Chiar astăzi, la patru ani după acestea, mă îndrept spre o bucurie. Nunta Rahelei cu Sorin, doi copii extraordinari. Merită să bat drumul de la Oradea pînă la Constanţa ca să fiu la acestă bucurie, după ce în urmă cu patru ani scriam acestea…

***

Beniamin din Cuzap ESTE un tînăr. Îi cunoşteam sora, Rahela. Îmi este studentă. Am călătorit prin Pădurea Neagră spre Voivozi şi apoi Cuzap ca să-l întîlnesc şi pe el.

Pădurea Neagră nu e neagră acum. Este de un verde crud, înfiorător. Peste tot explodează viaţa. Muşchiul se caţără pe copaci, frunzele se desfoaie întinzîndu-se ca nişte copii treziţi să meargă la şcoală. Izvoarele de primăvară curg în gropile din şosea. Mi-am stropit faţa călcînd cu roţile în ele cu nesaţ şi sete.

Dincolo de Pădurea Neagră se înmoaie dealurile, sînt verzi şi încalecă caii surii şi maro, caii ieşiţi la păscut. Caii foştilor mineri.

Fabrica de sticlă este opacă. Moartă. Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră nu mai are geamuri. În Pădurea Neagră se construiesc biserici între schele mai înalte decît bisericile.

După ce am trecut de Pădure am intrat în Cuzap, un sătuc aruncat între dealuri ca apa dintr-o căldare care se împrăştie suptă în pămînt.

M-am dus să-l văd pe Beniamin din Cuzap, fratele Rahelei.

S-a întors Acasă. A fost adus acasă pentru puţin timp.

Ieri l-am întîlnit, dar nu mai era în coaja asta de trup. Plecase de o săptămînă. A plecat de-adevăratelea… De asta era sobru, serios, fără zîmbet de întîmpinare, fără încruntare de supărare. Senin şi serios. Îţi ţinea mîinile adunate cu degetele împletite unele în altele ca bătrînii. Prea serios, mult prea serios pentru un tînăr ca el.

Beniamin stătea într-o coajă de lemn între flori, „dormind dus” cu tot satul lîngă el şi cu tot satul care îl ducea dormind.

Pastori şi preotul ortodox din sat, oameni cu copii acasă, lăcrimau ca nişte prunci spunînd de bine.

Toţi au spus ceva, numai Beniamin n-a spus nimic, mîngîiat de mama care l-a purtat, îmbrăţişat de soră, plîns de frate. El a stat cuminte odihnindu-se acum, dar cuminte cum a fost toată viaţa, muncind pentru familie prin Italia, pentru sora de la facultate, pentru părinţi.

Cu o săptămînă în urmă îngerul lui păzitor n-a ajuns mai repede decît el cei 25 de metri de schelă.

Cînd cădem îngerii ajung mai greu pentru că au aripi şi acelea îi împiedică.

Beni, după scurtul lui zbor, a căzut drept, dar drept în palma găurită a lui Cristos. De ce cred asta?

Pentru că în urmă cu un an intra în apa botezului în Biserica din Peştiş, îmbrăcat în alb, acelaşi fel de alb care stăruia în coaja aceea de lemn în care dormea de Florii.

Beniamin din Cuzap a fost ieri, de Florii, lacrima lui Isus pentru cetatea aflată în ziua cercetării.

Beniamin din Cuzap nu a fost… ESTE un tînăr… dar ESTE în altă parte… de cealaltă parte a cerului. A lucrat la înălţime…pînă la 22 de ani. Acum nu mai are nevoie de schelă.

Beniamin a fost cu noi 22 de ani şi acum, după ce-a căzut în palma Domnului, va rămîne pentru o vreme, două vremi, trei vremi şi toată vremea cu El. Am eu impresia că nu vrea să-i mai dea drumul…