Marius Cruceru

Astăzi am primit o scrisoare tulburătoare. Este din partea unui prieten. N-am răspuns. Poate că n-am avut putere. Poate că îi puteţi răspunde voi, dragi prieteni.

Menţionez că am primit cererea şi acordul spre publicare. De asemenea, doresc să reamintesc faptul că în astfel de cazuri voi modera cu mare atenţie orice alunecare pe uleiul lozincăriilor sau răutăţilor de doi bani.

Dragă Marius,

 

îţi scriu pentru că în ultimul timp am ajuns la concluzia ca nu mai înţeleg mare lucru despre rugăciunea pentru cei bolnavi şi aşa cum se-ntîmplă-n viaţă, au fost cîteva evenimente tragice care s-au înlănţuit şi care m-au făcut să ajung în acest punct.

 

De vreo cîteva săptămîni am fost la înmormîntearea unei fetiţe de 12 ani, fiica unor prieteni de la noi din biserică, care a murit de cancer. Diagnosticul a fost descoperit anul trecut şi ne-a tulburat pe toţi cei care îi ştiam pe părinţi, dar eu am făcut mai mult decît a mă lăsa tulburat. Am iniţiat un grup de rugăciune şi evident m-am rugat şi eu. Exista speranţă, exista credinţa sinceră că Dumnezeu poate să vindece această boală, doar e Creatorul Universului şi ce-i o boală pentru El? În general nu mă bag în chestii în căror reuşită nu cred, sau dacă mă bag încerc să nu-mi fac iluzii deşarte dar nu era cazul de iluzii pentru că credeam în reuşita demersului, de aceea angajamentul meu era mare în această chestiune. Fetiţa a murit şi în acele zile, copleşit şi de gîndul la durerea pe care o simţeau părinţii ei, am fost dezamăgit, descumpănit, etc. M-am simţit ca un sportiv care luptă într-un campionat, o luptă lungă şi consumatoare de energie, iar în final pierde. Dacă ar fi fost vorba despre mine, dacă lupta era pentru mine, poate că nu mă deranja aşa de tare faptul că am pierdut-o, pentru că mă cunosc, îmi ştiu păcatele, slăbiciunile, etc. dar lupta aceasta era pentru un copil de 12 ani atins de cancer. Recunosc, poate nu în fiecare zi am fost la fel de constant în rugăciune, nu am pus suflet sau nu m-am angajat sufleteşte la un nivel acceptabil, dar hei, nu eram singur, erau şi alţii,cunoscuţi sau necunoscuţi care cu siguranţă se rugau mult mai bine decît mine în acele momente.

 

Apoi a fost incidentul cu Natalia a ta. Ştim deznodămîmutul şi ne bucurăm că Natalia e bine, deşi şi în acest caz o viaţă a plecat din nou în Ceruri.

 

Ieri a murit Radu Mureşan. Îţi spun sincer că atunci cînd am aflat de suferinţa lui, acum o săptămînă şi ceva, mi-am dat seama că era foarte grav şi nici nu m-am mai rugat, sau dacă am facut-o era cu jumătate de gură şi de inimă. Un alt motiv pentru care am procedat aşa a fost şi pentru că ştiam că există in Cluj un mare grup de oameni care se roagă pentru el, cu mult mai multă experienţă decît mine in această zonă. La un moment dat am auzit şi afirmaţia cuiva care spunea ceva de genul, Domnul va face o minune şi îşi va arăta puterea prin vindecare lui Radu. Am zîmbit în sinea mea cînd am auzit acest lucru, nu că nu aş fi vrut ca Radu să fie vindecat, dar eram deja trecut prin experienţa cu fiica prietenilor noştri.

 

Se spune că rolul rugăciunii este să il schimbe pe cel care se roagă. De acord, dar atunci de ce să ne mai rugăm în aceste cazuri pentru vindecare, de ce să nu ne rugăm să fim schimbaţi?

Citește în continuare →