”Dreptul” la cinism

Cinismul este un păcat. O spun cu ispita cinismului și ironiei acide pe buze. Am fost un cinic și credeam că nu mai scap. Ba chiar găseam și de buni pe cei care erau ca mine. În ultima carte a Scripturii, în Apocalipsa, ni se spune: ”afară sînt cîinii”. Cinicii.

Trăim în mijlocul celei mai informate generații din istorie, dar nu este și cea mai plină de lumini. Trăim în generația care are acces la cele mai frumoase obiecte artistice, fie acest acces și virtual. La îndemînă avem cele mai frumoase bucăți muzicale, vizualizînd la un click distanță cele mai cunoscute picturi. Putem vedea lucruri minunate de acasă, din fotolii, ne putem aduce cele mai mari porcării înaintea ochilor, dar și cele mai puțin atinse de păcat creații ale Domnului.

În urmă cu 150 de ani ar fi trebuit să mergi la un concert, într-o sală, să asculți muzică de calitate pentru cîteva zeci de minute, la biserică, pentru a asculta orga, la muzeu, pentru a vedea pictură …

sursa louvre.fr

Anunțarea păstorilor de către îngeri sursa louvre.fr

Acum toate acestea ne sînt la îndemînă. Avem atît de multă frumusețe risipită în jur și totuși sîntem tot mai sumbri, puși pe răutăți umede și pline de mucegai. Ferească Dumnezeu să ne împingă cineva, spume verzi de fiere ies în țîșnire.

Mă uit în gura unor tineri care pășesc în urma mea cu vreo 20 de ani, cei aflați în anii lor 30 acum și mă cuprind fiori asemănători cu aceia pe care i-am simțit cînd am intrat într-un azil de bătrîni prin anii 90, un loc plin de putoare, excremente învechite sub fundul rezidenților, păr încîlcit, pîine uscată, supă mucedă. Oameni tineri, cu fețe intinse, fără riduri, dar cu suflete deja zbîrcite, mototolite, gălbejite. Doar nebunii erau fericiți acolo. Cei sănătoși la cap erau pietrificați în durere, împietriți în amărăciune.

E prea multă otravă pe limba unor așa de tineri biologic, atît de prea devreme și mult îmbătrîniți pe dinăuntru, e prea mult venin în dinții celor care n-au parcurs etape mari de durere și totuși își varsă urdorile în auzul întregii piețe.

Înțeleg durerea autentică, atunci cînd o întîlnesc. Am stat de vorbă cu foști deținuți politici, cu oameni care au făcut ani grei de închisoare, cărora le-au fost batjocorite familiile în fața lor. Am stat de vorbă cu cei care au trăit Holocaustul pe pielea lor, la propriu. Am văzut cu ochii mei tatuajul de la Auschwitz. Am stat de vorbă cu profesoara mea, dr. Lucia Wald, care și-a pierdut parte din familie în timpul Pogromului din Iași, dar n-am văzut atîta ură și resentiment ca din partea unor tinerei care au fost ”zdrobiți” de o remarcă, au fost ”răniți” de un biet comentariu pe o rețea de socializare. Oamenii aceștia sînt căsătoriți și au copii. Mă mir cum le rezistă mariajele, cînd nu pot suporta nedreptăți minore.

Ca să ai ”dreptul” de a fi cinic, părere mea … , trebuie să ai ceva sînge uscat pe tunică, să ai destule cicatrici, nu doar o dezamăgire în amor de prin liceu și vreo două rateuri profesionale. Trebuie să fi încasat masiv, să ai fracturile bine aranjate statistic și carnea plesnită în multe locuri. Trebuie să ai spatele plin de urmele de pumnale ale foștilor ”cei mai buni prieteni”, să ai mai multe locuri de vizitat în cimitir, să fi plîns la cel puțin 7 sau 10 sicrie ale celor dragi, să fi trecut prin ATI de vreo două ori, să fi stat la marginea patului cu nopțile pentru a duce plosca celui pentru care ceri viața, să fi trecut prin zdrobiri, bătăi, nedreptăți în șir …

Și nici atunci!!! Nu, nici atunci! Și mai adăugați încă multe nedreptăți și porcării omenești. Nici atunci!

