De ieri am descoperit cu soţia o nouă delicatesă: Ceai din boboci de trandafiri.
Se culeg bobocii din trandafirul de dulceaţă. Se lasă la uscat.
Se păstrează ca orice alt ceai şi din patru boboci iese ….. o bunăăăăătateeee!
De obicei, a fi un autor des citat e un simptom al gloriei, o încununare. În literatura de specialitate, numărul lucrărilor în care apari ca referinţă a devenit chiar un criteriu de validitate ştiinţifică. Există o mare cantitate de site-uri care te introduc într-o junglă practic infinită de „vorbe celebre“. S-ar zice că, dacă le citeşti, înţelegi tot: sînt ample compendii de înţelepciune, care acoperă întreaga problematică a lumii şi adună laolaltă toată floarea aforisticii, de la Platon la Valeriu Butulescu. Am cunoscut o mulţime de inşi care ţin în buzunar caieţele dolofane pline de sentinţe solemne, bune de plasat în felurite conversaţii de salon. Alţii răspund oricărei întrebări printr-o puzderie de citate bine memorate, ceea ce îi dispensează de efortul şi răspunderea unei opinii personale. Citatul e un excelent auxiliar, atunci cînd vrei să epatezi, să te legitimezi, să-ţi camuflezi lipsa de idei. Nu zic că, în sine, a practica citatul e dezonorant. Dar e un fapt că, de multe ori, cel care citează nu are discernămîntul, civilizaţia, adecvarea necesare pentru a se folosi decent de citat: ba mai mult, citează în aşa fel încît se compromite nu numai pe sine, dar şi pe autorul – inocent – al citatului.
Da, ne-au călcat azi! Am lipsit pentru o oră şi jumătate, între 10.50 şi 12.20. Atît. Ziua în amiaza-mare. Prima a ajuns acasă soţia mea. A deschis uşa şi a văzut toată casa întoarsă pe dos şi s-a întrebat: „Oare ce-o fi căutat Marius aşa de ardent?”.
După ce a văzut mai multe lucruri răsturnate, şi-a dat seama ce s-a întîmplat, s-a întors pe hol, a încercat să ia legătura cu vecinii, apoi m-a sunat pe mine. De obicei nu răspund cînd sînt în şedinţe, dar acum am avut o presimţire că ceva rău s-a întîmplat. Am răspuns.
„Marius, cred că cineva ne-a jefuit casa”
am auzit vocea ei de un calm care nu avea nicio legătură cu cele spuse şi evenimentele dramatice pe care tocmai le descria, o pace care venea de dincolo de imediat şi curent.
Am văzut multe morţi şi mulţi morţi. Ca pastor Dumnezeu mi-a făcut dar să văd vii murind, dar şi morţi murind. De unii îţi este greu să te apropii. Lîngă alţii e senin.
Sînt paroh şi am stat lîngă o mulţime de paturi de muribunzi şi lîngă multe sicrie, închise sau deschise.
În iulie 2006 am văzut cea mai frumoasă moarte.
(Acest text este scris în 29 iulie 2008)
Marioara s-a luat cu Gheorghiţă. Din dragoste, mare dragoste.
După ce s-au luat toată lumea le-a spus Mărioara lu Gheorghiţă şi Gheorghiţă al Mărioarei.
Asta cît au fost tineri.
Au făcut 10 copii. Au trăit 38 de ani de căsnicie. O familie în care întotdeauna m-am simţit bine. Casa lor? O biserică. Pe Gheorghiţă ajunge să-l stîrneşti, spune poezii de cîte 24 de strofe. Compuse de socrul său, Ion.
Mărioara cînta. Cînd se ruga ea parcă şi ventilatoarele din sanctuar se făceau mai încet. Respectată femeie. Demn bărbat.
Au îmbătrînit frumoşi.
Au făcut copii frumoşi, aşa, ca ei. Fete frumoase, băieţi puternici.
Una mi-a căzut dragă şi ne-am luat şi noi la rîndul nostru.
Am vorbit despre fanfare, mandoline, Alin ne-a trimis o chestie foarte utilă în commnents, lucru pentru care mulţumim
„Cum sa ascultam muzica? – 10 prescriptii de baza – George Balan (din ghidul Humanitas, 1998)
„Omul nou”, aşa i s-a spus noului Frankenstein, omul-mort, care funcţiona fără să fi trăit cu adevărat, cu trup, dar fără suflet. Biserica a pierdut din vedere că omul nou nu se poate naşte decît în urma unei tragedii salvifice, moartea omului vechi şi „naşterea din nou” sau „naşterea de sus”, şi s-a dedat la flirt cu noul Făt-Frumos din lacrimile celor obidiţi, noul stat comunist, noul mire-fur şi preacurvar al unei biserici batjocorite la drumul mare.
