acest sens ceea ce am numit sonotop de deplasare pe care l-am subdivizat în sonotop de deplasare pedestră, pietonală (per pedes apostolorum) sau facilitată de animale sau vehicule. În Biblie întîlnim pentru animale catârul, asinul, măgăruşul, calul, cămila etc. Ca vehicule care, căruţe,(lipseşte lectica atât de prezentă în istoria timpului şi a locurilor respective). Vehiculele la rândul lor sunt terestre (cele înşirate), acvatice (bărci, corăbii) şi chiar aeriene (carul cu care a fost „răpit” Ilie, sau vehiculul descris de Ezechiel). La rândul lui sonotopul de deplasare pietonală l-am subdivizat în funcţie de: nr persoanelor care călătoresc, peisajul prin care se face deplasarea, vârsta celor care se deplasează, deplasări mai mult sau mai puţin organizate(marşîluire militară, ori procesiune rituală şi culmea eterogenităţii Exodul) durata deplasarii etc.
AM distins apoi diverse sonotopuri ocupaţionale de muncă, de relaţionare cu Dumnezeu, de timp liber, de altercaţii militare,etc.
În BIblie cronologic sonotopurile ocupaţionale apar foarte interesant: cele de agricultor şi de păstor, apoi de constructor şi implicit de meşteşugari, dulgeri,viticultor, etc.
Am mai făcut distincţie între sonotopurile exterioare şi altele specifice interiorului unor clădiri. La cele de interior în cadrul sonotopului de locuire se poate merge cu analiza până la analizarea sonotopului diverselor încăperi specifice locul de preparare a hranei fiind unul cu sunete cu totul diferite de spaţiul în care se făceau primirile şi discuţiile oficiale (asta în clădiri aparţinând unor”proprietari” înstăriţi. Etc.
Din toată înşiruirea de mai sus am dorit să reiasă faptul că sonotopul este atmosfera, ambianţa, mediul sonor caracteristic pentru diverse situaţii în care se afla omul. AM pornit de la ideea că trebuie găsite unele norme biblice şi cu privire la sonor. Cu siguranţă că unul dintre cele mai izbitoare, săritoare în ochi este principiul adecvării. Într-un fel trebuie să sune ambianţa unui ritual de relaţionare cu Dumnezeu şi altfel cel al unei serbări, sau al altercaţii armate. Un alt principiu este cel al diversităţii. Am încercat să „scot ochii” cititorilor cu infinitatea de soluţii sonore pe care le-a pus la îndemână -oare de ce- omului.
Există şi anumite principii pe care ecologia contemporană le-a preluat. Pietrele din care au fost construit Templul şi Casa lui Solomon au fost cioplite în carieră probabil ca să nu facă zgomot în plus şi nici „mizerie”.
Va continua, aici sau în altă parte.
Stimate domnule Dorin, mulțumim pentru acestă valoroasă contribuție. Cred că sînt destui interesați aici să citească așa ceva. Ba chiar mă gîndesc să aduc aceste comentarii un pic mai în față ca postări separate.
LEctica este în Cîntarea Cîntărilor.
Acum am înțeles mai bine distincția operată de dvs. sonotop – sonosferă.
Am scris despre bătaia ciocaelor de la construcția templului. Este chiar pastorala de Paști.
va multumesc pentru corecturi
mc
Frate Marius ca de obicei aveti dreptate, notiunea folosita de Cornilescu m-a derutat va trebui sa corectez si eu in textul cartii. Nu inteleg de ce Cornilescu a folosit „Patasca” pentru ceea ce evident era o superba lectica.
Multumesc si pentru link ul indicat.
Dorinta mea este ca din analiza a cit mai multe sonotopuri sa pot gasi sugestii pentru comportamentul sonor pe care-L doreste Dumnezeu de la fii Lui. Daca necuviinta in imbracaminte, in vorbire, in comportament in general e considerat probabil pacat cred ca ar trebui sa ne ferim de gesturi sonore care ar putea constitui motive de pacatuire pentru noi sau pentru cei din jurul nostru.
Un Craciun binecuvintat va doresc din tot sufletul
Dorin
Stimate frate Dorin,
tocmai mă gîndeam acum că ideea dvs. este foarte productivă, se pote construi pe ea… sonotop se reperă tot la topica, dar sonocronia? sonocroniile care se desfăşoară în timp şi sonoeortiile, adică sunetele de sărbătoare. Ma voi gîndi la cum anume putem izola sonotopul de sonocronuri, adică sunetul unor anumite momente.
Foarte important acest aspect… sunetul… CORECT.
Nu ne-au rămas partituri de la Psalmi, dar ne-au rămas indicaţiile de regie.. cum şi cu ce treubie cîntat.
Iar unele bucăţi erau destinate numai celor mai performanţi profesionişti.. CĂTRE MAI MARELE CÎNTĂREŢILOR… cam aşa ca dvs. 🙂
Vă mulţumesc pentru urările de bine!
Vă doresc aceleaşi lucruri şi chiar mai mult!
Stimate frate Marius (dacă mă voi adresa Dragă Marius pot să sper la reciprocitate ?)
Începe să mă irite poziţia pe care mă tot puneţi, undeva în faţă, sus. Este doar podiumul pe care-mi exercit meseria de coordonator a ceea ce de fapt fac alţii, aşa că practic sunt egalul tuturor doar cu o altă funcţie. Aşa că să o lăsăm mai moale.
Şi să revenim „a nous moutons”. Şi să încep cu începutul. Nu mai ţin minte dacă v-am trimis „manuscrisul” Universului sonoror biblic sau cum îi spun mai nou „Ascultând cum sună Biblia”. Dacă nu, o să cer permisiunea să vă bombardez măcar cu primele 200 de pagini în care e vorba despre diversele sonotopuri şi grupe de sonotopuri pe care le-am „identificat”. Evident că totul e „în mişcare” de când am început blogăreala cu dvs. Cel puţin pentru mine acest tip de dialor este extrem de productiv deşi mă tem că va mai adăuga o mulţime de pagini la ceva care am impresia că nu se mai termină.
Revin la ultimul răspuns cu care m-aţi onorat (ca să rămân în stil), ar merita să aflăm funcţia „mai marelui cântăreţilor” Mă tem că nu era cel mai cântăreţ dintre ei. Nici măcar nu ştiu dacă era instrumentist, sau „vocalist” sau ambele. Mă tem că ocupaţia lui era una cvasi administrativă, coordona muzica la Templu. Muzica o făceau cântăreţii. Adresarea notată la începutul unor psalmi putea să se refere inclusiv la dorinţa autorului psalmului ca respectivul text să fie introdus în repertoriul curent al organismului sonorizator de care răspundea adresantul.
Relativ la „indicaţiile de regie” mă îngrijorează cele de felul „se cântă ca” , la fel ca şi specificarea „o cântare” ceea ce pe cale de consecinţă ne trimite cu gândul că acei psalmi la care nu întâlnim respectiva menţiune nu se cântau? De pildă Ps. 80 are următorul preambul „Către mai marele cântăreţilor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei”. Un psalm al lui Asaf.” Ceea ce pricep eu din acest text care nu face parte din Psalmul propriuzis, dar este notat în Scriptură, deci e important, este faptul că respectivul text a fost trimis către cea mai înaltă şi competentă instanţă de muzică religioasă pentru a fi introdus în repertoriu (al cui?), pentru a fi cântat probabil în cadrul unor evenimente cu caracter religios (când, unde, de câte ori?) Şi acum nedumerirea cea mai tulburătoare Se recomandă utilizarea unei melodii compuse iniţial pentru un alt text. Ştiu cât tulbură conştiinţele unor contemporani intonarea, la închinare, a unor astfel de mixturi, exemplul clasic este „Te adorăm în fericire”, sau textul pe care se cântă imnul Germaniei (acelaşi cu cel care se cânta şi pe vremea lui Hitler !). Oare „sportul” acesta se practica, ba chiar se recomanda chiar de David, (Ps.69) Solomon, sau Asaf incontestabilele personalităţi în domeniu ?
@ Dorin. interesant comentariul. m am gandit si eu la trimiterile psalmilor si la acel „de cantat ca si…”. am o intrebare, e posibil ca acea trimitere sa se refere la un mod (muzical) in care sa fie melodia psalmului? muzica semitica era in vremurile acelea tot modala? am vazut ca exista macam (maqam, makam, mugam)evreiesc sefardic dar cred ca e de „creatie recenta”.
cred ca sistemul modal era specific si acelor vremuri. deci sunetele erau organizate in moduri nu in tonalitati, grecii contemporani acelor vremuri aveau la dispozitie 6 moduri autentice si 6 plagale si pentru prin folosirea fiecaruia declansau un ethos specific, ceva in genul descrierilor truvabile in Dictionarele hermeneutile ale perioadei iluministe in care un anume acord avea o „semnificatie” distincta si destul de restrânsă. Şi mai clar se poate observa fenomenul in „citirea” picturilor tip natura moarta ale pictorilor flamanzi in care prezenţa unei portocale semnifica ceva, dacă însă era doar o jumătate de lămâie reprezenta altceva iar dacă era cojită cu totul altceva. etc.
Revenind la muzică o să fie foarte greu să mă convingă cineva de autenticitatea resonorizzării autentice a unor psalmi sau ale altor cântece din vechime. Experienţa evoluţiilor folclorului, a modificărilor produse în transmiterea orală a anumitor mesaje sonore la distanţă şi în timp mă duce la formarea convingerii că practic este imposibil. Cu siguranţă că a-ţi jucat sau măcar asistat la jocul numit telefonul fără fir. El se petrece doar între câteva personaje care, culmea mai sunt şi de aceaşi cârstă, şi aparţin aceleiaşi civilizaţii şi sunt contemporani între ele.
Şi apoi mai este şi un alt aspect. Chiar imaginându-mi că s-ar ajunge la performanţa auzirii unui psalm intonat ca pe vremea autorului său qui prodest? Ar avea o valoare pur didactică şi ar constitui o simplă informaţie care din păcate nu ştiu în ce măsură şi-ar atinge scopul informaţional, cel de a modifica starea receptorului. Să nu uitpm că un cititor de note muzicale, interpret cum se mai numeşte personajul în zilele noastre nmu face doar o traducere a graficului (notele muzicale) în sonor, adică muzică, pentru cei ce nu cunosc notele şi nici nu posedă tehnica interpretării instrumentale sau vocale. Interpretul mai realizează şi o translare a ethosului contemporan autorului, în special când acesta a trăit cu ceva zeci de ani înainte, sau chiar sute, în unul care să realizeze cam aceleaşi reacţii în publicul contemporan lui, al interpretului ca şi în sufletul ascultîtorilor cărora le-a fost dedicată creaţia muzicală de către compozitorul de mult răposat. Aşa că+i mai bine că nu cunoaştem melodiile originale ale Psalmilor. Cu siguranţă că Dumnezeu a dorit ca aceste melodii, dacă simte cineva nevoia să le creeze să le creeze conform standardelor sau modelor din timpul lui şi a civilizaţiei din care face parte. Asta nu îndreptăţeşte utilizarea unor formule rapp, beat, metal etc… deşi sunt adepţi şi pentru astfel de interpretări. Eu nu!!!
