Pentru că ar fi frumos.
Ar fi ca o săptămînă.
Imediat ce am împlinit 36 de ani mi-a venit o idee trăznită.
Dacă am asemăna viaţa unui bărbat cu o săptămînă?
7 „zile” de cîte 12 ani. De ce 7 şi 12? Trebuie să citim Biblia ca să înţelegem. Numerele preferate ale lui Dumnezeu!
Lunea – de la 0 la 12 ani. Vîrsta la care Cristos a fost dus la Templu. Perioada copilăriei. Să îmi spună mie cineva că după 12 ani un băiat mai este băieţel! Atunci îl trimit la doctor! La endocrinolog. La 12 ani se încheie copilăria. La 12 ani toţi băieţii ar trebui să aibe cei 12 ani de-acasă. La 12 ani băieţii se desprind de mame şi se apropie de taţi ca prieteni.
Marţea – de la 13 la 24 de ani. Este ziua formării secunde. Şcoala, meseria. Ucenicia la alţi meşteri. La noi, liceul, facultatea, etc. La 24 de ani ar fi timpul ca un bărbat să îşi întemeieze o familie. Este gata din punct de vedere social, poate să îşi cîştige singur pîinea.
Miercuri – de la 25 la 36 de ani. Este timpul perfecţionării în cele ce faci. Un bărbat care ajunge la 36 de ani ar fi trebuit să acumuleze destul ca să poată dărui altora. Probabil că la 36 de ani ar trebui scrisă prima carte, poate şi a doua (eu aşa am făcut, dar nu îmi dăduse prin cap teoria asta 🙂 , trebuie să îmi apăr cumva sistemul…). Pînă la 36 de ani omul este încă tînăr şi ar trebui să facă ce spune Ieremia în Plângerile 3:27 „Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. 28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; 29 să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; 30 să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.”
Joi – de la 37 la 48 de ani. Este perioada maturităţii depline. Atunci societatea este îndreptăţită să aştepte rodirea completă. Un bărbat la 48 de ani ar trebui să fie ca un pom aplecat de rod. Cu ucenici, cu un început de şcoală în urma lui. Este perioada marilor realizări şi marilor răsplătiri.
Vineri – de la 49 la 60 de ani. Ultima perioadă de activitate. Senioratul. Presbiteriatul. Pregătirea pentru a deveni patriarh. este vîrsta la care bărbaţii ori devin cu adevărat înţelepţi pentru prima dată în viaţă, ori dau în mintea copiilor. Îşi vopsesc părul, îşi lasă nevasta, se culcă cu secretara şi îşi cumpără o maşină sport roşie, ca pierde vară de italienii de pe la noi, care-şi toacă banii cu (autocenzurat) …… noastre. Între 50 şi 60 de ani te scoli în fiecare dimineaţă şi te doare cîte ceva. „Asta înseamnă că nu eşti mort”, vorba unui medic român. Spre deosebire de sportivi, oamenii din profesia mea, devin tot mai buni spre bătrîneţe, ca vinul. Cu cît sînt mai aproape de senectute, cu atît sînt mai buni, dacă nu şi-au trăit viaţa degeaba.
Sîmbăta – de la 61 la 72 se ani. Apropierea de odihă. Pensia. Senectutea. Patriarhatul. Atunci se scriu memoriile. Este timpul bătrîneţii. Am văzut două feluri de bătrîni. Unii care nu îşi acceptă îmbătrînirea şi sînt tot timpul acri şi puşi pe ceartă „pe vremea noatră, eh, bă, tată, ce ştiţi voi….” şi unii care au ştiut să devină patriarhi înţelepţi, care au căpătat pacea şi serenitatea. Au feţe calde, zîmbitoare, satisfăcute. N-au albit degeaba.
Duminica – de la 73 la 84 de ani. Asta este bonus. „Adînci bătrîneţe”. Duminica niciodată nu m-am odihit. Am avut slujbe tot timpul. De asta zic eu că nu mai prind bonusul. Cu chiu şi vai poate mă întind pînă sîmbătă, atît cît să prind o săptămînăzi întreagă de lucru…. Prefer să las ziua de Duminică, dacă vreţi, a şaptea, dacă vreţi, prima zi… pentru eternitate. Prefer să las aştia 12 ani ca primii petrecuţi dincolo de partea asta a istoriei. E mai eficient şi mai simplu. Dacă Dumnezeu mă ţine pînă la 84 de ani este ca să plătesc toate greşelile din celelalte zile. Presbitism, reumatism, înţepeniri, uitări. Bătrîneţe, haine grele!