Apostolul pomenește că a fost bătut, strivit, în naufragii, că Alexandru Căldăraru i-a făcut mult rău, că Dima l-a părăsit din dragoste pentru lume și tot nu se plînge ca o cuconiță, care face o tragedie dintr-o simplă entorsă.

Strigă din pușcărie, închis pe nedrept, trădat de prieteni, ”Bucurați-vă ÎNTOTDEAUNA ÎN DOMNUL, iarăși zic, bucurați-vă!”

Pentru că roada Duhului este: ”Dragostea, bucuria …. pacea …. ”. Același scrie aceste lucruri.

Nicolae Steinhardt, așa cum spuneam zilele trecute, după ce iese din pușcărie, și el trădat și dezamăgit de prieteni, cu viața furată, nu scrie un jurnal al frustrărilor și nu începe să scrie diatribă, anecdotă și epigramă, deși avea condeiul ascuțit și mintea ageră la ironie, ci scrie Jurnalul Fericirii.

Aceasta înseamnă să înțelegi harul. Cinismul și scîrba, sictirul și acreala sînt infracțiuni pneumatologice. Sînt înfruntări împotriva Duhului, care ne dă bucuria necondiționată de rectitudinea prietenilor sau principialitatea fraților de credință, fie aceștia și superiorii noștri în ierarhia eclesială (de la care, fie vorba între noi, așteptam mai multe!).

Mîntuitorul nu ne-a poruncit, vorba aceluiași evreu încreștinat, să ne fie simpatici frații de credință. Ne-a poruncit să îi iubim! Iar dragostea creștină este cea care acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Este dragostea care vine din Cel care este Însuși Dragostea.

Dacă sîntem locuiți de El, dacă sîntem Templu pentru Duh, dacă este Cristos în noi nădejde a slavei, cum atunci să fim cuprinși de întristare și jelanie, mai ales pentru nimicuri?

De-a lungul vieții i-am cerut lui Dumnezeu să mă izbăvească de dorința de răzbunare (toată adolescența am visat să îl ucid pe cel care îi ucisese tatăl), de căutarea dreptății pentru mine, de dorul de compensare, de hăituirea urii, de întunecimea purtării de pică.

Zilele acestea s-a dus către Domnul pastorul Vasile Taloș. Cunosc anume detalii din viața și lucrarea dînsului care i-ar fi dat motive să ajungă la 76 de ani plin de poveri și tristeți, dezamăgiri și polițe de plătit. Nu s-a lăsat doborît de trădări, de înjunghierile prietenilor și colaboratorilor, de armele și capcanele dușmanilor pe față. Și-a recăpătat tot timpul seninătatea, zîmbetul, candoarea și chiar o naivitate voit afișată, deși scăpăra de inteligență. Cum spunea chiar dînsul: ”să lăsăm trecutul, să mergem înainte!”

Se întîmplă ceva paradoxal. Cu cît adun mai multe cicatrici și răni, cu atît devin mai senin, cu cît primesc mai multe lovituri, cu atît aștept mai puțin de la oameni. Cunoscîndu-mă atît de bine pe mine, cred în depravarea totală a omului ca doctrină de bază a creștinismului și m-am învățat să nu am așteptări mai mari de la alții. Cu cît sînt mai dezamăgit de sisteme, de instituții, prieteni, frați, apropiați, rudenii, cu atît îmi dau seama cît este de importantă teologia harului.