@ Dorin. fascinant! multumesc mult pentru informatii. incerc sa „studiez” cat pot (amatoriceste) muzicile traditionale si am descoperit de curand sistemele modale maqam. am observat fenomenul de evolutie de care vorbiti. se spune muzica traditionala/etnica insa muzica e in continua evolutie.
legat de modurile grecilor. eu stiam de 6 moduri, ionic, frigic, mixolidic, eolic, doric, locric. care sunt acestea, cele autentice sau plagale? si care sunt celelalte. multumesc mult pentru informatii. documentatie serioasa am observat ca se publica foarte putin.
Daca se discuta despre modurile muzicii gregoriene, ele sunt 8 din cate stiu eu: 1 – doric, 2- hipodoric, 3- frigic, 4- hipofrigic, 5-lidic, 6-hipolidic, 7- mixolidic, 8-hipomixolidic. Modurile 1,3,5,7 sunt autentice, iar 2, 4, 6, 8 sunt plagale. Dominanta modurilor autentice se gaseste pe cvinta, a celor plagale pe terta sau cvarta.
thanks!
Ce inseamna ca dominanta modurilor autentice se gaseste pe cvinta? Imi lipseste notiunea de dominanta. Ce e aia cvinta terta cvarta sexta stiu 🙂
Nicule
Problema noţiunii de „dominantă” este una legată de funcţiile care au fost „conferite”, prin practică, diferitelor trepte ale unei scări muzicale, adică unei structurări ordonate de sunete. Puse în ordinea crescândă, sau descrescândă, ca înălţime, deci ca frecvenţă a vibraţiilor care stau la baza lor, sunetele alcătuiesc mai multe tipuri de astfel de scări. De regulă, nu intotdeauna, între prima notă şi ultima, cea de-a 8-a, distanţa este de o octavă. Istoric vorbind, dar nu creds că e real, înainte de „umplerea” acestui spaţiu de octavă, cu 7 sunete, au existat sisteme pre hepta tonice. dintre acestea unele sunt folosite şi în zilele noastre fiind caracteristice pentru muzica multor milioane de oameni. Mă refer la sistemele pentatonice specifice civilizaţiiloe din orientul îndepărtat. Pentru spaţiul european sunt caracteristice sistemele muzicale de 7 sunete, cu cel de-al 8-lea aflat la octava primului. Felul în care sunt dispuse treptele acestor scări determină denumirea acestora. Folclorul şi muzicile autentice ale religiilor creştine istorice (muzica bizantină şi cea gregoriană) folosesc o modalitate de amplasare a treptelor scărilor muzicale denumite MODURI. Ioana le-a enumerat foarte corect. Ceea ce le diferenţiază este distanţa dintre fiecare treaptă. De pildă modul ionic are următoarea structurare între treapta 1 şi 2 distanţa este de un ton, 2-3 ton, 3-4 semiton, urmează ton, ton, ton, semiton. Dacă o să încerci să le intonezi o să rămâi surprins să constaţi că de fapt rezultatul este absolut similar cu structura cunoscută nouă sub denumirea de gamă majoră. Indiferent de unde începi o astfel de structură ea se va numi ori ionică, ori majoră. Dacă însă vei începe o înşiruire de sunete cu nota re ,mi,fa,sol, la, si, do ,re ceea ce va răsuna este modul doric. Este simplu de constatat că în acest fel de structurare,adică modul doric, între treptele modului există tot 2 semitonuri şi restul tonuri doar că semitonurile sunt amplasate cu totul în altă parte decât în structura denumită gama majoră, adică între treapta 2 şi 3 şi 6-7. Ceea ce este mai frapant este lipsa distanţei de semiton dintre treapta 7 şi a 8. Muzicienii spun că „lipseşte sensibila”. Şi astfel am ajuns la oile noaste. Noţiunea de „sensibilă” la fel ca şi cea de dominantă, subdominantă sau tonică reprezintă funcţiile treptelor.Tonica adică treapta 1 din fiecare structură fie gamă ori mod, este cea mai importantă treaptă sau notă căci ea dă denumirea şi apare cel mai frecvent în lucrarea compusă în respectiva tonalitate sau mod. DE regulă este şi cea pe care se termină respectiva creaţie. Ca importanţă urmează dominanta care, asa cum îi spune şi numele domină celelalte trepte impunându-se oarecum. Acordurile construite pe tonică şi dominantă conţin toate sunetele gamei. Acordul tonicii, al treptei 1 conţine treptele 1,3,5,8, iar acordul construit pe dominantă treptele 5,7,2,iar când acordul este septimă de dominantă (o noţiune tehnică dar familiară gitariştilor) apare şi treapta 4. De aceea,cu aceste două acorduri practic se poate acompania orice fel de melodie. REzultatul este destul de simpluţ dar tot e mai mult decât nimic. Ca importanţă urmează subdominanta care cum îi spune şi numele se află imediat sub treapta a 5-a deci este denumirea treptei a 4-a. O altă funcţie importantă în scările muzicale, în special în game, este cea de sensibilă. Teoretic este denumirea pentru treapta a 7-a care se află la o distanţă de semiton faţă de tonică cum este si de do. Denumirea este primită pentru că după ea, potrivit uyanţelor ultimelor secole în Europa, ea trebuie, obligatoriu să meargă către treapta a opta. Funcţia de sensibilă este una delicată cerând întotdeauna rezolvare, adică o conducere, o urmare obligatorie către treapta imediat superioară. În gama do major şi sunetul mi, care se află la distanţă de semiton de fa are tot o funcţie de sensibilă secundară, tinzând spre fa. Toate aceste „tendinţe” sunt însă convenienţe la care practica muzicală a obişnuit urechile şi sensibilităţile ascultătorilor. Cu siguranţă că pentru cei care au trăit într-o lume sonoră în care funcţionau legităţile modalului, în care am văzut deja că doricul, frigicul, mixolidicul, eolicul şi locricul nu au sensibilă, funcţionează alte „aşteptări”. Deci atât noţiunile de tonică, dominantă, subdominantă, sensibilă, cât şi altele cum sunt tonalităţi relative, se referă la relaţii la ordonări şi subordonări ale anumitor trepte ale scărilor muzicale, sau ale scărilor muzicale între ele. Toate însă sunt valabile, în principiu, doar în civilizaţii care au practici muzicale comune. De pildă pe vremea lui J.S. BAch dintre sistemele sonore în vogă s-au impus două: ionicul, care este identic cu tonalitate majoră şi eolicul, care este identic cu tonalitatea minoră naturală. Ele nu au mai fost numite moduri ci tonalităţi, iar de atunci mai departe au fost folosite atât de excesiv încât în practica muzicală laică ele au eliminat restul tipurilor de structuri sonore, recte modurile. J.S. Bach insusi a contribuit la impunerea aceastora scriind cunoscuta lucrare „Clavecinul bine temperat”. Sistemul tonal, „major-minorul” cum mai este numit este dominant în muzica cultă şi în parte cultică europeană şi nord americană. Dar pentru că aceasta este şi muzica studiată de noi în cele mai înalte şcoli de învăţământ muzical avem impresia că doar asta este muzică. Când vorbesc cu prietenii, sau încerc să vorbesc despre muzică (a propos, am ajuns la 61 de ani şi încep să constat cu surprindere că, similar curentului electric, nu a pot da o definiţie muzicii ci doar a consecinţelor ei) mă tot străduiesc să scot din capul lor faptul că muzica a început cu Renaşterea Europeană, cu madrigalele etc. Şi că muzică este şi ar trebui studiată ,sau măcar ascultată şi cea a popoarelor din Africa, Asia, America de Sud, Australia. Practic pretutindeni se cântă. Noi habar n-avem cum. Apoi mai este o prejudecată, rezultat tot al învăţământului secular. Ea continuă şi în zilele noastre: Muzica
este în majoritate laică, făcută spre desfătarea oamenilor. E drept că în Academie se studiază cu precădere muzică concertantă, adică cea care este făcută spre a fi practicată de profesionişti, în situaţie de concert în care unul cântă şi 100 sau 10.000 ascultă. Din Biblie reiese însă altceva. Muzica ar trebui să Îl laude pe Dumnezeu. Doar că Dumnezeu pentru creştini ştim cine este şi catolicii îi cântă aproape toţi la fel, mai ales după ce Grigore cel Mare a impus cântarea standard pentru toate bisericile din toate părţile lumii, cântul gregorian. Nu prea ştim noi şi nici chiar ortodocşii, cum le sună muzica, căci la ei fiecare biserică cântă diferit. Cea pravoslavnică într-un fel, cea greacă în alt fel, cea armeană altfel şi probabil că şi copţii au o modalitate specifică de cântare. Noi românii cântăm în bisericile ortodoxe altfel cecât sârbii etc. Mai mult, bisericile ortodoxe din România cântă diferit unele faţă de altele. Unii credincioşi din Moldova „rătăciţi” în biserici ardeleneşti sunt pur şi simplu sideraţi de ceea ce aud în materie de muzică liturgică. Nici muntenii nu cântă la fel cu bănăţenii etc.
Pentru un pasionat al sunetelor organizate ca muzică mai pot să-l ameţesc şi mai tare aducându-i aminte că fiecare modalitate de relaţionare cu divinitatea, are o expresie muzicală proprie. Cei din lamaseriile tibetane practică un fel de muzică, budhiştii altfel de muzică, musulmanii, evreii, bahaii, taoiştii. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, vă mai amintesc că şi azi se mai desfăşoară practici magice undeva în Africa, Amazonia sau printre aborigenii australieni. Toate au în compunere şi ceva care poate fi asimilat muzicii.
Cer scuze pentru degringolada pe care bănuiesc că am declanşat-o dar m-am cam „înfierbântat”.
cu toată disponibilitatea
Dorin F
Va multumesc. Nu ati declansat nici o degringolada. E bine asa cand un text aduce cantitea de informatie care te obliga sa citesti de doua ori ca sa fii sigur ca ai inteles.
V-am citit uimit fiind de placerea cu care ati relatat lucruri pe care nu le stiam. Am devenit mai destept cu ocazia asta 😉 Aici pe blog am citit ceva de genul „Sunt frumos si ma mai fac”, asa si eu acum: sunt destept si ma mai fac.
draga Nicu. pentru acest fel de schimb de informaţii şi tip de părtăşie există un astfel de blog. Prin contribuţiile unora dintre comentatorii de aici, inclusiv contribuţia ta, devenim totţi mai „deştepţi” în sensul de .. mai treji.
