Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru
Cu asemenea osatură a mâinilor era o crimă să nu cânte la chitară… Deşi sunt mulţi cu degetele ca nişte mititei şi care fac o treabă excelentă dpdv acustic – nu şi vizual, dar cine te pune să te uiţi? Există predestinare!
: )) Da. Cred ca de-asta nu stiu eu canta la niciun instrument muzical. : (
de ce? ce are osatura lui?
Eleganţă, degete foarte lungi şi subţiri şi cu extensie foarte mare, degetul mic puternic şi aproape la fel de lung ca vecinul . Adică e de bine pentru chitara clasică.
Agnusstick, tocmai m-am apucat de violoncel. Împreună cu Naum.
se pare că ajută foarte mult cîntatul la violoncel pe cel de la chitară.
Acum am descoperit o chestie absolut fascinantă, mi s-au echilibrat degetele de la mîna stîngă după ce am încercat violoncelul.
Ce să mai spun că este o aşa mare diferenţă între instrumentele netemperate şi cele temperate… dar înţelegi mai bine instrumentele temperate după ce cînţi la unul netemperat.
nu observasem metoda lui de sustinere a instrumentului dar imi place. as incerca si eu daca as avea cu ce…
se vede ca omul pune suflet, pasiune in ceea ce face.
poate ma insel, dar cred ca acesta e unul din sensurile parabolei administratorului nedrept unde se spune ca fiii veacului acestuia sunt mai intelepti fata de semenii lor decat fiii luminii, adica a te folosi de ceea ce ai, cu multa pasiune, pentru a atinge anumite scopuri…
ai urmărit pînă la capăt? este foarte simplu.
este vorba de material de centură de siguranță.
totuși nu cred că se merită să găurești chitara în halul în care a găurit/o el.
eu prefer suportul gitano sau a frame.
Pingback: Dezbrăcăminte, stand up classical, 40 de motive, telefoanele mobile, misiunea oboiului « La patratosu