Continuare de AICI
Aşa cum am spus, prima cauză, nu cea mai importantă, dar cea mai urgentă prin vizibilitatea ei, este criza liturgică. Aceasta vine pe lîngă o altă criză mai serioasă, criză care se reflectă în liturgica noastră. Cum vom putea cînta şi cum ne vom putea bucura înaintea Domnului, cum oare Duhul va binecuvînta prin Prezenţa Sa „atmosfera” cînd păcatele acanice, păcatele ascunse ne stăruie prin biserici?
2. O profundă criză etică. Bisericile noastre au decăzut din punct de vedere moral după 89. Da, ştiu sună a truism de genul „unde-i multă lume e şi aglomeraţie”. Nu pun pe seama „libertăţii” şi nici „mai bine şi mai sfinţi eram pe vremea lui Ceauşescu”. Sînt baptist de prea multă vreme şi am retrospectiva bine informată ca să nu cad pradă unor asemenea ameţeli. Răul vine din altă parte.
Păstorii, mai ales „lupii tineri”, unii dintre cei din generaţia mea, au reuşit să distrugă credibilitatea şi imaginea omului care ar trebui să se urce la amvon cu un credit cît mai mare. Lipsa de autenticitate la care tinerii sînt extrem de sensibili este ultima dintre problemele pe care le avem. Învîrtelile de tot felul, traiul de „sponsorizat de profesie”, lipsa preocupării pentru muncă în general, pentru pregătirea la amvon şi pastorală în special, toate acestea îi fac pe oameni să afirme: există două categorii de oameni, oameni care muncesc şi … păstori. Lenevia, corupţia financiară şi în unele cazuri evidenţe ale unei ruşinoase întinări în trup, îi fac pe oameni să caute altfel de conducători, conducători pe care îi consideră „bărbaţi curaţi, sfinţi, puşi de-o parte”.
Ah, a propos de bărbaţi. Lipsa de „bărbăţie” pînă la nivelul fiziologic chiar, o anumită emasculare a tinerilor predicatori care abia reuşesc să se tîrască după nevastă pînă la biserică îi determină pe oameni să aleagă drept consilieri şi directori spirituali pe oameni care au cît de cît „vînă”, „şfoancă”.
Păcatele acoperite în biserici din teama de scandal sau din pricina unor relaţii de familie (ne)-convenabile sau relaţii economice (ne)-convenabile (cutare plăteşte nu ştiu ce păstorului numai ca să îl lase în pace şi îi închide gura)…. i-au făcut pe păstori să îşi piardă cu totul respectul şi buna temere din partea enoriaşilor.
Cîrdăşia cu anumite persoane, implicarea în politica locală, în afacerile dubioase din tîrg, i-au transformat pe altădată respectaţii pastori baptişti în „popa vost”, popa pocăiţilor, un alt prestator de servicii spirituale, mic meseriaş religios.
Un astfel de pastor nu va îndrăzni să îi întrebe cu uşurinţă pe unii dintre tinerii candidaţi la însurătoare şi măritiş dacă s-au păstrat curaţi. Dacă sînt sinceri? Ce vor face? Doar băiautul este rudă cu noi iar mireasa e fiica sponsorului principal….
Păcate de neimaginat altădată, azi sînt candidate la discipline definitive la baptistiada faza pe oraşe şi comune, au devenit sport naţional.
Ei, oamenii temători de Dumnezeu şi doritori de sfinţire vor căuta astfel de mişcări şi se vor lipi de mişcări spiritualiste-emoţionale care practică rugăciunea, curăţirea, „eliberare” (un cuvînt de care fac abuz străjerii), elibererea de păcate ascunse.
Mecanismul psihologic este extrem de complex. Unii dintre cei care se duc acolo spun că … au fost eliberaţi de păcate mari. Demeter le-a găsit acul pentru cojocul bine înfofolit pe firea pămîntească.