Eu sînt primul cîştigat.
cum a spus cineva… blogul acesta este un fel de palat ţigănesc… cu multe brizbrizuri, turnuleţe, dar şi multe locaşuri… 🙂
poate că există ceva care să hrănească pe fiecare prin aceste locaşuri.
Stimate Dorin,
pentru acest gen de contributţii există în primul rînd acest blog. Muţumesc foarte mult.
Una dintre agengdele mele ascunse, care iată .. devine publică.. este de a reface atmosfera din puşcăriile comuniste în care s-au adunat tot felul de oameni şi fiecare făcea lecţii cu ceialţi sau .. pur şi simplu povesteau, de la intelectuali de cea mai educată rasă pînă la simpli ţărani, toşi s-au îmbogăţit. Sergiu Al. George făcea sanskrită, pare-mi-se, altul făcea istorie, drept, filozofie, creşterea oilor etc.
Vă mulţumesc pentru contribuţie. Şi eu m-am îmbogăţit.
Foarte important ce spuneţi despre universul muzical, edespre muzica diferitor etnii. In apocalipsa 7 vedem cum Dumnezeu nu mai reface starea prebabeliană, ci ne adună, seminţii şi neamuri, cu limbile noastre, aşa cum am fost împărţiţi, dar şi cu muzicile noastre, aşa cum le vom fi cîntat. Dumnezeu este oripilat de xerox, se bucură şi locuieşte în mijlocul laudelor Lui şi le doreşte şi pe cele ale negrilor, albilor, galbenilor şi roşiilor.
Aveţi foarte mare dreptate cu muzica din diverse regiuni ale ţării. La un moment dat am cules cînt liturgic din oltenia şi din moldova şi din ardeal. Complet diferit!
mc
Mă bucur că vi s-a răspuns atît de consistent la acestă întrebare!
de ce se numesc plagale?
Se numesc autentice si plagale in relatie cu tipul de cadenta. Cadenta autentica (treapta a V-a care se „rezolva” la treapta I a gamei) are intotdeauna o sonoritate de „concluzie” sau de „inchidere”. Cadenta plagala (treapta IV la treapta I) de obicei apare dupa o cadenta autentica. La modurile autentice, dominanta cade pe cvinta, deci pe treapta a V-a, de unde si numele de „autentic”, oferind posibilitatea formarii unei cadente autentice. La cele plagale nu mai este asa.
Mulţumesc de lămurire, am notat şi salvat comentariul tău. Am deja un întreg dosar cu acest fel de contribuţii.
Ioana are dreptate, ea a terminat Academia de muzică mai de curând. Despre sistemul modal, în general se poate citi în tratatele de teorie a muzicii. „Legile” lui guvernează atât muzica antică grecească (care nu ştim exact cum sună), ca şi muzica religiilor istorice ortodox şi catolic, respectiv muzica bizantină şi cea gregoriană, precum şi a folclorului balcanic şi al celui românesc.
Atunci însă cînd doreşti să te apropii de „muzicile tradiţionale” trebuie abordat şi aspectul ritmicii. Si aici sunt deosebiri fundamentale între gândirea ritmică a sistemului divizionar pe care se bazează muzica apuseană şi cea cumulativă specifică muzicilor populare din care face parte şi muzica românească. Apoi merită atenţie dinamica acesteia, relaţia text-muzică şi nu în ultimul rând conceperea actului sonor ca făcând parte dintr-o realitate sincretică şi nu sintetică aşa cum sunt acţiunile omului contemporan.
@dorin
Va multumesc pentru incredere, venind de la dvs. chiar inseamna foarte mult! Dar nu am terminat nici eu chiar asa de curand studiile, am fost insa nevoita sa pastrez aceste notiuni oarecum „proaspete”, deoarece inca mai dau lectii de teoria muzicii (printre altele). Deci nu am practic nici un merit deosebit.
Foarte important că aţi adus în discuţie ritmica… Poate că putem recupera ceva din muzicile antice ascultînd şcolile de muzică din India sau Japonia.
acum fac ceva audiţii de Koto, pregătind o postare pentru instrumentul săptămînii. Este un instrument absolut fascinant!
dacă aş avea bani… şi … o casă mai mare 🙂
Ceea ce încerc să declanşez în mintea interlocutorilor este probabil varianta admirativă a exclamaţiei ” mare-i grădina lui Dumnezeu” în materie de sonor, şi de organizare a acestuia. Recursul contemporanilor la conservele de sunet şi la repetarea, la infinit, cu ajutorul aparaturii electronice, doar a ceea ce băieţii mai deştepţi spun că este bun, frumos şi folositor, sunt sigur că duce la o sărăcire şi nu cred că Dumnezeu a lăsat bogăţia şi frumuseţile din domeniul sonor doar pentru ca noi să trecem pe lângă ele cu dopuri în urechi. Asta pe de o parte, pe de altă parte creativitatea umană în domeniul sonorului „abstract” al organizării de sunete fără recursul la cuvinte, cred că este tot de sorginte divină. Şi atunci de ce punem tot mai des să cânte doar aparaturile ? În curând le vom pune să se şi roage !.
Dumnezeu doreşte „o cântare nouă”. De aici pot porni o sumedenie de discuţii. Cum poate cineva să susţină că face o muzică nouă când el nu ştie ce s-a mai făcut. Ştiu că există şi părerea îndreptăţită că o muzică nu poate să fie interpretată, live, de două ori la fel, deci fiecare interpretare este ceva nou faţă de cea anterioară. Trăiesc în lumea care cu asta se ocupă: încearcă să aducă de fiecare dată, cu fiecare interpretare reuşită, pentru o piesă cântată şi răscântată, fie ea Simfonia a V-a de Beethoven, sau „Halleluiah” de Handel, Menuetul de Boccherini sau „Astăzi vin să-mi plec genunchii” ceva nou, ceva proaspăt ceva care să-l bucure nu numai pe ascultătorul din sala în care se produce interpretarea ci şi pe Cel căruia ar trebui să I se cânte mereu: Creatorului nostru al tuturor, interpreţi şi ascultători. De obicei răspunsul din partea cealaltă este cel mult un „bine”, s-a mai umplut un timp, s-a mai bifat o acţiune, s-a mai completat strategia culturală a cutărui organism,,,,,, Nu ştiu exact ce se întâmplă în sufletul ascultătorilor, deşi probabil că se întâmplă, şi nu numai în suflet ci şi în minte, dar mă „trezesc” de multe ori că constat că în sufletul meu se întâmplă ceva. Atunci sunt momentele cele mai dificile când entuziasmat de rezultatul sonor al acţiunii pe care am condus-o încep să mă „umflu” riscând să decolez asemeni unui balon care riscă să fie dus de vânturi să se înalţe până explodează şi dispare.
eu am fost fan al muzicii electronice foarte puţin, era pe vremea lui Michel Jarre şi Vanghelis. Puţin am ascultat.
Am ascultat .. Astăzi vin să-mi plec genunchii pentru fanfară şi cu baterie pe orgă. Sună oribil, dar voi corecta asta acolo unde pot! Aşa ceva nu se cîntă cu fanfară şi nici nu se bagă ritmică.
link-uri, exemple!!!!
Dragă Marius
Nu mă pricep la link-uri. EU o să scriu ceea ce cred că e de folos apoi găsesc pe cineva care să găsească linkurile.
Referitor la diferenţa dintre ritmica specifică muzicilor folclorice, în speţă cea românească, există capitole speciale în tratatele de folclor muzical. In principal şi pe scurt iată cum stau lucrurile. Gândirea ritmică apuseană desfăşoară sunetele unei creaţii muzicale în nişte tipare simetrice. În principal acestea sunt reprezentate de timpul care se scurge între ceea ce se întâmplă între două bare de măsură. Pentru cei care citesc note e simplu de priceput. Pentru cei care ascultă muzica şi deci nu văd barele de măsură, timpul respectiv poate fi sesizat ascultând pulsaţia accentelor care marchează inevitabil începutul măsurii. Fiecare măsură are un accent principal şi eventual accente secundare. Teoretic, dar şi practic sunt doar două feluri de organizări ale accentelor Binar şi ternar. Cele binare apar din doi în doi timpi (sau multiplii de 2) iar cele ternare din 3 în 3 timpi (sau multipli de 3). Aceşti timpi care organizează desfăşurarea sonoră în muzica apuseană au subunităţi. In practica ultimile 300 de ani cea mai mare durată de sunet este nota întreagă care durează 4 timpi sau 4 pătrimi. Ea se subdivide în două doimi fiecare, doime durând 2 timpi, sau două pătrimi.Evident că fiecare doime se subdivide în 2 pătrimi fiecare durând câte un timp. La rândul ei fiecare pătrime se subdivide în 2 optimi, optimea în câte 2 şaisprezecimi iar şaisprezecimile la rândul lor se subdivid în treizecisidoimi. Toţi aceşti timpli de care tot vorbesc sunt egali ca durată şi succesiunea lor, viteza de desfăşurare a lor este numită tempo. El este în principal egal pe parcursul unei melodii şi nu se schimbă decât în cazuri extreme. Accelerarea melodiei este percelută şi notată cu accelerando frânarea tempoului fiind marcată cu rallentando. În cazul melodiilor dansante astfel de devieri de la tempul iniţial sunt extrem de rare.
În muzica populară duratele sunetelor sunt determinate de cu totul alte legităţi. În principiu muzica populară este sonorizarea unui text care determină duratele sunetelor. Durata unui sunet în cazul muzicii populare este cumulativă adică un sunet mai lung este egală cu multiplul celei mai mici unităţi de durată. De obicei aceasta este 16-mea. În funcţie de viteza de desfăşurare a melodiei, de caracterul acesteia, pot apărea lungimi de sunet inexistente în practica muzicală apuseană (durate care însumează 5,7,9,10,11, etc şaisprezecimi, sau într-o altfel de exprimare 5 şaisprezecimi = o pătrime legată cu o şaisprezecime, 7 şaisprezecimi = o pătrime legată cu o optime şi o şaisprezecime, etc. De fapt în muzica populară totul este determinat de starea de spirit a celui care cântă, de dispoziţia acestuia. În funcţie de parametrii aceştia atât de schimbători sunetele silabelor pe care le rosteşte sunt mai lungi sau mai scurte şi nu cred că rapsodul popular cântă de două ori la fel atunci când este sincer şi nu e la televizor sau în situaţie de spectacol. TOt în funcţie de gradul de emoţie cântăreţul poate şi chiar accelerează sau răreşte tempo-ul dând naştere la ceea ce se numeşte modalitate de cânt rubato sau, mai concret parlando, adică similar vorbirii. Ce imensă distanţă între parlando şi rapp.
