S-au dus! S-au dus pe apa pandemiei … și colindele prin case, serile de tineret, slujbele de Ajun, de seara de Crăciun, de a doua zi de Crăciun, dimineața și seara, de … a treia zi de Crăciun, de Ajun de An Nou, de prima zi de An Nou, și dimineața și seara și … dimineața și seara, s-au dus corurile, fanfarele, orchestrele … cel puțin pentru o vreme, poate că pînă după Paște … Cine știe?

S-au dus pe apa pandemiei, programele, festivismele, poeziile, colindele repetate și iar repetate.

Ne-a luat Dumnezeu toate acestea sau ni le-a luat Satana?

Nu știu cum să o spun, ca să nu fiu interpretat greșit, dar … ascult Cuvîntul care spune: ”binecuvîntați pe Domnul în orice vreme!”.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a priponit, ne-a liniștit, ne-a ”domesticit” în sensul etimologic al cuvîntului, adică ne-a închis în case, ne-a luat urările strigate, ”pupăciunile” adesea ipocrite, îmbrățișările formale, revelioanele golite de spiritul înnoirii autentice, Crăciunurile împopoțonate.

Îi mulțumesc acum lui Dumnezeu că pot cînta ”SILENT Night” cu accent pe SILENT! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru înomenire, pentru că a venit la noi discret, cuibărit, jucîndu-se de-a v-ați-ascunselea cu marii vremii Lui, fără triumfalisme gogonate.

Ce bună șansă să recuperăm ”spiritul autentic al Crăciunului”! Oare chiar așa de greu ne-o fi să stăm liniștiți fără chermeze, bairame, chefuri și petreceri, bucurîndu-ne de familia restrînsă?

Chiar așa de greu ne este să stăm locului, fără a cutreiera ca viespile date cu fum magazinele în febra cumpărăturilor fără rațiune?

E vremea să ne amintim cîștigul păstorilor după întîlnirea cu Pruncul și Părinții Acestuia:

Luca 2:8 În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau afară, în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. 9 Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei^* s-au înfricoşat foarte tare. 10 Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru^* tot norodul: 11 astăzi^*, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor^**, care^† este Hristos, Domnul. 12 Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” 13 Şi^* deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
14 „Slavă^* lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace^** pe pământ între oamenii plăcuţi^† Lui.”
15 După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.”16 S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle. 17 După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. 18 Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. 19 Maria^* păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei.
20 Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.

Sînt cîteva lecții pe care le putem învăța din Crăciunul Păstorilor:

1. Nu vă temeți! Dragostea desăvîrșită alungă frica, așa ne spune Apostolul Ioan. Domnul Isus este Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Dragostea a venit la noi! De ce să ne mai fie frică. Fobiile, groaza, teama, îngrijorarea, toate acestea sînt de la cel rău și cu rele vin. Domnul ne spune astăzi să nu ne temem, chiar dacă este și molimă, chiar dacă este și săgeată. Nu ne vor atinge decît atunci și doar acea săgeată, care este pentru noi, cînd El va hotărî!

2. Avem o veste bună! Între atîtea vești rele există vești bune. Evanghelia este chiar VESTEA BUNĂ, dacă traducem verbatim. Să ne bucurăm că avem un Mîntuitor și moartea, fie ea să vină mai curînd decît o dorim, nu face decît să ne deschidă poarta să ne vedem Mirele față către față. Moartea este doar mîna care dă vălul Miresei la o parte, este ușierul care ne deschide poarta Bisericii celei Mari și Ultime în care ne vom bucura cu toți sfinții.

3. Avem Mîntuitor! Astăzi în cetatea lui David ni s-a născut Prunc-Fiu de Dumnezeu, care a venit să fie la fel cu noi, ca să ne facă asemenea Lui. Noi, cu chipul dumnezeiesc pierdut sîntem răscumpărați și recuperați de Cel care a venit să ia chip și trup, carne și sînge, sarx kai haima, întru toate la fel ca noi, dar fără păcat, ca să devenim părtași firii dumnezeiești. A venit să poarte bubele și puroiul lumii, ticăloșiile și crimele, spurcăciunile și bolile, așa cum Isaia ne-a vestit, ca să ne facă ”fără pată și fără zbîrcitură”.