Cine ştie, s-ar putea să nu mai prind ziua de joi!
Cînd apare postul asta deja voi fi fost internat în spital. L-am programat de duminică!
Azi sînt în operaţie, e miercuri, sper să prind joi şi vineri! Poate şi sîmbătă.
Dacă nu mă trezesc din anestezie… oricum a fost foarte frumos! O jumătate de săptămînă foarte frumoasă! Mie mi-a plăcut! 🙂
Să-i spuneţi Nataliei că m-a făcut fericit! Am tot încercat să îi spun de 20 de ani şi tot nu mă crede!
Şi mamei c-am iubit-o mult mai mult decît a ştiut ea! N-am apucat să îi spun prea multe! am plecat pe la 13 ani de-acasă să mă fac „vîntură-lume”
Copiilor nu trebuie să le spuneţi nimic, că le-am spus deja!
Marius Cruceru 
„Cine ştie, s-ar putea să nu mai prind ziua de joi!…”
Dumnezeu nu lasa lucrurile neterminate, dupa Joi …urmeaza Vineri, Sambata, si apoi Duminica, cand ne odihnim.
EL toate le-a creat frumos, atat de frumos…la fel si inima dvs. este atat de frumoasa, pentru ca e modelata de un Creator minunat.
Urmatorul Post va fii tare pretios.
Domnul sa va binecuvinteze. Ps.91
Mulțumesc, Ana!
Multa binecuvintare sa va dea Dumnezeu.
Imi doresc sa va lase Dumnezeu sa prindeti di duminica vietii frate Marius, vor mai fi tineri care sa aiba nevoie de mentori, vor fi studenti care sa invete greaca si exegeza si hermeneutica, baieti care sa treaca pe la Fabrica. mai avem nevoie de dumneavoastra. Nadajduesc sa imi fie ascultata rugaciunea. Salutari sfinte, frate profesor!
Gabi… Duminica va fi sus la odihnă!
Cand viata se sfarseste aici, Acolo incepe adevarata viata;
Nu conteaza cat am trait, dar conteaza ce a lasat in urma noastra;
Venim pe rand si „plecam” pe sarite;
Pe degetul lui Dumnezeu este infasurat firul vietii noastre, cand el s-a terminat, noi nu mai putem face nimic;
Pentru mine moarte inseamna, „intoarcere acasa”, si o astept si dimineata, si la amiaza, si seara, si in miez de noapte, ma straduiesc sa fiu gata oricand. M-asteapta Isus cu bratele deschise si urarea: „Bine ai venit, sluga buna si credincioasa, intra in odihna Stapanului tau!” Si poate o sa-mi puna pe cap cununa de biruitor, batuta cu mii de perle, formate din lacrimile suferintelor de pe pamant. Drumul cel de aur, pomul vietii, batranii cantand si dand slava lui Dumnezeu ….. atatea frumuseti ma asteapa acolo …. de ce-as mai zabovi aici?
@Marius, toate cele bune si sa prinzi mai multe „saptamani” decat te astepti.
@naomi Uau, ce morbid sa te gandesti toata ziua la cum o sa fie cand mori.
Toata postarea asta era o celebrare a vietii si tu ce ne spui? Ca abia astepti sa nu mai fi pe pamant…
Solutie: http://joycerica.i.ph/photo/d/332-1/2009-02-23-reckless.png
@Marius, „zile” nu saptamani.
Ca si crestina, eu nu cred ca gresesc sa-mi doresc sa fiu in locul spre care alerg.
Si eu iti arat cum sa ajungi mai repede, dar mi se pare morbid sa vorbesti despre cum te gandesti la moarte cand articolul in sine vorbea despre etapele vietii ajungand la moarte doar ca la ultimul capitol dintr-o poveste frumoasa.
Sa-ti imaginezi ca doar la ultimul capitol incepe povestea adevarata inseamna sa iti ignori intreaga viata.
Este maladiv sa iti lasi viata sa treaca sperand sa mori curand.
Aşa cum ai intuit, Dea, postarea este despre viaţă, nu despre moarte.
Iosua a cerut sa se lungeasca miercurea):
dar pentru alt scop, avem fiecare bătăliile noastre de dus.
care-i miercurea ta? care-i miercurea mea?
E musai sa prindeti “Joia”!
E vremea cind o sa incepeti discutii interesante cu sotia daca “x” ar fi bun de ginere sau “y” de nora…
Nici “Vinerea” nu trebuie scapata: atunci se-mpart diplomele de “bunici” si nu-i frumos dac-o sa fiti plecat de-acasa.
