(Reiau această postare din 2012 în întregime. Inițial a fost publicată în două părți. Cred că este necesară acum. Mie! Mai ales în perspectiva noii crize economice care se anunță în acest an, la 10 ani de la ultima criză din 2008.)

Busola lui Jack Sparow, unul dintre eroii filmului Piraţii din Caraibe, este „unică”, adică nu funcţionează niciodată, cum spunea un personaj. Niciodată nu arată Nordul, întotdeauna indică locul în care se află lucrul pe care îl doreşti cel mai mult.

Eclesiastul spune „Totul este deşertăciune”.

Ecc 1:2  O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

Chiar TOTUL? Dacă în acest tot Îl includem şi pe Dumnezeu, atunci mai putem afirma acest lucru încă o dată?

Atunci s-ar putea ridica întrebarea: Ce este tot? Ce este totul pentru mine şi pentru tine?

Solomon îşi declară punctul de aplicaţie din care face declaraţia. Afirmă că totul este deşertăciune „de sub soare”. Şi nici aşa stînd nu-i chiar totul deşertăciune sub istorie.

Ce este totuşi „deşertăciune” atunci cînd privim spatele vîntului, alergînd încoace şi încolo cu pumnii plini de vînt?

1. Truda. Truda este deşertăciune, dar munca, nu. Dumnezeu l-a binecuvîntat pe Adam cu plăcerea de a munci încă dinainte de căderea în păcat. Parte din blestem nu munca a fost, ci truda (vezi Geneza3:16-17)

Ecc 1:3  Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă supt soare?

2. Moartea. Moartea este deşertăciune, nu naşterea. Nu viaţa! Viaţa nu a fost menită să se desfăşoare între două coperţi, între naştere şi moarte. Naşterea şi înmulţirea a fost poruncită de Dumnezeu înainte de cădere. Numai suferinţa însărcinării vine împreună cu blestemul întregii creaţii şi peste Eva. În acest pasaj problema este că „un neam trece şi altul vine”. Toată experienţa umanităţii se pierde şi de aceea nu mai este „nimic nou sub soare”. Sîntem blestemaţi să reluăm învăţarea şi istoria cunoaşterii se pierde prin pierderea generaţiilor.

Ecc 1:4  Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.

3. Frămîntarea. Frămîntarea este deşertăciune, nu mişcarea. Dumnezeu a blestemat odată cu omul şi natura, întreaga creaţie. Mişcarea celor create a fost tulburată de căderea omului şi întreaga fire acum geme în frămîntare. Aici sînt enumerate toate elementele naturii, apa, aerul, lumina, toate au decăzut şi sînt într-o rotire şi în cicluri.

Ecc 1:5  Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Ecc 1:6  Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
Ecc 1:7  Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.
Ecc 1:8  Toate lucrurile sînt într’o necurmată frămîntare,

4. Curiozitatea adamică, nu cunoaşterea de Dumnezeu. Cunoaşterea empirică şi estetică sînt înşelătoare. Adam şi Eva au văzut şi Evei i-a plăcut poama pentru că era plăcută la vedere. Setea de noutate şi oboseala de a afla tot timpul lucrurile noi, acestea sînt deşertăciune.

Ecc 1:8  …… aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Ecc 1:9  Ce a fost, va mai fi, şi ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.
Ecc 1:10  Dacă este vreun lucru despre care s’ar putea spune: „Iată ceva nou!” de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
Ecc 1:11  Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.
Ecc 1:12  Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
Ecc 1:13  Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Ecc 1:14  Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!

Oare cîţi dintre noi n-am sfîrşit zilele obosiţi de căutare şi totuşi înfometaţi de văzut şi auzit. Parcă n-am rulat totuşi tot „peretele” facebook-ului, poate că pe celelalte programe sînt emisiuni mai interesante, poate că în email este ceva nou, vreun powerpoint trimis de vreun prieten, dacă aflu ceva nou din sms-ul care tocmai a bipăit în buzunar?

Sîntem cea mai informată generaţie din istorie. Nu a fost încă o generaţie care să fie expusă tsunami-ului de informaţie precum generaţia în care noi trăim. Fiii noştri se vor cufunda total în lucruri ştiute, dar nu în ştiinţă. Avem informaţie, dar formarea ne scapă. Avem discipline de studiu, dar nu disciplină. Sîntem mai inteligenţi, dar nu neapărat mai înţelepţi, mai curioşi, nu mai adînci.

