Astăzi este ziua în care ne amintim de Biserica persecutată. Este ziua internațională de rugăciune pentru frații noștri care sînt torturați și uciși pentru crezul lor.

Am ales să cîntăm, cum prin cîntare au învins martirii în circurile romane, pe rugul medieval, în fața kalașnicovului comunist sau sub sabia islamiștilor radicali.

De-a lungul istoriei au curs rîuri de sînge nevinovat și uneori din gîtlejurile celor decapitați, sfîrtecați, torturați, închiși, striviți au răsunat cîntări de laudă în care Crezul le-a fost lumină.

sursa consonantis.ro

Biserica nu este o adunare care merge într-un fel de pelerinaj turistic, Biserica este o oștire care mărșăluiește bătălie după bătălie într-un mare război, război care va fi încheiat numai odată cu lumea ca primă creație căzută.

Exodul, Leviticul, Deuteronomul, Apocalipsa, Epistola paulină către Efeseni, toate acestea sînt texte milităroase. Apostolul ne îndeamnă să ne înarmăm cu armura dumnezeiască. Dumnezeul nostru are un nume militar, Domn al oștirilor.

De aceea… cu cîntec înainte marș. Spre ce? Spre martiraj. Sîngele curs ne este cea mai ascuțită armă, sămînță a Bisericii, cum spuneau părinții.

Biserica a cîntat în persecuție și Și-a cîntat crezurile, iar Crezurile au început cu începutul, Creația.

Paradigma Creație-Cădere-Răscumpărare este amprentată în orice crez creștin major.

Din această pricină, astăzi, de ziua Bisericii Persecutate, am ales să facem un exercițiu de luptă, să cîntăm.

Cui? Creatorului! Răscumpărătorului! Mîntuitorului! Christos Victor, Biruitorului! Cel care are deja în mîinile Sale Happy End-ul istoriei.

Vă mulțumim că sînteți alături de noi!

Consontantis este un proiect unic, după știința mea. L-am prezentat în două rînduri în emisiunile pe care le produc la Credo TV și le-am prezentat cu mare entuziasm, entuziasm despre care sper să fie molipsitor.

Sala plină din această după amiază ne arată că sînteți gata să credeți într-un proiect de asemenea dimensiuni și cu atît de multe piedici. Vă mulțumim pentru parteneriat și investiție.

Proiectul Consonantis nu este doar un fel de Filarmonică a celor care împărătășesc același crez, nu este doar o școală de muzică și ucenicie muzicală și creștină, nu este doar un proiect peripatetic de formare, ci este și o declarație de identitate și viziune muzicală.

Ați ales să investiți în promovarea muzicii vocal-simfonice românești de bună calitate, realizată profesionist, în promovarea melosului specific evanghelic, în compozitori care ne-au format tradițiile, în tinere speranțe deopotrivă.

Cred că spațiul evanghelic este acum pregătit pentru o asemenea încercare. Creatorul atîtor frumuseți merită să primească înapoi ofrandă, prinos din toate darurile pe care le-a risipit în acești talentați tineri, merită să fie glorificat cu excelență și pasiune.

Pe toți ne leagă la un loc aceleași valori, priorități și standarde (atît de calitate muzicală, cît și de comportament).

Astfel de manisferări reprezintă o declarație și o promisiune înaintea dumneavoastră, cei care ați venit să ne demonstrați că vă interesează. (Dați-mi voie să deconspir o chestiune din spatele cortinei. Donațiile sugerate pentru fiecare loc ocupat în sală a pornit de la 25 de lei. Cineva a plătit 1500 de lei pentru un loc.) Nu este aceasta o veste bună? Nu este acest gest o presiune care ne încarcă de o mare responsabilitate?

Astăzi, cînd noi cîntăm aici, undeva se moare pentru Cristos, acolo se moare nu pentru sentimente, nu pentru trăiri de-o clipă și pentru impresii superficiale, acolo se moare pentru crezuri, pentru doctrine. De aceea colegii și prietenii mei au ales să cînte astăzi dogme, doctrine, crezuri, acele declarații care ne leagă la un loc și ne pregătesc pentru bătăliile care urmează.

