#REZIST – două povești despre rezistență: Vasile și Tibi – ziua 2

sursa pressone.ro autor Voicu Bojan

sursa pressone.ro autor Voicu Bojan

Prima este AICI.

Vasile Voinovici n-a murit până acum decât o dată şi numai pentru trei zile, când era mic, abia venit pe lume. Adevărul e că părinţii lui îl cam lăsaseră să moară fiindcă se născuse fără mâini şi fără picioare, era un boţ de copil venit ca un blestem, de se speriase tot satul, nici maică-sa n-avea ochi pentru el. S-a sfătuit ea cu bărbatul, Adam, şi nu prea i-a mai dat ţâţă copilului. A venit doctorul, s-a uitat la el, l-a declarat mort. „E mai bine aşa”, au zis toţi. Scăpau de un chin.

În noaptea de dinaintea înmormântării, maică-sa a visat trei femei în negru care-i strigau de la poartă să nu-l lase pe Vasile să moară, că o dată cu el îi va muri şi un copil sănătos, care-l avea ea mai drag şi mai drag din toţi nouă. Femeia s-a trezit, şi-a luat copilul în braţe şi a început să-l bocească. Şi atunci, cum îl ţinea aşa la piept, a simţit că fiul ei mort de trei zile o muşcă de ţâţă şi începe să sugă dezlănţuit, se zbătea şi împungea cu nasul ca un purcel. Era flămând, doar venea de pe lumea cealaltă.

De atunci au trecut 60 de ani. Vasile Voinovici, întorcându-se din morţi, a crescut, a învăţat să facă o mulțime de lucruri – şi încă mai bine decât mulți oameni întregi la trup –, s-a bucurat de viaţă ca tot omul, a muncit, a jucat şi în filme, a călătorit, a iubit, s-a însurat, a crescut doi copii şi acum se bucură de nepoţi.

– Dacă nu era aşa, poate nu făcea atâtea în viaţă. Ăsta e darul lui şi nu poate să i-l ia nimeni! – spune nevastă-sa.

Adică infirmitatea. Darul lui de la Dumnezeu.

A doua este AICI.

Cartea „27 de pași” reprezintă povestea nefardată a lui Tibi Ușeriu, o poveste care poate bate orice scenariu hollywoodian.

Tibi a lucrat pentru mafia sârbească, a fost închis, a evadat şi apoi condamnat la mulţi ani de închisoare pentru mai multe jafuri și tentativă de omor.

Spovedania lui Tibi va fi un şoc pentru fanii săi.

„27 de pași” va fi lansată în această săptămână la Bistrița, pe 22 februarie (hotel Metropolis, ora 19), şi la Cluj – 23 februarie (sala de conferinţe The Office, ora 19).

E o carte captivantă, emoționantă, scrisă minunat. Are toate ingredientele unui bestseller.

 În urmă cu mai bine de 20 de ani, Tibi era supranumit „Românul”. „Americanul” și „Germanul” completau o echipă de jefuitori profesioniști, înarmați până-n dinți.

Banda lor a spart magazine de bijuterii în Austria şi a executat hold-up-uri, în Germania, asupra unor maşini care transportau casete cu bani.

După două evadări spectaculoase și o lungă prezenţă în topurile Interpolului, lui Tibi i s-a înfundat.

S-a ales cu o condamnare de 23 de ani pentru mai multe jafuri și tentativă de omor. Cu doi ani mai puțin decât vârsta pe care o avea atunci, 25 de ani.

A petrecut ani de zile în regim de securitate de gradul I, singur în celulă. Mai mult ghicea decât vedea un petec de cer, dincolo de plasa de sârmă care acoperea curtea destinată plimbării zilnice.

Curte care măsura exact 27 de pași.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Cărţi de citit, dulce Românie, exerciții de admirație, Fabrica de barbati, inventarul stricaciunilor spirituale, lacrima din colțul ochiului, Oameni, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la #REZIST – două povești despre rezistență: Vasile și Tibi – ziua 2

  1. Pingback: #REZIST – total 40 de zile | Marius Cruceru

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.