Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
nu-s de acord cu ce zice ziarul 😀
adica o femeie care cauta un barbat frumos inseamna k vrea sa detina controlul..vrea sa isi domine partenerul:-s
de aia cauta asa cva…
plus ca dupa ce o femeie are un barbat frumos langa ea ori e geloasa..ori se plictiseste langa el, pentru ca dominatul se complace in situatia data.. nashpa de el 😐
cele care isi inteleg rolul pe pamant … nu cauta un barbat..sunt gasite de un barbat 🙂
Asta crezi şi faci tu. Iată că altele asta fac şi cred.
Ce azi s-a născut metrosexualul?
Iata ca societatea noastra a ajuns sa ii transforme pe oameni in manechini. Li se pare ca asta e idealul, pe cand e doar o capcana.
Manechinul e perfect (mai mult sau mai putin) din punct de vedere fizic insa e total inutil. Ar trebui subliniat aici ca manechinul in acceptiunea postmoderna nu are nimic sa isi reproseze nici din punct de vedere al principiilor- el poate face ce vrea fara sa fie tras la raspundere de societate.
Pe cand asumarea umanitatii implica exact alte lucruri: capacitatea de a dobandi frumusetea interioara ce consta in construirea unui caracter calit in greutati si responsabilitati.
Fardurile si operatiile estetice nu vor rezolva niciodata problema pacatului si a rautatii, desi vai multi oameni se inseala amarnic. Insa nu exista pe lume suficient parfum sa acopere putreziciunea ce zace in unii!
Tind să te contrazic, Cuvinte, manechinele nu sîjnt perfecte. Mie mi se par urîte. N-au petele pe care le are soţia mea pe faţ de la naşterea celor doi copii.
Daca acesta este criteriul de frumusete, atunci intr-adevar ma dau batuta. In plus, trebuie sa deduc ca nici eu nu sunt frumoasa! 🙂
Nasterea unui copil e un mare sacrificiu, si le apreciez pe cele care au avut sansa si privilegiul de a fi mame.
La care criteriu te referi, că sînt mai multe?
Ma refeream la criteriul: „sunt frumoase femeile care au devenit mame”- criteriu pe care l-am subinteles din primul dumneavoastra comentariu. 🙂
Completarea voia sa spuna ca atunci nu doar manechinele nu pot fi considerate frumoase ci si femeile care nu sunt mame.
Oricum acesta este un subiect sensibil. Eu raman la ideea ca inainte de toate trebuie sa cautam frumusetea interioara.
da, este adevărat, asta am dat de înţeles.
Sigur frumuseţea interioară…. este cea mai importantă.
acum ştii de ce copii sînt aşa de frumoşi?
pentru că au stat în interiorul unei femei.