Eu cred că ar fi fost eliberaţi şi în alte condiţii, dar acest soi de evenimente oferă condiţii speciale de „stîlp de aducere aminte”, pe lîngă frazările generale şi manipulări de genul „acolo la balcon, Duhul mi-a descoperit că dintre toţi băieţii care sînt acolo 15 se autosatisfac … „. Probabilitatea unei asemenea „profeţii” este destul de mare în lumea în care trăim. Gîndiţi-vă la ce ocazie de a te lăsa de … băut.
Nimeni nu vorbeşte apoi de recăderi, de lungul drum al întunecatului către Lumină.
Dacă ar fi aşa de simplu…
urmează
3. O majoră criză teologică.
Marius Cruceru 
Foarte frumos mesajul din acesta seara pe care l-ati avut la tineret.Dumnezeu sa va binecuvinteze
mulţumesc, sper să fie de folos!
Fascinatia ofertei strajerilor consta si in oferta ei luciferica: sa fim niste „isusi“ in miniatura. „El a fost om simplu, dar a avut Duhul Sfant“, spun ei. „Aceasta o putem face și noi. Ba încă putem face chiar lucrări mai mari decât a făcut El“
Astfel de oameni neaga unicitatea lui Christos. El nu a făcut minuni doar pentru că a avut Duhul Sfânt, ci pentru că a fost și este unicul Fiu al lui Dumnezeu, necreat, etern și de o natură cu Tatăl.
Gafa aceasta luciferică produce detasarea de Christos pe care am observat-o cu toti (El nu mai este pomenit în serviciile lor). La fel de mortale consecinte sunt si neglijarea pocaintei si a sfinteniei umile in „unirea cu Christos“. Inlocuirea lor cu „eliberarea de duhuri specializate in diferite pacate“ ii scuteste pe acesti smecheri de responsabilitatea vinovatiei personale pentru trairea in poftele firii pamantesti. Acum cativa ani, Jimmy Swagart a fost „eliberat“ de Oral Roberts de un duh de curvie (printr-o convorbire telefonica!) si s-a urcat la amvon ca un om nou, mai calificat prin „experienta“ lui sa dea lectii celorlalti sfinti din biserica crestina.
Dumnezeu este pe tron, Isus Christos este asezat la dreapta Lui, Duhul face lucrarea lui pe pământ. Nazdravaniile noastre nu-i pot face nici un rau lui Dumnezeu. ne putem doar pacali singuri si ar fi … pacat.
Pe de alta parte, mantuirea din veacul de acum nu este colectiva, cu denominatia, cu guparea sau cu miscarea. Ea se primeste individual si se traieste individual, chiar daca umblarea si marturia noastra se fac in colectiv. „Fiecare deci sa se cerceteze pe sine însusi“ și „feriti-va chiar si de ce se pare rău“.
Corect frate Daniel
si eu am remarcat o scadere a standardului cu privire la pacat si pocainta.
plus, asa cum spuneati, dracul respectiv e vinovat, bineinteles.
multumim, frate Daniel, pentru acest comentariu.
cred că aţi intuit o problemă importantă, o cristologie absentă, o pneumatologie diformă.
Frate Daniel,
Cu tot respectul pe care vi-l port, va marturisesc ca sint putin surprins sa gasesc la dumneavoastra afirmatii rapsodice despre Strajeri. Culpa dumneavoastra e mai mica decit a altora, pentru ca locuiti la distanta, fata de teologii nostri, care – desi aproape – se documenteaza din comentarii de pe bloguri (si nu la fata locului, ca sa nu se contamineze? sa fie vorba de elitism?).
Nu stiu unde ati auzit ca Strajerii ar sustine ca „El a fost om simplu, dar a avut Duhul Sfant“. Am participat la intilniri strajeresti si m-am rugat alaturi de ei (desi nu sint carismatic si am pozitii teologice diferite in anume privinte), dar nu am auzit aceasta afirmatie. Atribuindu-le spusa asta, incercati sa ii impingeti in zona liberalismului protestant (care distinge intre un Isus uman si un Christos divin), iar acuzele astea imi sint cunoscute din alte zone, in care sint folosite drept ghilotina politica (nu doresc sa va acuz pe dumneavoastra [nadajduiesc ca nu gresesc acordindu-va circumstante atenuante], dar nu pot sa nu observ similitudinea cu practici care nu au de-a face cu… roada Duhului, daca tot vorbim de pneumatologie; si nici cu grija pastorala).