Adăugând la cele spuse mai sus şi remarca faptului că muzica populară românească şi cea balcanică dar şi cea a Asiei minore este monodică prin excelenţă, adică pe o singură voce, ne putem da seama că cel care cântă nu trebuie să se relaţioneze decât doar cu propriile sale stări emoţionale, pe care le exteriorizează sonor. Acompaniamentul cu diverse formaţii, numite taraf, este o găselniţă relativ
nouă.
Am scris un raspuns acestui comentariu dar vad ca a ajuns undeva mai sus pe lista, probabil am gresit cand am postat. Sper ca il veti putea repera. Multumesc!
Felicitări Ioana
Din câte cunosc eu, maestrul Frâncu este unul dintre cei mai valoroşi flautişti nu numai din România, se pare că şi un foarte bun pedagog.
Nu mă îndoiesc de performanţele despre care aminteşti. PRocedura de utilizare doar a capului de flau şi folosirea unui deget pentru realizarea de efecte, inclusiv un glissando, destul de sumbru, chiar lugubru, este un procedeu de altfel destul de frecvent folosit în muzica sec XX în special în partea ei experimentală. (M-am abţinut să folosesc termenul de muzică contemporană nu din pricina cacofoniei, care , cică, eadmisă, ci pentru că în mediile neoprotestante, noţiunea de „muzica contemporană” se referă la un anumit fel de muzică de închinare, mult mai rapidă, mai dansantă şi cu caracter, în majoritatea cazurilor optimist, dorind să exprime bucuria şi fericirea. Nu e cea mai izbutită definiţie, dar doream să subliniez marea diferenţă a semnificaţiei noţiunii de muzică contemporană). Evident că sunt de părere că la început a fost cântul vocal şi că legităţile frazării oricărei muzici sunt cele ale vocalităţii. Inclusiv tempo-ul trebuie să fie dictat de posibilitatea rostiri pe o singură respiraţie a unei unităţi morfologice muzicale. (asta parcă am mai postat-o undeva). Muzica vocală, în special cea concepută de prin sec. XX are multe părţi de inspiraţie de provenienţă populară. Sprechgesang-ul folosit pentru prima oară de Schoenberg în „Noapte luminată” nu este altceva decât un parlando, iar pentru noi cei care frecventăm şi mediile creştine este o psalmodiere. Cântul popular, bocetele, baladele sau doinele (toate provenite din makam-ul oriental) folosesc microintervalele ceea ce duce la o splendidă îmbogăţire a expresivităţii liniei melodice. Flautul poate realiza astfel de microintervale, l-am auzit pe Aurelian Octav Popa reuşi9n şi el astfel de atacuri glisate ale sunetului de bază. Apusenii au doar apogiatura, grupetul sau mordentul pentru a „ataca” evitat o notă. Oricum modalitatea rubato şi intonarea netemperată expresivizează enorm cântatul. Totul încă se referă la cântatul solistic. În cazul în care se alătură mai multe instrumente totul devine mai dificil, poate chiar periculos pentru lizibilitatea textului şi inteligibilitatea rezultatului sonor. Stefan Niculescu a denumit contatul colectiv popular printr-un termen foarte specific „eterofonie” De fapt aceasta denumeşte o situaţie de microimitaţie care ia naştere în timpul cântării colective a unei comunităţi aflate în deplasare (de obicei procesiune) care cântă teoretic acelaşi cântec, dar fiecare în felul său. Se crează mici discrepanţe, decalaje în timp şi intonaţionale aşa că rezultatul este o „pânsă” sonoră o textură familiară celor din bisericile în care se practică cântarea comună. NU DERANJEAZĂ !
Continuăm altădată căci acum trebuie să plec de acasă. Subiectul este foare interesant şi cu multe implicaţii
Incă odată felicitări Ioanei pentru preocupările pe care un cuminte absolvent de Academie muzicală de obicei le abandonează în favoarea obţinerii de performanţe imitative.
Dorin
PS Ioana, te rog ascultă predica de la Iris a lui Marius Cruceru. Către final el începe să facă introducerea pentru un cântec ţinând în mână un mare bloklote, dar îl ţine în aşa fel încât parte din aerul expiraţiei nimeresc în instrument. Efectul este amplicat nu ştiu dacă intenţionat ori ba, dar rezultatul este după părerea mea ceva de mare intensitate emoţională şi face trecerea către doina care urmează. Ce părere ai ?
Va multumesc pentru aprecieri! Ma bucur de asemenea pentru ca v-ati rapit din timp sa imi raspundeti (ca de obicei atat de detaliat si excelent explicat). Am fost dintotdeauna impotriva imitatiei, acest lucru mi-a fost indus de profesorii mei (pe langa maestrul Francu, al carui renume de mare pedagog este indreptatit, am avut privilegiul sa studiez in Elvetia cu niste profesori extraordinari printre care se numara si marele flautist James Galway), de la care am invatat ca pentru a fi un bun instrumentist trebuie inainte de toate sa intelegi muzica pe care doresti sa o interpretezi, sa ti-o asumi si sa o trasmiti lumii ca atare. De imitatie sunt capabili foarte multi si avem in lumea noastra multe astfel de „clone”.
Cunosc tehnicile de interpretare folosite astazi in muzica „noua” (evitam „contemporana”), am cantat si eu astfel de lucrari dar trebuie sa va spun ca sunt de parere ca foarte putine se apropie cu adevarat de MUZICA. Sunt mai mult experimente sonore care sincer nu imi plac. Exista insa cativa compozitori care au scris foarte bine pentru flaut si ale caror lucrari inca fac parte din repertoriul meu (Takemitsu, Doina Rotaru, Cristobal Halfter, Yung etc).
Am urmarit predica de la Iris, mi se pare excelenta (atat ideea cat si punerea ei in „practica”), efectul despre care amintiti mai sus este intr-adevar foarte interesant si produce o mare intensitate emotionala. Sunt de acord cu dvs, ba mai mult decat atat m-am hotarat sa fac rost de un caval pentru a-l „canta”.
Va multumesc inca o data pentru raspuns si sper ca vom mai avea ocazia sa dezbatem astfel de subiecte care am nadejdea ca sunt la fel de interesante pentru toti.
draga Ioana, venind din partea voastră aceste aprecieri … sînt motivat să continui.
Mi s-a propus înregistrarea unor bucăţi de acest fel. aş aprecia ajutorul vostru pe lîngă cel al lui Cornel Olaru.
Există un producător de caval în sudul ţării, pe lîngă Alexandria, voi încerca să dau de el cumva, dacă nu ştie cineva un alt meşter,
anul acesta am ratat un caval foarte bine acordat la tîrgul meşteşugarilor din Oradea.
Ma intereseaza foarte mult sa imi cumpar un caval. Imi place sunetul acestui instrument. Multumesc pentru ajutor!
Voi căuta şi mai dihai!
efectul a fost intenţionat, numai că sunetistul a fost pe fază mai dihai decît aş fi crezut. Cînd am văzut cum se aude atunci am mai insistat.
aofst o chestie programată… de moment.
Şi în timpul doinei… am reluat pasajul de început după ce Beniamin Pop a făcut reglajele. A fost extraordinar live. S-a auzit de mi-a plăcut şi mie. Nu îmi venea să cred că se pate auzi aşa bucata aia de plastic care a costat fix exact 10 dolari! Nici mai mult nici mai puţin.
Este un blockflote Angel cumpărat de la Hora Reghin.
Platistic de cea mai bună calitate. Original. Sistem baroc. 🙂
Nicio problemă, ne descurcăm!
Linkurile le punem noi, numai inserează-le aici.
Da, am sesizat acest lucru la interpretarea unor bucăţi folclrice. Am încercat să le scriu, este aproape imposibil de transcris, la fel ca jazz-ul.
Sînt chestiuni pentru care nu am găsit notare în instrumentele mele de amator.
Din pricinile enumerate mai sus muzica populară trebuie înregistrată pentru că rapsodul nu cîntă de două ori la fel.
Asta-i!!!!
De asta cînt psalmii şa cum îi cînt, cred că trebuie căutat cîte ceva în trecut, deşi nu găsim totul, în muzica acelor etnii, deşi sînt şanse să nu mai recuperăm mult…
foarte interesant ce spuneţi şi despre pictura flamandă. Uite … la asta nu m-am gîndit!
ce spuneţi sau unde am citit, de unde ştiu de un text despre asocierea gamelor cu anumite culori?
Do M – roşu, spre exemplu?
Petnru mine Do Major este Marţi.
Sîmbăta este Mi minor! 🙂
uff, este aşa de greu… Dorin… reciprocitate cînd este diferenţa nu doar de vîrstă, de experinţă, de cunoştinţă etc.
voi încerca, dar va fi extrem de greu.
Trebuie neapărat să publicăm cartea aceea. Neapărat. TRebuie rescrisă pentru publicul larg şi publicată cu CD-u ataşat, cu exemple, dacă se poate.
Este o urgenţă a culturii române!
vreau urgent cele 200 de pagini şi să încercăm să găsim o editură care să se angajeze la publicare.
pentru mine acest dialog este cel puţin la fel de productiv şi sper să rămînă aşa. Am să fac blogging atît timp cît pot întreţine această atmosferă de LUCRU!
foarte interesant ce spujneţi despre dedicaţii şi indicaţii.
eu cred că … se cîntă ca… este cu referinţă la anumite bucăţi folclorice din epocă în sensul că se transmiteau pe cale orală şi erau arhicunoscute…
foarte tulburătoare ultima întrebare… Hmmmm! De ce nu?
Cred că melodiile erau reluate, împrumutate, restaurate… după care se începea improvizaţia.
Dar ce spuneţi de OPRIRE, opririle din psalmi? http://en.wikipedia.org/wiki/Selah
Dragă Marius
Nu ştiu cât o să mai rezişti să gestionezi furtuna de ideii din linia aceasta a blog-ului tău, mai ales că şi pe altele se anunţă, presupun, o la fel de mare vânzoleală. Dar asta e.
Mulţumesc foarte mult pentru linkul Selah numai că apar alte întrebări mult mai grave. Ca tot omul am şi eu E sword-ul instalat pe calculator şi constat cu amărăciune faptul că în foarte multe cazuri nici traducerea Cornilescu nici cea utilizată de BOR nu conţin, acolo unde în traducerile engleze, franceze, maghiare sau italiene apar, noţiunea selah. Pentru mine e destul de gravă această constatare declanşând întrebarea firească: oare ce mai diferă de original sau de traducerile în alte limbi în traducerile accesibile nouă, celor care nu ştim decât limba română ?
Mărturisesc că este foarte greu cu atîtea comentarii uneori, dar merită din plin. Mă îmbogăţesc în fiecare zi.
Ceea ce ai constat este motivul pentru care m-am apucat de limbi clasice.
din fericire nu este cazul dvs. numai cu limba română…
Voi trimite pe adresa de mail acele pagini care au o formă cât de cât lizibilă pentru un ochi şi cap cum e al tău.