Un articol dur, cu dovezi de presă, a apărut în Cotidianul despre felul în care Biserica Ortodoxă a sprijinit crearea „omului nou”. Este un articol despre apetenţa pentru putere, slugărnicie greţoasă, compromis, trădare.
copyright Voicu Bojan
Pe acest blog a apărut un material referitor la cartea Recovering Biblical Manhood and Womanhood, a Response to Evanghelical Feminism, eds. John Piper şi Wayne Grudem, Crossway Books, 1991.
Materialul se intitulează Demand for Apology from the Council on Biblical Manhood and Biblical Womanhood.
Iată un extras:
Iată ce am primit de la prietenul meu S.G.
ORDONANTA DE URGENTA OUG Nr.24/2010
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1. – In urma rapoartelor primite de la Serviciul Roman de Informatii s-a constatat ca cei aproape 6 milioane de pensionari din Romania detin (fara a fi trecute in declaratiile de avere) cantitati mari de metale pretioase (aur, argint), pietre pretioase etc. , si se sustrag de 20 de ani de la contributia lor in domeniul energiei (gaze etc.) aducand grave prejudicii bugetului de stat. S-a estimat ca aceste averi nedeclarate ale pensionarilor reprezinta cam 80% din economia subterana, producand statului roman pagube anuale estimate la 65 miliarde de euro.
Vara mea, Lucica, este o femeie dintr-un material care nu se mai fabrică. Este diferenţă de vîrstă între noi, dar ne înţelegem ca fraţii, nu ca verişorii. Este bunică cu necazurile ei de bunică.
Zilele trecute am vizitat-o şi am stat pe buturuga din ocolul ei. Mi-a povestit de toate, cum facem de obicei. Are un limbaj colorat, straşnic, dulce.
„Ehe, Dumnezeu l-a făcut să meargă, pupa-I-aş tălpili…”
Este vorba de nepoţelul Paul care merge. O dulceaţă de copil. N-am văzut copil mai vesel ca el, dar nici care să dovedească mai multă ambiţie. A mers foarte greu, după mai multe operaţii, dar acum zburdă.
La început n-am înţeles ale cui tălpi vrea să le pupe Lucica. Ale nepoţelului care merge? Am înţeles. Ale lui Dumnezeu care l-a făcut să meargă. Asta-i sigur pentru că am mai auzit vorba asta în familia noastră: „Dumnezeu, pupa-I-aş tălpili…”
Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar odata a picat o grupa intreaga.
Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA !
Zilele trecute am descoperit doi lutenişti admirabili. Anna Kowalska şi Anton Birula. Au scos un nou CD.
Tehnica excelentă, sunetul strălucitor, repertoriul variat, instrumentele diverse (chitara barocă, theorba, lăuta renascentistă, vihuela, lăuta barocă) le-au asigurat popularitatea.
Să ne desfătăm ascultînd Bach pe instrumente pe care acesta le auzea zilnic.
Iată celebra Air, BWV 1068
Eu sînt contra. Sînt contra bass-ului în anumite momente. Am cîntat chitară bass destul de multă vreme, dar sînt bucăţi la care sînt contra basss-ului amplificat prin staţie. Adică sînt pro-contrabass. 🙂
Uite-l. Contrabass-ul pierdut, pe care nu îl mai vedem în proximităţile noastre.
După ce am văzut tot felul de comedii de genul: „La sfîntu Pixel”.
O nouă trăznaie!!!!
Sînt curios ce spune domnul prof. Augustin Ioan de chestia asta.
Astăzi tineri din diferite biserici împreună cu studenţi ai universităţii Emanuel din Oradea vor forma grupuri care vor călători în diferite localităţi din România şi Republica Moldova cu scopul de a continua ceea ce am învăţat de la Cristos, ucenicia peripatetică.
Motive de rugăciune:
copyright Voicu Bojan
De vreo cinci ani de zile se observă un fenomen demn de discutat şi de analizat.
Baptiştii au tradiţiile lor, deşi sînt tinerei în istorie.
Bisericile noastre sînt împotriva tradiţiilor, dar bucuroase să păstreze „Predania cea de la început”.
Semne distinctive, ethos particular am avut întotdeauna.
Cînd era o înmormîntare la baptişti răsunau văile de fanfare (care cîntau mai bine sau mai rău).
Sărbătorile ne erau împodobite de orchestrele de mandoline. Majoritatea celor care sînt acum peste 36-40 de ani au crescut „în biserică”, la repetiţiile de orchestră sau fanfară.
Sarabanda este un dans. Incredibil, nu-i aşa? Vă puteţi imagina pe cineva dansînd pe această bucată?