Am început cu rugăciunea Tatăl nostru, muzica și orchestrația maestrul Sabin Păutza, invocîndu-ne Creatorul, după care am ascultat o declarație inspirată din Psalmul 108, Gata îmi este inima să cînte!, muzica și orchestrația Ken Tucker.

A urmat un îndemn îndreptat tocmai împotriva tendințelor actuale din lumea liberă, stricarea Cuvîntului lui Dumnezeu în favoarea confortului firii noastre păcătoase: Să nu stricăm Adevărul!, muzică și text, Nicolae Moldoveanu, orchestrația Teodor Caciora.

Binecuvîntează, suflete, pe Domnul, muzică și text Nicolae Moldoveanu, orchestrația Silviu Bratu, ne-a îndreptat din nou spre alternativa la teologie, doxologia, lauda lui Dumnezeu. Dumitru Stăniloae spunea, citîndu-l pe unul dintre Părinți: ”cînd înțelegi despre Dumnezeu cîte ceva, faci teologie, cînd nu mai înțelegi, atunci apucă-te de doxologie, de laudă la adresa Lui.”

De dorul Tău, Isus Iubit, text Traian Dorz, Aranjament Andrei Dunca, ne arată tînjirea Miresei după Mirele care va încheia suferința Preaiubitei Sale.

Pe sfînta vieții cărare – sextet alămuri. Iată și nota cazonă din concertul nostru. Mărșăluim pe o cărare îngustă, spre o poartă îngustă, spre un Cer al infinitului. Sextetul de alămuri ne poartă cu gîndul la faptul că sîntem străini și călători, sîntem în pelerinaj, precum poporul lui Dumnezeu dinspre Egipt spre Canaan, dar nu sîntem singuri. Mîntuitorul ne însoțește.

Piesa care a dat și numele concertului, Cîntec pentru Creator, muzica Răzvan Nemeș, text Florin Mesaroș, Aranjament cor, Andrei Dunca, Orchestrația Lucian Mârza, este un dar deosebit întors Dătătorului prin efortul acestor patru tineri care au dovedit că generația Digitală poate crea cu responsabilitate și sensibilitate.

O crește-mi iubirea, o altă creație a lui Nicolae Moldoveanu, în orchestrația lui Oni Rodilă, ne duce din nou în registrul rugăciunii, implorare pentru iubire, chiar și atunci cînd resursele s-au terminat. Se știe că multe dintre aceste cîntări au fost scrise în pușcărie, loc în care numai iubirea nu înflorește.

Nicăieri precum în mediul concentraționar nu știm mai bine de unde ne vin puterile. Despărțiți de El nu putem face nimic. Doamne, Tu ești puterea, muzica Titi Demian, text Alina Păneșiu, orchestrația Lucian Mârza.

Ultimele două piese ale concertului sînt doxologice.

N-ai asemănare, muzică și text Mircea Ciugudean, orchestrația Daniel Moțocan, este răspunsul Miresei către Mire.

Iar O, Doamne Mare, cînd privesc eu lumea, text Carl Boberg, engleză Stuart K. Hine, Adaptat în limba română de Jean Staneschi, Orchestrație Zsolt Garai, a răsunat de multe ori în mijlocul naturii, cîntată de coruri improvizate, uimiți fiind cu toții de creația lui Dumnezeu.

Eram în 1986 în Cheile Bicazului. Eram un grup de credincioși evanghelici. Ne-am oprit în canion și am început să cîntăm această cîntare. Temători trecătorii s-au oprit și au început să se descopere și să își facă cruce. De atunci n-a fost ocazie în care, la întîlnirea cu natura, fie aceasta și dezlănțuită, precum în 17 septembrie anul acesta, în care să nu mă gîndesc la această cîntare.

Să cîntăm deci Creatorului care a pus temelii Universului, Creator care îl va Răscumpăra și îl va Restaura prin Sîngele Mielului!

Și să sune bine împreună, consonînd!