Rugăminte: citeşte cu îngăduinţă faţă de unul care nu ştie să scrie, doar să vorbească şi se străduieşte din răsputeri să cânte.
Dorin
mulţumesc, am primit!
apreciez umilinţa, dar nu cred că este cazul. Lucrarea este excelentă!
Imi doresc de mult ca sa se compuna cantari contemporane, dar valoroase, de catre crestini, de noi, cei din biserici, nu pentru inregistrarea de volume, ci pur si simplu ca parte a vietii crestine, in simplitatea ei, dar in profunzimea apropierii autentice de Dumnezeu.
M-am bucurat, asadar, de provocarile facute in acest sens. Perlele nu sunt in spuma vapoarelor, ci in adancurile neexploatate, neexplorate. E posibil ca uneori cantari valoroase sa fie compuse chiar de tineri de astazi, dar traitori cu Dumnezeu.
Per ansamblu, multumesc pentru acele momente inregistrate. Le-am urmarit cu atentie. Cred ca e mai degraba un inceput de incercare de taxonomie. A fost prezentat pe scurt si poate ca s-ar merita cladit pe aceasta directie. Va ganditi la o dezvoltare mai ampla?
M-am bucurat de mesajul Evangheliei subliniat, de modul cum face Dumnezeu ca pastorii sa cante si magii sa primeasca o calauzire care sa nu le ceara intelepciunea pamanteasca din domeniul lor. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu si nu a noastra. Ce minunat.
Va doresc har de la Dumnezeu si pe mai departe.
foarte bună spusa ta, Perlele nu sînt în spuma vapoarelor, ci în adîncuri.
eu cred în creativitatea tinerilor de azi, mai ales după ce am văzut astă vară.
cred că se mai pot compune cîntări valoroase.
trebuie să oferim cadrul.
da, mă gîndesc la ceva mai amplulegat de sunete, muzică, etc. ceva cu exemple.
Pingback: Marius Cruceru despre sonosfera Craciunului in Scriptura « Ascultarea Credintei
Mulțumesc, Andrei!
@Nicu D.
Imi cer scuze pentru aceste informatii destul de tehnice. Pentru cineva care nu cunoaste notiuni basice de teoria muzicii e greu de inteles. Voi incerca totusi sa va explic. Fiecare gama muzicala este alcatuita din sapte sunete consecutive, acestea fiind numerotate cu numere romane de la 1 la 7. Daca gama incepe cu nota DO se numeste DO MAJOR. Al 5-les sunet din fiecare gama poarta numele de DOMINANTA. (In cazul gamei DO, dominanta ar fi SOL). Acest „sistem” se aplica si la modurile despre care se vorbeste mai sus. Armonia este stiinta muzicii care se ocupa cu studiul acestor notiuni. Este destul de dificil de explicat in termeni nespecifici dar am facut tot posibilul. Daca mai aveti nelamuriri, va raspund cu placere.
Notiunea de dominanta mi-a scapat. Gamele pot fi majore si minore (o gama majora are 3 game minore: natural armonic si melodic daca nu ma insel, exista parca si armonicul lui Bach). De asemenea intervalele pot fi mari/mici(prima terta sexta etc) sau perfecte (cvarta cvinta). Nu detin cunostinte tehnice avansate dar o oarecare cultura muzicala cred ca detin.
Este foarte corect ce spuneti. Gamele majore au fiecare o relativa minora (care la randul ei poate fi de trei feluri exact asa cum ati spus). Intervalele pot fi mari, mici, marite sau micsorate sau perfecte (cvarta, cvinta si octava). Notiunile de dominanta si subdominanta tin de armonie si legile ei. De aceea probabil aveati nevoie de explicatii. Armonia este o stiinta aparte de teoria muzicii (desi opereaza cu notiuni similare) si are un sistem de legi foarte bine stabilit (asta daca vorbim de armonia tonala). Oricum va felicit pentru interesul dvs. si pentru cunostintele pe care le detineti!
Din pacate sincer din partea mea cred ca exista mai mult un dezinteres decat un interes. Am fost la liceu de muzica pana in clasa a 8-a si sunt ani de zile in care nu am pus mana pe un instrument in sensul de a exersa putin si de a pastra macar ce am acumulat. Cunostinele teoretice de obicei raman. Insa notiunea de dominanta nu era deloc clara si nici nu-mi amintesc sa o fi studiat la teoria muzicii (poate imi joaca memoria o festa).
Vă mulţumim că ne mai luminaţi şi pe noi, Ioana!
Pentru noi aceste informaţii sînt foarte importante. Sînt aşezate mai bine în creier venind dintr-un mediu.. „cald”, între prieteni, nu de pe wikipedia, google sau de la şcoală, de la distanţa profesorului,
cred că acesta este cel mai bun mediu de învăţare… discuţia prietenească. Ucenicia peripatetică.
Nu am avut de lucru si am pus computerul pe Radio Vocea Evangheliei Oradea si vorbea Cruceru Marius, acum inteleg de ce l-a urit atit pe senatorul Dugulescu. Cu niste cuvinte execrabile care nu le-am auzit in viata mea din gura unui crestin, abia m-am retinut sa nu sparg computerul si am jurat sa nu mai ascult veci pe Cruceru. Rusine.Era dupa ziua de Craciun, 2009. Omul asta ar merita pus pe fuga.
Si v-ati hotarat sa-l cititi?
🙂 Probabil ca nu s-a hotarat sa citeasca. E destul de dificil cu literele…Acest personaj face parte din „garda de fier” a celor ca vin, dau cu bata si dispar in eter, nu merita luati in seama pentru ca nu raman pentru a raspunde. Eu nu as fi aprobat comentariul…
Ioana, mărturisesc că a fost delicios! 🙂
Sînt şi eu păcătos. Reflexe din epoca artelor marţiale în viaţa mea. Din cînd în cînd mai scot floreta la cine atacă cu măciuca. Este absolut delicios.
Gata cu plăcerile păcătoase! 🙂
da, dacă pe mine mă întrebi, Ascultarea!
Nu, il intrebam pe comentator, fiindca am vazut ca nu-i raspunde nimeni. M-am gandit ca a inceput sa va citeasca, pentru ca si-a jurat ca nu va mai asculta (audio) si e o problema sa-ti incalci juramintele (pe care Scriptura ne spune sa nu le facem, sub nicio forma…)
uite că a încălcat deja jurămîntul… a venit din nou să vadă ce i-am mai răspuns și a dat din nou cu bîta în baltă…
pentru cei ca ei trebuie un avertisement ATENȚIE, ACEST BLOG CREEAZA DEPENDENȚĂ
🙂
uite că a încălcat deja jurămîntul… a venit din nou să vadă ce i-am mai răspuns și a dat din nou cu bîta în baltă…
pentru cei ca ei trebuie un avertisement ATENȚIE, ACEST BLOG CREEAZA DEPENDENȚĂ
🙂
draga Bebe Ianovici,
primesc cam 50 pînă la 70 comentarii ca astea pe lună. Am văzut chiar şi mai rău decît reacţia ta puerilă. Ce este aici … mărunţiş. Ţi-am lăsat totuşi comentariul on line pentru că este mai interesant decît altele şi … poate pentru a vedea şi alţii cam care este preţul unui asemenea exerciţiu. Unde este frişcă se mai adună şi muşte. Mai este ceva, îţi dai numele şi, din cîte se pare, adresa reală.
Cîteva precizări totuşi pentru tine, că-mi eşti simpatic, un adevărat portret ai lăsat să se vadă doar din cîteva rînduri, rară performanţă, oameni ca A.C. trebuie să scrie tomuri întregi ca să se poată de-scrie:
1. exact, nu ai avut de lucru. Apucă-te de lucru. Astfel de bloguri nu sînt pentru tine. Pierzi timpul preţios pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Deci… la treabă şi nu mai umbla cu prostii. Am auzit live şi cu urechile mele „noi muncim, noi nu gîndim.”. Împărăteasa din Alice în ţara minunilor spunea parcă… „gîndirea… am auzit că este un proces foarte dureros. „. Aşa este! Scuteşte-te de dureri inutile.
2. Ce ai citit tu nu este nimic altceva decît ce este scris în aceste două postări… ca să se lămurească şi alţii. N-am făcut altceva decît să citesc cuvînt cu cuvînt aproape tot ce este scris aici
şi aici
Deci.. dacă tu n-ai înţeles nişte cuvinte şi vocabularul tău este mai redus, asta nu înseamnă că acele vorbe sînt cuvinte execrabile. Cînd nu înţelegi, fă cum fac alţii… deschide dicţionarul şi cîntă imnul României „Deşteaptă-te, Române!”. Poţi să stai jos atunci cînd cînţi, dar să ţii mîna la inimă sau la cap, după caz. Ajută!
3. Da, aşa cum am bănuit, ai probleme majore cu înţelegerea N-ai înţeles nimic din ce am scris despre fratele Dugulescu. Apărători ca tine îi intinează memoria într-adevăr. Păcat. Şi nu era senatorul Dugulescu… era pastorul Dugulescu. Pe pastorul Dugulescu nu l-am urît. A slujit la Aleşd cu cîţiva ani înainte de moarte. ne-am înţeles foarte bine. Ce ştii tu de pastorul Dugulescu, Bebe. Nimic! Atunci taci şi nu mînji mai mult.
4. Sper să mai auzi acest fel de cuvinte care te-au oripilat şi din gura altor creştini. Asta este semnul că pocăiţii s-au apucat de citit. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
5. Bine că te-ai reţinut să nu spargi computerul, deşi n-ar fi fost mare pagubă. Se pare că oricum nu te ajută prea mult. Scoate-i coada neagră din priză şi pune-te pe genunchi să-ţi treacă nervii. Mînia omului nu lucrează, după spune scritorul biblic, sfinţenia lui Dumnezeu. Pocăieşte-te că te-ai enervat şi a şi apus soarele peste mînia ta. Dacă mai vii pe aici cu aceeaşi atitudine, nu voi obosi să te ironizez şi să te iau în tărbacă pînă îţi trece sau pînă te juri că vei pleca de bună voie. Este cel mai bun tratament pentru oameni ca tine. Crede-mă. De oameni mă ocup!
5. În biblie spune să nu juri. De ce ai jurat să nu-l mai asculţi pe Cruceru. Never say never! Cine ştie cînd dau peste tine iar fie prin radio sau prin alte mijloace.
6. Ruşine să-ţi fie ţie pentru întunericul din inima şi din ochii şi din urechile tale. Ia-ţi alifie pentru ochi, curăţă-te în urechi şi varsă-ţi inima de răutate înaintea Domnului, că mult întuneric este acolo.
