Specialist, diletant, amator, profesionist, deprofesionalizat (P)

Ce înseamnă un specialist într-un domeniu? Specialistul nu este cel care are calificarea formală prin diplome şi ţidule, ci acela care se specializează continuu şi care este tot timpul la curent cu ce se întîmplă în specialitatea sa, un anumit domeniu de activitate, cercetare etc.

Un amator pasionat poate fi mai grozav decît un „diplomat”. Am întîlnit violonişti scoşi de şcolie populare de artă cu o mişcare de arcuş mai exactă decît absolvenţi de conservator, asta mai ales în ultima perioadă.
Specialistul creşte, este preocupat de perfecţionare şi aşează pasiunea peste calificările formale.
Putem vorbi de specialişti fără calificare formală? Nu cred. Putem vorbi de amatori, de diletanţi, buni probabil, însă fără şcoală, ucenicie şi proba de foc a sistemelor de educaţie nu cred că putem vorbi cu seriozitate despre specialişti şi profesionişti.


De ce? Pentru că natura omului este păcătoasă. Pentru că sîntem delăsători, pentru că, spre exemplu, un doctorat sau o şcoală postdoctorală te sileşte să continui şi atunci cînd îţi pierzi cheful, cînd eşti descurajat. Sistemul te toacă sistematic. 🙂

Urăsc sistemul de promovare din universităţi. Obligativitatea de a scrie cursuri, articole, publicaţiile etc. Este însă o robie necesară mai ales pentru orientalii dispuşi la taclale ca noi. Ce m-aş fi făcut fără să fi fost împins de la spate? Este terapeutic să te ia cineva la rost, să ţi se ceară socoteală. Şi instituţional, şi informal.

Nu cred că cineva poate deveni un specialist bun şi un profesionist respectabil dacă este lăsat de capul lui, fără o comunitate ştiinţifică de control, fără asociaţii de breaslă, fără un sistem formal care să oblige, care să ceară periodic performanţe măsurabile. Călăreţii singuratici sînt fascinanţi, dar le lipseşte măsura.

Există excepţii, oameni care au un simţ al responsabilităţii faţă de darurile şi talentele lor aşa de pronunţat încît scriu şi fără să fie împinşi de la spate. Nu trebuie să le aduci aminte că viaţa academică se învîrte în jurul proverbului „Publish or perish!”.

Congresele, simpozioanele, şcolile, standardele de promovare, necesitatea publicării ne obligă să ne verificăm rezultatele cercetărilor, să ne poziţionăm în comunitatea ştiinţifică etc.

Un alergător singuratic întotdeauna ajunge primul. Competiţia sănătoasă, peer review-ul, recenzările ne ajută să avem păreri cumpătate despre noi înşine.

Aşa înţelegem că nu oricine publică este un specialist, nu oricine este absolvent al unei şcoli este profesionist.
Există diletanţi care scriu sute de pagini, amatori cu diplomă.
Cultura romaneasca este plina de diletanti si de amatori (in sensul bun si prost al cuvintului).

Specialişti, profesionişi?
Încă în formare.

Pînă una alta un „diplomat” care nu mai lucrează, care nu mai citeşte în domeniul lui se deprofesionalizează. Şi asta se întîmplă, dacă este să îi credem pe cei care dau teste de limbă pentru o a doua limbă vorbită, cu o viteză înspăimîntătoare: şase luni de zile.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, Dezbatere, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Specialist, diletant, amator, profesionist, deprofesionalizat (P)

  1. gabi zice:

    Bun,hai sa vedem…
    Ce inseamna specialist? Specialist in ce? Si mai ales cine zice ca esti „specialist”?
    Por ejemplo: in trecutul nu prea indepartat am fost,recunosc,un gurmand.Imi placea sa gatesc fineturi, urmaream shourile in materie,ba ajunsesem sa vizitez renumiti bucatari mediteraneeni,cu stele michelin,tampenii. Faceam progrese, ma „sofisticasem”, intai m-am uimit pe mine,dup-aia pe ai mei,ajunsesem sa nu-mi mai ajung cu prajina la nas. Dadeam lectii, ma invitau unii si unele sa le gatesc, ce mai,eram o sfertovedeta de toata jena! Asta pana cand,asa pe nesimtite,de nesimtit ce sunt, am ajuns la 119 kile si 16 cu 11 tensiunea. Unde mai pui ca mancam tot felul de chestii care, totusi, au dreptul la viata,sufera,se bucura precum: gainuse,ratuste (cel mai mult imi placea ficatelu gras),purcelusi,vitelusi,etc. Dar fii atent ce retardat: toate aceste fiinte trebuia (si nu „trebuiau” pt. ca e impersonal si nu suporta gen si numar), deci trebuia sa fie cat mai tinere si cat mai sanatoase, adica bio, eco,fitze,porcarii. Adica vezi tu, ca omorai animalu’, il omorai, dar nu ma simteam implinit daca nu atingeam si idiotenia asta cu „tanar,curat si fraged”. Odios.
    Ce vreau sa spun. Prefer un profan cu inima curata decat un specialist in mizerii. De pilda, prefer un medic propagandist al profilaxiei decat un superspecialist in chimioterapie. Prefer un invatator tanar in locul docentului in pedagogie sau mai bine zis dresaj, ca invatamant nu se poate numi. La inceput am fost obligat dar acum prefer mitocania verzei crude in locul specialitatilor unor prea docti gastronomi. Nu ascund ca pe unii specialisti am ajuns sa nu-i mai suport deloc,cum ar fi,de ex.zootehnistii.
    Deocamdata sunt un ucenic,cam trecut e drept, dar promit ca voi ajunge in cel mai scurt timp un mare specialist in aer curat,viata tihnita, gradina cu legume si flori,casa pe pamant. Neaparat voi urma si a doua mare specializare, concomitent cu prima: modestia.
    Hai pa,ca tre’ sa-nvat!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.