Marius Cruceru

De cîteva săptămîni am o nouă obsesie … mai veche: pocăința! Ce este pînă la urmă pocăința?

(Disclaimer: acesta nu este un articol teologic academic.

Este o meditație la cana de cafea (spartă) de dimineața!)

Nouă evanghelicilor ni s-a agățat de gît această poreclă interpretată depreciativ, pe care și noi înșine aproape că o refuzăm: ”pocăiți”. Dacă eram strigat așa (pocăitule!) mă întorceam încruntat către cel care m-ar fi ”insultat”.

Am încercat în ultimii ani să ocolim termenul prin tot felul de echivalări: evanghelici, protestanți, neoprotestanți et c. Nu ne iese! Tot pocăiți am rămas pentru vulg.

Dar ce este oare pocăința? Este aceasta un sentiment, un act rațional, o trăire lăuntrică sau mai degrabă o sumă de procese, sentimente și trăiri? Este provocat de noi înșine? Este legitimabil reflexivul ”m-am pocăit”? Se poate învia mortul pe sine însuși, ”căci noi eram morți în păcatele și greșelile noastre”! Oare nu Dumnezeu aprinde acel foc pe care ne așezăm noi mai apoi ca să fim în clocot pentru El pentru tot restul vieții?

Am reînceput să citesc psalmii de pocăință ai lui David. Multe de spus, dar în urmă cu ceva timp mi-a trecut ceva prin minte.

Sînt colecționar de instrumente vechi și biciclete vintage. Dacă intri în astfel de hobby-uri, neapărat trebuie să faci distincția între restaurare, recondiționare, reparație.

Sînt lucruri diferite. Am reparat și recondiționat instrumente și biciclete pe cînd ar fi trebuit să le restaurez și le-am scăzut valoarea. Nu știam ce trebuie să fac. Am învățat cu multe pierderi și pe pielea mea.

Reparația aduce obiectul spre funcționalitate și atît, o bicicletă trebuie să meargă, fără pretenție de întoarcere la original (Am o Miyata reparată, mare păcat!).

Recondiționarea este un compromis între reparație și restaurare. Se înlocuiesc anumite piese cu altele de același tip sau din aceeași epocă, dar nu neapărat identice cu cele ce vor fi fost pe obiectul respectiv.

Ai o cheie ruptă de vioară. Bun! Dacă repari, pui una nouă, dacă recondiționezi, pui o cheie refăcută în același stil, din același material, dar tot noutate. Dacă o restaurezi în schimb, atunci faci în așa fel încît să folosești chiar cheia originală, lipești cu cleiurile pe care le foloseau cei din familia Stradivari, folosești același fel de lacuri et c. O teorie întreagă, o practică și mai greu de explicat!

Eh! M-am întrebat ce face Dumnezeu cu noi în lumina Psalmul 51? Ne repară, ne recondiționează, ne restaurează Dumnezeu?

Nici una, nici alta, nici cealaltă! Face cu noi wabi-sabi și KINTSUGI! Metoda Lui nu anulează istoria, nu ne ascunde cicatricile și rupturile, ci le evidențiază prin Harul Său și spre Gloria Sa!

Harul Său și Gloria Sa sînt centrale aici, nu ce se mai poate face din noi și cu noi! Noi devenim periferici, renunțînd la triumfalistul tîmp Smile, Jesus Loves You! Ego-ul meu supradimensionat de gîndirea modernă pozitivistă, datoare umanismului cu împletituri iluministe se prăbușește în țărînă și strig odată cu Apostolul:

”Căci nu mai trăiesc eu, ci El trăiește în mine, am fost răstignit împreună cu Cristos, toate le socotesc gunoi pentru prețul nespus de mare al cunoașterii Lui … binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, dar răul pe care nu vreau să-l fac … iată ce fac, văd în mine … urmele … ”

Ce este Kintsugi?

This repair method celebrates each artifact’s unique history by emphasizing its fractures and breaks instead of hiding or disguising them. Kintsugi often makes the repaired piece even more beautiful than the original, revitalizing it with new life.

sursa

Citește în continuare →