7. stai la coadă cu „pusul pe fugă”, au încercat şi alţii, înscrie-te la coadă după Bastrix, care a renunţat deja, Alin Cristea, Geo, Un Cunoscător, un tip tot de pe la voi de-acolo, care a scris şi o scrisoare către Consiliul Uniunii şi alţii, pe care am obosit să îi mai numesc. Alţii s-au învîrtit numai o dată sau de două ori în jurul lămpii ca nişte libelule, alţii încă se mai rotesc ca nişte bondari verzi pe spate.
Mărturisesc că m-am distrat copios citind aceste aberaţii. Ai fost mai sincer ca alţii şi mai grotesc, linii mai îngroşate, este ca un tablou de Bosch.
Ai intrat deja în colecţia mea! Am un întreg tablou, colaj din portrete din astea. Este ca un insectar din acelea pe care îl adunam cînd eram pioneri.
Cu multă compătimire,
mc
au, astfel de raspnsuri ar indeparta oameni care nu sunt atat de intelectuali ca dvs.
eu sunt destul de tacut pe aici.
nu împotrvia oamenilor simpli este îndreptat acel comentariu, este împotriva celor care sînt fără bun simţ, Costel.
Aici sînt tot felul de oameni, femei, bărbaţi, intelectuali, oameni simpli, de toate etniile, maghiari, germani, slovaci chiar.
stai liniştit, nu oameni ca tine sînt vizaţi. un doctorat în ştiinţe nu înseamnă mai mult bun simţ neapărat, aşa să ştii.
Incerc sa pricep de ce ati dat drumul la acest comentariu. Pur si simplu daca nu era difuzat nici nu ar fi fost necesar un raspuns. Eu personal la chestii din astea prefer sa-i expediez dintr-o lovitura. Pentru ce atata energie investita pentru a da raspunsuri?
Este dreptul dumneavoastra si il respect dar as vrea sa inteleg de ce faceti asa.
Din mai multe motive, Nicu,
1. cu unii dintre aceşti comentatori am devenit prieten. Am cel puţin patru exemple. La un moment dat primul comentariu al unuia dintre cei care mi-au devenit apropiaţi a fost … „ce-i cu poşirca asta… „. ceva de genul asta.
unii se trezesc, îşi dau seama că nu pot arunca cu mucii în fasole oricînd oriunde oricum. Acestea pot deveni frumose poveşti de prietenie.
2. acest fel de răspunsrui… nu dau drumul la toate şi nu răspund la taote comentariile de acest fel, dar acest fel de răspunsrui descurajează şi pe alţii din aceeaşi clică. Este un gen de comentatori laşi, care aruncă cu piatra după tehnica muşcă şi fugi. N-au nici sînge, nici vocabular, nici nervi pentru un duel adevărat. După două trei replici dispar. Sînt ciomăgari nu floretişti. TErminăm repede şi facem curăţenie în blogosferă. Observaţia mea este că acest fel de învinşi nu mai au curaj să mai intre nici pe alte bloguri, ceea ce foloseşte la igienizarea blogosferei româneşti.
3. sînt unii mai insistenţi, care scriu uneori doar ca să dea cu bîta în baltă şi ca să facă agitaţie, genul A.C., care în mod repetat a scris doar ca să provoace în dreptul anumitor subiecte şi postări pentru ca apoi să acuze, pe aceştia îi pun la spam şi se duc să vomite în alte părţi, de obicei pe propriile bloguri. Aşa se şi întîmplă. Pute atît de tare în acele spaţii încît văgăunile cu pricina sînt evitate şi de vizitatotori şi de comentatori. Mai bine palat ţigănesc decît canal 🙂 Acest fel de comentatori provocaţi îşi dau arama pe faţă, cum s-a întîmplat şi în cazul Bastrix şi AC. Lumea se lămureşte. Din nou proces de igienizare. Consider că în timpul Pătrăţosului s-a realizat şi un astfel de proces de decantare şi igienizare a blogosferei româneşti. De asta l-am şi închis. A făcut prea multă slujbă de deratizare şi era deja intoxicat de substanţe.
4. există un gen de comentatori care sînt instabili, cînd o lasă moale, cînd sînt apucaţi din nou de crize, genul George 1. Aceştia sînt educabili, după părerea mea. Îşi caută sinele. Pot fi ajutaţi.
5. Mă preocupă natura umană. Astfel de exemplare sînt rare. De colecţie. Personaje de roman. Acest fel de discuţii m-au ajutat să îmi completez portretistica celor care umblă prin bisericile noastre. Am recusnocut in unii atît de uşor reflexele de securişti, alţii sînt diagnosticabili urgent cu boli psihice etc. toooot felul de oameni.
Trebuie să le mulţumesc unora ca Bebe că au o contribuţie inestimabilă la ajutorarea românităţii pocăite în general, al blogosferei evanghelice, în particular.
Iată care este rostul. Să vedem cum va lovi data viitoare Bebe al nostru.
@dorin
Va multumesc pentru acest mesaj. Este foarte interesant si excelent explicat pentru cei care nu au cunostinte muzicale.
As vrea sa va intreb (ies putin din subiectul dezbatut) ce parere aveti despre teoria conform careia fiecare instrumentist trebuie sa-si „cante cu vocea” partitura inainte de a o interpreta la instrument. Eu cred ca toate instrumentele nu sunt altceva decat o „copiere” a cantului cu vocea. In ce fel credeti ca se poate aplica aceasta teorie unor formatii muzicale mai ample? Muzica de camera? Orchestra?
Referitor la ceea ce ati scris mai sus, cred ca „parlando” despre care amintiti, aplicabil muzicii folclorice romanesti (daca ne gandim la doine, bocete, etc) este un exemplu in sensul teoriei de mai sus. Nu stiu daca il cunoasteti pe Virgil Francu (mi-a fost profesor in anii facultatii), era capabil sa cante la flaut doine care pareau „vorbite” sau „cantate” cu vocea. Ba mai mult, scotea capul flautului (pentru cei care nu cunosc, segmentul prin care se sufla) si folosea ceea ce ramanea din instrument pentru a canta ca la caval. Muzica pe care o producea era excelenta! A fost un exemplu pentru mine si un cultivator al folclorului. L-a promovat pe Jianu cu studiile sale pentru flaut si am niste amintiri foarte pretioase despre orele cu domnia sa.
Va cer scuze daca am cazut si eu in „inflacararea” despre care aminteati intr-un mesaj anterior si m-am lungit cu acest mesaj si cu intrebarile.
Instrumentul se învaţă repede, în 10 ani. Căutarea sunetului este o chestie de o carieră întreagă. Aşa am înţeles de la profesionişti. Uite Voceş-ii. Cîntă de 37 de ani împreună
Sînt multe cvartete de coarde, dar ei au SUNETUL.
asta imi caut si eu acum la chitara, cint aceleasi bucati de 20 de ani, dar caut SUNETUL.
n-am găsit încă sunetul MEU.
Canta cu vocea inainte de a pune mana pe instrument. Numai asa se poate gasi sunetul, eu asa l-am gasit pe al meu…Cred ca e valabil pentru orice instrument.
O discutie folositoare. E nevoie de astfel de discutii si de lucrari (carti) care sa adreseze subiectul aceasta al muzicii „crestine” cat mai in profunzime, cu exemple. Poate seminarii inregistrate, video, cu exemple ca la Iris.
Este nevoie, pentru ca este nevoie de o alegere bazata pe o buna cunoastere in alegerea cantarilor in biserici. Si, chiar si in alegerea cantarilor pe care le ascultam fiecare. Se implica si chestiuni din sfera doxologiei.
Psalmul robilor din Babilon, cantat pe muzica orientala este foarte interesant. Pare ca se potriveste asa. E de luat in calcul si muzica psaltica romaneasca. Ce altceva s-ar mai potrivi pentru Psalmi (anumiti psalmi)?
Nu numai tu ai nevoie de acsete discuţii. Eu m-am sedimentat şi mai bine.
Vor mai urma exemple!
Domnul Alexandru mă ajută să pun mîna pe un manual de muzică psaltică. Şi de asta mă apuc şi dacă este nevoie să mă duc pînă la bucureşti ca să mă înveţe dînsul.
Inainte de toate doresc sa cer scuze pentru „off topic” (desi e oarecum legat de sonosfera Craciunului) si pentru indrazneala celor ce urmeaza a fi exprimate. De mai bine de o ora urmaresc pe Credo TV programul de Craciun al unei biserici din SUA (cred). Inteleg ca in general dorinta de a canta in biserica este manifestata de mai toata lumea. Inteleg de asemenea ca este important si de dorit sa promovam copii care au talent sau care isi dedica ore studiului unui instrument. Ceea ce nu inteleg este cum se poate permite intr-o biserica o asemenea maltratare a muzicii. Orchestra (probabil formata din amatori) care interpreteaza aranjamente „ieftine” ale unor renumite colinde de mall (cu instrumentele complet dezacordate si foarte prost amplasate d.p.d.v. al acusticii si al numarului de „voci”), copii care studiaza pianul scosi in fata si pusi sa interpreteze acompaniati de un CD o linie melodica la octava cu ambele maini, diversi interpreti vocali care sunt buni la orice numai la cantat nu etc… Toate acestea strecurate printre niste poezii recitate cu patos (despre care nu ma pronunt). In orice caz, programul predominant este muzica. Nu am mai auzit ceva asemanator de pe vremea cand studiam la liceul de muzica si faceam repetitii la orchestra. Dintre toate productiile prezentate, a mai salvat corul (se pare ca cine se ocupa de cor stie ceva muzica daca nu este chiar un specialist) desi piesele alese au fost complet nepotrivite dupa parerea mea. Nu inteleg cum intr-o biserica se poate prezenta un asemenea „kitsch”, o maltratare a auzului asculatorilor!
Uitam probabil ca Dumnezeu, in afara de Dragoste si Adevar poseda si auz absolut si nu Il putem chinui astfel. Mai bine nu cantam! Sa nu mai vorbesc despre educatia oferita printr-un astfel de program. Gustul si estetica se educa si cred ca biserica trebuie sa o faca inaintea scolilor sau a altor institutii tocmai pentru ca aceasta are privilegiul de a o face in spiritul divin. Or, o astfel de „manifestare” si o astfel de alegere a programului de Craciun nu face altceva decat sa cultive gustul pentru mediocru, pentru o arta falsa, pentru un surogat de muzica si pentru senzatia de „caldut” in credinta noastra. Sunt complet revoltata de ceea ce am vazut si auzit, dar nu am avut pornirea exprimata mai devreme de cineva (aceea de a sparge televizorul 🙂 ), ci am stat sa urmaresc pana la sfarsit pentru a vedea pana unde s-a putut merge cu acest penibil.