Afirmatiile Strajerilor se apropie de cele ale teologiilor mistice. Teologia ortodoxa isi construieste teologia in jurul conceptului de „indumnezeire” a omului. Vi se pare eretic? Sau doar o alternativa (mai putin inspirata, poate) la soteriologia protestanta, a justificarii, dar care ramine in interiorul Crezului de la Niceea?
E adevarat ca teologia strajerilor e imprecisa (in alte privinte, in primul rind, decit in christologie si soteriologie) si ca orice teologie imprecisa e riscanta. Ce parere aveti despre pozitia Maturisirii de Credinta Baptiste cu privire la pneumatologie si la carisme? Cit de precisa este in aceasta privinta?
Ar mai trebui precizat ca majoritatea miscarilor de tip mistic au ajuns la formulari teologice uneori scandaloase. De multe ori, ele au fost inexacte pentru ca erau prea „descriptive”. V-ati astepta ca un traitor needucat sa inteleaga precis sensul unor termeni din cultura greco-latina (!) precum „substanta”, „esenta”, „persona”, „hypostasis”, „homoousios”, „perichoresis”, „oikonomia” (resemnificati, dar pe care nu-i gaseste in Scripturi)? Oare ii putem acuza ca nu stiu declinarea a III-a din greaca, sau cum se declina subst. „pistis”, sau flexiunea substantivelor feminine din latina? Sau ca nu stiu istoria artei dramatice greco-latine, unde termeni precum „prosopon” si „persona” aveau un rol important? Sau ca nu stiu ce inseamna „ousia” la Aristotel si apoi in traditia patristica?
Putina istorie a crestinismului nu strica! (ne-ar pazi de excese de judecata, iar pe enoriasi sa se lase manipulati) Nu uitati ca anabaptistii (mistici, in felul lor) au fost, unii din ei, milenisti, altii practicau o teologie unitariana (clar anti-trinitara). Sa mai pomenim de erezia albgenzilor si valdenzilor, care, inca din sec. XIII, aveau o parte din idealurile Reformei Radicale de mai tirziu (inclusiv intoarcerea la Scripturi si aspiratia la o viata curata) In toate aceste cazuri, deloc ortodoxe teologic (albigenzii si unii anabaptisti deopotriva), catehezarea teologica ar fi fost mai de folos decit Cruciadele. In anume cazuri (secta Spiritului Liber, a beghinelor si begarzilor, din sec. XIV), papa a avut intelepciunea sa le trimita invatati care sa ii pastoreasca intru pasunile catolicitatii (Ati vazut vreo initiativa de acest fel la teologii nostri?). Ne intoarcem, frate pastor, in Evul Mediu? Pastorii turmei nu se simt responsabili sa dea invatatura, ci sa construiasca doar ruguri!
In general, cred ca putem dezbate cu privire la „darurile Duhului” (au incetat sau continua?), dar nu avem nimic de negociat cu privire la „roada Duhului”. Ea este obligatorie chiar si pentru pastorii care n-au dovedit-o in instrumentarea cazului Strajerilor. Am vazut enoriasi pusi sub disciplina pentru acuze adresate pastorilor sau pentru cuvinte (din Scripturi!) care i-au jignit pe pastorii lor. S-a procedat corect? Putem discuta (poate ca da). Va intreb atunci, ce ar trebui sa li se faca pastorilor care nu se sfiesc sa arunce cu mizerie, pe internet, in tovarasii lor de slujire, fara sa produca probe pentru tot ceea ce spun? Punerea miinilor la ordinare le da acest drept? E limpede cit cintareste politica, in acest caz, dat fiind ca el nu a dus la lamuriri teologice, ci la excomunicari, dupa un scandal mestesugit si… josnic (!) pe bloguri.
