”Îmbolnăvirea de bloc” – Voicu Bojan

A apărut un alt material excelent al lui Voicu. Ca unul care am fost îmbolnăvit de bloc și mi-am trăit copilăria în satele unite ale Moldovei … am gustat materialul de la Press One.

Copyright Voicu Bojan

Pentru mulţi oameni însă, mutarea la bloc era sinonimă cu un upgrade: confortul generat de o baie în casă, de cheltuieli mici și de apă caldă (din când în când), dar şi evadarea din colectivismul de la ţară, ineficient şi perdant, păreau a furniza un schimb avantajos.

Unor mănăştureni tradiţionali, de pildă, le aducea o eliberare din precaritate, izbăvirea de eternul veceu din fundul curţii.

Ani întregi, din pricină că zona se afla într-un plan de sistematizare, nu a mai fost eliberată nici o autorizaţie de modificare a spaţiului locativ. Nu puteai construi nici măcar o amărâtă de bucătărie de vară, darmite o baie.

Peste toate, ca de nicăieri, a venit foamea. Îmi amintesc că, în anii ’80, un respectabil cuplu de profesori universitari care se mutase în blocul ridicat vizavi de casa noastră a renunțat să le mai aducă pisicilor oase, fiindcă erau rușinos de supte.

Scoși din răbdări, mănășturenii au cedat și s-au mutat în apartamentele de beton, însă, nu după multă vreme, au început să se îmbolnăvească pe capete de o boală misterioasă, iar unii dintre ei, cei mai sentimentali, „au murit de bloc”.

Toate codurile împământenite în lumea lor − taifasul la poartă, munca în grădină, mersul la vecini după un pahar de ulei, tăiatul porcului, întâlnirea de la fântână, toate au fost suspendate şi înlocuite cu: ora de linişte, bătutul covoarelor conform programului, regulile administratorului de bloc, coada la plata cheltuielilor, recluziunea după o uşă albă ca toate celelalte, plus zgomotele ce răsunau de după pereţii de ciment, un pic mai groși ca rigipsul.

Intimitatea caselor ridicate pe pământ s-a risipit în cutiile de rezonanță ale acestor cuburi de beton, care amplificau toate bucuriile și nefericirile și le făceau imposibil de păstrat în familie.

Mănăşturul e un soi de cartier-martor, un model de locuire şi în acelaşi timp un bun studiu de caz pentru sute de asemenea cartiere din întreaga Europă de Est.

Citiți AICI totul

 

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în guest post. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.