Ultima imagine de pe retină…

Maria mi-a amintit: “sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace si raspuns bun la infricosata Judecata a lui Cristos”.

Este o rugăciune.

Există daruri şi daruri… unora le-a fost dat să vadă mai mult, altora mai puţin. În 2003 cînd am început să îmi pierd ochiul stîng am meditat la toate lucrurile pe care le-am văzut. Într-o bună dimineaţă mă voi trezi fără posibilitatea de a mai vedea vreodată tridimensional. Ochiul meu stîng cedează într-un ritm mai lent decît au prevăzut medicii, dar se duce pe apa sîmbetei.

Atunci m-am bucurat că văzusem atît de multe lucruri … Am văzut Niagara, Grand Canyon, Deşertul Arizonei, Am traversat rîuri, fluvii şi am coborît în aval făcînd white water rafting. Am urcat pe munţi foarte înalţi şi am experimentat lipsa de oxigen, beţia înălţimilor, am coborît în gropi întunecate, cu pată de cer senin acoperite. Am văzut mări cristaline ca apa dintr-o găleată şi peşteri în care hăulitul se întorcea de zece ori înapoi. Am văzut copacii de sub care am plecat de deasupra, peste vîrfuri şi în vînt.

Dumnezeu a fost generos cu darurile privirilor în dreptul meu. Dar şi eu şi voi, cu toţii avem de privit ultima imagine. Aceasta ne este împărţită fără discriminare. Tuturor!

Probabil că ultima mea imagine va fi fără adîncime, nici tridimensională … dar va fi!

Oare ce vom vedea?

Ultima imagine de pe retina unora va fi o fîşie de halat alb, pentru alţii, faţa anestezistului, becurile puternice ale sălii de operaţie, butelcuţa de perfuzii sau EKG-ul razna.

Alţii vor vedea botul tirului din faţă apropiindu-se după ce şoferul va fi adormit la volan sau va fi făcut infarct, unii vor privi de sub roţile grele baia de ulei a maşinii care tocmai i-a fracturat, roţile trenului sau tramvaiului în scînteile frînelor care ţiuie disperate.

Două fire de curent nude şi neruşinate, ţepile lucitoare rînjinde ale gardului de fier forjat în care vor fi căzut, butelia smiorcăită de gaz atunci cînd vor fi aprins lumina sau o cutie de medicamente, o sticlă de insecticid, frînghia udă, botul mitralierei?

Care este ultima imagine pe care o vom vedea înainte să vedem ceea ce la mintea omului nu s-a suit şi ochiul omului n-a văzut?

1 Corinteni 2:9  Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa Sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” 10  Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11  În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12  Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13  Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

1Co 2:9  ἀλλὰ καθὼς γέγραπται, ἃ ὀφθαλμὸς οὐκ εἶδε καὶ οὖς οὐκ ἤκουσε καὶ ἐπὶ καρδίαν ἀνθρώπου οὐκ ἀνέβη, ἃ ἡτοίμασεν ὁ Θεὸς τοῖς ἀγαπῶσιν αὐτόν.

şi ce poate vedea retinva fără lumină, nu Chesterton spunea că nu ne putem uita la soare, dar nu putem vedea nimic fără el?

Psalm 36:9  Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina. 10  Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!

Credincioşii ortodocşi obişnuiesc să pună o lumînare la capul muribundului, să-i lumineze privirea spirituală.

Care va fi Lumina care ne va lumina ultima privire spre înapoi? Prima privire spre înainte?

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Gînduri, Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Ultima imagine de pe retină…

  1. mihu zice:

    Foarte interesanta postarea. Chiar ma gandeam la un prieten care erau pe punctul de a privi ultima imagine spre neoanele din sala de operatii.
    Eu mi-as dori ca ultima privire a mea sa fie pe tavan in intunericul camerei, inainte sa inchid ochii sa adorm, si dimineata „sa ma trezesc mort”.

    Totusi ma gandesc la ultima privire a lui Stefan, care a murit ucis de pietre pentru credinta in Hristos. A privit catre cer si a vazut cerurile deschise si pe Mantuitorul, iar apoi a fost tarat in afara cetatii ca sa fie ucis si a privit la cei care aruncau cu pietre spre el si se ruga cu dragoste pentru ei. Nici nu mai stiu unde privea in timp ce era ucis cu pietre… spre ceruri cu bucurie, sau spre oameni cu mila!?!

    • napoleonus zice:

      cred ca spre ceruri…asa a avut putere sa moara…

    • Marius David zice:

      ridici o intrebarea interesanta? Care am dori sa fie ultima imagine de pe retina?
      Spre exemplu: nepotii adunati in camera de spital sa isi ia la revedere de la mine, adica de la bunicu 🙂
      le-as face cu mina … pur si simplu. Nepotii, copii.
      Am deja un posibil model de moarte: cum a murit mama sotiei mele.
      sper sa o pot copia.
      Mai greu este sa ii copiez viata.

  2. maria zice:

    „…Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa va inflori; ca vant a trecut peste el si nu va mai fi, si nici locul sau nu se va mai cunoaste.”
    „Dar mila Domnului din veac in veac spre cei ce se tem de Dansul…”

  3. Se poate ca ultima imagine să fie cea a soțului sau soției și a copiilor. Sau poza lor.
    Mă tot întreb ce poate fi în sufletul unui om care știe că ceea ce vede sunt ultimele imagini…

    Alexandru Philippide spunea: ”Ce singur trebuie să fii/Când treci pe totdeauna pragul porții…”

    Dar oare care ar fi ultimul sunet al timpanului din viața aceasta și primul sunet de dincolo. Ce tare de tâlharul cel pocăit să audă ultimele sunete ”azi vei fi cu Mine-n Rai”. Sau primul sunet să fie ”Bine ai venit rob bun și credincios” 🙂 Ce bine sună!

  4. Pingback: Ce înseamnă să ascult de voia Domnului? | Ambasadorul

  5. Gabriel Dinca zice:

    Dispretuit si parasit de oameni, om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai data de la El, si noi nu L-am bagat in seama.
    Totusi, El suferintele noastre le-a luat asupra Lui,si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu, si smerit.
    Dar El era strapuns pentru pacatele noastre,zdrobit pentru faradelegile noastre.Pedeapsa care ne da noua pacea, a cazut peste El si prin ranile Lui santem tamaduiti.
    Ce minunat ar fi daca imaginea de pe retina ochilor nostri spirituali ar fi tabloul rastignirii Domnului Isus. Atunci poate,v-om reusi sa trecem mai usor prin necazurile noastre.

  6. Marinel zice:

    Îngăduiţi-mi un răspuns în versuri la întrebările finale…

    Ultima toamnă, întâia primăvară

    Fir de lut, fir plăpând
    răsucit amar pe vânt,
    ce-ţi crestează-n cuget clipa
    şi-ţi frânge acum aripa?

    Ce oglindă tulburată
    peste clipa ta curată
    cade ca un giulgiu frânt
    cu mirosuri de pământ?

    Către ‘nalturi ce te cheamă
    imitând glasul de mamă?
    Şi pe buze ce îţi lasă
    luna, palidă mireasă?

    Rădăcinile amare
    lanţuri încă sunt, şi care
    apăsare te îndeamnă
    să miroşi de-acum a toamnă?

    Ochii-ţi tremură pe feţe
    dragi. Se-nchid şi dorm.
    Apoi se deschid lumină
    spre-acel chip iubit de Domn…

  7. elisa zice:

    Frumoasa poezie,
    parca ar fi Topirceanu. 🙂
    Cum pot lua legatura cu dvstra?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.