Astăzi m-am despărțit de un om drag. La 90 de ani, cufundat deja în somnul de odihnă de peste noapte, nea Ionel Ștefan, patriarh, bătrîn al Bisericii din Bircii, unul dintre pionerii credinței din zona Olteniei, a fost chemat la odihna veșnică. În somn! Boierească moarte! Cinstită trecere! Invidios mă face!

Un om mărunt la trup, mare la suflet, cu o bucurie neostoită, un simț al umorului care îi hrănea creativitatea în producerea pe loc a tot felul de improvizații versificate și calambururi reușite. Un om frumos, un culegător de spice, care acum pleacă la odihnă. S-a dus în lan din zorii zilei lui, din tinerețe.

Soția mea îmi povestește cea mai frumoasă amintire cu el. Erau la pădure, bătrînul și nepoții. A dat o ploaie torențială. Ploua cu găleata. S-au adăpostit sub o covergă cu toții și nea Ionel a spus:

Nu ne putem duce la Biserică, dar ne putem ruga aici. Putem cînta aici. 

Și au cîntat și s-au rugat și au făcut slujbă în catedrala lui Dumnezeu.

”Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El!” Așa ne spune Psalmistul. Scumpă și frumoasă. De ce? Pentru că Dumnezeu este la capătul celălalt al călătoriei. Ne așteaptă pe peron cu drag la destinație. Noi ne despărțim de cei dragi de aici, dar dincolo îi primește Cel care îi așteaptă să se cuibărească la picioarele Sale.

Din zorii zilei mele, în lanul Tău m-am dus
culegător de spice, aşa cum Tu mi-ai spus.
Cântau secerătorii; eu îi urmam tăcut,
sfios şi singuratic şi lăcrimând ca Rut.
 
Prin tot zăduful zilei, sub soarele arzând,
cu fruntea aplecată, am ostenit tăcând.
Dorind, când vine seara, să-Ţi pot aduce-n prag,
cu-o dragoste smerită, toţi snopii strânşi cu drag.
 
Stăpâne, iată seara se-ntinde peste văi,
pe rând se-ntorc acasă toţi lucrătorii Tăi.
În urma tuturora, mă-ntorc şi eu tăcut,
sfios şi singuratic şi lăcrimând ca Rut.
 
Mă ruşinez de rodul puţin agonisit,
dar Tu cunoşti arşiţa prin care m-am trudit.
O, iată, vine noaptea! Îţi cer un adăpost,
s-adorm cu cei cu care la munca Ta am fost …
 
Întinde-Ţi, peste mine, veşmântul Tău plăcut,
la sfintele-Ţi picioare, să dorm şi eu, ca Rut,
iar mâine dimineaţă, mă scoală fericit,
să-ntâmpin Bucuria spre care-am suferit!

versuri Traian Dorz
muzica Nicolae Moldoveanu

sursa