Ne-am mutat! A 12-a oară! În primii 10 ani de căsnicie ne-am mutat de 11 ori. Așa a fost situația! Atunci motivele au venit din afara noastră. Am fost siliți. Am fost venetici pe meleaguri bihorene. Chirii, locuințe de servici …  pînă cînd reușit cu greu să ne cumpărăm un apartament. Soția mea își poate da un doctorat în împachetat-despachetat.

Acum motivele de mutare au venit din interior.

15 ani am stat liniștiți într-un apartament spațios și bun, un dar de la Dumnezeu, dar am intrat într-o altă etapă a vieții, într-o altă ”zi” și vine o altă ”zi”. Ne-am crescut copiii în liniște, dar a venit din nou vremea schimbării. Copiii cei mari ne zboară deja din cuib. Rămînem cu Noah. Unde? Într-un apartament cu patru camere la etajul 7?

Am fi putut sta liniștiți în apartament, dar simțeam că ceva se bloca în noi, apartamentele comuniste sînt create parcă special pentru a te îngrămădi mental, pentru a-ți bloca creativitatea. Betonul are o vibrație a lui care neliniștește. Acum observăm schimbarea lui Noah (poate că este doar o senzație subiectivă), de cînd ne-am așezat între cărămizi – lut ars, că din lut sîntem și noi făcuți!

Cred că din cînd în cînd trebuie să ne mutăm. Numai așa ne aducem aminte că sîntem străini și călători. Nu sîntem făcuți să prindem rădăcini.

Simțeam nevoia unei schimbări radicale, precum nevoia unui duș după ce muncești în praf toată ziua. Apoi… vorba bunicii mele: cui i-o fi dat pîn cap să pună oamenii pă unii-n capu altora? 

Apartamentul respectiv devenise deja prea mare și prea sus, prea îm-betonat pentru noi, prea gri, prea nici spre cer – nici spre sol. Simțim nevoia contactului cu pămîntul, casa la teren, mică, ceva aproape de ceea ce descriam AICI și AICI. Cam AȘA gînduri aveam cu ceva timp în urmă.

S-a mai întîmplat ceva. Aveam 120 m2, dar nu mai aveam locul potrivit de scris. Dispoziția și arhitectura apartamentului n-a mai permis acest lucru, odată ce copiii au crescut. Iată ce aveam nevoie în urmă cu ceva timp: biroul ideal, vezi AICI și AICI. Numai așa puteam lucra! Asta este!

Apoi ….

Sîntem hotărîți să facem homeschooling cu micuțul Noah, astfel că apartamentul la etajul 7 este cu totul nepotrivit pentru asemenea sarcini și pentru micimea familiei noastre de acum.

Am hotărît să ne aruncăm în disconfort temporar din nou. A fost cea mai grea mutare! Foarte grea! Dacă la prima mutare ne-au încăput toate lucrurile într-o remorcă de Dacie, acum toată mutarea a durat o lună. Cel mai dureros și greu? Mutatul cărților și … borcanelor 🙂

sursa pinterest

Am aruncat sau donat peste 1 tonă și jumătate de lucruri. Binecuvîntată eliberare! A fost o bună aplicație la predica despre simplificare de anul trecut!

Cum credeți că este să treci din 120 m2 spre 67m2? Neapărat trebuie să scapi de lucruri, să te gîndești de două ori la ce împachetezi pentru a depozita și care sînt lucrurile de care ai nepărată nevoie! Te gîndești foarte atent la ce trebuie să păstrezi, pentru că, la viitoarea mutare, cea definitivă, sperăm noi, va trebui să cărăm din nou.

***

Acum stăm într-un loc extraordinar. Ne-am mutat între studenți, într-o locuință de servici. Noah este ca în rai! Avem deja un ritual dimineața și seara: ”SĂ MEGEM LA CAFEA! CU TATI!” …. și alergăm împreună pe holuri printre studenți și colegi la mașina mea de cafea.

Biroul meu este la două etaje distanță. Școala lui Naum este la un etaj distanță. Parcul lui Noah este la două etaje mai jos: ”PACU, PACU ANA NUTH” (Parcul lui Ana Ruth, verișoara sa, care acum ne este vecină). Am scăpat de naveta de dimineața, de aglomerația de pe centură, de drumuri în plus.

Despre noua locație și binefacerile locuirii între colegi și studenți, cu altă ocazie. Cred că fiecare universitar ar trebui să locuiască cel puțin o vreme în campusurile studențești sau foarte aproape de acestea.

Dar … dincolo de beneficiile rezultate din proximitatea studenților, care parcă ne transferă tinerețe din tinerețea lor … e multă iarbă împrejur, verde și acum iarna, este mult spațiu, Noah are unde alerga în siguranță, este protejat de adulți din toate părțile și copiii nu-i lipsesc, îi avem vecini pe ai noștri colegi, care cresc cîte trei și patru copii de vîrste apropiate cu Noah.

Oh…da, și nu mai trebuie să caut cîte 10 minute loc de parcare pe lîngă bloc… și să mă tem că iar mi se sparge mașina, dacă o parchez la întuneric, că iar circulă unul cu cheia pe ambele uși, numai pentru că i se pare că i-am luat locul de parcare…

Gata, s-a terminat și cu acel coșmar!

Natalia, fată de la țară, din material tare și bun, s-a acomodat imediat. Este absolut incredibil cît de repede și-a creat noile reflexe, noile drumuri, noile rutine și … ne-a făcut iar casa aceasta temporară atît de frumoasă, arată atît de … ACASĂ!

Cîteva sfaturi și ce am învățat din atîtea mutări despre mutări … într-o postare viitoare!

VA URMA!