4. Va fi o mare bucurie. Steinhardt a priceput esența creștinismului. Roada Duhului este Dragostea, BUCURIA, PACEA… N-a scris din închisoare jurnalul frustrărilor și întristărilor, ci Jurnalul fericirii. Bucuria nu ni se poate lua. Ni se pot lua slujbele, liturghiile, temporar drepturile la închinare publică, ni se pot lua uneltele de cult, amvoanele și ni se pot transforma baptisteriile în locuri pustii, dar bucuria nu ni se poate lua. Cu aceasta vine vestea bună a Crăciunului, bucurie necondiționată.

5. Slavă lui Dumnezeu. Cu sau fără slujbe aglomerate, cu sau fără colinde, colindețe, hore și șezători, banchete și revelioane, Dumnezeu își arată slava. Așa cum și-a arătat slava într-o iesle prin stele și crăparea cerului, așa cum și-a arătat gloria doar ciobanilor și învățaților de la Răsărit, celor neașteptați și anonimilor, așa face și acum. Slava Sa apare în locuri cu miei și pășune, în grajduri și aziluri, în orfelinate și hospice-uri, în școli îndepărtate și biblioteci nevizitate.

6. Pace între cei plăcuți lui. În ciuda agitației din lume, în ciuda veștilor proaste, îngerii ne urează pace, dar nu cu oricine … căci, spune profetul ”cei răi n-au pace”. Pace între oamenii plăcuți Lui. Cum putem fi plăcuți Lui? Iată un alt subiect de predică… Domnul și-a salutat ucenicii cu Pace, noi ne salutăm cu Pace … Există un soi de pace care întrece orice pricepere, pe care numai Mîntuitorul o poate da, chiar și atunci cînd aflăm cele mai proaste vești, cînd tot trupul suferă, cînd pierdem pe cineva drag, cînd credem că sîntem pe cale să ne îngropăm copiii … El este Pacea noastră, așa cum spune Apostolul și iată, Îl avem pe El, pentru că n-am primit cadouri scumpe anul acesta, dar ni s-a dăruit cîndva El Însuși, Pacea noastră cu Tatăl.

7. Lauda. Păstorii au plecat extaziați de bucurie, lăudîndu-L pe Dumnezeu și slăvindu-L pentru cele ce văzuseră și auziseră. Taciturnii devin mari vorbăreți, spun tuturor, paharul lor este plin de dă peste el. Iată-i pe primii colindători autentici. Cine ne oprește, cînd avem atîtea uși deschise prin rețelele de socializare, cînd putem trimite atîtea mesaje, folosind tehnologia, cine ne oprește să ne colindăm cu slavă și laudă? Cine ne oprește să spunem ce am găsit, dacă vom fi găsit? Cine ne oprește din mărturisire? Sîntem încruntați și frustrați că nu mai avem cor, orchestră, fanfare și colinde de la 10 noapte pînă la 5 dimineața între pocnitori și zgomot de bici, printre sticle sparte și artificii? Asta este marea frustrare? Că nu ne zbenguim din casă în casă printre băuturi gazoase, must și cozonaci? Să ne bucurăm de Domnul, dacă atît ne-a rămas. Înseamnă că ne-a rămas TOTUL!

Pandemia ne poate lua liturghia, dar nu ne poate lua lauda Domnului.

Pandemia ne poate lua zorzoanele, dar slava lui Dumnezeu rămîne neatinsă.

Pandemia ne poate lua distracțiile, dar nu ne poate lua bucuria.

Pandemia ne poate lua cheful, petrecerea și întîlnirile, dar nu ne poate lua Biserica și pe Mîntuitorul Acesteia.

Pandemia ne poate lua seninătatea prin veștile rele, dar nu ne poate lua Vestea Bună, Evanghelia.

Pandemia ne poate lua liniștea, dar nu ne poate lua pacea, ne poate da temeri noi, dar nu ne poate da mai multă moarte decît una singură, ușa care duce spre cele bucurii veșnice.