Sa-mi fie iertata critica, sunt absolut convinsa ca fratii care frecventeaza acea biserica au cele mai bune intentii si doresc din tot sufletul sa cante Domnului, dar trebuie invatati sa aleaga!
ah, ai pus degetul pe rană… cum se poate? Simplu… asta nu este amtorism, este diletantism.. împotriva acestui fenomen lupt eu. considerăm că Dumnezeu primeşte şi aşa, numai să fie din toată inima. Greşit!
Le trnasmitem un mesaj greşit copiiilor noştri.
Îidistrugem
Da, cred ca aceasta este una dintre ele mai mari probleme! Nu sunt de acord cu aceasta teorie conform careia Dumnezeu primeste oricum daca vine din inima! Trebuie sa tinda spre PERFECTIUNE. Mi-a spus un profesor odata, nu voi uita toata viata, „pentru a canta bine, sa tii minte ca Ii canti lui Dumnezeu, uita de public, gandeste-te Cui canti de fapt”. Asa ceva nu este permis! Nu trebuie continuat in felul acesta!
Eu cred ca Dumnezeu primeste „si asa”. Cred, de asemenea, ca Dumnezeu, intr-adevar, trebuie adresat tot mai bine. Nu inseamna ca daca primeste Dumnezeu cantarea din inima, vom canta prost si data viitoare, daca acum nu am stiut cum s-o facem. Prefer sa vad o bisericuta cu frati care canta printre lacrimi si raguseala, decat perfectiunea afisata doar a unora care au fost la cateva repetitii, dar au uitat de Scriptura si rugaciune acasa, in restul orelor saptamanii.
Eu lupt impotriva perfectiunii fara realitate in inima. Da, primul lucru pe care-l fac daca vrem sa cantam cu tinerii, indiferent unde mergem este sa-mi acordez chitara. Si da, imi pasa cum suna, vreau sa fie cat mai bine. Dar un pericol este sa cantam doar, sa se auda doar. Si e un pericol care ia fiinta des; l-am vazut si in multe locuri si repetandu-se in acelasi loc. Probabil nu va confruntati cu asta.
Sigur că primește cîntarea din inimă, dar atunci cînd este posibilitatea de a cînta bine și nu o facem din lene sau superficialitate?
Primește și cîntarea celor muți, eu am văzut cum cîntă muții…
da, performanța fără inimă…. cu toții sîntem de acord că nu-i o socoteală
Gand la gand…
Eu am petrecut un Craciun bisericesc cu colinde pe decibeli de tobe („sfintite”, evident). A fost o experienta noua pentru mine. Am aflat ca astfel de zgomote si „cacofonii” muzicale constituie, de fapt, un mesaj „relevant” pentru lumea contemporana cazuta in pacat… Lumea necrestina, la auzul acestor kitsch-uri sonore va veni puhoi, ca un tsunami, si ne va umple salile si registrele de evidenta a membrilor…
Din punctul meu de vedere nu prezenta sau absenta unui instrument este problema, nici neprofesionalismul „prestatorilor” (desi, ab initio, de aici pleaca totul), ci nivelul sonor al productiilor. Totul trebuie sa fie „tare”, chiar daca in sala nu sunt mai mult de 50 de persoane. Fiecare se vrea „amplificat”, modulat la cote care sa permita o perceptie auditiva in stomacul celor din banci. Expresia cea mai „relevanta” a bucuriei crestine consta in vibratia geamurilor, musai in faza cu vibratia organelor interne ale auditoriului.
Mesajul crestin? Este undeva pe pereti. Bine ca s-au inventat proiectoarele! Mesajul cantecelor nu mai este de auzit, ci de citit!
Cantam nu ca sa laudam pe Domnul, ci ca sa ne laudam pe noi!
De suparare am ascultat numai muzica „patratoasa”, asezonata cu cateva tropare. Uneori este relaxant sa fii „nerelevant”…
Acesta este unul dintre motivele pentru care nu merg la nicio biserica aici. Alegerea mea ar fi redusa intre o biserica penticostala romaneasca, unde se canta la tambal si trompeta muzica lautareasca, o biserica baptista spaniola (caristmatici isi spun ei) unde sotia pastorului se crede Mariah Carey si canta numai ea FOARTE TARE, vreo doua trei biserici baptiste romanesti (nici eu nu mai stiu de cate ori s-au impartit si reunit si cate mai sunt acum) unde se promoveaza kitsch.ul, biserica ortodoxa unde canta numai preotul (si de obicei mai ia si o pauza de fumat sau de baut din vinul sfintit)…
Am preferat Gospel Channel anul acesta si am cantat acasa muzica noastra. Am urmat sfaturile lui Marius si bine am facut.
Eu am fost de ajun la biserica unde am avut parte de muzica buna dar asa cum spunea si mama am venit ca la spectacol si am plecat ca de la spectacol. Totul foarte bine organizat si dirijat la propriu si la figurat, dar fara VIATA doar FORMA.
Biserica in care am crescut nu avea calitatea muzicii de aici dar era VIATA. Daca e sa fiu intrebat unde vreau sa ma duc atunci aleg varianta a doua.
și eu la fel…
pastoresc o biserica simpla, de oras mic, avem cor, fanfara, orchestra, uneori schiapata taote trei,
dirijorii nu sint profesionisti, un inginer, un student.. . dar o fac cu inima,
eu stiu destula muzica, dar nu am atita inima cit ei
La asta ma refeream mai sus… Din pacate…
Oh, draga Ioana, mă bucur că ai ascultat sfatul de a vă bucura de muzica pe care o cîntați voi, dar .. eu v-aș sfătui totuși să căutați o biserică. Nu putem fără biserică… acesta este sfatul meu întreg. Biserica, așa cum este ea, este Trupul și Mireasa Domnului. Căutați încă! Cine caută … va găsi!
da, oare cum putem da scădea totuși nivelul sunor în bisericile noastre.
ce se întîmplă cu noi de ne-am umplut de zgomot?
Eu cred ca zgomotul ne tine ocupati si distrasi de la problemele mari pe care le avem. Trebuie sa fie mult zgomot, sa nu ne mai auzim mustrarile de constiinta, gandurile, amintirile clipelor umplute de orice, dar nu de Dumnezeu.
Uneori se da tare la instrumente pentru a face spectacol. Unii cred ca daca se aude mai tare, oamenii vede cu atat mai mult, cat stii de bine.
O Biserica din Apocalipsa avea zgomot inauntru, in timp ce Domnul batea la usa, de afara. „Daca aude cineva…” spunea El… Se sugereaza zgomotul. Poate credem ca suntem plini de viata, cand ne auzim tare. Am auzit parerea asta (din pacate, des). Dupa cum am auzit si parerea ca daca muzica e mai alerta, suntem mai plini de viata. Trezirea se face cu zgomot mult si galagie, nu? Cine poate sa doarma pe zgomot. Si, daca e si un zgomot urat, deranjant, cine mai poate dormi? Si, iata-ne cum aplicam acestea in lumea spirituala, crezand ca sunt aceleasi reguli, ale aceleiasi intelepciuni.
Chiar, cum putem scadea nivelul sonor in biserici? Eu sugerez ca trebuie umblat la „sunetisti”. Bantuie multe pareri absurde „printre randuri”. Cine le va clarifica oare? Poate trebuie aratata invatatura Scripturii. Si, ma intorc iarasi la a va multumi pentru ce ati facut la Iris si pentru a-mi exprima speranta ca se va continua in aceasta directie.
poate că ar trebui făcute conferințe pentru sunetiști, așa cum se fac conferințe pentru dirijori,pastori etc.
Mă bucur că mai există şi alţi îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în materie de sonor în biserici. „Veghetorii” se ocupă cu precădere de corectitudinea citatelor, de lungimea fustelor, portul bijuteriilor sau problema epilatului şi a machiatului, ori a vopsirii părului. Poate pentru că sunt cuantificabile. Prea puţini sunt cei cărora le pasă de faptul că mai există şi alte dimensiuni ale coexistenţei din cadrul adunărilor indiferent de motivul pentru care s-au constituit, deci nu soar în locaşul e închinare.
Dacă ar fi mai atenţi, deci, chiar ar veghia, ar constata o grămadă de situaţii despre care nu cred că ar putea face afirmaţia că sunt scripturale. MĂ voi limita doar la aspectele cu implicaţii sonore. Le voi lua la întâmplare: dacă cineva „schimbă” un cuvânt dintr-un verset tragedia e cât casa, imediat sar mai mulţi şi-l corectează. La cântat, în special cântările comune fiecare le interpretează după cum le-a aluzit, le-a memorat, îi permite vocea. Nimeni nu intervine pentru a aduce puţină ordine. Mai mult decât atât uneori se cântă în nişte tempo-uri atât de lăbărţate încât respiraţia ajunge pentru un singur cuvânt, şi totul degenerează într-un prohod jalnic, chiar dacă textul spune că „toată energia mea pun la dispoziţia Ta”. Ceea ce aude un ascultător exterior acestei practici formale este o atmosferă de jale şi oboseală extremă. Mai există şi alte variante de distrus o anumită parte a cântării comune. Organistul, cel ce acompaniază într-un zel demn de cauze mai bune dă orga la maximum aşa ca ea să domine totul. Motvaţia lui e simplă:doreşte să impună cântatul corect al melodiei, pe de o parte, pe de alta să estompeze cântatul defectuos al congregaţiei. Prin aceasta el admite implicit faptul că congregaţia îşi cântă sieşi şi nu lui Dumnezeu, sapu poate că ruşine fiindu-i de prestaţia jalnică a enoriaşilor doreşte să ecraneze urechilor Creatorului această realitate. Probabil uită că pentru Dumnezeu totul este gol şi descoperit şi că nu numai intenţia faptelor Îi este cunoscută ci şi a cântatului ajunge la Dumnezeu înainte ca aceasta să devină sunet.