Sa nu ne facem vinovati de complicitate vinovata!
Daniel Farcas
incepem sa ne trezim? sau mi se pare doar?
aceasta luare de atitudine ma incurajeaza sa ma rog mai staruitor pentru trezirea bisericilor noastre si pentru umplerea cu Duhul Sfant.
Domnul sa ne ajute la acestea…
Daca pastorii ar sluji bisericile fara salariu, atunci s-ar mai lamuri lucrurile si am sti, cat de cat, cine e gata sa-si faca slujba ca pentru Domnul. Bisericile i-ar putea ajuta cat doresc, insa acest ajutor sa nu fie salariul, pentru ca nici slujirea pastorala nu-i meserie – e o slujba duhovniceasca. Atunci pastorii s-ar uita probabil cu alti ochi la pacatele din biserica pe care, in conditiile in care sunt platiti de biserica, le mai trec cu vederea. Probabil ca altfel s-ar face si studierea Scripturilor, altfel ar suna predicile, iar fratii si surorii din biserica nu s-ar duce „ca boul la taiere” la intalniri precum sunt cele ale asa-zisilor Strajeri. S-ar putea sa ma insel, insa bine-ar fi sa n-am eu dreptate!
Bun articol, frate Marius, așteptăm punctul numărul trei.
„Nimeni nu vorbeşte apoi de recăderi, de lungul drum al întunecatului către Lumină.” – -> vedeți cumva necesitatea unui mentorat REAL? Ce vreau să spun: pocăința și transformarea etică sau de orice alt fel poate fi predicată de la amvoane, nu? Duhul Domnului aduce convingere și fără spectaculos sau cuvânt profetic. Ca atare, sunt oameni care se schimbă, renunță la păcate mai mult sau mai puțin ascunse… apoi ce e de făcut mai departe? Este cumva nevoie ca oamenii care se pocăiesc (acum vorbesc despre cei care sunt ai Domnului) să fie (re)învățați de cineva cum să trăiască mai departe în curăție? Dacă da, cine ar trebui să facă acest lucru?
da, draga JTP, numai ucenicia autentică ne va putea ajuta să ieşim din acest fel de crize. Ucenicia a garantat transmiterea învăţăturii sănătoase de la o generaţie la alta.
.
Apreciez intrarea în scenă a fr. Daniel Branzei, puțin cam tardivă însă necesară și cu mare impact. Mulțumesc!
cu privire la pastorii tineri, ingaduiti-mi o observatie personala. De multe ori am auzit aceasta afirmatie critica la adresa pastorilor tineri ca sunt interesati doar de salarii mari, biserici mari si alte avantaje. Eu pot sa marturisesc insa (ca pastor tanar) ca din relatiile mele cu pastorii in ultimii 10 ani am gasit mai multi pastori tineri dedicati, credinciosi şi preocupati de turma Domnului, oameni spirituali cu o pasiune extraordinara pentru sfintenia personala in slujire, si foarte bine pregatiti in ce priveste predicarea. In schimb, la unii pastori cu mai multa experienta in slujire am vazut doar interese politice, interese de imagine, jocuri de culise si superficialitate in ce priveste pregatirea pentru predicare.
Cred si eu ca criza bisericilor noastre este cauzata de profunda criza etica si a unor slujitori, dar nu neaparat a celor tineri.
Mare dreptate ai, Ilie!
Criză etică? Tocmai despre asta discutăm.
Hmmm…
Ei bine… ma gandesc cu groaza, cu teama cum biserica lui Hristos este manipulata de oameni care nu au nimic de aface cu schimbarea. Ma gandesc la convertirile emotionale urmate de un hau care arunca omul in disperare, ma gandesc la investitii in caramizi si mortar in detrimentul sufletului. Unde sunt luptatorii, unde sunt cei care se ridica si arata cu degetul raul din pacatos si raul din biserica?