Noah a așteptat să primească un Lego mai special. În urmă cu o lună am făcut o convenție cu el. Dacă adună mai multe buline roșii decît negre, primește lego-ul acela. S-a chinut, sărmanul, a luptat, s-a îmbunătățit…

Alatăieri am șters toate bulinele și roșii și negre și i-am spus, punînd cutia albastră pe masă:

Dragul tatii, noi am fost răi, am adunat numai buline negre. Domnul a șters toate acele buline negre, cu sîngele Lui și a scris numai buline roșii. Ne-a dat Cadoul cel mai mare, nu pentru că noi am meritat, ci pentru că ne-a iubit atît de mult… tot așa, tu nu primești lego pentru că meriți sau pentru că ai fost copil bun, ci pentru că noi te iubim nespus de mult …

Noi nu sîntem frați cu frații de credință pentru că ei sînt buni sau pentru că noi sîntem cumsecade și rămînem împreună pentru că nu ne-am fi dezamăgit unii pe ceilalți, ci tocmai pentru că sîntem bolnavii care avem nevoie de același Vindecător, sîntem însetații care avem nevoie de aceeași Apă vie, sîntem înfomețații care au nevoie de aceeași Mană de Sus, sîntem păcătoșii care avem nevoie de Același Mîntuitor.

Comuniunea creștină nu stă în asocierea de interese comune, ci în solidaritatea aceluiași tip de nenorocire. Comunitatea eclesială nu este o coagulare a talentaților și îmbunătățiților lumii, ci adunarea leproșilor vindecați, unde mirosul de pansamente cu carnea putredă a firii pămînteti încă mai persistă, doar ca să ne aducă aminte de unde am fost ridicați.

Nu sîntem în Biserică un club aristocratic al celor care jură cu mîna pe nasturele de fildeș că n-au călcat niciodată în noroi, sîntem mulțimea celor goi, care au fost îmbrăcați cu haine albe de la împărat, pe cheltuiala Lui, și ne-a chemat la masă pe seama Sa. Invitații fără merit la Marea Nuntă a Mielului.

De ceea îmbufnarea, scrîșnetul dinților, dîcoșenia, lacrimile de ciudă și lăcrimuțele de domnișoară de pension, pentru că vecinul de masă ți-a răsturnat supica și ți-a stricat rochița, toate acestea nu își au locul în viața celui care se pretinde creștin el puțin mediocru.

Iertarea, bucuria, senintătatea, uitarea răului, aruncarea spre ce este înainte, ruperea lanțurilor răutății, arderea frunzelor moarte ale trecutului, toate acestea sînt în spiritul creștinismului autentic. Și pentru aceasta a murit Cristos, ca să nu mai fim încruntați și spumegînd de acreală.

Pace și bună învoire între oamenii plăcuți Lui!

Nu acesta este mesajul Cerului către Pămînt, mesajul corului de îngeri către ceata ciobanilor?

Înomenirea lui Dumnezeu ne anulează cu totul dreptul de a fi cinici. Dacă El a putut să îndure terenitatea fără să bombăne, atunci și noi, urmașii Săi, trăim precum Dînsul a trăit … și ne-a salutat prin primii ucenici cu

PACE VOUĂ!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în exerciții de admirație, Gînduri, inventarul stricaciunilor spirituale, Meditaţii, Perplexităţi, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la ”Dreptul” la cinism

  1. Paradoxul iubirii, cea mai necruțătoare oglindă: „Și Lui nu îi este rușine șă îi numească frați!“ (Evrei 2:11)

  2. nelu zice:

    Multumim fr Marius pentru acest”festin”spiritual pe care ni l-ati servit .Fi-ti binecuvantat impreuna cu toata casa Dvs

  3. adrian zice:

    Adunarea leproșilor care SE CONSIDERA vindecați… Se dau „rotunzi” cu asta, dar, ca toti ceilalti descendenti din homo ergaster, sunt iremediabil „ovalizati”. Sunt mandri de vindecarea lor la fiecare „program”/”strangere”/”stare de vorba”, ca un inginer constructor care se lauda ca podul lui nu se prabuseste cand trec pisici pe el… In situatii de criza sau cand interesul material o cere, lepra, videcata in acte, recidiveaza. Prin gaurile costumelor duminicale rasufla aceeasi natura umana pe care au si neoateii nedialectici, budistii de ziua a zecea, zalmoxistii de stil vechi s.a.m.d. Exceptiile, mai rare decat zebrele fara dungi, confirma regula.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.