Revenind la sunetele din spaţiile de închinare sau de oriunde ele nu trebuie să facă parte din categoria zgomot pentru a ecrana glasul Duhului Sfânt. Încerc să nu uit că despre acesta în majoritatea cazurilor NT spune că este vorba despre ŞOAPTA Duhului. Ajunge ca muzica să fie dată numai un pic mai tare şi şoapta nu se mai aude. Am tot căutat în Biblie situaţii sonore care să devină modele, poate chiar norme de comportament sonor pentru creştinii de azi atât de hotărâţi să introducă democraţia, independenţa, şi alte concepte în comportamentul lor. Am descoperit că excesele sonore sunt periculoase şi reprezintă momente cu conotaţii negative: coborând de pe munte cu legile de departe sunt auzite sunete din tabăra poporului ales, ele păreau a fi sunete de luptă, erau sunetele caracteristice orgiilor dedicate unui idol. Pe de altă parte, un personaj plăcut lui Dumnezeu se ascunde intr-o peşteră aşteptând trecerea lui Dumnezeu. S-au auzit mai multe tipuri de sunete. Dar Dumnezeu era într-un „susur blând”. De partea cealaltă a unei scări de intensitate a percepţiilor sonore se situează tăcerea. Încetarea tuturor tipurilor de sunete este urmarea unei cumplite pedepse ca cea a Babilonului din Apocalipsă. Concluzionând foarte succint se poate afirma facptul că atât conţinutul cât şi modul de prezentare (intensitate, acompaniament, prezenţă scenică, mişcare, etc) trebuie să fie adecvate momentului, spaţiului şi publicului. O fanfară este mai potrivită în aer liber decât într-o încăpere de 50 mp. Un cor e mai bine să cânte neamplificat decât prost amplificat (aici sunt probleme la trei nivele, captarea sunetului, mixarea lui şi redare în boxe), vocea cuiva care se închină prin cântare e bine să fie lăsată naturală nu cosmetizată şi amplificată căci devine o minciună. Nu ar trebui folosite negative orict de tentante şi spectaculoase ar fi rezultatele. Cântăreţul sau chiar corul este un organism viu şi produce evenimente sonore unice, irepetabile. Cum poţi, dorind să fii sincer să te închesui mereu pe tempo-ul şi dinamica imuabilă a unei înregistrări redate mecanic de un milion de ori la fel. Problemele de intensitate au apărut de când a apărut şi posibilităţile amplificării artificiale a sunetului. Ele au devenit şi mai acute din timpul în care industria legată de sunete a început portabilizarea,miniaturizarea şi independizarea aparaturilor de receptare şi redare a sunetelor. Omului, fără nici cea mai mică pregătire, i s-au dat pe mână o infinitate de posibilităţi de a-şi abienta sonor preajama. Şcolile nici chiar familia, şi după cum se vede nici măcar biserica nu fac nici cel mai elementar gest de educare a omului pentru gestionarea corectă a arsenalului de aparaturi electronice producătoare de sunete. Totul se perpetuează prin imitarea celui mai tare. Aşa s-a ajuns la generaţiile contemporane de hipoacuzici şi la nenumăratele accidente în care tineri sau mai puţini tineri pier cu zâmbetul pe buze şi difuzoarele îndesate în urechi, pentru că nu mai aud nu glasul Duhului, dar nici măcar zgomotul maşinii care-l va accidenta.
Subientul este imens dar la un moment dar trag nădejde că cineva sua undeva va declanşa o adevărată reformă a învăţământului, măcar în domeniul sunetului.
Mulţumesc şi pentru acestă contribuţie. Realmente cred că aveţi ce spune pe un întreg blog. Vă mulţumesc şi pentru chestiunile tehnice şi pentru pasiunea în amendarea veghetorilor fără turnuri 🙂
Relevant pentru cine? Daca am vrea sa fim relevanti, in sensul in care se foloseste cuvantul si conceptul in cercurile acestea, ar trebui sa studiem din greu contextul romanilor, in toata tara noastra si nu doar.
Ar trebui sa existe foarte multe astfel de studii, pe care sa le cunoastem toti si sa compunem muzica in conformitate, devenind astfel relevanti.
Ar trebui sa fim cel putin doctori in muzica, pentru a deveni relevanti pentru cei ca Ioana sau altii asemenea.
De aceea am salutat cu interes intentia fr. Cruceru de a face o taxonomie a sunetelor Scripturii (doar pentru Craciun, dar e un punct de plecare important), pentru ca ne poate ajuta sa abordam o muzica inteleapta si pe care sa o intelegem.
Ramane insa de discutat ce facem cu oamenii carora le place muzica aceea pe care unii nici macar nu o numesc muzica: manele, rock. Hip hop 🙂 Trebuie luate in calcul, nu doar alungate. De acord ca sunt nepotrivite, dar putem explica de ce? Cum canalizam omul care traieste intr-un astfel de mediu spre ceea ce trebuieste?
Cat de importanta e muzica sa nu o lasam oricum, in adunarile noastre? Si, daca e importanta, inseamna ca ii vom aloca si mult spatiu neaparat? A fi de calitate presupune si cantitate?
am scris despre relevanță, Ascultarea, caută pe acest blog Vinul lui Isus și Churchill, vei da peste studiul despre relevanță.
discutam despre hip hop și manele după asta
L-am citit. Acum vin alte intrebari. Unii spun ca trebuie sa fim relevanti prin hip-hop, manele, rock etc. Poate ar trebui mai degraba sa vorbim despre manele, ca-s multi care le asculta. Sau, desi face parte din alta categorie, de muzica populara (care este vasta).
Intra in discutie nevoia elevarii demonstrata in studiu si nevoia valorii date prin relatia cu Cristos (care conduce pe cale de consecinta spre relatia cu Agora).
Daca ne gandim la valoarea muzicii, atunci care e mai valoroasa si cum aratam aceasta? Eu cred ca, in acest sens, tocmai Scriptura si „alura” pe care ea o da sonosferei proprii ne poate conduce spre o muzica cat mai elevata. Deci, o adancire a privirilor in legea desavarsita nu ar strica chiar deloc, ba chiar ne-ar ajuta (insa pe termen lung) sa fim consecventi chemarii ceresti si in domeniul acesta al preferintelor muzicale. Ar deveni benefice studii precum cel de la Iris, in acest context, care sa sistematizeze Scripturile ca radacini inspre o frumoasa coroana a exteriorizarii noastre in muzica. Si, ar ajunge interzise parerile argumentate pe ratiunea lumii in politica, finante etc, dar pe care se fundamenteaza unele concepte despre ecesiologie si doxologie, astazi.
păi tocmai asta era idea articolui, schimbarea sensului RELEVANTEI, ca sa fim relevanti trebuie sa fim DIFRITI NU ASEMENEA
Ce facem cu distractia? Formatii „Pocaitii”, la o reprezentatie rusinoasa la OTV, recent, in cadrul unei emisiuni, au spus clar ca, pentru ei, muzica practicata (hip-hop) este si o forma de distractie. Intr-o discutie interesanta, prezentatoarea emisiunii ii intreba cum de batranii bisericilor au acceptat genul acesta de muzica, iar ei insistau ca vor sa fie relevanti in timp ce se facea misto (am ales cuvantul special) de ei pe platou si in timpul cantarii s-a dansat ca intr-un club de noapte (din filme cel putin, ca nu am ajuns prin vreunul).
Iata ca nu e vorba doar de relevanta, ci si de propria simtire, de distractie. De o dorinta personala a celor care promoveaza stilurile acestea de a intra in coordonatele acelei muzici. Deja intram pe taramul implicatiilor serioase ale muzicilor brutalului, sangerosului, barbarului, inumanului.
Dar nu e la fel si cu maneaua simpla si prea ieftina. Multi o aleg pentru ca se pot misca natural pe ea in dansuri. Dar, pare ocolita de promotorii noii relevante. De ce? Sunt mai multi manelisti decat cautatori de senzatii hip-hop?
da, știu formația respetivă… niște triști imitatori…
Daca cineva e de compatimit acela esti matale M.C.
Cind jumatate din evanghelicii din Romania te fac direct responsabil de moartea subita a pastorului si senatorului Dugulescu Petru, nu as mai avea curaj sa mai comentez. Cind pina si presa din Romania te pune ca si cap de afis al defaimarii si mortii pastorului si senatorului Dugulescu Petru, mai poti spune ceva ?Si inca ceva, urmatorul pe lista lui Cruceru cine sa fie oare ? Cumva Paul Negrut ? Ca nici pe el nu il ai la ficat.Nu numai cu compatimire ci si plictisit de religia asta de forma pe care o afisezi.
Bebițule, dragule, nu am spus eu că ești un scump?
1. în primul rînd ești previzibil. Ai revenit. înseamnă că n-am făcut degeaba trei ani de blogging.
2. nu sînt eu așa de important să mă facă cineva responsabil de moartea pastorului Dugulescu.
Întreabă-l pe fiul dînsului și pe cei apropiați.
Mai este ceva. Dacă este cineva într-adevăr vinovat de moartea cuiva, atunci acesta este Domnul Însuși, dar tu te rătăcești pentru că nu cunoști Scripturile. Zilele fratelui Dugulescu erau stabilite deja din pîntecele maicii, la fel ca ale tale și ale mele.
Dar asta este o altă problemă și depășește și aceasta nivelul tău de înțelegere.
3. Presa din România? de cînd este aceasta sursa adevărului… și dacă ar fi … îmi dai și mie niște link-uri, că eu nu am văzut asta.
4. nu, dacă aș avea pe cineva pe lista de vînătoare, ca să spun așa… ar fi numai oameni ca tine… dar nu mă ocup cu asta, după cum vezi. Voi muriți din propria răutate, otrăviți cu propriul venin, voi muriți singuri de ciudă, de scîrbe și zavistii, nu trebuie să vă provoace singuri rău, vi=l provocați singuri, otrăvindu-vă sistematic precum scorpionii.
5. plictisit .. de formele pe care le afișez eu? atunci dispari și distrează-te în altă parte, Bebe!
mă duc imediat să mă spăl pe mîini după scrierea acestui răspuns. Simplă decontaminare!
Vezi că există vreo alte 50 de bloguri pe care poți scrie prostioare din astea. Îți dau lista dacă mai vii pe aici sau nu?
Acum inteleg mai bine de ce psihiatrilor le merge atat de bine in Romania…
Ati uitat ceva, Herr SS-Oberfuhrer B.I.: antentatele din 11 septembrie! Marius ben Cruceru a fost in spatele lor, nu Osama ben Laden. Multi politicieni importanti care au murit dupa 1971 sunt victima acestui pastor baptist. Cei mai multi se pare ca au fost ucisi prin faptul ca au fost siliti sa repete pana la epuizare declinarea a III-a asigmatica si conjunctivul prezent pasiv al verbului apokteinw. Intr-adevar, pastorul Cruceru nu are mila…
Mai rau decat atat, Marius Cruceru este vinovat chiar si de moartea lui Kennedy! Chiar daca nu se nascunse inca, treburile erau aranjate.
Probabil ca urmatoarea victima a lui Marius Cruceru veti chiar dumneavoastra: o sa muriti de necaz si invidie! Sau, mult mai probabil, de prostie!
dragă Adrian, este bine că nu erai prin blogosferă atunci cînd s-a desfășurat acest atac. a fost rîsul=plînsul. Plîns pentru că era un mort la mijloc, rîs de cîtă prostie s-a putut desfășura.
Bebe Ianovici deja a murit, dar s-a renăscut ca Anca Boariu și a încercat să lovească din nou, fără să știe chestiunea cu IP-urile și cu analiza stilistică a unui text.
Am nevoie de un text de o palmă ca să îmi dau seama cu eroare de 10% dacă este vorba de aceeași persoană sau de alta.
Personajul nostru este foarte intereseant. De colecție!
🙂