Dupa ce sa mai merg la biserica unde transpiartia falsa imbibata de scheunaturi fortate e imbracata in haina de predicator?
Manipularile, afacerile, tepele… toate pe seama romanului ajuns la disperare.
Ce este de facut?
Nu stiu, incerc sa am grija eu de relatia mea cu Dumnezeu! Poate e vremea in care ”Cel sfant sa se sfinteasca mai departe … ”
da, Romeo, numai că din păcate unii au ales cealaltă variantă a versetului invocat de tine…
Frate Marius,
Etica deficitara despre care scrieti e ceva incurajat, sau cel putin nu e condamnat in forurile de conducere din cultul baptist.
Degeaba spune cineva ca nu e bine, fiindca cei care si-au asigurat puterea de a decide pastreaza in continuare totul cum a fost. Degeaba se dovedesc unii ca fiind falsi, nepotriviti, fiindca lor li se pastreaza functia si scaunul si nu se poate face nimic. Asa ca, lucrurile vor ramane asa.
Mai degraba am putea vorbi de trezire in Biserica locala si la nivel individual.
Eu sunt de parere ca foarte multi oameni din biserici ocolesc pastorii si demersul via comunitate, uniune datorita blocajelor care sunt la nivel de cult, care nu se vad neaparat la prima privire.
Fara a mai avea incredere in acestea, nevoia de a fi pastoriti ramane si alearga la actiunile parabisericesti organizate de unii si altii. Cel mai mic indiciu de viata spirituala ii cheama acolo pe cei insetati.
Credibilitatea baptista in sens institutional a avut de suferit si prin colaborarea cu securitatea, si prin fondurile de la stat si prin atitudinea toleranta si gresit-excesiv-protectoare a pastorilor corupti care si-au pastrat scaunul in numele iubirii.
Incerc, ca o concluzie a gandurilor mele pana acum, sa enumar cateva din elementele care „ne-au adus aici”, in opinia mea:
1. Biserica la nivel local pune accentul excesiv de mult pe problemele interne, pe organizarea ei, pe aspectul administrativ, pe dezbateri doctrinare (aici nivelul discutiilor nu poate fi catalogat sau este foarte limitat, cu exceptiile de rigoare). Facerea de ucenici este ceva dat uitarii, misiunea, deschiderea pentru cei pierduti, educarea in familie a copiilor in cunoasterea si trairea poruncilor Domnului, evanghelizarea si marturia crestina in lume sunt mai degraba chestiuni teoretice, daca sunt.
2. Institutia baptista in formele ei de organizare are putina credibilitatea datorita deciziilor bazate pe agende duble. Se crede ca poporul nu intelege si trece peste, dar imaginea e gresita. Cand un pastor curvar isi pastreaza locul si totul e ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ba chiar toti cei care au indraznit sa-l „toarne” sunt etichetati deja si compromisi, cand faci afaceri 7/7, 24/24 si rareori mai treci si pe la biserica pe care o pastoresti, cand te folosesti de frati etc etc, iar acestea parca fara nicio problema/frica de Dumnezeu, credinciosii de rand se detaseaza tacit. Nevoile lor raman neimplinite si vor fi atrasi mai devreme sau mai tarziu spre o miscare oarecare, unde se propune o viata autentica, chiar daca nu apuca sa judece lucrurile. Ei ar fi trebuit sa stea sub protectia pastorilor duhovnicesti, a batranilor bisericii, dar increderea in Biserica s-a stins incet, incet. E greu sa refaci increderea in inima unui om zdrobit de sistem.
3. Colaborarea cu securitatea si ramanerea in functie bine merci, nicio atitudine din partea cultului care accepta situatia, aduce in inimile unora deznadejde. Daca nici macar problemele trecutului nu le putem rezolva, de ce am avea pretentia ca ne intereseaza prezentul?