Noi insa stim ca lucrul cel mai important e sa te ai “pe bune” cu Cel ce decide cind plecam la “casa” aialalta.
Pina atunci insa trebuie sa TRAIM. Nu sa vegetam, taind frunze la caini ci sa traim la maxim, intens, arzind ca un meteor si nu palpaind ca o lumanare.
Sa traim si sa lucram pentru EL.
Iar dac-o fi sa traim si implinirea visata de omul de rind – gata de duca atunci cind isi vede toti copiii la casele lor – asta e un bonus suplimentar.
Eu unul va invidiez sincer cind vad ca traiti intr-un an cit altii-n zece. Daca o sa prindeti si o “Duminica” intreaga, sint sigur ca Metusala o sa cam bombaneasca, de dincolo, gelos: “Eu n-am trait intr-un mileniu (aproape rotund) cit a trait Marius Cruceru in 84 de ani! (in English, 84 is “four score and four”… o virsta de doua ori patratoasa!).
Va doresc deci, de-aici din insorita Californie, sa ne traiti o “saptamina” intreaga.
Multumesc, Alex, interesant ce spui cu 84, niciodată nu mi-a trecut prin cap.
sper ca la vîrsta aia să îmi mai treacă cîte ceva prin cap…
Altii mor de tineri rapusi de boli, foamete, etc, iar altii au pretentii la 72 de ani de viata. Ar fi frumos. Cine n-ar vrea? Alta data ati spus ca abia asteptati moartea. Acum se pare c-ati vrea sa vina, daca se poate, la 84 de ani. Cine sa va mai inteleaga?
numai Dumnezeu şi soţia mea … în această ordine mă mai înţeleg. Eu, nu!
Abia aştept să mor, dar n-am voie. Am un job description pentru lumea asta extrem de complicat şi ştiu că n-am dreptul să mor pînă nu bifez caietul de sarcini.
Grea treabă. Deci … la treabă!
ca să pot muri şi eu mai repede… ce … viaţa mea!
Eu eram cit pe ce in ’92 sa plec si nu facusem inca nici o investitie de viitor. Pai nu te chiar poti duce cu mina goala nicaieri – numai cu pasaportul in buzunar. Am mai calatorit eu odata asa din Romania…si tare greu a fost la inceput. Nimic de zis tara e frumoasa…totul minunat…iar tu n-ai adus cu tine decit un geamantan cu zdrente…si alea demodate.
Asa ca are si viata asta un scop- daca ne-am oprii sa construim hambare pentru mincare la soareci , rugina si molii…am face ceva investitii serioase acolo unde economia nu merge prost niciodata…
Asa ca „la lucru frati pentru Christos in via Sa cu spor…”
Foarte frumos. Vă doresc atunci o săptămână împlinită! (în ambele sensuri)
Oare cum ar arăta viaţa unei femei ca o săptămână? 🙂
ceva mai scurta aici pe pamant 😀
Multumesc, Ioa.
Viaţa unei femei într-o săptămînă… uite asta este o temă de meditaţie pentru voi.
Abia aştept să văd ce scrii pe tema asta.
Să aveți o săptămână binecuvântată în continuare.
Iar perspectiva Duminicii ar trebui să ne liniștească viața. Îmi povestea cineva că un prieten de-al lui i-a spus că atunci când este stresat tare merge la cimitir, la locul său de veci pe care și l-a cumpărat deja, și acolo se relaxează. Cred că locul adevărat de odihnă poate să ne odihnească și în viața aceasta.
Pompe, şi eu fac asta uneori, dar în Ploieşti, la mormîntul tatălui meu. Este unul dintre cele mai frumoase cimitire după părerea mea. Este mic, cimitirul catolic şi reformat. Este un loc excelent de meditaţie.
Pingback: Ultima imagine de pe retină… | Marius Cruceru
Pingback: Cum slăbesc? Cu capu… (P) | Marius Cruceru
Dupa calculele tale, tatal nostru, Mihai Mitrofan, din Suceava, implineste aceasta „saptamina” peste 18 zile.
Domnul sa-l binecuvinteze! 🙂
Dumnezeu sa il binecuvinteze!
Pingback: Pentru colegii mei (20 de ani de la absolvirea facultății și 25 de ani de la absolvirea liceului) – despre DRAGOSTE | Marius Cruceru
Pingback: 45 de lucruri pînă la 45 de ani | Marius Cruceru
Pingback: Ne-am mutat! A 12-a oară (1) | Marius Cruceru
Pingback: Ce-mi doresc eu … mie! | Marius Cruceru
Pingback: Săptămîna patimilor – a doua zi – Pîine, apă și efort | Marius Cruceru