Sarabanda in Re minor din Suita a doua pentru violoncel este una dintre cele mai tulburătoare bucăţi scrise vreodată.
Aici este interpretarea lui Maisky, preferata mea.
Iată o mărturisire dintr-un comentariu la video-ul pus pe youtube.
copyright Voicu Bojan
Citesc presa. Ce-mi este dat să văd? O comunitate omeneasca organizată într-o formă care aduce cu forma de organizare a unei organizaţii religioase, cu nevoia de ritual, de simbolism etc.
INSTRUMENTE POPULARE
FLUIER, caval Amerindian
GOURD flaut chinezesc
GOURD flaut chinezesc din bambus
Dacă este să luăm în seamă ce a spus despre Tradiţie, a gîndit exact ca un baptist.
Sînt mai multe modele referitoare la înţelegerea tradiţiei, a Tradiţiei, predaniei şi a tensiunilor dintre tradiţie şi Scriptură.
Există lucrări scrise de teologii care vin din ambele spaţii şi din spaţiul ortodox-catolic, al bisericior tradiţionale şi din spaţiul protestant.
Unul dintre textele fundamentale referitoare la tradiţie este un text scris de Atanasie cel Mare, text care conţine una dintre cele mai clare definiţii ale Tradiţiei,
„Să vedem şi predania cea de la început şi învăţătura şi credinţa Bisericii universale, pe care a dat-o Domnul, au propovăduit-o apostolii şi au păzit-o Părinţii. Pe ea s-a întemeiat Biserica şi cel ce cade din ea nu mai este şi nu se mai numeşte creştin …..şi că aceasta este credinţa Bisericii, poţi afla din aceea că, Domnul trimiţînd pe apostoli, a pus-o pe ea Treimea ca temelie a Bisericii….Iar apostolii, mergînd, aşa au învăţat. Şi aceasta este propovăduirea întregii Biserici de sub cer.”
din Sfîntul Atanasie cel Mare, Scrieri, II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, Epistola I către Serapion, P.G. 26, 529 – 608, cap XXVIII.
Cam aşa gîndesc şi baptiştii despre tradiţie.
M-am lăsat de cafea din decembrie. Porţia mea: cam trei căni pe zi.
Nu ştiam că mă aşteaptă probleme cu inima la vremea aceea.
Era postul Crăciunului şi m-am lăsat aşa, de ambiţie. Am vrut să demonstrez prietenilor că pot, dar întîi mie. „Nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine.”
Aveam o grămadă de cafea prin casă. Ce să fac cu ea. Am dat-o mamei. Am dat-o socrului. Am dat-o prietenilor, dar mirosul cafelei proaspete, uscate, abia măcinate este unul dintre cele mai fermecătoare miresme.
Beau întotdeauna french melange. Adică: se pun două linguri de cafea proaspăt macinată, zahăr brun din trestie de zahăr, o linguriţă, maxim, apoi se toarnă cam trei sferturi apă fiartă pînă la 85 grade, oricum, după ochi, nu trebuie să fie fiartă. Apa fiartă distruge cafeaua. Cafeaua la ibric este o profanare. Se lasă cam 7-8 minute pînă cafeaua se lasă la fundul cănii. Apoi se toarnă lapte pînă la marginea cănii. Deasupra se ridică caimacul. O bunăciune!
Aşa arată.
Am avut fibrilaţia în 19 mai, după care tot probleme, probleme. Am rămas cu extrasistole.
Da, aşa cum spuneam într-un post, am făcut armata la Topraisar. Din cei 112 din Companie îl ţin minte pe Dan Clim şi pe Nicu Patoi.
Nicu Patoi. Am cîntat de multe ori împreună între colegi. De toate.
Avem plăcerea de a vă invita la concertul Telemann şi virtuozii italieni susţinut de formaţia Les Trois Mains, Germania.
Concertul va avea loc la Biserica Lutherană din Bucureşti, duminică, 18 iulie 2010, orele 18.00.
În program lucrări de: Georg Philipp Telemann, Isabella Leonarda, Girolamo Frescobaldi, Antonio Vivaldi, Biagio Marini, Alessandro Piccinini,
Interpretează:
Jung-Hyun Yu – Flaut drept
Katerina Stursova – Vioară barocă
Toshinori Ozaki – Teorbă
Roxana Neacsu – Clavecin
copyright Voicu Bojan
Discreţia în viaţa religioasă este una dintre cele mai grele încercări pentru creştinul autentic. Tentaţia de a ne compara cu ceilalţi, dorinţa după apreciere, imaginea de sine aceştia sînt zei care cer pe altarul jertfe puturoase, de un miros neplăcut Domnului.