4. Colaborarea cu statul in aspectul financiar. Cum s-a intamplat mereu in istorie, aceasta slabeste vlaga Bisericilor, chiar daca nu ni se cere cine stie ce din partea statului, faptul ca te are la mana e o funie care sta marturie impotriva conceputului de libertate si a trairii acesteia din plin. Cum sa fim dezinvolti in marturisirea credintei, cand avem de platit polite mai intai?
5. Alegem oameni pe care sa-i facem presbiteri, iar nu oameni potriviti, presbiteri care sa slujeasca in comitetele bisericilor. A ajuns faptul ca esti ales la o adunare generala sa determine daca esti sau nu presbiteri, ori realitatea este alta (membralitatea in comitetul baptist nu determina presbiterul sa fie ceea ce este). Cum ar putea acestia sa vegheze asupra turmei, sa invete Cuvantul pe altii, sa pastoreasca fara interes? Nu vor deveni presbiteri doar pentru ca i-am ales in comitet.
6. Initiativa si slujirea sunt bombardate si criticate suficient de mult, incat sa nu mai exista inaintare in lucrul Domnului, aceasta fiind imposibila. E cearta de vorbe din adunarile generale si sfaturile fratesti, cand, in loc sa discutam cum sa fim epistole vii in lume, cum sa avem un impact real si scriptural, cum sa fim sare si lumina in cetate, suntem obligati sa ascultam rastirile celor care iau pe rand pe cei din comitet si incep: „ala nu-i bun, asta nu-i buna, asta nu-i buna si asta nu-i buna”, desigur, cine sa mai observe ca respectivul nici nu prea vine la adunari, ce sa mai spun de implicare activa si plina de pasiune pentru Domnul si frati. Problema aici e ca e lasat sa vorbeaca si el si cei ca el, timpul trece si adunarea trebuie sa se termine. Asa ca, ascultam raportul financiar si nemultumirile catorva cu privire la pastor si comitet si altii care mai fac cate ceva, daca mai sunt si deranjeaza (cine stie de ce…) si mergem acasa mai rai decat am venit. Nu se poate face chiar nimic in privinta aceasta? Decat sa mai vina la adunari generale sa astepte in zadar sa se discute ceva folositor, unii prefera sa mearga acolo unde se face ceva, indiferent ce teologie este si asa ca ajungem in situatii mai incalcite.
7. nu in ultimul rand ma gandesc la starea spirituala a fiecaruia, la pacatele ascunse, la lipsa de evlavie, de fapte bune, la oboseala spirituala pe care nu o putem inlocui cu divertisment, muzica tare si zbomotoasa si ridicari dese de pe scaune sa nu amortim. Totusi, degeaba propunem actiuni, daca nu suntem mai intai curati, cu o atitudine de smerenie si slujire etc. Spitalele sunt pline de bolnavi, avem saraci, avem detinuti, avem copii ai strazii. O, cate s-ar putea face si atunci sa vezi trezire. Numai ca, nu ne pasa si nu ne intereseaza. Mai bine mergem la o intalnire sa plangem si sa tremuram, dar tot noi intre noi, eventual cu mai multi bolnavi.
Cred ca unele din aceste probleme le putem rezolva noi, altele insa nu. E nevoie ca fiecare credincios sa se lupte, dar trebuie sa avem presbiteri si pastori traitori si care se implica conform responsabilitatilor pe care le au, precum si comunitati si o uniune care sa pastreze o linie dreapta, sfanta, descurajand din fasa pacatul, interesele, marsaviile, sau lipsa de interes din mijlocul lor/ei.
Eu sunt foarte sceptic ca se va face ceva. Asa sunt eu. Daca ceva bun se va intampla ma voi bucura. Vom vedea.
Ascultarea,
o! cita dreptate ai in tot ceea ce ai remarcat in decursul timpului.
Bine ai prezentat situatia bisericii, din nefericire nici eu nu am speranta; sigr ca m-as bucura enorm sa se schimbe lucrurile.
Ma bucur ca mai exista totusi tineri ca tine.
Domnul sa te binecuvinteze!