Sîntem în urma vîntului şi atunci cînd credem că l-am prins, ne scapă printre degete….

Dacă ne-ar urmări alergarea Cel de pe Munte, zig-zag-ul nostru caraghios ar părea fugă de om nebun, în stînga, în dreapta, înapoi, în spate… goană după vînt. Şi presupunînd că ne-am fi atins obiectivele, că planurile ne-au fost împlinite, că vom fi prins vîntul, pe cînd să-l punem în saci de valori, acolo nimicul va continua să domnească.

Aţi observat că Jack Sparow şi toţi proprietarii temporari ai busolei lui nu aşezau niciodată busola vertical? Întotdeauna busola aceea care îţi arată „lucrurile” (da, lucrurile) care ţi s-au legat de inimă şi după care tînjeşti cu totul, întotdeauna acea busolă arată în direcţia vînturilor, niciodată în sus…

Dar voi…”să umblaţi după lucrurile de sus”.

Ecc 1:17  Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.

Ecc 1:18  Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.

Ce este de făcut atunci? Chiar totul este deşertăciune? Da, privind din spatele vîntului, totul este deşertăciune.

Se pare că Scriptura ne îndeamnă în Eclesiast, dincolo de evaluarea vieţii dinspre sfîrşit spre început, dincolo de falsul îndemn Carpe diem, să ne raportăm corect la vreme, dar prin relaţia cu Cel care este dincolo de timp şi creator al timpului.

1. Anamneză versus nostalgia. Soluţia pentru o perspectivă corectă asupra timpului nu este nostalgia, are de-a face cu întoarcerea, dar cu o altfel de întoarcere. Întoarce-te către Creatorul tău, cel care a creat totul. Dacă priveşti totul din perspectiva Celui care  a creat totul, văzutele şi nevăzutele, există o posibilitate să descoperi că nu totul este gol. Întoarcerile spre trecut pot genera mîndrie sau frustrare, întoarcerea spre Dumnezeu ne poate oferi un punct de ancorare deasupra istoriei noastre şi a omenităţii.

Ecc 12:1  Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău

2. Nu uita. Timpul trece! Chiar în aceste momente mori. Vei pierde capacităţi, abilităţi, simţuri, memorie. Cu alte cuvinte… îmbătrîneşti. Amînarea întoarcerii spre Dumnezeu poate fi împinsă spre vremea în care capacităţile de judecată îţi vor fi afectate în aşa măsură încît nu vei mai putea deosebi stînga de dreapta, întunericul de lumină, zgomotul de muzică, dreapta cumpănire de gîndul rău.

Verbele pocăinţei se conjugă întotdeauna la prezent. Acum este timpul lui Dumnezeu pentru tine.

, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei”;
Ecc 12:2  pînă nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pînă nu se întorc norii îndată după ploaie;
Ecc 12:3  pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc ceice macină (dinţii), căci s’au împuţinat; pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);
Ecc 12:4  pînă nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cînd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntăreţelor se aude înăbuşit,
Ecc 12:5  te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; pînă nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abea se tîrăşte lăcusta, pînă nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, şi bocitorii cutreieră uliţele;
Ecc 12:6  pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, şi pînă nu se strică roata dela fîntînă;

3. Contemplă-ţi moartea! întotdeauna numără-ţi bine zilele, cum spune Psalmistul. Totdeauna dinspre moarte spre ziua de azi. Cînd este începătura numărătorii? La sicriu! Şi cînd va fi totuşi aceasta? Poate fi mîine! Poate fi azi! Călugării deşertului aveau un bun obicei, să doarmă în propriile sicrie. Bună obişnuinţă. Şi un alt gînd, gîndeşte-te ce anume va scrie pe piatra de mormînt.