Vizibilitatea în viaţa religioasă este ispita subtilă pe care cel rău o foloseşte petru cei care trec de păcatele grosiere, este ispita din partea dreaptă. De ea suferă „cei buni”, „cei ireproşabili”, cei mîndri. Cînd faceţi milostenie, dacă se face strigare, veţi da mai mult.
Dacă te retragi numai tu cu Dumnezeu în cămăruţă, căutîndu-l în spatele cutiei de milă, acolo unde nu te vede nimeni, s-ar putea ca inima ta rea să scoată la iveală că în singurătate plăteşti mai puţin pentru milă.
Cînd te rogi, ascunde-te în cel mai strîmt şi de negăsit loc, în cămara cu alimente, în beci sau … acolo unde nu se aşteaptă nimeni să te găsească pentru aţi auzi şi vedea neprihănirea.
Doi evrei se rugau în sinagogă,
Evreu bogat, evreu sărac.
Cel bogat se roagă discret, timp de criză fiind, pentru reuşita în afaceri.
Cel sărac se roagă storcîndu-şi plămînii:
L-am mai ascultat pe Paul Galbraith, dar acum am ascultat în sfîrşit pe http://www.we7.com cele două discuri Bach pe care le-a scos. Cum ascult mai mult, cum sînt mai încîntat. Transcripţiile lui sînt excelente.
Paul cîntă la o chitară cu opt coarde. Una mai sus de coarda obişnuita coardă 1-mi şi una mai jos de coarda 6-Mi-ul de bass. Acordajul este destul de complex, dar nu complicat. Acordajul este cel clasic de chitară pentru cele 6 coarde din mijloc – mi, si, sol, Re, La, Mi, la care se mai adaugă o coardă de sopran, la, logic – în acest fel nu trebuie coborît aşa de mult în poziţiile superioare pentru a obţine acutele şi după coarda Mi, mai este o coardă care poate fi acordată în DO sau în SI, în funcţie de partitura interpretată.
Deci de la bass spre „chantarella”, SI, MI, La, Re, Sol, si, mi, la. Eu aş mai adăuga, pentru o chitară cu 10 coarde încă două în acordaj diatonic astfel: SOL, LA, SI, Mi, La, Re, Sol, si, mi, la. Cu 13 coarde? Ar ieşi ca la Theorba. Vezi ultimele două exemple cu 10 şi cu 13. Mai multe despre acordaje aici.
Iată cîteva exemple cu el şi cu ucenicul său, un „convertit” de la muzica rock.
Maria mi-a amintit: “sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace si raspuns bun la infricosata Judecata a lui Cristos”.
Este o rugăciune.
Există daruri şi daruri… unora le-a fost dat să vadă mai mult, altora mai puţin. În 2003 cînd am început să îmi pierd ochiul stîng am meditat la toate lucrurile pe care le-am văzut. Într-o bună dimineaţă mă voi trezi fără posibilitatea de a mai vedea vreodată tridimensional. Ochiul meu stîng cedează într-un ritm mai lent decît au prevăzut medicii, dar se duce pe apa sîmbetei.
E dimineaţă, s-a deschis pleoapa dreaptă, dar cea stîngă se încăpăţînează. Orbeşte mergem la lichidul acela negru care ne ajută să rămînem în picioare pe la ora 6.00 A.M., ne ajută să nu umblăm împleticit după masa de prînz şi pe la ora 18.00 revine pe mesele birourilor noastre pentru a ne face cadou încă o porţie de muncă.
De cîte ori n-am turnat din zeama rămasă în automatul de cafea, zeamă încălzită ore întregi pe o plită electrică sau cafeaua răcită în termosuri? Sau… „este cafea făcută de ieri seara, cănile sînt acolo”… .
Nu discutăm despre ness. Acolo este o altă lume, la fel cum este lumea chitărilor clasice la distanţă de lumea chitărilor electrice sau bass. Altă poveste, altă distracţie.
Nu există cafea veche şi bună, ori este cafea proaspătă ori „proastă-pă”!
În ultimul timp sînt din ce în ce mai multe familii tinere care îşi doresc copii, dar, din diferite pricini, nu mai pot concepe pe cale naturală. De ce? Sînt multe cauze. Amînarea ar fi o primă cauză, poluarea, organismul bombardat cu anticoncepţionale, diferite probleme anatomice etc.
Am întrebat trei prieteni medici despre acest lucru şi toţi trei mi-au spus că una dintre primele cauze ale acestei probleme este amînarea conceperii dincolo de vîrste limită (32 – 36 ani) la femei, timp în care ne-am făcut şcolile, masterele, doctoratele, am făcut carieră… şi acum…
Progress or regress?
Marius Cruceru 