Am citit cu atentie obsevatiile de pana acum ale fr. Cruceru si in buna parte sunt pertinente, deci sunt de acord cu ele.
Intrebarea mea este: ce ati facut, ce faceti si ce veti face pentru schimbarea acestei stari de lucruri (lipsa de vitalite) in bisericile baptiste, pentru ca celor fara temelie baptista sa le fie cladita o temelie pe care sa se inradacineze imbratisand cu convingere dogmatica baptista.
Am citit ca de 15-16 ani studiati problema „amortirii bisericilor”, care sunt schimbarile pe care le-ati promovat pentru edificarea bisericii baptiste in ceea ce priveste VIATA din biserici?
Ca decan al unei importante facultati, credeti ca tinerii slujitorii care absolva sunt competenti si temeinic pregatiti pentru o asa de importanta lucrare in ogorul lui Dumnezeu?
Sa observi si sa scrii despre lipsurile bisericii este util daca se scrie pentru a schimba ceva, ceva care sa aiba un rezultat pozitiv! Sa ii infierezi cu litere pe cei ce si-au abandonat credinta „stramoseasca” iarasi este usor. Sa faci aprecieri fata de ceea ce nu cunosti, nu ai experimentat, nu ai vazut personal e mai mult decat deplasat sau e intentionat doar pentru apologia invataturii baptiste?
De laudat era daca faceati aceste comentarii nu cu scop de a critica pe cei ce parasesc biserica baptista si inparalel apologetica pentru invatatura baptista, ci pentru a puncta o stare de fapt din interiorul BISERICII BAPTISTE de a venii cu solutii de schimbare reala si imediata!
Biserica lui Hristos are nevoie de VIATA! Concentrati-va energiile pe acest subiect!
Va saluta un crestin!
Am început să facem deja.
Cu tinerii slujitori…lucrăm cu materialul clientului, ca să spun aşa 🙂
De cele mai multe ori avem rezultate bune… rateuri? Sigur! Dacă şi Domnul a avut un Iuda…
Între timp… am scris şi continui să scriu… şi aici nu mă refer la blog. (am scris, zic eu, ca decan „fără facultate de teologie” mai multă teologie decît contestatarii mei, uşor frustraţi şi uşori la texte publicate)
FAc misiune constant, consecvent şi sînt implicat în asta organizat.
Fac, aşa cum mă pricep, politică bisericească, zic eu… o politică bună… încercînd să influentez atît cît pot şi cît timp sînt în consiliiul uniuniii.
Dacă cineva crede că eu îmi petrec timpul tdoar pe blog – bloguri, comentînd şi scriind articolaşe … îl invit să petreacă cu mine o zi întreagă.
Cred că la capitoul „credinţă strămoşească” pricep mai mută ortodoxie decît majoritatea evanghelicilor şi chiar a teologilor şi pseudo-teologilor evanghelici din românia,
iar la capitolul aprecieri despre ce nu cunosc … mă abţin de obicei. Vorbesc din ce am văztut şi din ce cunosc.
Admiteţi faptul că s-ar putea să cunosc mai mult decît spun pe blog, inclusiv despre împricinaţii gardieni.
mai postati si pct.3. O majoră criză teologică? O aveti in lucru?
da, vine după Consliilul uniunii de mîine unde discutăm tocmai acest lucru,
vreau să fvăd cum gîndesc şi colegii mei asupra chestiunii.
apoi vin cu acest post,
am aşteptat aceswt consiliu în care se va discuta şi problema străjerilor şi deviaţiile lui Iosif Ton care se recomandă pastor baptist, s-a asociat cu o mişcare de extremă carissmatică şi a acceptat primirea ca membru într-o biserică penticostală (onorifică?)
Dacă Iosif Ton mai rămîne recunoscut pator baptist în acest context avem o problemă în cult. Aştept să vedem mîine.
Pingback: Cum am ajuns aici? (Străjuiţi de impostori) III – Criza teologică 1 | Marius Cruceru