Ecc 12:7  pînă nu se întoarce ţărîna în pămînt, cum a fost, şi pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

4. Caută adevărul acum! Învaţă, cercetează, ascultă, adînceşte-te în ştiinţă. Orice adevăr, chiar şi tabelul lui Mendeleev este adevăr, parte din adevărul mai mare despre lume. Poate, căutînd, Îl vei descoperi  pe Cel care spune despre Sine: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Vei spune că multă învăţătură oboseşte trupul. Da, este corect. Şi nu de un trup obosit are nevoie un tînăr? Prea multa odihnire a pîntecului, spuneau cei vechi, aceea dă poftele nesăbuite. Mai presus de orice, adînceşte-ţi privirile în Legea desăvîrşită a slobozeniei, cum spune Iacov.

Ecc 12:9  Pe lîngă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adîncit şi a întocmit un mare număr de zicători.
Ecc 12:10  Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.
Ecc 12:11  Cuvintele înţelepţilor sînt ca nişte bolduri; şi, strînse la un loc, sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpîn.
Ecc 12:12  Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n’ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.

5. Teme-te de Domnul! Ce înseamnă acest lucru în contextul Eclesiastului? Ascultă-I poruncile. Şi acum, mai mult ca niciodată, poruncile Lui nu sînt grele, pentru că au fost împlinite în Cristos.

Ecc 12:13  Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.

6. Nu uita judecata! Iată o a doua raportare la viitor. Dacă numărarea bună a zilelor vine dinspre moarte spre prezent, atunci judecata viitoare ne oferă perspectiva escatologică minimală pentru a ne trăi bine prezentul.

Ecc 12:14  Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău

7. Cum vei călători în acest an? În spatele vîntului? Urmărindu-i traseul, nicio urmă dreaptă nu va rămîne în spatele tău. De unde vei alege să urmăreşti istoria? De sub soare? Sub soare şi în în alergarea după vînt, chiar dacă vei fi atins toate obiectivele, totul este deşertăciune.

Mai există o perspectivă posibilă: „Pe aripile vîntului”.

Psa 18:10  Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea plutind pe aripile vîntului.

M-au fascinat întotdeauna zborurile din basme. Pe coame de balauri, în spatele unor gîşte sau vulturi uriaşi. Există o posibilitate de a ne aşeza faţă de istorie într-un cu totul alt punct de vedere faţă de cel obişnuit: din perspectiva lui Dumnezeu, de deasupra istoriei, de pe aripile vîntului.

Cînd ai totul, totul este deşertăciune şi goană după vînt. A probat-o cu viaţa şi nenorocirea lui cel mai înţelept om din lume.

Cînd eşti de partea şi al Celui care a făcut totul şi care are toate în mîini, cînd priveşti istoria din genunchi, în închinare faţă de Cel care ţine frîiele istoriei, plecat, prăbuşit, cu privirile în piept, totul poate fi răscumpărat şi întregul capătă sens.

Trăim vremuri tulburi. Am spus în urmă cu ceva ani, în 2008 că această criză economică va dura 10 ani. Colegii economişti mi-au spus… maxim 2. Iată că am ajuns în al 5-lea an şi nu se văd alţi 5 mai buni. Se pare, adaug acum, că în 2018 ne așteaptă o nouă criză!

Trăim vremuri tulburi în ţară. Alergînd după oameni, partide, intelectuali de stînga, de dreapta, opinii, informaţii, după profeţi şi ghicitori de talk-show putem alerga precum aleargă copiii după fluturi ziua în căldură. Vom rămîne cu plasele goale şi cu mintea năucită de căldura zilei.

Cea mai înaltă perspectivă asupra pămîntului se obţine întotdeauna de la nivelul scoarţei, din proşternere înaintea Tronului Slavei (proskynew – tîrîindu-ne precum cîinii în faţa stăpînilor). Aşa a văzut clar Daniel propria istorie şi dincolo de ea. Aşa a văzut Isaia şi Ieremia istoria propriului popor, dar dincolo de aceasta, spre Noul Popor al lui Dumnezeu.

România nu are nevoie acum de mai mulţi oameni în stradă, udaţi de pompieri şi cu focuri molotov în mînă. România are mai multă nevoie de oameni pe genunchi, în micile sufragerii înghesuite, asudaţi de rugăciune şi cu focul dorului de cer în piept. Aceşti oameni cu „capul în nori”, la Tronul de Slavă, aceştia schimbă istoria. Au dovedit-o în atîtea rînduri.